12.07.2004
-
Sindicalistii de la Azomures au deschis un conflict de interese
Curentul
___
Liderii de sindicat din combinatul chimic Azomures au anuntat, intr-o conferinta de presa desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute, ca au deschis conflictul de interese, dupa ce au esuat negocierile dintre patronat si sindicate referitoare la o majorare salariala, o solicitare in acest sens fiind inregistrata la Directia de Munca. Liderul sindicatului 'Alternativa 2002', Maria Dandarau, a spus ca, din punctul de vedere al sindicalistilor, contractul colectiv de munca la nivel de intreprindere a expirat in urma cu o saptamana, intrand in vigoare contractul pe ramura. 'Contractul colectiv pe ramura poate ramane in vigoare si un an, numai ca salariile trebuie negociate, iar legea spune ca acestea se obtin prin negociere', a declarat Dandarau, care a precizat ca ultima runda de negocieri a avut loc vineri dimineata, sindicatele cerand o majorare salariala de 25% si alte drepturi in vigoare din contractul pe ramura. Patronatul a oferit o majorare de 12%, cu conditia renuntarii la primele trimestriale.
'Ramane sa sondam parerea salariatilor si, in functie de raspunsul lor, vom vedea cum vom actiona', a spus liderul sindicatului 'Independent' din Azomures, Ioan Siderias. Potrivit sindicalistilor, Directia de Munca trebuie sa raspunda solicitarii lor in cel mult cinci zile, dupa care se va incerca reconcilierea partilor, iar daca aceasta esueaza, se va recurge, dupa caz, la arbitraj, mediere sau greva
Sursa: Curentul, 12 iunie 2004.' -
Privatizarea Petrom, pe ultima suta de metri
Adevarul SNP
___
Reformele din sistemul energetic cu termen final in lunile iunie-august 2004 continua sa fie o provocare pentru Guvernul Nastase. Aceasta cu atat mai mult cu cat, pe langa privatizarea primelor doua filiale din energia electrica si a Distrigaz-Sud si Nord, privatizarea SNP Petrom reprezinta o decizie economica, care implica o puternica sustinere politica. Desi analistii considera ca este dificil de luat decizii radicale in reformele economice intr-un an electoral, aprobarea in sedinta de guvern de joi a termenilor contractuali ai privatizarii Petrom, fapt care va permite privatizarea societatii cat de curand, a infirmat toate prognozele pesimiste legate de acest subiect. Ministerul Economiei si Comertului a selectat compania austriaca OMV ca unicul ofertant calificat pentru inceperea negocierilor finale. S-ar parea ca valoarea tranzactiei va fi de aproximativ 1,4 miliarde euro. Privatizarea Petrom este atat de importanta in perceptia institutiilor europene si internationale, incat aceasta reprezinta una din cele 10 prioritati economice pe doi ani, angajate de autoritatile romane in acordul cu FMI, dar tot de privatizarea SNP ar putea depinde si acordarea statutului economiei de piata pentru Romania.
Start fulminant
Dupa anuntul oficial al autoritatilor romane de privatizare a celei mai mari companii romanesti - SNP Petrom, in septembrie 2003, au fost depuse 15 expresii de interes. Numarul companiilor din Europa si SUA, dar si din Rusia a surprins prin numele si potenta lor: Alon Inc SUA, PKN Orlena Polonia, Hellenic Petroleum Grecia, MOL Ungaria, Occidental Oil SUA, TNK-BP consortiu ruso-britanic, Conoco Phillips, Marea Britanie, Kanooz Al Watan Oil Arabia Saudita, Gazprom Rusia, ENI Italia, Phoenix Oil Cipru, OMV Austria si Glencore Anglia. Prin strategia aprobata de MEC, Petrom urmeaza sa se vanda ca o companie integrata, incluzand extractia, rafinarea si distributia produselor petroliere. Conform analistilor, un punct forte al Petrom, pe langa actualele rezerve de titei, il reprezinta pozitionarea strategica a Romaniei la Marea Neagra, cu acces direct la rezervele de petrol din Marea Caspica. Statul roman, actionarul majoritar al Petrom si detinatorul a 93% din actiunile Petrom, ii vinde OMV, intr-o prima faza, un pachet de 33,34% din actiuni. OMV va majora apoi capitalul pentru a detine 51% din companie.
