Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

30.09.2003

  • Strategia de vanzare a Petrom blocheaza tranzactionarea actiunilor la bursa

    Curierul National   SNP

    ___
    Astazi, Ministerul Economiei si Comertului (MEC) va intocmi lista scurta a investitorilor interesati de privatizarea Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom. Conform anuntului de privatizare, “Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) din Ministerul Economiei si Comertului trebuie sa verifice indeplinirea cerintelor de catre investitori si sa comunice deciziile tuturor societatilor care au depus scrisori de interes, pana la 30 septembrie.

    Ofertantii care respecta conditiile impuse de comisia de privatizare vor depune ofertele finale pana la data de 31 ianuarie 2004, incheierea procesului de privatizare avand ca termen sfarsitul lunii martie a anului viitor”, se arata in anuntul de privatizare a SNP.

    Companiile sau consortiile interesate de preluarea Petrom sunt obligate sa fi obtinut, in ultimii trei ani, venituri anuale din sectorul de petrol si gaze de cel putin un miliard de dolari, respectiv 1,3 miliarde de dolari. Scrisoarea de interes trebuie sa fie semnata de reprezentanti autorizati ai investitorului strategic (iar in cazul unui consortiu, de reprezentanti autorizati ai fiecarui membru al consortiului). Toate scrisorile de interes, inclusiv documentele si informatiile insotitoare, trebuie prezentate de orice parte interesata, in limba engleza si romana, cu exceptia situatiilor financiare si/sau a rapoartelor anuale care pot fi prezentate numai in engleza, se mai arata in anunt.

    Investitorii precalificati vor fi invitati sa cumpere dosarul de prezentare, care va include instructiuni cu privire la procesul de analiza diagnostica, la documentele cerute pentru participarea la procesul de selectie si la regulile de selectie.

    Kanooz Al Watan Oil ar putea fi descalificata

    MEC a primit 15 scrisori de interes pentru privatizarea Petrom din partea unor companii sau consortii internationale.

    Cele 15 scrisori au fost depuse de OMV Austria, ENI Italia, MOL Ungaria, consortiul format din firmele TNK - Rusia BP - Marea Britanie, PKN Orlen - Polonia, Gazprom - Rusia, Hellenic Petroleum - Grecia, Conoco Phillips - Marea Britanie, Occidental Oil & Gas Holding Corporation Statele Unite ale Americii, consortiul format din firmele Halliburton SUA, Regal Petroleum Plc si Tender Romania, Alon Inc. - SUA, Glencore - Anglia, Pheonix Oil Ltd. - Cipru, Kanooz Al Watan Oil Arabia Saudita si Grup Sicomiga Singleman ONG Agigea.

    Ultimele companii au atras atentia autoritatilor. Sicomiga este o organizatie non-guvernamentala, condusa de Ioan Raducan Sinculet, care sustine ca are 2,5 miliarde de euro destinati cumpararii imediate a 21 la suta din actiunile Petrom. Societatea propusese MEC chiar si un pret de 53.000 de lei per actiune, iar ministrul Economiei afirma, cand a anuntat numele companiilor care au depus scrisori de intentie, ca cei de la Sicomiga au fost “cei mai agresivi, trambitand peste tot ca vor sa cumpere 21 la suta din Petrom”.

    Despre Kanooz Al Watan Oil, Dan Ioan Popescu a afirmat ca se va analiza descalificarea acesteia, din cauza ca nu a depus informatiile necesare, conform anuntului de privatizare. Despre societate se stie doar ca este inregistrata in Arabia Saudita.

    Phoenix Oil, inregistrata in Cipru, nu are, de asemenea, un site propriu pe internet. Despre aceasta companie au aparut diverse speculatii, conform carora ar fi doar un paravan pentru participarea altei firme la privatizarea Petrom.

    Titluri oprite pe BVB

    Ieri, titlurile Petrom au fost suspendate de la tranzactionare. Aceasta decizie a fost luata ca urmare a remiterii unui comunicat de catre MEC, adresat conducerii Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Ministerul arata ca, in ciuda unor speculatii, majorarea de capital care se va face la Petrom dupa vanzarea pachetului de 33 la suta din actiuni, cade numai sub incidenta legii 137, de accelerare a privatizarii. Acest lucru inseamna ca “majorarea de capital se va decide de catre adunarea generala a actionarilor, ceea ce va asigura fiecarui actionar posibilitatea sa participe la adunare si sa voteze, avand in vedere interesele Petrom”. Cum acest comunicat a fost remis bursei dupa inchiderea sedintei de tranzactionare de vineri, conform regulamentelor in vigoare, actiunile SNP a trebuit sa fie suspendate la inceperea sedintei de ieri, a afirmat Stere Farmache, directorul BVB. El a adaugat ca titlurile Petrom vor fi tranzactionate din nou incepand de astazi.

    Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) Petrom ne-a declarat ca i s-ar parea normal ca, in cazul majorarii de capital, sa intervina reglementarile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). “Eu nu am putut sa cumpar actiuni fara acordul CNVM. Mi se pare normal, ca, in cazul majorarii de capital, sa functioneze reglementarile CNVM, daca nu intervine alta lege. Altfel, se nationalizeaza dreptul de preemtiune, iar majorarea de capital nu poate fi facuta decat cu justa despagubire”.

    Saptamana trecuta, actiunile Petrom au avut mare cautare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Daca in sedinta de miercuri s-a tranzactionat un milion de actiuni, la pretul mediu de 1.399 de lei, in sedinta de joi volumul de actiuni a fost de peste 15 milioane de actiuni la un pret mediu de 1.400 de lei bucata.

    Ca si in cazurile anterioare, cand au mai fost efectuate tranzactii mari cu titlurile companiei, surse apropiate pietei de capital sustin ca exista posibilitatea ca oficiali ai sindicatelor din Petrom sa fie la originea ordinelor de cumparare.

