02.04.2004
-
Greva de avertisment la IAR Brasov
Ziua IARV
___
Angajatii de la Intreprinderea de Aeronautica Romana (IAR) din Brasov au organizat ieri, intre orele 9.00 si 11.00, o greva de avertisment, nemultumiti ca negocierea contractului colectiv de munca a fost blocata pentru ca nu s-a ajuns la un acord privind majorarea salariilor. Arpad Suba, presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Aeronautica si lider al sindicatului din IAR, a declarat ca sindicalistii au cerut majorarea salariilor cu 43%, dar ca administratia a oferit cresteri de cate 5%, in trei etape, in cursul anului, in schimbul concedierii a 90 de persoane. Potrivit lui Arpad Suba, salariul mediu brut al unui angajat al IAR Brasov este de aproximativ zece milioane de lei lunar. 'Cererile noastre sunt justificate pentru ca, in 2003, atat productivitatea muncii, cat si cifra de afaceri au crescut fata de 2002, fiecare cu peste 6%. Din cifra de afaceri, cheltuielile cu personalul au fost de 15,45%, in 2003', a sustinut Suba. Liderul sindical a declarat ca majorarea salariilor cu 43% va duce la o crestere a cheltuielilor salariale cu doar 3%, adica la 18,2% din totalul cheltuielilor. Sindicalistii mai cer ca orice decizie privind concedierile - colective sau individuale - sa fie luata dupa consultarea sindicatului. Daca in urma grevei de avertisment nu vor fi aprobate cererile sindicalistilor, acestia ar putea declansa greva generala.
Sursa: Ziua, 2 aprilie 2004.' -
Termenul pentru depunerea ofertelor finale la Petrom a fost prelungit
Adevarul SNP
___
Termenul de depunere a ofertelor finale pentru privatizarea SNP Petrom, stabilit initial pentru 7 aprilie, a fost prelungit pana la 16 aprilie, la solicitarea unor potentiali investitori ramasi in cursa. 'O parte din investitorii selectionati care participa la procesul de privatizare al SNP Petrom au solicitat, la 30 martie, o extindere a termenului de depunere a ofertei finale, pentru a permite o mai buna prelucrare a documentelor in vederea prezentarii unei oferte bine fundamentate', se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei si Comertului. Potrivit sursei citate, solicitarea a fost adresata autoritatilor 'tinand cont de complexitatea procesului de analiza si decizie, precum si de mecanismele interne ale investitorilor' privind aprobarea prezentarii ofertei finale. Consultantul care asista autoritatile in acest proces, Credit Suisse First Boston, a fost de acord cu prelungirea termenului. 'Acest punct de vedere este sustinut si de Banca Mondiala, Fondul Monetar International si Delegatia Uniunii Europene la Bucuresti, cu care se conlucreaza in acest proces de privatizare', se mai arata in comunicat. Companiile ramase in cursa pentru preluarea Petrom sunt OMV - Austria, PKN - Orlen - Polonia, MOL - Ungaria, Gazprom - Rusia, Hellenic Petroleum - Grecia, Occidental OilGas Holding Corporation - SUA si Glencore - Elvetia.
Sursa: Adevarul, 2 aprilie 2004.'
01.04.2004
-
APAPS sustine ca negocierea directa este mai eficienta decat Bursa in cazul BRD
ZF RO - FONDURI MUTUALE BRD
___
Decizia de vanzare pe baza de negociere directa, si nu printr-o oferta pe Bursa de Valori, a pachetului de actiuni (7,3% din capital) detinut de statul roman la Banca Romana pentru Dezvoltare a fost luata pe baza unor criterii de eficienta a procesului de vanzare, printre care si posibilitatea de a incasa banii intr-o singura transa, a explicat pentru ZF Autoritatea pentru Privatizare (APAPS).
