25.01.2008
-
Rompetrol, interesata in continuare de privatizarea NIS
Wall-Street.ro RRC
___
Rompetrol este in continuare interesata de privatizarea companiei petroliere NIS din Serbia, iar proectul de construire a oleoductului Constanta-Trieste este viabil doar in conditiile in care aceasta companie este privatizata, a declarat, Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, citat de NewsIn.
'Suntem in continuare interesati de privatizarea NIS, dar deocamdata procesul este stopat', a afirmat Dinu Patriciu.El a metionat ca Romania ar putea fi un pod intre Est si Vest si ar trebui sa valorifice acest avantaj.
'Cu ceva timp in urma am declarat ca proiectul gazoductului Nabucco este o utopie pentru ca stiam ca exista proiectul concurent South Stream si am sperat ca va fi urgentata alternativa din care Romania ar fi avut de castigat', a spus Patriciu.
The Rompetrol Group NV (TRG) a anuntat, in urma cu un an, ca a inaintat autoritatilor sarbe o scrisoare in care isi exprima intentia de a participa la privatizarea companiei Naftna Industrija Srbije (NIS).
Serbia a incredintat marti Rusiei un rol major in economia sa, aproband un acord cu Gazprom 'pentru cooperarea in domeniul industriei petrolului si gazului', potrivit unui comunicat al guvernului sarb, citat de AFP.
Acordul va permite semnarea contractelor pentru construirea unei conducte de gaz care sa treaca prin sudul Serbiei si a unui depozit de gaz subteran la Banatski dvor (nord), dar si 'vanzarea si dezvoltarea companiei petroliere sarbe, NIS', se preciza in comunicat.
In decembrie, Gazprom a oferit 400 de milioane de euro pentru pachetul de 51% din actiunile NIS, singura companie petroliera publica din Serbia, angajandu-se in acelasi timp sa investeasca 500 de milioane de euro.
Gazprom promisese deja ca va coopta Serbia in proiectul South Stream, care va transporta gaz rusesc spre Europa Centrala si de Sud pe sub Marea Neagra. Un acord pentru trecerea conductei South Stream prin Bulgaria a fost semnat vineri la Sofia, cu ocazia vizitei presedintelui rus Vladimir Putin.
'Rompetrol anticipeaza ca va castiga licitatia pentru privatizarea companiei petroliere Naftna Industrija Srbije (NIS), mizand pe similitudinile dintre cele doua societati si pe un pret foarte bun pe care il va oferi', declara in ianuarie 2007 agentiei NewsIn Dinu Patriciu.
'Intre cele doua companii (Rompetrol si NIS, n.red.) exista niste sinergii care ne califica sa achizitionam noi societatea', a spus Patriciu. Astfel, atat rafinaria Petromidia, cat si cea din Pancevo, detinuta de NIS, au acces direct la Dunare, ceea ce face posibil schimbul de produse si subproduse petroliere si ofera rafinariei sarbe o cale de a accede pe pietele de export, a argumentat presedintele Rompetrol. Mai mult, cea de-a doua rafinarie a grupului NIS, de la Novi Sad, are caracteristici apropiate de Vega Ploiesti, cu un potential deosebit pentru realizarea de produse chimice de nisa. In acelasi timp, din punctul de vedere al distributiei, rafinaria de la Pancevo este producatorul ideal pentru a alimenta piata din Vestul Romaniei, a adaugat Particiu.
El sublinia ca fiind 'singura companie petroliera ramasa neprivatizata in Balcani', NIS reprezinta o prima tinta pentru Rompetrol, care nu ia in considerare alte tinte, pentru ca va castiga cu siguranta licitatia, a spus Patriciu.
Dinu Patriciu aprecia ca structura similara a Rompetrol si NIS va determina guvernul sarb sa prefere grupul sau in fata unor competitori ca OMV sau MOL.
Compania petroliera NIS Serbia detine rafinarii la Pancevo, Novi Sad si Belgrad.
Sursa: Wall-Street, 25 ianuarie 2008' -
Compania Prospectiuni va primi actiuni Rafo, de 45,8 mil. lei
DailyBusiness.ro PRSN
___
Compania de studii geologice si seismice Prospectiuni Bucuresti va participa la majorarea capitalului social al Rafo Onesti, prin conversia unor creante de 45,8 milioane lei (12,15 milioane euro) in actiuni.
Datoriile pe care Rafo Onesti le are catre Prospectiuni Bucuresti vor fi convertite in 18,3 milioane actiuni Rafo, cu o valoare nominala de 2,50 lei, care vor fi oferite societatii Prospectiuni.