    In luna iunie, a existat speculatia ca sindicalistii ar fi vandut titluri Petrom, pe care, apoi, le-ar fi cumparat banca Romexterra, care are printre actionari Federatia Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) Petrom, cu o pondere de 21,43 la suta. Romexterra si Liviu Luca, presedintele FSLI au negat aceste speculatii.

    In iulie, s-a cumparat un pachet de sase milioane de actiuni, dar cea mai importanta operatiune a vizat 16 milioane de titluri SNP. Pentru Petrom au fost inregistrate 670 de tranzactii, cu un volum de 52 de milioane de actiuni care si-au schimbat proprietarul. Valoarea operatiunilor a totalizat 70,7 miliarde de lei. Analistii pietei de capital credeau ca exista si posibilitatea ca in spatele tranzactiei sa se afle fie un fond de investitii interesat de domeniul petrolier, fie un investitor puternic. SNP Petrom a obtinut, in perioada ianuarie-mai, o cifra de afaceri de 28.190 miliarde de lei si un profit brut de 921,7 de miliarde de lei. Compania estimeaza ca va obtine in acest an un profit brut de 2.569 de miliarde de lei, valoare redusa cu 777 de miliarde de lei comparativ cu nivelul inregistrat la sfarsitul anului trecut - 3.346 de miliarde lei.

    Cifra de afaceri a companiei ar urma sa creasca, in schimb, de la 72.721 de miliarde lei in 2002 la 79.485 de miliarde lei, pentru perioada ianuarie-decembrie 2003.

    Sursa: Curierul National, 30 septembrie 2003.

    mai mult

29.09.2003

  • O noua etapa in privatizarea Petrom: disputa minoritari - Ministerul Economiei

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    Intre depunerea scrisorilor de intentie si intocmirea listei scurte cu companiile care vor avea dreptul sa depuna oferte, privatizarea Petrom a intrat in ultimile zile intr-o 'etapa' initial neprevazuta: cea a disputelor dintre actionarii minoritari ai societatii si cel majoritar - Ministerul Economiei. Deocamdata indirecta, purtata prin declaratii si comunicate de presa, disputa dintre cele doua parti ar putea capata amploare odata cu apropierea momentului majorarii de capital ce va fi initiata dupa ce statul va vinde 33,34% din actiuni catre un investitor strategic.

    Majorarea, care va aduce investitorul strategic la o participatie de peste 50%, are doua necunoscute principale: pretul la care va avea loc si daca actionarii minoritari vor avea drept de subscriere. In jurul acestor necunoscute se desfasoara in prezent schimburile de replici dintre reprezentantii minoritarilor, care detin 7% din actiunile Petrom si Ministerul Economiei, care detine 93%.

    Iar primele raspunsuri ale ministerului nu lasa prea multe sperante minoritarilor.

    Tonul disputei a fost dat saptamana trecuta de Cristian Siminel Andrei, directorul fondului american de investitii Broadhurst, care detine 1% din actiunile Petrom. Andrei a solicitat respectarea legislatiei pietei de capital, adica acordarea dreptului de preemtiune la majorare fiecarui actionar Petrom si vanzarea actiunilor noi la un pret cel putin egal cu activul net contabil al societatii, adica 1.823 de lei. 'Personalul Ministerului Economiei este depasit in ceea ce priveste valorile mobiliare, transparenta si corectitudinea in procesul de privatizare. Au luat un portofoliu de la APAPS, care invatase intre timp ce inseamna piata de capital', a declarat Andrei.

    Andrei a fost sustinut si de presedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache, care a subliniat ca, in acord cu legislatia in vigoare, operatiunea de majorare a capitalului unei societati deschise, chiar in cadrul unui contract de privatizare, nu poate fi efectuata fara a oferi celorlalti actionari dreptul de a-si conserva participatiile. 'Ministerele vin cu niste anunturi pe care, dupa ce le explicam legislatia pietei de capital, trebuie sa le retraga si astfel se denatureaza toata informatia transmisa investitorilor. Dreptul de preferinta va fi acordat in mod obligatoriu', a spus Anghelache.

    Confuzia si solicitarile minoritarilor au fost cauzate de anuntul de privatizare al Petrom, care nu contine mai multe date esentiale privind procesul de vanzare, printre care si cele aferente majorarii de capital.

    In urma luarilor de pozitie din partea minoritarilor, Ministerul Economiei a raspuns vineri printr-un comunicat adresat Bursei de Valori, unde este listata Petrom. Comunicatul este insa confuz si nu raspunde decat indirect la principalele doua nelamuriri: dreptul de preemtiune si pretul.

    'In contextul privatizarii Petrom, majorarea de capital social se va decide de catre Adunarea Generala a Actionarilor, ceea ce va asigura fiecarui actionar posibilitatea sa participe la adunare si sa voteze avand in vedere interesele companiei', se precizeaza in comunicat.

    Nu se pomeneste nimic despre dreptul de preemtiune. Mai mult, Ministerul a precizat ca la privatizare 'se aplica exclusiv legea privind accelerarea privatizarii (Legea 137/2002), coroborata cu prevederile din legea societatilor comerciale (Legea 31/1990)'. Adica legile in baza carora pana in prezent au fost privatizate mai multe societati fara ca actionarii minoritari sa aiba drept de preemtiune.

    Care este miza? Cateva sute mil. $

    Problema pretului la care va avea loc majorarea de capital este una esentiala pentru privatizare. Daca majorarea are loc la un pret egal cu valoarea nominala - 1.000 de lei/actiune, investitorul care cumpara 33,34% din capital va avea nevoie de 350 - 400 milioane dolari pentru a deveni actionar majoritar. Daca pretul va fi egal cu valoarea contabila unitara, adica 1.823 de lei, lucrurile se complica: suma de bani necesara va fi de peste 700 de milioane de dolari.

    Disputa dintre minoritari si Ministerul Economiei in cazul Petrom, foarte importanta pentru desfasurarea privatizarii, va fi arbitrata de CNVM.