BRD este listata la Bursa de Valori iar investitorii si brokerii asteaptau ca APAPS sa vanda pachetul rezidual de 7,3% prin oferta publica, metoda care ar fi marit lichiditatea si atractivitatea actiunilor. Guvernul a luat insa o alta decizie, hotarand de curand sa vanda actiunile in afara pietei de capital, prin negociere directa cu potentialii ofertanti, persoane juridice romane sau straine.
In contextul in care actiunile BRD sunt printre vedetele bursei, tranzactionandu-se la preturi maxim istorice, decizia a dezamagit participatii la piata, conducerea Bursei de Valori si a surprins chiar si pe presedintele BRD - Bogdan Baltazar.
'S-a plecat de la premisa oferita de experienta anterioara a unei oferte publice prin care abia s-a putut vinde un sfert din pachetul ofertat. Cum pretul pietei este dictat de cerere si oferta, in mod evident aruncand pe piata un numar fara precedent de actiuni pretul acestora va scade dramatic daca statul doreste sa vanda intreg pachetul intr-un timp foarte scurt. Alternativa ar fi putut fi vanzarea unor pachete de 0,5-1% pe parcursul a 18 - 24 de luni, cu costuri importante legate de intermedierea acestor tranzactii', spune APAPS.
In prezent, la cotatia bursiera de ieri a actiunilor BRD - 26.300 lei/actiune, pachetul detinut de APAPS valoreaza circa 80 milioane de dolari.
BRD a fost listata pe Bursa de Valori in 2001, cand APAPS a scos la vanzare prin oferta publica pachetul de 9,87% din actiuni pe care il mai detinea dupa ce Societe Generale a devenit actionar majoritar iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si salariatii BRD au cumparat circa 13% din actiuni.
Oferta a fost lansata insa intr-o perioada foarte proasta pentru Bursa de Valori, care suferea de lipsa investitorilor straini din cauza climatului economic general. Din acesta cauza, oferta APAPS nu a fost subsrisa decat in proportie 25,74% (numai 2% din actiunile bancii), fiind considerata un semiesec.
In ultimii trei ani insa, datorita stabilizarii economiei si apropierii aderarii al UE, Bursa a explodat: preturile s-au triplat iar valoarea zilnica a tranzactiilor a crescut de zece ori. Ascensiunea s-a datorat in special investitorilor straini, care au cumparat in special actiuni ale companiilor si bancilor mari, printre care si BRD.
Anul acesta, datorita interesului investitorilor straini, actiunile BRD au crescut cu circa 35% in numai trei luni, ordine mari de cumparare neputand fi executate datorita concentrarii pachetelor de actiuni. Datorita cresterii actiunilor la Bursa, BRD are in prezent o capitalizare bursiera de 1,2 miliarde dolari, in conditiile in care a fost evaluata la privatizare, in 1998, la 400 de milioane de dolari. In acest context, analistii estimau ca primavara acestui an ar fi putut fi un moment foarte bun pentru ca APAPS sa lanseze o alta oferta publica pentru actiunile detinute la BRD.
Reprezentantii APAPS au fost insa de parere ca bursa, chiar si in actualele conditii favorabile, nu ar fi putut inghiti' nici de data aceasta tot pachetul de actiuni. Autoritatea afirma ca vanzarea directa prin negociere nu reprezinta nici un impediment pentru cei care vroiau oricum sa cumpere actiuni in cazul unei oferte publice pe Bursa.
'In contextul in care in conformitate cu prevederile Legii 83/1998 se doreste incasarea pretului intr-o singura transa, modalitatea optima de a obtine intregul pret pe pachetul detinut de stat, fara ca in acelasi timp sa existe costuri semnificative pentru intermedierea tranzactiei, este aceea de a vinde prin negociere, catre unul sau mai multi investitori, persoane juridice, romane sau straine. Ca urmare toti investitorii institutionali straini sau romani pot achizitiona pachetele dorite, direct de la APAPS', spune autoritatea.