Prospectiuni Bucuresti are in prezent un capital social de 53,93 milioane lei (14,3 milioane euro), divizat in 21,57 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarul majoritar al companiei este societatea omului de afaceri Ovidiu Tender, Tender SA, care controleaza 71,66% din actiuni, in vreme ce SIF Muntenia detine 11,86%, iar MEI Roemenie & Bulgarije Fonds detine 5,01%. Compania este specializata in geologie, prospectiuni pentru hidrocarburi prin foraje, lucrari seismice, executand lucrari in special pentru Petrom Bucuresti si Romgaz Medias.
In primele noua luni ale anului trecut, compania a obtinut un profit net de 44,7 milioane lei (12,5 milioane lei), in crestere cu 36,9% fata de aceeasi perioada din 2006, cand acesta a fost de 32,68 milioane lei. In primele trei trimestre din 2007, afacerile companiei s-au cifrat la 149,88 milioane lei (44,6 milioane euro), in scadere cu 4,5% fata de intervalul echivalent din 2006, cand acestea au fost de 156,9 milioane lei.
Actiunile au incheiat sedinta de joi la cotatia de 22,40 lei, ceea ce da o capitalizare de 483,23 milioane lei (128,19 milioane euro). Titlurile Prospectiuni SA Bucuresti se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul PRSN.
Sursa: Daily Business, 25 ianuarie 2008 -
GE-Metka, favorita pentru centrala Petrom
Business Standard SNP
___
Cea mai mare companie din Romania, Petrom, negociaza cu societatea mixta GE-Metka incheierea unui contract in valoare de circa o jumatate de miliard de euro pentru constructia unei termocentrale de 860 MW la Ploiesti.
Compania GE-Metka, controlata, in parteneriat, de firma greaca de constructii Metka si gigantul american General Electric, a depus cea mai buna oferta financiara pentru construirea termocentralei de la Ploiesti a Petrom, potrivit Reuters. “Compania mixta GE-Metka a fost numita ofertantul preferat pentru constructia centralei”, a anuntat Metka intr-un document remis Bursei de la Atena. Negocierile pentru incheierea unui acord final au debutat ieri si sunt programate sa dureze circa trei saptamani, conform documentului citat.
GE-Metka se numara printre ofertantii interesati de construirea viitoarei termocentrale, alaturi de Siemens, Alstom si Mitsubishi.
Oficialii Alstom au declarat ieri, pentru Business Standard, ca asteapta sa vada daca Petrom si GE-Metka vor ajunge la un acord final privind incheierea respectivului contract. “GE-Metka sunt preferati, dar, daca nu se va incheia un contract cu Petrom, cel mai probabil va discuta si cu ceilalti care au depus oferte”, au spus responsabilii companiei.
Metka este o subsidiara a grupului elen de metale si inginerie Mytilineos, proprietarul, de altfel, si al producatorului de zinc si plumb Sometra Copsa Mica.
Petrom a inceput, in luna august a anului trecut, procedurile in vederea organizarii licitatiei pentru constructia termocentralei de la Ploiesti.
De altfel, cea mai mare companie petroliera din Romania anunta, tot anul trecut, ca va investi circa 500 milioane de euro pentru a construi o termocentrala de 860 MW pe platforma rafinariei Petrobrazi Ploiesti.
Constructia termocentralei va incepe in acest an, potrivit planurilor anuntate de companie.
Petrom estimeaza ca primele cantitati de energie vor fi livrate in sistemul energetic national pana la sfarsitul lui 2010. Centrala va fi alimentata cu gaze naturale printr-o conducta apartinand companiei de stat de transport gaze naturale Transgaz Medias.
Sursa: Business Standard, 25 ianuarie 2008 -
Dornafarm si-a majorat capitalul social cu 4,78 milioane de lei
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Societatea farmaceutica Dornafarm (simbol DOFA pe Rasdaq) si-a majorat capitalul social cu 4,78 milioane lei, actionarii subscriind 9,57 milioane de actiuni. Initial fusesera emise 14,4 milioane de titluri, actiunile ramase nesubscrise fiind anulate. Noua valoare a capitalului social este de 6,14 milioane de lei, constand in 12,28 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,5 lei.
Rabanca Ovidiu Constantin detine 39,75% din actiunile DOFA, in timp ce restul de 60,25% apartin celorlalti actionari.
In AGA din 18 octombrie 2007 a mai fost decisa si fuzionarea societatii ca societate absorbanta cu Farmastop Services Bucuresti si Farmacia Gara de Nord.
Dupa maximul de 6,8 lei/actiune din 18 septembrie 2007, pretul titlurilor a coborat pana la 1 leu, valoare in jurul careia s-a mentinut in ultimele 3 luni.