    'Consider ca CNVM se afla in fata primului examen important in conditiile noii legislatii a pietei de capital. Ni se spune ca mergem in directia Uniunii Europene si este cazul sa se si demonstreze acest lucru, indiferent de importanta privatizarii Petrom', a declarat Gratiela Iordache, directorul executiv al Asociatiei Actionarilor din Romania.

    Sursa: Ziarul Financiar, 29 septembrie 2003.'

    mai mult

  • Reuters: Privatizarea si imbunatatirea ratingurilor stimuleaza obligatiunile Romaniei

    Curierul National   

    ___
    Imbunatatirea ratingurilor de tara acordate Romaniei de agentia de evaluare financiara Standard and Poor's si recentele progrese in privatizare au stimulat obligatiunile romanesti, care au depasit performantele indicelui de referinta al pietei emergente de imprumut, potrivit Reuters.

    De la inceputul lunii septembie, obligatiunile emise de Romania s-au incadrat pe o traiectorie ascendenta, dupa declinul inregistrat pe ansamblul anului.

    Titlurile romanesti incluse in indicele global pentru euroobligatiunile emise de tarile emergente al bancii de investitii JP Morgan (Euro Emerging Bond Index Global - EEBIG) si-au sporit contributia la indicele respectiv cu 4,6%. Prin comparatie, EEBIG - care include euroobligatiuni emise de 18 state - a avansat cu doua procente.

    Insa performantele sunt inferioare celor din perioada similara a anului trecut, contributia titlurilor romanesti diminuandu-se de la 14,9% la 9,5%.

    'In ultima perioada au fost multe vesti bune despre Romania, cum ar fi revizuirea in sens pozitiv a calificativelor de tara acordate de S&P si informatii despre procesele de privatizare. In plus, obligatiunile romanesti sunt mai ieftine decat cele din Bulgaria', a aratat Christian Schiweck, administrator de fonduri la firma germana Deka.

    Saptamana trecuta, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's a anuntat modificarea in sens pozitiv, de la 'BB minus' la 'BB', a calificativului acordat Romaniei pentru datoria pe termen lung in valuta si de la 'BB' la 'BB plus' a ratingului pentru datoria pe termen lung in moneda nationala. Ambele calificative sunt insotite de perspectiva pozitiva, ceea ce poate sugera o noua interventie in sens pozitiv, in viitorul apropiat.

    Calificativul 'BB' este cu doua nivele sub ratingul favorabil investitiilor. Un astfel de indicator ar spori interesul investitorilor straini pentru oportunitatile din Romania si ar reduce costurile aferente operatiunilor de imprumut.

    Tot saptamana trecuta, autoritatile de la Bucuresti au primit 15 scrisori de intentie pentru privatizarea Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom. Proiectul este prevazut sa fie incheiat in luna martie 2004, fiind perceput drept un test prin care guvernul va dovedi ca este dispus sa renunte la active nationale de importanta strategica.

    'Cel mai important lucru in acest moment este faptul ca Romania isi continua reformele structurale', a aratat Peter Botoucharov, analist la sucursala Commerzbank din Londra.

    Printre aceste proiecte se numara si valurile ample de disponibilizari din sectorul public. La inceputul lunii septembrie, autoritatile au anuntat ca din sistemul national de transport feroviar vor fi disponibilizati peste 16.000 de angajati. Guvernul s-a angajat sa renunte la 19.000 de salariati ai companiilor feroviare, pana la mijlocul lunii septembrie, in baza unui acord de 423 milioane de dolari semnat cu Fondul Monetar International (FMI).

    In pofida acestor rezultate, Romania se situeaza in continuare in urma statelor est-europene candidate la aderare la Uniunea Europeana.

    'Romania este singura tara din randul candidatelor la UE care nu a primit statutul de economie de piata functionala', a remarcat Botoucharov.

    Emisiunea cu euroobligatiuni in valoare de 700 de milioane de euro cu scadenta in 2012 era tranzactionata la o dobanda de 6,2%, cu 2,21% peste indicatorul de referinta pentru titlurile guvernamentale din zona euro.

    In acelasi timp, emisiunea de euroobligatiuni bulgare in valoare de 835,5 milioane de euro, cu scadenta in 2013, avea o dobanda de sase procente, cu 1,91% peste nivelul la care se imprumuta statele dezvoltate.

    Autoritatile au finalizat numai 19 capitole din cele 30 impuse de negocierile de aderare la UE, comparativ cu cele 25 incheiate de guvernul bulgar. Analistii au avertizat ca ritmul lent al reformelor sugereaza investitorilor ca aderarea Romaniei la blocul european ar putea fi pusa sub semnul intrebarii.

    'Exista riscul clar ca primul val de extindere de anul viitor sa aiba ca efect o oarecare oboseala din partea Uniunii. Ne putem astepta la o noua etapa de extindere in 2007 sau 2008, cu Bulgaria si Croatia, dar nu si la un al treilea val. Nu exista garantii cu privire la o noua largire', a aratat Michel Aubenas, administrator de fonduri la AXA Investment.

    Insa pentru investitorii care au incredere in sansele Romaniei, achizitia obligatiunilor de tara reprezinta tranzactii valoroase.

    'Romania este cu un an sau cu un an jumatate in urma Bulgariei. Pe termen lung, insa, performantele sale vor fi deosebite', a apreciat Schiweck.