O alta prevedere contestata a Hotararii de Guvern prin care s-a stabilit modalitatea de vanzare a actiunilor BRD este cea de intocmire a unui studiu de evaluare pentru banca. Reprezentantii pietei de capital au sustinut ca acest studiu este inutil din moment ce actiunile BRD au deja un pret pe Bursa.
Vanzarea actiunilor detinute de APAPS la un pret mai mic decat cel de pe Bursa, in cadrul procesului de vanzare prin negociere directa, poate afecta evolutia actiunilor la Bursa. 'Raportul de evaluare reprezinta o cerinta a legislatiei care guverneaza procesul de privatizare a institutiilor bancare', afirma APAPS.
In afara de Societe Generale si BERD, actionarii importanti ai BRD sunt cele cinci Societati de Investitii Financiare (SIF), fiecare cu pachete de peste 5% din capital. BERD detine 4,99% din actiuni, restul titlurilor (circa 10%) fiind libere la tranzactionare.
Sursa: Ziarul financiar, 1 aprilie 2004.' -
Majorarea tarifelor la utilitati impiedica dezvoltarea exporturilor
Gardianul
___
Romania a ajuns la un statut 'primordial' de piata de desfacere fata de partenerii sai, printre motivele care au generat aceasta situatie fiind cresterea preturilor productiei industriale intr-un ritm mult mai accelerat decat cel din statele din jur.
Fruntasi la scumpiri, codasi la competitivitate
'In termeni nominali, preturile productiei industriale au crescut in Romania intr-un ritm 'de invidiat' in comparatie cu cele cinci state care adera la UE la 1 mai a.c. si Bulgaria, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte organizate de Finmedia, Eugen Dijmarescu, ministrul delegat pentru comert. El a exemplificat, spunand ca, in timp ce in toate celelalte state, preturile productiei industriale s-au majorat cu maximum 9% (exclusiv Bulgaria, care a inregistrat cresteri de 12,8% in 2003), in Romania, cresterea acestora s-a aflat 'permanent' la peste 20%, cu un varf de 50,3% in 2000. Cresterea anuala a tarifelor la energia electrica si la gazele naturale se situeaza, de asemenea, tot in termeni relativi, peste nivelurile inregistrate de concurenti, ceea ce conduce la reducerea competitivitatii de pret a produselor autohtone. Reducerea competitivitatii prin pret explica de ce unii producatori au preferat sa se aprovizioneze din import, a mai amintit Dijmarescu.
Accesul greu si scump la finantare
Astfel ca la deteriorarea balantei comerciale au contribuit atat scaderea continua a competitivitatii, cat si lipsa fondurilor de retehnologizare si a unei politici de curs valutar care sa incurajeze exporturile. 'Simuland comportamentul comertului exterior in conditiile unei devalorizari a cursului leului inspre valoarea de echilibru a dolarului, am fi avut in 2003, fata de 2002, o crestere cu 11% a exporturilor si o reducere cu 0,5% a importurilor, ceea ce ar fi rezultat intr-o alta configuratie a balantei comerciale si a contului curent', a explicat Dijmarescu. Nivelul de la care exportatorii incep sa piarda din competitivitate incepe de la un curs de schimb de 1,15 dolari pentru un euro. Accesul 'greu si scump' al exportatorilor romani la resursele de euro de pe piata valutara este o alta problema semnalata, la care se adauga faptul ca multinationalele care activeaza in Romania obtin mult mai repede fonduri in valuta. 'In conditiile mentinerii constante a aprecierii fata de euro, se explica de ce aceste entitati considera mult mai avantajos sa importe, ceea ce a si facut ca ele sa contribuie substantial la deficitul comercial al anului 2003', a aratat oficialul Guvernului. La randul lor, reprezentantii Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor (ANEIR) au atras atentia asupra pericolelor care planeaza asupra viitorului exporturilor autohtone, mai ales in conditiile in care doar 10% din marfurile exportate prezinta un grad ridicat de prelucrare. La aceasta se adauga si lipsa unei stabilitati in structura exporturilor de la an la an si inexistenta unor marci definitorii, autentice romanesti. Directiile de actiune pentru sprijinirea comertului exterior al Romaniei vor fi elaborate de consiliul pentru export, organism care va fi constituit sub forma unui parteneriat public-privat.