Sursa: Bursa, 25 ianuarie 2008 -
Bursa isi revine, investitorii lanseaza ordine agresive de cumparare
Prime Transaction
___
... in care s-au facut simtite si ordine la cumparare din partea investitorilor straini', a declarat pentru NewsIn, Gabriel Necula, broker Prime Transaction
24.01.2008
-
Petrom Aviation a revenit pe profit
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Societatea Petrom Aviation (ROFU), companie care se ocupa de comercializarea carburantilor pentru aviatie, a raportat pentru anul trecut un profit net de circa 90.000 de euro (300.000 de lei), fata de o pierdere de 1,1 mil. euro (3,8 mil. lei) in 2006, potrivit rezultatelor preliminare emise de companie. Cifra de afaceri a Petrom Aviation s-a mentinut in aceeasi perioada la un nivel asemanator, de 46,5 mil. euro (155,1 mil. lei). La finele anului trecut, compania inregistra datorii totale in valoare de 11,5 mil. euro (38,5 mil. lei). Dupa primele noua luni ale anului trecut, Petrom Aviation obtinuse un profit net de 215.000 de euro (0,71 mil. lei), de la o pierdere similara in perioada similara din 2006. In aceeasi perioada, afacerile companiei s-au diminuat cu 12%, pana la 33,1 mil. euro (109,4 mil. lei). Petrom controleaza circa 48,5% din actiunile Petrom Aviation, iar Asociatia Salariatilor detine un pachet de 20,8% din companie.
Sursa: Ziarul Financiar, 24 ianuarie 2008 -
Actiunile Transgaz Medias sunt de azi tranzactionabile
Interesul Public TGN
___
Titlurile Transgaz vor debuta, azi, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), acestea inlocuind drepturile de alocare aferente ofertei publice initiale desfasurata, la finele anului trecut, de societatea nationala de transport a gazelor naturale. Cele 11,77 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de zece lei, vor fi incluse in prima categorie a Bursei si vor putea fi transferate atat pe piata principala cat si pe piata negocierilor directe. Actiunile vot avea o limitare a variatiei de pret la plus sau minus 15% in cadrul unei sedinte bursiere.
Sursa: Interesul Public, 24 ianuarie 2008 -
Flamingo - cifra de afaceri cu noua milioane euro peste asteptari in 2007
HotNews.ro
___
Flamingo International, unul dintre cei mai importanti retaileri de IT&C, eletronice si electrocasnice din Romania a obtinut anul trecut un profit de 500.000 euro si o cifra de afaceri de 171 milioane euro (fara TVA), cu noua milioane euro peste asteptari, a anuntat miercuri compania. Incepand cu luna ianuarie a acestui an, noul presedinte al Grupului este Dragos Simion.
“Grupul Flamingo International a finalizat procesul de restructurare si consolidare a companiei in 2007, iar anul acesta se va concentra in totalitate asupra business-ului sau central, fiind pregatit pentru dezvoltarea din 2008. Rezultatele raportate dovedesc faptul ca deciziile luate in 2006 si 2007 au fost cele mai bune pentru evolutia companiei, ele reprezentand o baza solida pentru cresterea profitabila a Grupului in viitor,” a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Tot miercuri, Flamingo International a anuntat numirea lui Dragos Simion ca presedinte al Consiliului de Administratie al Grupului, incepand cu ianuarie 2008. In urma acestei numiri, Dragos Simion devine presedintele Flamingo International, Jiri Rizek continua sa fie CEO-ul companiei, iar Dragos Cinca ramane cel mai important actionar al Grupului.
Dragos Simion este artizanul listarii la Bursa de Valori Bucuresti, in 2005, a Flamingo International, companie care detine lanturile Flanco, Flanco World si Flamingo Computers. De asemenea, de numele lui Dragos Simion se leaga fuziunea Flamingo - Flanco. Acesta va prelua conducerea Grupului de la Dragos Cinca, care va fi implicat, in continuare, in procesul decizional al companiei, din postura de membru al Consiliului de Administratie si actionar principal, acesta avand la ora actuala o participatie de 25% din actiunile Grupului.
“Voi continua sa fiu un membru activ in cadrul Flamingo International si dupa aceasta numire, insa din postura de actionar principal si membru al Consiliului. Sunt convins ca Dragos Simion este cea mai potrivita persoana pentru a coordona intreaga activitate decizionala a companiei, alaturi de Jiri Rizek”, declara Dragos Cinca, fondator Flamingo International.
Grupul Flamingo International activeaza pe piata din Romania din anul 1994, avand ca principal obiect de activitate comertul de produse IT&C, electronice si electrocasnice, fiind in acest moment al doilea cel mai mare jucator de pe piata adresata. Din anul 2005, compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti.