    Sursa: Curierul National, 29 septembrie 2003.'

    mai mult

  • SOV Invest vrea sa vanda actiunile detinute de FNI

    Adevarul   

    ___
    SOV Invest, administratorul FNI, intentioneaza sa obtina o ordonanta de la Parchet si acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru deblocarea si vanzarea actiunilor pe care FNI le detine la societatile cotate pe Bursa sau Rasdaq, ne-a declarat Ioan Paunoiu, administratorul unic al SOV Invest. Precedentul a fost creat, saptamana trecuta, cand SOV Invest a vandut, pentru 6 miliarde lei, pachetul de actiuni pe care FNI il detinea la Sidex in cadrul ofertei publice de inchidere si delistare a societatii de pe piata Rasdaq. Ioan Paunoiu a fost desemnat administrator unic de actionari in urma cu aproape trei ani. Practic, administrarea se realizeaza in conditiile in care atat conturile bancare ale fondului, cat si cele de actiuni sunt sub sechestru. 'FNI are actiuni la foarte multe societati, actiuni pe care vrem sa le vindem in profit, asa cum am procedat si cu cele de la Sidex', spune Paunoiu. Fondurile banesti care rezulta din vanzarea unor astfel de pachete de actiuni sunt depuse in depozite bancare care sunt imediat blocate pana cand instanta va decide modalitatea prin care pagubitii vor fi recompensati. Potrivit surselor citate, fata de situatia din urma cu trei ani, in prezent sumele din conturile blocate ale FNI sunt de trei ori mai mari, sporirea lor rezultand din 'operatiuni financiare'. 'Acum banii FNI sunt in trei depozite mari cu superdobanda la BCR', precizeaza administratorul unic. Dupa cum se stie, succesul FNI s-a datorat si unei reclame extrem de agresive.

    In acest context, Paunoiu povesteste cum 'a venit la mine si actorul care a jucat in spotul cu 'dormi linistit, FNI vegheaza'. Si el a investit la FNI, si i-am spus: 'pleaca dom'le, ca daca te vad astia te scalpeaza''. Apoi continua: 'Cand am venit aici, in urma cu circa trei ani, toti salariatii se faceau ca lucreaza. Aveau toti calculatoare, dar ei practic se jucau pe Internet. Si cand a venit factura la Internet, de 400 milioane lei, am deschis ochii mari, pentru ca eu nici nu stiam ca exista Internet. Am blocat Internetul. Societatea care furniza serviciile de Internet a avut pretentia sa platesc cele 400 milioane. Dar am uzat de o eroare juridica si contractuala si am reusit sa nu mai platesc nimic. Pe urma, toti salariatii aveau telefoane mobile, pana si femeia de serviciu avea'. Au fost presiuni? 'Asupra mea, nu. Drept dovada, nici un investitor nu a recuperat nici un leu pana acum', adauga Paunoiu. Alte matrapazlacuri? 'Doi avocati, dintre care unul era investitor FNI, pe cale necinstita ne-au luat un imobil in Botosani. Ne-am judecat cu ei un an si jumatate ca sa ne luam imobilul inapoi. Apoi, mai avem un caz, cu un senator PRM, Horga Vasile, care ne-a recuperat actiuni de un miliard, desi erau sechestrate. Am facut plangere penala, am ajuns cu el la Curtea de Apel de la Ploiesti si acum ne judecam la Tribunal la Targoviste. Desi actiunile erau sechestrate, le-a recuperat cu ajutorul instantelor si executorilor judecatoresti de la Targoviste.

    Acesta a vandut creanta altei persoane, ca sa nu-i apara numele, si ne judecam cu el, pentru ca practic nu avea voie sa cesioneze'. Administratorul SOV Invest crede ca, la vremea respectiva, 'o greseala din partea statului a fost ordonanta prin care cei disponibilizati puteau sa-si depuna banii (platile compensatorii - n. red) - pe care nu aveau voie sa-i primeasca in mana - la fonduri de investitii. Acestia si-au depus toti banii la FNI, cu restrictia sa nu-i scoata decat dupa un an de zile, dar pana sa se termine anul, s-a produs criza la FNI'. In prezent este in curs de desfasurare expertiza financiar-contabila in cazul FNI. Expertiza va identifica responsabilitatea concreta a celor cercetati, perioada in care acestia au lucrat pentru FNI, cuantumul sumelor depuse si lista deponentilor. Potrivit surselor citate, expertiza are termen de finalizare ianuarie 2004. La ora actuala se deruleaza circa 200 de procese civile, intre investitori si respectiv FNI, SOV Invest, AVAB, CEC, CNVM si Ministerul Finantelor.

    Sursa: Adevarul, 29 septembrie 2003.'

    mai mult

  • CNVM a sanctionat peste 2.000 de societati listate pe Rasdaq

    Adevarul   

    ___
    Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a sanctionat cu avertisment 2.190 de societati listate la Bursa Electronica Rasdaq (BER), care nu au depus sau au depus incomplet raportarile financiare aferente anului 2002, se arata intr-un comunicat remis de CNVM.

    Pana la data de 9 septembrie a.c., din cele 4.544 de societati detinute public listate la categoria 'baza' a BER, un numar de 1.745 de emitenti erau suspendati de la tranzactionare in vederea transformarii in societate de tip inchis sau fiind in proces de lichidare judiciara, stare de faliment sau pentru alte situatii pentru care nu se poate mentine o piata ordonata, precizeaza sursa citata.

    Din cele 2.799 de societati detinute public care aveau obligatia de a transmite raportari la CNVM pana la data de 31 martie a.c. (respectiv 30 aprilie a.c. pentru societatile care aplica standardele internationale de contabilitate), 609 au transmis integral raportarile mentionate, 1.759 nu au depus nici o raportare anuala, iar 431 societati au transmis raportari partiale.

    Toti emitentii care indeplinesc conditiile de societate detinuta public au fost atentionati in scris, in repetate randuri, in cursul acestui an asupra obligatiilor privind raportarea periodica si continua catre CNVM, se mentioneaza in comunicat. Societatile sanctionate au fost atentionate ca, daca in termen de 15 zile lucratoare de la intrarea in vigoare a Ordonantei de sanctionare, acestea nu vor transmite raportarile obligatorii la CNVM, li se vor aplica sanctiuni corespunzatoare prevederilor legale in vigoare.

    Sursa: Adevarul, 29 septembrie 2003.'

    mai mult

25.09.2003

  • Inca un fond si-a prelungit durata de viata

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Societe Generale Romania Fund (SGRF) si Romanian Investment Fund (RIF), doua din cele mai importante fonduri straine de investitii din Romania, intentioneaza sa isi prelungeasca durata de viata cu doi ani, urmand astfel sa amane momentul vanzarii tuturor participatiilor detinute in companiile romanesti.