Cursa temperata
Dupa un debut cu adevarat fulminant in privatizarea Petrom, cu termene si etape care au constituit un calendar exact, procesul a intrat, apoi, intr-o etapa de vadita incetinire. Primele obstacole au survenit dintr-o intreaga lupta pentru atestarea certificatelor de proprietate, dar si datorita unui nivel al creantelor pe care compania le avea de recuperat. Dan Ioan Popescu, ministrul MEC, admitea in ianuarie 2004 ca in privatizarea Petrom situatia trebuie sa fie extrem de clara pentru a nu exista probleme postprivatizare. In plus, investitorii cereau o solutie care sa ii asigure ca isi vor mentine in permanenta participatia de 51% din capitalul Petrom. Oricum, in primul trimestru 2004, concomitent cu negocierile, Petrom a reusit sa-si limpezeasca problemele legate de proprietate. Totodata, printr-un OUG, s-a hotarat ca o parte din datoriile companiei sa fie sterse pentru a i se usura sarcina privatizarii. Cel mai interesant din cele trei companii ramase in cursa finala - MOL Ungaria, OMV Austria si Occidental Oil SUA, s-a dovedit a fi concernul austriac. Indiferent de cum ar fi decurs negocierile pentru preluarea Petrom, Grupul OMV intentiona sa investeasca, pana in 2005, 160 de milioane de dolari pentru extinderea retelei de benzinarii din Romania.
Un final previzibil
OMV s-a dovedit, in final, cel mai motivat si mai angajant din toti cei care si-ar fi dorit sa-si adjudece suprematia asupra SNP Petrom. Negocierile complexe au fost destul de dure pentru partea romana, aceasta aflandu-se, totusi, intr-un proces de initiere. Aceasta chiar daca privatizarea Petrom a succedat procesului de privatizare a Electrica Banat si Dobrogea. Totusi, autoritatile MEC - OPSPI au ajuns la un consens cu oficiali ai Grupului OMV, acestia acceptand conditionarile partii romane. In principal, acestea erau legate de pastrarea integrata a Petrom. Negocierile s-au purtat inclusiv intre casele de avocatura, austriecii fiind asistati de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, iar romanii de consortiul format din Credit Suisse First Boston - ING Barings si casa de avocatura Linklaters Miculitii si Asociatii. Petrom are o cifra de afaceri de 1,9 miliarde euro si o capitalizare de 2,38 miliarde euro. In prezent are circa 57.000 de angajati si nu ar fi exclus ca acest numar mare sa fie o problema in contextul in care OMV are vanzari de 7,6 miliarde euro si o capitalizare de 4,2 miliarde euro, dar numai 6.000 de angajati.
Sursa: Adevarul, 12 iunie 2004.
09.07.2004
-
Profit de 316.000 euro la Unirea Shopping Center
ZF RO - FONDURI MUTUALE SCDM
___
Centrul comercial Unirea Shopping Center a raportat la finele anului trecut un profit net de 11,7 miliarde lei(0,3 milioane euro), in crestere in lei cu 65% comparativ cu nivelul inregistrat in 2002, se arata in raportul administratorilor companiei.'In anul 2003, s-a continuat politica de rentabilizare a comertului propriu, prin inchiderea gestiunilor neprofitabile si inchirierea spatiilor eliberate', se precizeaza in raport.
Astfel, suprafata inchiriata a crescut, in 2003, cu 20% fata de anul anterior, iar numarul de magazine s-a majorat cu 27%. In acelasi timp, prin trecerea tarifelor la chirii in euro, veniturile companiei au crescut cu 42% in moneda nationala si cu 21% exprimate in euro. Cifra de afaceri a centrului comercial a avansat de la 379,1 miliarde lei(12,1 milioane euro) in 2002 la 393,8 miliarde lei (10,6 milioane euro) anul trecut. Veniturile din vanzarea marfurilor au scazut de la 34,7% in 2002 pina la 16,2% la finele anului trecut, in timp ce segmentul prestari servicii a crescut pina la 82,7%.
Unirea are o suprafata totala de aproximativ 84.000 de metri patrati, din care peste 32.000 de metri patrati reprezinta suprafata totala a corpului central, 25.000 de metri patrati corpul Calarasi si 26.000 metri patrati corpul Splai. Principalii concurenti pe piata de profil sunt complexul comercial Bucuresti Mall si magazinele Bucur-Obor si Cocor. Actionarii companiei sunt Nova Trade - 65,4%, Broadhurst Invest - 11,75% si SIF Muntenia - 9,06%. Actiunile Unirea Shopping Center sunt listate la Categoria de Baza a Bursei Electronice RASDAQ, aceste titluri castigand ieri in medie 6,8%. Tranzactiile de ieri s-au perfectat la preturi cuprinse inttre 680.000 lei si 750.000 lei/actiune, inchiderea facandu-se la pretul maxim. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 38,3 milioane euro.
