Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

11.05.2009

  • Afacerile IAR Ghimbav au crescut de patru ori in primul trimestru

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   IARV

    ___
    Producatorul de elicoptere IAR Brasov (IARV) a raportat in primele trei luni din acest an afaceri de patru ori mai mari fata de perioada similara a anului trecut, acestea crescand de la 8,2 mil. lei la 33 mil. lei (7,7 mil. euro). In acelasi timp, compania a realizat un profit de 3,4 mil. lei (0,8 mil. euro), fata de pierderea de 5 mil. lei din 2008. La nivel de venituri, IAR Ghimbav a inregistrat o scadere usoara fata de anul trecut, de 2,3%, pana la un nivel de 33,6 mil. lei (7,9 mil. euro), in vreme ce cheltuielile s-au diminuat cu 24,5%, scazand la 29,8 mil. lei (circa 7 mil. euro). Cel mai important actionar al companiei este Ministerul Economiei, cu o detinere de 64,89% din capital. Ultima tranzactie cu titlurile IARV s-a perfectat la un pret de 1,29 lei/actiune, capitalizarea societatii fiind de 24,3 mil. lei (5,9 mil. euro). Sursa: Ziarul Financiar, 11 mai 2009

    mai mult

  • Profitul SIF3 s-a diminuat de trei ori in T1, la 4 mil. lei

    Curierul National   SIF3

    ___
    SIF Transilvania (SIF3) a obtinut in primele trei luni din acest an un profit net de 4,01 mil. lei, de trei ori mai mic decat castigul inregistrat in perioada similara a anului trecut, de 12,15 mil. lei, potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucuresti si preluate de Mediafax. Veniturile societatii de investitii financiare au scazut, in primele trei luni ale anului, cu 58,4%, la 9,37 mil. lei, de la nivelul de 22,56 mil. lei din perioada similara a anului trecut. SIF Transilvania a consemnat, in perioada analizata, cheltuieli de 5,35 mil. lei, in scadere cu 34,7% fata de valoarea din primul trimestru al anului 2008. Societatea de investitii avea, la finalul intervalului analizat, un activ net de 1,13 mld. lei, in scadere cu 2,58% fata de nivelul din februarie, de 1,16 mld. lei. Comparativ cu valoarea de la finele anului trecut, de 1,31 mld. lei, activul societatii s-a diminuat cu 13,74%. Sursa: Curierul National, 11 mai 2009

    mai mult

  • Afacerile Socep ar putea scadea cu 40%, dupa plecarea unui client important

    Business Standard   SOCP

    ___
    Operatorul portuar Socep Constanta (SOCP) ar putea pierde o colaborare cu CMA CGM, al treilea transportator de containere din lume, ca marime, ceea ce i-ar reduce afacerile cu 40%, deoarece compania respectiva ii asigura intreaga activitate la terminalului de containere. CMA CGM a anuntat, joi, compania Socep ca vrea sa renunte la serviciul BEX (Bosphorus Express, din Asia in Marea Neagra) din terminalul de containere al Socep, de la jumatatea lunii viitoare. Potrivit Socep, in momentul de fata, CMA CGM este singurul client al terminalului de containere. Astfel, retragerea liniei CMA ar reduce cu 40% cifra de afaceri a Socep estimata in bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2009. Conducerea companiei a anuntat ca va analiza impactul retragerii CMA din terminalul de containere al companiei, urmand sa faca noi disponibilizari in al doilea semestru al anului. La sfarsitul lunii trecute, anuntase ca va creste numarul concedierilor pe care le va face pana in luna iulie, urmand ca acestea sa afecteze 260 de angajati, dupa ce activitatea in terminalul de containere si traficul de marfuri au continuat sa scada sub estimari. Modificarea in crestere a numarului de concedieri estimate, de la sfarsitul lunii trecute, nu prevazuse incheierea colaborarii cu CMA CGM. Operatorul portuar Socep Constanta a raportat pentru primul trimestru din 2009 un profit net de 2,17 milioane lei (510.000 euro), in scadere cu 14% fata de rezultatul din perioada similara a anului trecut, cand acesta a fost de 2,53 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei s-a cifrat in intervalul ianuarie - martie 2009 la 11,52 milioane lei (2,7 milioane euro), in scadere cu 21% fata de perioada echivalenta din 2008, cand afacerile ajunsesera la 14,53 milioane lei Socep Constanta are un capital social de 34,34 milioane lei, divizat in 343,42 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali ai companiei erau Grupul DD, cu 31,31%, si Stere Samara, cu 10,51% din totalul actiunilor. Potrivit ultimei cotatii de 0,1670 lei stabilita in sedinta bursiera de joi, compania are o capitalizare de 57,35 milioane lei (13,89 milioane euro). Titlurile operatorului portuar sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul SOCP. Sursa: Business STandard, 11 mai 2009.

    mai mult

  • Profitul Azomures a scazut de 27 de ori in primul trimestrul, la 2 milioane lei