    Cele doua fonduri, cu o capitalizare initiala de peste 40 de milioane de dolari fiecare, au inceput sa investeasca in Romania in perioada 1997 - 1998 si ar fi trebuit sa isi incheie durata de viata anul acesta (RIF) si in primavara lui 2004 (SGRF). Chiar daca au vandut o mare parte din participatii in ultimii doi ani, fondurile au inca in portofoliu actiuni in companii precum Orange, LaDorna, Luxten, Megapress, Policolor (SGRF) sau Rolast, First Logistic & Distribution, Titan Mar, Tec Miaco, Policolor (RIF).

    'Consideram ca perioada scurta ramasa pana la sfarsitul duratei de viata nu ne va permite obtinerea unor conditii avantajoase de exit. Prin urmare, vom solicita actionarilor fondului (institutii financiare si persoane fizice straine - n.r.) prelungirea duratei de viata cu doi sau chiar trei ani. Semnalele pe care le avem pana in prezent de la actionari ne fac sa credem ca propunerea va fi aprobata', a declarat pentru Ziarul Financiar Ion Florescu, presedintele societatii Capital, co-administratorul RIF.

    Razvan Cretu, directorul de investitii al SGRF (care face parte din grupul francez Societe Generale) spune ca fondul se afla in discutii pentru vanzarea majoritatii participatiilor, insa stadiul acestora nu este foarte avansat.

    'Exista diverse variante de exit din fiecare companie insa momentul vanzarii nu este cert in nici unul din cazuri. Prin urmare, Consiliul de Administratie al SGRF va solicita actionarilor sa prelungeasca durata de viata a fondului cu doi ani. Sunt sanse mari ca propunerea sa se aprobe', a explicat Razvan Cretu.

    SGRF a vandut anul trecut actiunile detinute la Arctic Gaesti (25,48% din capitalul social), Dorna Apemin (20%) si Electroaparataj Bucuresti (15,01%). Cele mai importante participatii ale fondului au ramas astfel Orange (1%), LaDorna (20%), Luxten (14%), Policolor (7,72%) si Megapress (35%).

    La inceputul acestui an, SGRF a inceput, impreuna cu Sorin Penes - fondatorul si actionarul majoritar al companiei, demersurile pentru vanzarea tipografiei Megapress. Actionarii au primit mai multe oferte insa, negocierile au fost suspendate pe timpul verii pentru ca pretutrile obtinute au fost considerate necorespunzatoare. 'Exista in continuare oferte pentru Megapress si suntem inca in discutii cu potentiali cumparatori,' a spus Cretu.

    Sursa: Ziarul Financiar, 25 septembrie 2003.'

    mai mult

  • Facilitati fiscale pentru vanzarea Aro, Tractorul, Roman si Tepro

    Gardianul   

    ___
    Autoritatea pentru Privatizare(APAPS) va semna, maine, contractele de privatizare a societatilor Aro Campulung, Tractorul Brasov si Roman Brasov, a declarat Victor Dumitriu, vicepresedinte al APAPS, citat de Mediafax.

    Autoritatea negociaza privatizarea ARO Campulung cu compania americana Crosslander, in timp ce pentru Roman Brasov au loc discutii similare cu firma Pesaka Astana SDN BHD din Malaiezia. Potrivit lui Dumitriu, negocierile cu compania italiana Landini Spa. pentru preluarea Tractorul Brasov au fost, practic, incheiate. 'Speram sa vindem, pana la sfarsitul lunii si pachetul de actiuni detinut la Petrotub Roman si Siderurgica Hunedoara', a adaugat Dumitriu.

    Negocierile cu LNM Holdings BV pentru preluarea celor doua societati au inceput pe 25 august, o data cu analiza aspectelor tehnice si financiare ale ofertei depuse de proprietarul Ispat Sidex Galati si al Tepro Iasi. 'Vom vinde, astfel, societati pe care am incercat in multe randuri, din pacate fara succes, sa le privatizam'.

    In vederea finalizarii procesului de privatizare a societatii Tepro Iasi si a urgentarii vanzarii Aro SA Campulung, Guvernul va adopta, in sedinta de astazi, doua proiecte de ordonante de urgenta in acest sens. Cele doua societati vor fi oferite cumparatorilor 'curate si uscate' de datorii, iar in acest scop vor fi utilizate atat metoda conversiei datoriilor in actiuni, cat si stergerea penalitatilor si a majorarilor de intarziere, dar si a unor imprumuturi acordate in ultimii ani de APAPS.

    Datoriile Tepro la Fondul de sanatate, sterse

    Astfel, pentru Tepro Iasi, societate ce va fi preluata de LNM Holdings, proprietarul Sidex Galati, se propune stingerea prin conversie in actiuni a datoriilor reprezentand contributia la Fondul de Asigurari Sociale de Sanatate, datorate si neachitate la data transferului de proprietate asupra actiunilor, precum si a majorarilor de intarziere aferente acestora, acumulate intre 31 decembrie 2002 si data privatizarii. Aceeasi procedura va fi aplicata si pentru creantele bugetare reprezentand debite cu stopaj la sursa, retinute de catre societate si platibile in numele tertilor (respectiv contributia pentru pensia suplimentara, cea individuala pentru asigurari sociale, cea a angajatilor la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj si la asigurarile sociale de sanatate, TVA suspendata in vama, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende etc). La aceasta se adauga si majorarile, dobanzile si penalitatile de intarziere aferente acestor creante. Vor fi stinse prin conversie in actiuni si obligatiile Tepro provenite din imprumuturi acordate de APAPS in temeiul OUG privind stimularea restructurarii, impreuna cu majorarile de intarziere si dobanzile si penalitatile de orice fel, datorate si neachitate la data transferului de proprietate asupra actiunilor. In plus, se scutesc de la plata obligatiile societatii, reprezentand creante proprii ale APAPS si credite bugetare gestionate de APAPS, neachitate pana la 31 decembrie 2002, ca si penalitatile de intarziere calculate la acestea, precum si dobanzile si majorarile de intarziere aferente datoriilor catre Fondul de Asigurari de Sanatate.