Sursa: Ziarul financiar, 9 iulie 2004.' -
Privatizarea SNP Petrom
TVR SNP
___
Guvernul a aprobat joi hotararea privind privatizarea SNP Petrom, contractul urmand sa fie semnat pana la sfarsitul lunii iulie, a anuntat, la Palatul Victoria, purtatorul de cuvant al Guvernului, Despina Neagoe. Termenii contractului sunt confidentiali, a precizat Despina Neagoe.
OMV Austria este ofertantul care a fost ales de comisia de privatizare pentru a incepe negocierile directe pentru privatizarea SNP Petrom. OMV este principala companie petroliera din Austria, cu vanzari de peste 10 miliarde euro la sfarsitul anului trecut si un profit net de aproape 400 milioane euro. SNP Petrom estimeaza, pentru acest an, o cifra de afaceri de 80.404 miliarde lei /circa 2 miliarde euro/. Petrom opereaza o retea de circa 600 de statii de distributie a carburantilor si produce circa 6 milioane tone de titei si 6 miliarde metri cubi de gaze anual. SNP Petrom detine rafinariile Arpechim si Petrobrazi.
Sursa: TVR, 9 iulie 2004. -
Eurocopter Romania isi extinde activitatile de pe piata civila
Adevarul
___
Eurocopter Romania a anuntat ca acordul care permite companiei sa acorde asistenta tehnica clientilor civili din Romania va fi extins, conform unui comunicat al firmei, difuzat de publicatia electronica specializata Rotorhub.com. Acordul incheiat in acest an cu autoritatile romane se refera numai la tipul de elicopter EC 135. Completarea documentului va permite companiei sa obtina certificatul de asistenta si pentru tipurile EC 120, EC 155, AS 350, AS 365, acoperind, astfel, intreg spectrul elicopterelor utilizate in Romania. Compania afirma ca si-a dezvoltat activitatile pentru a putea acoperi cerintele clientilor civili din Romania si din zona. In ceea ce priveste productia de aparare, compania a livrat, in aceasta saptamana, Ministerului britanic al Apararii, primul dintre cele patru elicoptere Puma modernizate.
Sursa: Adevarul, 9 iulie 2004.
08.07.2004
-
Profit de un milion de euro profit la Eurom Bank pe primul semestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Eurom Bank, fosta banca Dacia Felix, a incheiat primul semestru al anului cu un profit de 40,6 miliarde de lei (1 milion de euro), de aproape patru ori mai mare fata de profitul pe care l-a inregistrat in primele trei luni ale anului. In primul trimestru profitul bancii se ridica la 11 miliarde de lei. Anul trecut banca a iesit pe profit doar datorita valorificarii unor active, activitatea bancara aducandu-i pierderi.
Activele bancii au ajuns dupa primul semestru la 3.337 miliarde de lei (82,2 milioane de dolari), in crestere in termeni nominali cu 31% fata de inceputul anului. Fondurile proprii ale bancii insumau la finalul lunii iunie 494 miliarde de lei (12,6 milioane de euro). Rezultatele au fost calculate conform standardelor romanesti de contabilitate (RAS). Cresterea de pe primul semestru al acestui an este o continuare a celei de anul trecut cand ne-am dublat activitatea, spune directorul bancii, Dorel Cotet. El spune ca Eurom detine in prezent o cota de piata de 0,43% din sistemul bancar romanesc, si isi propuna sa atinga o cota de 0,6% pana la finalul anului. Directorul bancii este insa precaut in privinta rezultatelor de la finalul anului. Eurom si-a propus pentru finalul anului un profit brut de 110 miliarde de lei, din care pe primul semestru era prognozat un profit de 28,8 miliarde de lei, nivel care a fost depasit cu 40%. Nu vreau sa ma pronunt in privinta posibilitatii de a depasi bugetul, spune directorul bancii. Sursele atrase de Eurom Bank au urcat cu 38% in termeni nominali pana la 2.754 miliarde de lei (67,8 milioane de euro) iar creditele acordate au atins 1.828 miliarde de lei (45 milioane de euro). Creditele acordate de banca au mers in principal catre intreprindile mici si mijlocii. Banca isi propune insa sa se concentreze incepand din a doua jumatate a anului si pe segmentul de clienti format din persoanele fizice. Eurom intentioneaza sa emita cadruri de debit si de credit in urmatoarele doua luni, dar si oferirea de servicii de tip online banking.