Adrian Vasilescu: 'Investitiile sunt vitale pentru Romania'
Romania are nevoie de un impozit redus pe profitul reinvestit, a declarat, ieri, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. 'In Romania se investeste foarte putin. In momentul de fata, Romania merge cu doua trenuri rapide, respectiv exportul si investitia. De asemenea, exista si o mocanita numita consum. Noi facem o economie fortata, acum banii sunt reci, iar ei sunt dusi la banca sa se mai incalzeasca putin', a explicat Vasilescu, in cadrul seminarului 'Profit reinvestit pentru un viitor mai bun', organizat de Fundatia Umanista. El mai spus ca salariul mediu pe economie de 140-150 de euro este foarte mic. 'Cu cat ne apropiem de UE, trebuie sa crestem salariul mediu pe economie. Deci, trebuie marita productivitatea', a mentionat consilierul BNR. In completare, Dan Voiculescu, presedintele Fundatiei Umaniste, a adaugat ca exista patru alternative de a dirija profitul. 'Mascarea profitului sau exportul de profit, folosirea pentru consumul propriu, depunerea lui intr-o banca si reinvestirea. Ultima este singura sansa pentru relansarea economiei romanesti, din care statul castiga', a conchis Voiculescu.
Sursa: Gardianul, 1 aprilie 2004.' -
Camera Deputatilor a adoptat Legea privatizarii Distrigaz Nord
Cronica Romana
___
Comisia pentru Politica Economica, Reforma si Privatizare a adoptat ieri proiectul de Lege privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale Distrigaz Nord SA Targu Mures si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice. Potrivit deputatului PSD Lucia Cornelia Lepadatu, membrii comisiei din Camera Deputatilor au adus trei amendamente la forma adoptata de Senat. “Prin amendamentele propuse de comisia noastra, s-a introdus posibilitatea ca pe langa salariati, la privatizarea soceitatilor sa poata participa si membrii Consiliului de Administratie, precum si pensionarii cu ultimul loc de munca la aceste societati, acestia putand achizitiona pana la 10 la suta din capitalul social al Distrigaz si al filialelor Electrica”, a declarat Lucia Cornelia Lepadatu. Deputatul PSD a spus ca, prin aceste amendamente, categoriile mentionate sunt indreptatite sa participe la privatizarea societatilor vizate de proiectul de act normativ. Proiectul de Lege privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale Distrigaz Nord SA Targu Mures si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice face obiectul Ordonantei de Guvern nr.31/2004, aprobata de Senat in sedinta din data de 24 febuarie 2004. Prezenta ordonata urmeaza sa fie supusa spre dezbatere Plenului Camerei Deputatilor.
Sursa: Cronica romana, 1 aprilie 2004.
31.03.2004
-
Salariatii BCR vor plati peste 10.000 de lei pentru o actiune
Gardianul EBS
___
Autoritatea pentru Privatizare va propune Guvernului un pret de 10.350 de lei/actiune, pentru vanzarea pachetului de 8% din capitalul Bancii Comerciale Romane destinat salariatilor, a declarat Nicolae Danila, presedintele BCR. 'Asociatia Salariatilor BCR a inaintat un pret de vanzare egal cu valoarea nominala, de 10.000 de lei/actiune. Comisia de privatizare a decis sa propuna Executivului un pret de 10.350 lei/actiune', a spus Danila. Potrivit strategiei aprobate prin hotarare de Guvern, vanzarea actiunilor catre salariati reprezinta a doua etapa din procesul de privatizare. Actul normativ stabileste ca pretul actiunii este stabilit prin negociere directa cu Asociatia Salariatilor, constituita din membri ai Consiliului de Administratie, angajati si pensionari care au avut ultimul loc de munca in banca. Presedintele BCR a precizat ca finalizarea vanzarii de actiuni catre salariati va fi incheiata pana la sfarsitul lunii aprilie.