    Majorarea capitalului social al Tepro SA se va face cu valoarea creantelor amintite, actiunile rezultate in urma conversiei datoriilor urmand a fi transferate catre APAPS, in vederea vanzarii catre investitor, intr-un pachet comun.

    Scutirea datoriilor, pana in ziua privatizarii

    In cazul Aro Campulung, se are in vedere scutirea de la plata obligatiilor bugetare restante si neachitate la data transferului actiunilor detinute de stat. In situatia in care transferul proprietatii actiunilor are loc dupa data de 15 a lunii, se vor sterge si datoriile bugetare care au scadenta ulterioara acestei date. Este vorba, in ambele cazuri, de datorii bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii (inclusiv cele individuale ale salariatilor) si cele provenite din credite gestionate de APAPS. Vor fi scutite de la plata si dobanzile si penalitatile aferente acestor obligatii restante. La data scutirii la plata a obligatiilor restante ale ARO catre APAPS se anuleaza la plata si obligatia APAPS catre bugetul consolidat al statului. Toate aceste inlesniri nu se vor acorda daca societatea nu se privatizeaza. De asemenea, se propune si stingerea debitelor ARO Campulung prin conversia in actiuni a datoriilor catre furnizorii de utilitati acumulate pana la data transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor detinute de stat, cu unele conditii. Totalul debitelor (cu exceptia TVA nerecuperata de catre furnizorii de utilitati si a penalitatilor de intarziere aferente) va face obiectul unor conversii in actiuni la valoarea de 25.000 de lei/actiune. Majorarile de intarziere si penalitatile calculate pentru datoriile de mai sus se vor anula. TVA colectata, aferenta acestor debite si nerecuperata de catre furnizorii de utilitati, se anuleaza la data privatizarii. Sumele rezultate in urma vanzarii actiunilor rezultate din conversia datoriilor vor fi distribuite de APAPS furnizorilor de utilitati proportional cu valoarea creantelor, in 30 de zile de la data incasarii contravalorii acestora.

    Si in cazul societatii Tractorul Brasov se merge tot pe ideea conversiei in actiuni a debitelor acesteia catre Electrica Transilvania Sud si Distrigaz Sud.

    Potrivit APAPS, datoriile societatii Tractorul Brasov depasesc 1.700 miliarde de lei. Totodata, datoriile Tepro Iasi erau, in luna mai, la momentul privatizarii, de circa noua milioane de dolari.

    Aro Campulung a inregistrat, in primele patru luni ale anului, pierderi de peste 3 milioane de dolari, la o cifra de afaceri de 7,1 milioane dolari. Conducerea Roman a anuntat ca societatea va inregistra in acest an pierderi de circa 7 milioane dolari.

    Sursa: Gardianul, 25 septembrie 2003.'

    mai mult

  • Conturile rafinariei Petromidia au fost blocate

    Curierul National   RRC

    ___
    Conturile rafinariei Petromidia au fost blocate pentru neplata datoriilor, au declarat surse apropiate Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta. Pe primele sase luni ale anului, nivelul datoriilor inregistrate de Petromidia cu scadenta la un an a crescut de la 16.000 de miliarde de lei la 22.000 de miliarde de lei. Datoriile totale (mai putin cele curente) au crescut de la 7.373 de miliarde de lei, la 8.074 miliarde de lei. Societatea a inregistrat o pierdere de 329,8 miliarde de lei, se arata in raportul financiar al societatii. Aceasta pierdere s-a diminuat de la 1.823 de miliarde de lei, cat a fost in primul semestru al lui 2002. Rezultatul ultimilor ani arata o pierdere totala de 7.595 de miliarde de lei.

    Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 23 de procente, ajungand la 16.000 de miliarde de lei, de la 13.000 de miliarde de lei.

    Se constata o crestere a activelor imobilizate atat prin efectuarea de noi investitii, cat si prin continuarea lucrarilor incepute in anul 2002. Activele imobilizate au crescut si prin aportul de mijloace fixe si investitii la capitalul social al societatii efectuat de catre S.C. Rompetrol S.A.

    La mijlocul acestui an, Ministerul Finantelor a facut publica lista marilor datornici. Petromidia figura in top, cu 11.585 miliarde de lei, la vremea respectiva.

    Atunci, Rompetrol a precizat, intr-un comunicat, ca ?in momentul privatizarii rafinariei catre grupul Rompetrol, datoriile au fost prezentate sub diferite nume: datorii catre buget existente in caietul de sarcini, datorii catre buget acumulate pana la preluarea controlului si despre care Rompetrol nu a fost informat, datorii catre furnizori si altele. Aceasta datorie este, de fapt, datoria statului fata de el insusi, din perioada in care el era proprietar al rafinariei si managerul ei?.

    De asemenea, comunicatul mentiona ca dintre toate companiile detinute de Rompetrol rafinaria Petromidia este singura unitate cu datorii la stat.

    Reprezentantii companiei au asigurat ca Petromidia este la zi cu plata datoriilor curente catre buget si au adaugat ca grupul este cel mai mare contribuabil privat.

    Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, a declarat, chiar ca ar accepta ca datoriile istorice sa fie transformate in actiuni.

    ?Grupul Rompetrol nu doreste un tratament preferential - facilitati acordate rafinariei Petromidia - asa cum s-a intamplat pentru alti mari contribuabili, ci o rezolvare generala a problemei arieratelor fiscale. Acestea au provenit fie din efectele unor politici ale statului, fie din contextul specific economiei romanesti la un moment dat?, se mai arata in comunicat.

    Sursele citate au mai declarat ca, in acest moment, este in plina desfasurare un control financiar la Petromidia. Acesta a fost initiat dat fiind faptul ca nu s-a mai efectuat un control la societate din anul 2000.