In prima jumatate a anului Eurom a deschis doua sucursale, in Drobeta Turnu Severin si Galati, planurile pentru a doua jumatate a anului incluzand deschiderea de noi unitati in Iasi, Timisoara si Bucuresti. Eurom Bank are in vizor si piata de capital unde propune sa devina un jucator activ. Desi bancile vor avea in curmand posibilitatea de a intra direct pe piata de capital, Eurom vrea sa infinteze o societate separata de brokeraj bursier. Oficialii bancii spun ca studiaza si posibilitatea de a emite obligatiuni pe piata de capital. Pana in prezent doua banci au emis obligatiuni, BRD si Raiffeisen in timp ce Banca Comerciala Carpatica si-a anuntat intentia de a emite astfel de titluri.
Actiunile Eurom sunt listate la Bursa Electronica RASDAQ incepand din luna aprilie, unde se tranzactioneaza in jurul pretului de 4.500 lei/actiune. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a bancii este de 45 milioane de euro. Banca este detinuta in proportie de 89,5% de grupul israelian Kolal, un pachet de 4% este detinut de Blocul National Sindical, iar restul actiunuilor se afla in posesia a cateva mii de mici actionari. Grupul israelian a preluat in 2001 fosta Banca Dacia Felix, si de atunci a investit mai multe milioane de dolari - in majorari de capital, in implementarea unui nou sistem IT dar si in mutarea sediul central de la Cluj-Napoca in Bucuresti.
Sursa: Ziarul financiar, 8 iulie 2004. -
Bancile trebuie sa-si majoreze capitalul
___
Institutiile bancare vor avea nevoie de o majorare de capital o data cu implementarea in Romania a Programului Basel II, un nou standard in vederea stabilirii cerintelor minime de capital pentru banci, a declarat, ieri, Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Aceasta intrucat, din momentul implementarii programului, la calcularea solvabilitatii unei banci, riscul plasamentelor de la Ministerul Finantelor si de la Banca Nationala a Romaniei va fi considerat 100%. In momentul de fata, plasamentele au risc zero. „Trebuie sa lucram cu Ministerul Finantelor Publice, pentru ca o sa avem o cerinta de capital mai mare“, a declarat Ghetea.
Implementarea Basel II este in momentul de fata o prioritate pentru institutiile bancare din Romania. Presedintele ARB sustine ca anumite principii ale Basel II „sunt periculoase“ daca nu se analizeaza cu atentie toate consecintele.
Ultima forma a Basel II a fost adoptata de curand de Uniunea Europeana, urmand sa se elaboreze o directiva cu prevederile acestui acord. De asemenea, urmeaza sa se stabileasca momentul exact cand statele in curs de aderare vor trebui sa implementeze prevederile Basel II.
Incepand cu 1 iulie anul curent, plafonul de garantare a depozitelor din sistemul bancar se va majora la echivalentul a 6000 de euro. De asemenea, incepand cu 1 ianuarie 2006, garantiile la depozite vor ajunge la 20.000 de euro. In momentul de fata, valoarea garantiilor la depozite se ridica la 3500 de euro.
Sursa: Cotidianul, 8 iulie 2004. -
Productia industriala a crescut cu 4,6%
Adevarul
___
Productia industriala a crescut, in luna mai, cu 5,2% in volum absolut, avansul inregistrat in primele cinci luni fiind de 4,6% fata de intervalul similar al anului anterior, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica. In conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare, cresterea a fost de 5,2% in luna mai si de 4,4% pe ansamblul primelor cinci luni. Firmele cu activitate principala in domeniul industrial au raportat, pentru primele patru luni, o cifra de afaceri totala (incluzand activitatile secundare) in crestere cu 10,5% fata de perioada corespunzatoare a anului 2003.
Sursa: Adevarul, 8 iulie 2004.
07.07.2004
-
Brokerii au respins un credit de 1,4 milioane de dolari
Ziua
___
Reprezentantii societatilor de servicii de investitii financiare in Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au respins o propunere privind contractarea unui imprumut in valoare de 1,4 milioane de dolari de la Banca Mondiala, credit destinat achizitionarii unor echipamente tehnice, informeaza Mediafax. 'Creditul ar fi fost insotit de fonduri nerambrusabile in suma de 280.000 de dolari pentru pregatire profesionala, consultanta legala si promovare', a declarat directorul general al BVB, Stere Farmache. Linia de finantare aprobata de Banca Mondiala avea o maturitate de cel putin sapte ani. O suma de un milion de dolari urma sa fie utilizata pentru imbunatatirea capacitatii tehnice a BVB, iar cu aproximativ 400.000 de dolari se intetiona montarea in centrul Capitalei a unui panou electronic pentru afisarea cotatiilor bursiere. Investitiile tehnice vizau cresterea capacitatii de tranzactionare si a sigurantei, precum si achizitionarea unui sistem alternativ de stocare si recuperare a datelor in caz de accident.