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Producatorul de ingrasaminte Azomures (AZO) a obtinut un profit net de 2 milioane lei in primele trei luni ale acestui an, de 27 de ori mai mic decat cel din aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul reducerii afacerilor cu 36%, potrivit rezultatelor trimestriale publicate vineri, informeaza NewsIn. Pentru primul trimestru al anului trecut, Azomures afisase un profit net de aproape 55 milioane lei. Cifra de afaceri a producatorului de ingrasaminte s-a redus cu 36% in primele trei luni ale acestui an, la 161,8 milioane lei (37,9 milioane euro). Veniturile totale ale Azomures au insumat in primul trimestru 168,79 milioane lei (39,56 milioane euro), in scadere cu 46% fata de nivelul atins in intervalul similar al anului trecut, de 314,5 milioane lei. In acelasi timp, cheltuielile companiei s-au redus cu o treime, la 166,78 milioane lei (39,01 milioane euro), de la 249,01 milioane lei in primele trei luni din 2008. Sursa: Bursa, 11 mai 2009

    mai mult

  • Bursa s-a apreciat cu peste 8% in ultima saptamana

    DailyBusiness.ro   

    ___
    '... iar pe bursa americana lucrurile par sa se fi domolit', au declarat analistii casei de brokeraj Prime Transaction.

    mai mult

  • Investitorii au urcat capitalizarea Bursei cu peste 8 mld. lei

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... iar pe bursa americana lucrurile par sa se fi domolit', spun analistii casei de brokeraj Prime Transaction, citati de NewsIn.

    mai mult

10.05.2009

08.05.2009

  • Petrom - profit in scadere cu 48% la trei luni

    Prime Transaction   SNP

    ___
    Petrom (SNP) a raportat pentru primul trimestru al acestui an un profit de 506 milioane lei (118,6 milioane euro), in scadere cu 48% fata de profitul inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior, conform datelor trimise BVB de companie. De asemenea, veniturile companiei au coborat cu 32,6%, la 3,46 miliarde lei (813 milioane euro), ca urmare a evolutiei nefavorabile a preturilor la titei si a situatiei economice deteriorate. 'Evolutia nefavorabila a preturilor la titei si situatia economica deteriorata, ce au continuat pe parcursul primului trimestru din 2009, au exercitat presiune asupra rezultatelor noastre. Cu toate acestea, am beneficiat de influentele favorabile ale strategiei noastre de hedging, dar si ale eforturilor continue de restructurare, ce au contribuit la reducerea efectelor conditiilor actuale dificile de piata', a declarat in raportul trimestrial directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.

    mai mult

  • Petrom semneaza pentru 450 mil. euro de la BEI si BERD

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie din Romania, va semna in cursul zilei de azi acorduri de imprumut cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si cu Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru atragerea unor fonduri in scopul sprijinirii finantarii centralei de producere a energiei electrice pe care compania o va demara pe platforma rafinariei Petrobrazi. Potrivit site-ului BERD, finantarea pentru acest proiect este de 200 de milioane de euro din partea institutiei, in timp ce in cazul BEI suma alocata este de 250 de milioane de euro, conform site-ului institutiei. Valoarea totala a investitiei este de 500 de milioane de euro pentru instalarea a 860 MW care vor functiona cu gazele din productia proprie a Petrom. Tot azi compania va face publice rezultatele pentru primul trimestru al anului. Finantarile obtinute din partea BERD si BEI vin in contextul in care, incepand cu anul trecut, Petrom a accesat mai multe linii de credit pentru a-si putea sustine investitiile. Astfel, la sfarsitul anului trecut, compania a obtinut din partea unui consortiu de banci o linie de finantare in valoare de 375 de milioane de euro. La scurt timp, OMV, actionarul majoritar al Petrom, i-a acordat companiei din Romania o finantare de 500 de milioane de euro. Cel mai recent imprumut obtinut de Petrom a fost din partea BERD care a pus la dispozitia companiei 300 de milioane de euro pentru investitii in mediu. In total, Petrom a accesat in cateva luni credite de circa 1,6 miliarde de euro. Petrom estimeaza pentru anul acesta, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli, o scadere a cifrei de afaceri cu 33% pana la 11,1 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro). Compania crede totusi ca va obtine un profit net similar cu cel de anul trecut, de 1,11 miliarde de lei comparativ cu nivelul de 1,022 miliarde de lei inregistrat in 2008. Potrivit documentelor Petrom, compania estimeaza pentru anul acesta o productie de petrol si gaze naturale in scadere fata de anul trecut, dar si volume de vanzari mai mici pe segmentul de marketing.' Sursa: Ziarul Financiar, 8 mai 2009

    mai mult

  • Romcarbon Buzau a strans 2 milioane de euro de la actionari

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   ROCE

    ___
    Actionarii producatorului de mase plastice Romcarbon Buzau (ROCE) au subscris in prima etapa a unei majorari de capital 97% din titlurile emise de producatorul de placi si profile din plastic, valoarea totala a actiunilor cumparate fiind de 8,3 mil. lei (circa 2 mil. euro). Suplimentarea capitalului a fost aprobata de actionari la finele lunii martie, cand acestia au decis sa contribuie cu 8,6 mil. lei la capitalul Romcarbon. Valoarea capitalului social urma sa se majoreze astfel de la 18,6 mil. lei la 27,2 mil. lei. Potrivit celor mai recente raportari, firma cu actionariat taiwanez Living Plastic Industry detine un pachet de titluri reprezentand 32,52% din capitalul social al Romcarbon. In actionariat se mai regasesc Unitai International Corporation, cu 20,6%, si fondul de investitii Eastern Eagle Fund, cu 19,88%. Sursa: Ziarul Financiar, 8 mai 2009

    mai mult

Pagina

inchide