    Potrivit raportului de expertizare financiar-contabila a situatiilor financiare incheiate la 31.12.2002 de Rompetrol Rafinare-Complexul Petromidia Constanta, realizat de cenzorul extern Gheorghe Morcioaga, ?la finele exercitiului financiar 2001, societatea nu a inregistrat rezultatul tranzactiilor efectuate pentru Petromidia SA in cursul anului financiar incheiat la data de 31.12.2001 si efectuate de catre societatea mama The Rompetrol Group, fosta BV, in suma de 243.296 milioane de lei (7,7 milioane de dolari). In anul 2002, rezultatul net al tranzactiilor efectuate de societatea mama, a fost un profit de 231.878 milioane de lei (6,9 milioane de dolari). Compania a inregistrat in contabilitatea anului 2002 rezultatul net al tranzactiilor din cursul anului 2001 si 2002. In consecinta, soldul de deschidere al rezultatului reportat pentru anul 2002 este subevaluat, iar pierderea anului supraevaluata cu suma de 231.878 milioane de lei?. De asemenea, ?in cursul lunii decembrie 2002, societatea a emis facturi fiscale catre societati din cadrul grupului si a inregistrat vanzari in valoare de 337.561 milioane de lei si costul productiei vandute in suma de 242.461 milioane de lei, precum si TVA si accize aferente. In conformitate cu OMF nr. 94/2001 aceste vanzari, precum si valoarea aferenta a TVA-ului, accizelor si descarcarii gestiunii ar fi trebuit inregistrate la inceputul lunii ianuarie 2003?.

    Aceste aspecte sunt semnalate si de raportul Deloitte&Touche. Societatea de audit arata, in plus, ca ?pierderile cumulate, lipsa accentuata de lichiditati si faptul ca societatea inregistreaza datorii curente de 14.007.408 milioane de lei, la care se adauga penalitati neinregistrate in valoare de 5.126.894 milioane de lei care pot fi executate de stat in orice moment, ridica serioase indoieli asupra abilitatii companiei de a-si continua activitatea?. Compania Deloitte&Touche a aratat ca ?urmare a importantei problemelor prezentate in paragrafele anterioare, noi nu ne putem exprima si nu ne exprimam o opinie asupra situatiilor financiare atasate?.

    Sursa: Curierul National, 25 septembrie 2003.

    mai mult

24.09.2003

  • Reorganizarea Pietei de Capital - un proces dificil, dar nu imposibil

    Ziua   

    ___
    Cei mai importanti actori din domeniu au participat, saptamana trecuta, la Forumul Piata de Capital, editia a II-a, eveniment organizat de Conferintele Piata Financiara.

    Una dintre temele dezbatute a fost fuziunea dintre Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Bursa Electronica Rasdaq (BVB), care se va realiza anul viitor, dupa intrarea in vigoare a noii legi consolidate privind valorile mobiliare. Directorul general al BVB, Stere Farmache, a subliniat faptul ca proiectul de lege deschide calea reorganizarii Bursei de Valori Bucuresti din institutie cu utilitate publica in societate pe actiuni. 'Aceasta va permite fuziunea celor doua piete de capital din Romania', a explicat Farmache. Prin modificarea statutului BVB, cei care au calitatea de actionar pot sa nu fie, in mod necesar, si intermediari pe aceasta piata. Potrivit lui Stere Farmache, transformarea BVB in societate pe actiuni ar putea duce chiar la listarea companiei pe o piata reglementata.

    Unificarea celor doua societati de bursa este considerata o actiune pozitiva de catre Alexandru Popa, consilierul economic al premierului Adrian Nastase, informeaza Mediafax. Popa a aratat ca exista avantaje atat la nivelul costurilor de tanzactionare si supraveghere, cat si al lichiditatii si oportunitatilor de investitii. In opinia consilierului premierului, fuziunea celor doua piete ar ajuta la promovarea pietei de capital, prin faptul ca se lanseaza o singura imagine, mai puternica.

    Dupa unirea pietelor de capital, noua structura bursiera va ajunge la o capitalizare de peste 5 miliarde de dolari, adica mai mult de 11% din PIB. Pentru acest an, Stere Farmache estimeaza ca valoarea transferurilor operate prin Bursa de Valori va depasi 300 de milioane de dolari, nivel maxim de la infiintare. El a evidentiat ca simpla realizare a consolidarii celor doua burse nu asigura saltul calitativ si cantitativ necesar pentru a elimina decalajul fata de bursele din regiune si a apreciat ca fuziunea dintre BVB si BER este doar o etapa din 'Strategia de dezvoltare a pietei bursiere din Romania'. Totodata, el a facut apel la autoritatile centrale pentru a sprijini listarea la Bursa a principalelor societati comerciale de stat din tara.

    Potrivit negocierilor cu reprezentantii Comisiei Europene, noua lege a valorilor mobiliare trebuie adoptata pana la sfarsitul acestui an. Actul normativ vizeaza armonizarea legislatiei romanesti cu reglementarile comunitare si eliminarea restrictiilor care nu se regasesc in aquis-ul european. Astfel, incepand din 2004, bancile vor avea acces la tranzactionare. Proiectul legii valorilor mobiliare mai prevede ca activitatea de compansare-decontare sa fie realizata, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare, de institutii independente, autorizate de CNVM.

    Farmache a mai spus ca este o practica larg raspandita ca activitatea de decontare sa fie asigurata de bursa. Un studiu al Bancii Mondiale arata ca 70% din burse au sub control activitatea de decontare - compensare. Directorul BVB a atras atentia si in ceea ce priveste transferul activitatii de supraveghere catre CNVM. El apreciaza ca operatiunea trebuie realizata cu multa atentie pentru a nu diminua din calitatea actului de control.

    In acelasi timp, presedintele CNVM, Gabriela Anghelache, a anuntat ca se intentioneaza crearea unui depozitar central, care sa asigure finalitatea decontarii si a transferului de proprietate. Printre noutatile aduse de proiectul legislativ se numara si infiintarea fondului de compensare a investitorilor, care va spori gradul de protectie a jucatorilor din piata de capital.