Oficialii institutiei bursiere considera insa ca toate aceste obiective vor putea fi realizate din surse proprii, chiar daca intr-o perioada mai lunga de timp. Ei estimeaza o crestere a veniturilor bursei o data cu majorarea valorii zilnice de tranzactionare, care se plaseaza in prezent la aproximativ doua milioane de euro.
Sursa: Ziua, 7 iulie 2004.' -
BRD a scontat facturi interne de 12 mil. euro in cinci luni
ZF RO - FONDURI MUTUALE BRD
___
Volumul operatiunilor derulate prin factoring intern la BRD - Groupe Societe Generale a depasit 12 milioane de euro in primele cinci luni ale acestui an. Factoringul intern, introdus in oferta de produse ale BRD de la inceputul acestui an, reprezinta combinatia intre o solutie de finantare prin credite pe termen scurt si degrevarea de efortul gestionarii creantelor unei societati comerciale. Astfel, produsul vine in sprijinul companiilor care au contracte sau comenzi ferme cu plata la termen ce au ca obiect vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, furnizorul putand obtine imediat contravaloarea marfurilor livrate.
BRD ofera un pachet de servicii integrate, care include finantarea, administrarea si gestiunea creantelor si, dupa caz, preluarea riscului de neincasare datorat insolvabilitatii debitorilor. In acelasi timp, banca este cea care preia gestiunea facturilor furnizorului, acesta fiind degrevat de urmarirea incasarii lor.
In primele cinci luni ale acestui an, volumul operatiunilor derulate prin factoring intern a fost la BRD s-a ridicat la peste 12 milioane de euro. Sectoarele de activitate acoperite sunt industria chimica, de confectii, masini si echipamente, prelucrare a lemnului, textila, pielarie si incaltaminte, productie de mobilier, comert, celuloza si hartie, cauciuc si mase plastice, transporturi.
BRD a fost prima banca din Romania a devenit membra a organizatiei Factors Chain International. Pe piata factoringului extern, banca detine un avantaj competitiv important prin colaborarea cu Compagnie Generale d'Affacturage (CGA), filiala specializata a grupului Societe Generale.
Scaderea de anul trecut a dobanzilor la creditele in lei, dar mai ales perspectivele incurajatoare in acest domeniu, au dus la o accelerare a dezvoltarii serviciilor de factoring pe piata romaneasca, veniturile obtinute de banci din acest produs crescand in ultimii sase ani de peste zece ori. Potrivit unui studiu al Factors Chain International (FCI) - asociatia companiilor care ofera acest tip de pachet financiar, companiile romanesti au rulat anul trecut prin factoring contracte in valoare de 225 milioane de euro, comparativ cu doar 20 milioane de euro, de exemplu, in 1998.
Factoringul consta in posibilitatea pe care bancile o acorda agentilor economici de a le sconta efectele primite in schimbul marfurilor livrate. Acest serviciu a devenit atractiv odata cu scaderea ratei dobanzii, intrucat dobanda se scade din suma pe care comerciantul o are de incasat. Astfel, agentul economic isi asigura finantarea, urmarirea incasarii creantelor, precum si protectia impotriva riscurilor de neplata, cedand bancii, cu titlu de vanzare sau de gaj, creantele aparute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti. Banca realizeaza profit in masura in care reuseste sa recupereze sumele scontate.
La ora actuala, potrivit statisticii FCI, sase mari banci din Romania oferai produse de factoring, rulajele in 2003 fiind de 90 milioane de euro pentru piata interna si 135 mil. euro pentru piata externa. Intre cele sase se numara BCR, BRD, Romexterra si Unicredit.
In 1998 veniturile din factoring ale bancilor erau de numai 20 mil euro. Acestea au crescut anual, ajungand in anul 2003 la un volum cumulat de 225 mil euro. Ritmul rapid de crestere poate indica o intensificare a schimburilor si a nevoii de lichiditati a agentilor economici, confruntati cu o concurenta tot mai puternica. Tendinta este de crestere a factoringului atat pe plan intern cat si extern. Cele mai importante cresteri s-au inregistrat insa pe piata interna, veniturile dublandu-se practic pe perioada 2002 – 2003.
Sursa: Ziarul financiar, 7 iulie 2004.
Pagina