Sursa: Gardianul, 31 martie 2004.' -
Petrom va recupera banii de la Rafo
Gardianul SNP
___
SNP Petrom va recupera datoriile inregistrate de rafinariile Darmanesti si Rafo Onesti, pana la transferarea companiei in proprietate privata, a anuntat, ieri, ministrul de stat Dan Ioan Popescu. 'Pana in momentul privatizarii nu vor mai fi situatii in care sa existe semne de intrebare. In ceea ce priveste datoriile catre Petrom, nu ii vom 'improprietari' pe cei care vor prelua compania si cu datoriile aferente perioadei in care statul a fost actionar majoritar.
Banii recuperati din datorii vor ajunge la buget', a declarat ministrul. In ceea ce priveste termenul de depunere a ofertelor finale pentru preluarea SNP Petrom, oficialul Ministerului Economiei a precizat ca data- limita va ramane 7 aprilie.
Sursa: Gadianul, 31 martie 2004.' -
Termenul depunerii ofertelor finale pentru Petrom ramane 7 aprilie
Adevarul SNP
___
Ministrul Economiei, Dan Ioan Popescu, a declarat ieri ca nu exista nici un motiv pentru amanarea termenului de depunere a ofertelor finale pentru preluarea Petrom. 'Pana in acest moment, nu am primit nici un fel de informare referitoare la retragerea vreunuia dintre candidatii ramasi in cursa. De asemenea, nu am primit nici o informatie legata de formarea unor consortii. In aceste conditii, sunt convins ca termenul de 7 aprilie pentru depunerea ofertelor finale va fi respectat', a precizat ministrul Economiei. In ceea ce priveste creantele de cateva mii de miliarde lei pe care Petrom le detine asupra rafinariilor Darmanesti si Rafo Onesti, Dan Ioan Popescu a declarat ca acestea vor fi clarificate pe parcurs. 'In nici un caz, aceste minusuri nu vor ramane la Petrom dupa ce va fi preluata de catre noul proprietar', a precizat ministrul Economiei. In cursa pentru Petrom au ramas opt companii: OMV (Austria), MOL (Ungaria), ENI (Italia), PKN-Orlen (Polonia), Gazprom (Rusia), Occidental Gas&Oil Holding Corporation (SUA), Glencore (Elvetia) si Hellenic Petroleum (Grecia).
In ceea ce priveste privatizarea Distrigaz Sud si Distrigaz Nord, ministrul Economiei a declarat ca negocierile continua cu cei cinci ofertanti. 'Mai trebuie clarificate aspectele legale privind proprietatea unor conducte de distributie. Este vorba de aproximativ 30% din totalul retelei care se afla in proprietatea unor terti', a precizat Dan Ioan Popescu. 'Pentru preluarea de catre ENEL a sucursalelor Electrica Banat si Dobrogea, acum purtam negocierile finale si speram ca ele vor fi incheiate pana la sfarsitul lunii aprilie', a mai spus ministrul Economiei.
Spre deosebire de Petrom, unde nu s-au stabilit nici un fel de conditionalitati privind numarul de personal care va fi disponibilizat, in discutiile cu ENEL nu s-a pus aceasta problema. 'In cazul Electrica, am avut timp, dupa impartirea in opt societati, sa facem si o reorganizare a societatilor. Au fost disponibilizate cateva mii de persoane, cititori de contoare, care incarcau facturile la electricitate', a spus Dan Ioan Popescu. Ministrul a precizat ca, in acest moment, personalul este dimensionat conform reglementarilor europene privind siguranta exploatarii si ca nu ar fi motive sa se faca alte disponibilizari.