    Gabriela Anghelache a precizat ca statutul societatilor de investitii financiare (SIF) va fi inclus intr-un articol special din legea consolidata a valorilor mobiliare, care va intra in vigoare de anul viitor, urmand sa fie completat de un regulament al CNVM. 'Comisia Europeana nu accepta o lege speciala pentru SIF-uri. Ele sunt organisme de plasament colectiv si principiile de baza dupa care vor functiona urmeaza sa fie incluse intr-un articol din noua lege a valorilor mobiliare. Normele privind portofoliul si prudentialitatea vor fi reglementate prin legislatia secundara', a spus Anghelache. Ea a mai aratat ca exista un proiect de lege special pentru SIF-uri, avizat de institutie si ministerele initiatoare, dar care contravine legislatiei comunitare.

    Reprezentantii SIF-urilor doresc, insa, o reglementare distincta si mai amplu evidentiata, chiar in cadrul legii consolidate a valorilor mobiliare, care sa cuprinda toate aspectele privind functionarea SIF-urilor. Ei resping varianta reglementarii printr-un articol de lege, urmat de un regulament emis de autoritatea in domeniu. Totodata, ei sustin ca aparitia legislatiei a fost oricum prea mult amanata, iar varianta CNVM lasa loc interpretarilor.

    'SIF-urile au fost gandite ca niste fonduri inchise de investitii, nelegiferate clar in Romania. Forma actuala a proiectului de lege nu defineste fondurile de investitii de acest tip. Ele nu se regasesc nici in legislatia europeana, dar acolo functioneaza legile din fiecare stat membru, care nu au fost abrogate de directive', a declarat Teodor Mihaiescu, presedintele Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia. In opinia lui Mihaescu, regulamentele europene privind piata de capital tind spre apropierea de legislatia anglo-saxona, in care exista aceste organisme. De asemenea, oficialul SIF a dat exemplu tarilor in curs de aderare, care au gasit forme neinterzise de aquis-ul comunitar pentru a se incadra cat mai bine in conditiile reale ale pietei.

    Sursa: Ziua, 24 septembrie 2003.'

    mai mult

  • Profit de peste 3 milioane de dolari la SIF-uri in luna august

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Cele cinci societati de investitii financiare au obtinut in luna august un profit de 109 miliarde de lei (peste 3 milioane de dolari), profiturile obtinute de la inceputul anului insumand 1.276 miliarde de lei (30 milioane de dolari). Luna august poate fi considerata una din cele mai bune din acest an pentru societatile de investitii financiare, mai ales ca cea mai mare parte a dividendelor incasate de acestea au fost inregistrate la capitolul venituri inca din lunile iunie si iulie.

    Cel mai mare profit a fost inregistrat luna trecuta de SIF Transilvania, 53,3 miliarde de lei. Societatea inregistreaza, de altfel, si cea mai mare valoare a profitului de la inceputul anului, 322 miliarde de lei si este singura care a reusit dupa primele opt luni sa depaseasca prevederile privind profitul pe intreg anul 2003. Profitul la finalul lui august a depasit cu 15% prevederile din bugetul de la inceputul anului.Cea mai importanta tranzactie realizata de SIF Transilvania luna trecuta a fost vanzarea unui pachet de 2,4 milioane de dolari ale companei Turism Transilvania, catre Unita Turism. Pretul a fost de 30.929 lei/actiune, mai mare decat valoarea nominala de 25.000 lei/actiune. Valoarea la care erau inregistrat actiunile in patrimoniul societatii de investitii financiare era insa mult mai mica decat valoarea nominala, intrucat societatea distribuise in 2001 patru actiuni gratuite pentru fiecare actiune detinuta.

    SIF Moldova, ultima din punctul de vedere al profitului pe acest an, a reusit sa obtina o imbunatatire semnificativa a profitului luna trecuta. Profitul net al acesteia insuma dupa primele opt luni 160 miliarde de lei, cu 19 miliarde de lei mai mult fata de finalul lunii august.

    “Cea mai mare parte a profitului obtinut luna trecuta s-a datorat vanzarii pachetului de actiuni la Comixt Moinesti,” a declarat Alexandru Matei, presedintele SIF Moldova. Societatea a incasat 21 miliarde de lei pentru pachetul majoritar de actiuni al companiei de comwert cu amanuntul.Celelalte trei SIF-uri au inregistrat profituri cuprinse intre 7 si 21 miliarde de lei. Din punctul de vedere al activului cresterea medie fata de luna anterioara a fost de 0,6%. La finalul lunii august, discountul mediu (fata de valoarea activului) la care se tranzactionau actiunile SIF era de aproape 69%. Tendinta de crestere a importantei rezultatelor financiare asupra evolutiei actiunilor de la Bursa se confirma si in cazul actiunilor celor cinci SIF-uri.

    “Daca pana acum erau doua grupe de evolutie a pretului de tranzactionare, se observa ca evolutia pentru fiecare SIF are un anumit specific. Unul dintre motive poate fi faptul ca investitorii iau in calcul pe langa indicatorii financiari si alte elemente cum sunt cele legate de afacerile acestora sau zona de activitate,” a comentat Emil Ogica, presedintele Intercapital Invest. El a mai precizat totusi ca tendinta usor ascendenta inregistrata de actiunile SIF in ultimele luni a fost temperata de informatiile potrivit carora cele cinci SIF-uri nu vor mai beneficia de o lege speciala. Ascensiunea spectaculoasa a actiunilor SIF in anul trecut a fost pusa de analisi si pe seama perspectivelor unei legi speciale pentru SIF-uri, alaturi de scaderea dobanzilor si cresterea rezultatelor financiare, care au fost motivele cresterii generalizate de pe piata.

    Sursa: Ziarul Financiar, 24 septembrie 2003.

    Rezultatele nete pe actiune si estimari privind dividendul in 2004.

    mai mult

Pagina

inchide