Sursa: Adevarul, 31 martie 2004.'
30.03.2004
-
Schimb de replici intre Petromidia si PNA
Curierul National RRC
___
Parchetul National Anticoruptie (PNA) considera nefondate afirmatiile lui Theodor Stolojan, potrivit carora ancheta in cazul privatizarii Petromidia a fost facuta “din motive politice“, se arata intr-un comunicat al institutiei, primit, ieri, la redactie. PNA mai precizeaza ca “anchetele demarate in ultima perioada de procurorii Parchetului National Anticoruptie s-au fondat exclusiv pe date certe care sa justifice asemenea actiuni, indiferent de pozitia persoanelor verificate sau de apartenenta politica a acestora. Apreciem ca afirmatiile reprezentantilor PNL sunt cu atat mai regretabile cu cat, urmare a apelului facut vineri, 26 martie 2004, de a nu se politiza activitatea PNA, acestia s-au declarat in totalitate de acord cu acest fapt si au dat dreptate procurorilor anticoruptie”. Acest comunicat a determinat si grupul Rompetrol sa ia pozitie. Compania a facut unele precizari, printr-un alt comunicat transmis presei. Astfel, Rompetrol arata: “Ne mira faptul ca ne aflam, din nou, in fata unei comunicari publice in conditiile in care o astfel de actiune ar fi trebuit sa inceapa prin notificarea celor in cauza. Grupul Rompetrol afirma inca o data ca nu comunicatele de presa sunt importante, ele reprezentand, mai degraba o confruntare mediatica decat o preocupare serioasa. PNA nu poate verifica o companie, ci persoane, existand alte organe abilitate sa o faca. Am avut 21 de controale si o verificare de fond in ultimele 18 luni. Majoritatea s-au referit la aceleasi probleme ca si cele din comunicatul PNA.
Controalele au dovedit, in cele din urma, respectarea legislatiei in domeniu de catre S.C. Rompetrol Rafinarea S.A. Pana in acest moment, Grupul Rompetrol nu a primit nici o instiintare oficiala din partea PNA si nici vreo alta informatie cu caracter oficial cu privire la persoanele vizate de verificarea in cauza. Acesta este motivul pentru care suntem indreptatiti sa cautam descifrarea conotatiilor politice”, mai precizeaza grupul Rompetrol.
Sursa: Curierul national, 30 martie 2004. -
32 de noi sonde Petrom, in functiune
Cronica Romana SNP
___
Potrivit Ministerului Economiei si Comertului, in primele trei luni ale anului, SNP Petrom SA a pus in functiune 32 sonde noi, cu un aport de productie de titei de circa 90 tone/zi, unul din programele de dezvoltare prioritare ale societatii fiind “cresterea capacitatilor de productie. In prezent, au demarat lucrarile de foraj la un numar de 16 sonde noi pentru care s-au alocat, in vederea finalizarii lor, aproximativ 240 miliarde lei. Un alt program de dezvoltare initiat de SNP Petrom este “programul de modernizare a instalatiilor tehnologice de productie”. In acest sens, in vederea realizarii standardelor de calitate cerute la livrarea gazelor la Transgaz, s-au pus in functiune trei instalatii de uscare gaze in zonele Boldesti, Baraitaru si Stancesti din judetele Prahova si Buzau, valoarea totala a lucrarilor ridicandu-se la 25 miliarde lei. Datorita economiilor ce vor fi realizate la capitolul costuri de productie, investitia va fi recuperata in maxim patru ani. Lucrarile demarate de SNP Petrom se incadreaza in politica de reindustrializare, promovata si sustinuta in mod permanent de Ministerul Economiei si Comertului, un capitol important fiind cresterea investitiilor in toate domeniile de activitate.
Sursa: Cronica romana, 30 martie 2004.
Pagina