Sursa: Hotnews, 24 ianuarie 2008 -
Listarea Fondului Proprietatea s-ar putea realiza cel mai devreme in decembrie 2008
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Cel mai optimist termen pentru listarea Fondului Proprietatea (FP) este decembrie 2008, iar cel realist este 'undeva la inceputul lui 2009', daca va exista sprijin total de la toate institutiile implicate in listare, a declarat ieri, presedintele Fondului, Emanoil Negut. 'Pana in prezent, pentru consultant financiar, au depus oferte sase companii, iar dintre acestea trei sunt dintre cele mai mari de pe piata mondiala. Alegerea consultantului financiar va dura doua luni. In toamna se va desemna si un administrator al Fondului Proprietatea, iar in aceste conditii nu ne putem gandi la listarea Fondului decat undeva in luna decembrie ori inceputl lui 2009', a mai spus Negut, citat de NewsIn.
Alegerea consultantului financiar este al doilea pas pentru listarea la bursa a Fondului Proprietatea, dupa selectarea evaluatorului pentru activele Fondului. Dupa aceasta etapa, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) trebuie sa desemneze un administrator al fondului.
'Firmele de consultanta PricewaterhouseCoopers si Darian Rom Suisse Cluj-Napoca isi vor imparti evaluarea participatiilor din portofoliul Fondului', precizase Negut.
Procesul de selectie a consultantului financiar presupune trei etape. Prima etapa este cea de preselectie a candidatilor, care implica selectia a minim doi candidati si nu mai mult de patru.
In a doua faza vor participa candidatii selectati care semneaza un acord de confidentialitate cu Fondul si se va identifica sfera serviciilor de consultanta financiara apte sa raspunda necesitatilor Fondului, in baza carora candidatii vor elabora si vor depune oferta finala si stabilirea termenilor contractului de prestari-servicii care se va incheia.
In faza a treia vor fi evaluate ofertele finale depuse pe baza criteriului ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic si de selectare a consultantului cu care se va incheia contractul de prestari-servicii negociat si agreat in prealabil in cadrul etapei a doua a selectiei.
Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, are un capital social de 14,24 miliarde lei (4,37 miliarde euro).
In prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic, dar si-ar putea mari participatia la unele din aceste firme.
Pana la listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), fostii proprietari nu vor putea valorifica titlurile primite in contul despagubirilor. Ei pot, insa, opta pentru incasarea in numerar a cel mult 500.000 lei din sumele cuvenite, iar pentru restul banilor trebuie sa astepte listarea Fondului, pentru a vinde actiunile pe piata de capital.
La inceputul lunii decembrie 2007, numarul actionarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea a ajuns la 3.028, iar valoarea actiunilor lor reprezenta 11,26% din capitalul social.
Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti si la o bursa internationala, din Londra sau New York.
Sursa: Bursa, 24 ianuarie 2008' -
Hidroelectrica vrea cel putin 300 milioane de euro din listare
Adevarul
___
Directorul general al companiei, Traian Oprea, spune ca poate vinde pe Bursa un pachet de 5-10% din actiuni.
Hidroelectrica ar putea incasa cel putin 200-300 milioane de euro de pe piata de capital, daca listarea va avea loc in 2008. Anul acesta, compania va vinde 102 microhidrocentrale. Pentru primele 16, scoase deja la vanzare, s-au aratat interesate 44 de companii, din care 14 sunt firme mari din Europa, a declarat, intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul', directorul general al producatorului de energie, Traian Oprea.
Anul 2008 ar putea marca intrarea pe piata de capital a Hidroelectrica, conform strategiei Ministerului Economiei si Finantelor. 'Daca reusim listarea in 2008, speram ca partea de actiuni vandute pe bursa, intre 5 si 10% din capitalul social, ne va aduce minimum 200-300 milioane de euro', a spus Traian Oprea.
Seful Hidroelectrica a spus ca, in cadrul programului de investitii, prioritare sunt obiectivele noi.
Din planul estimat de 1,1 miliarde de lei, 400 milioane de lei vor fi asigurate din surse externe. 'Din surse proprii vom aloca 700 milioane de lei si rezulta ca avem nevoie de 0,4 miliarde de lei din alte surse - credite sau emisiune de obligatiuni', a spus Oprea.
Potrivit acestuia, anul acesta vor fi puse in functiune doua centrale cu o putere instalata de 74 MW, care ii vor suplimenta productia cu circa 200 GWh pe an. „Ne trebuie grupuri noi care sa ne asigure productia de energie atunci cand altele se opresc pentru retehnologizari. Peste 37% din hidroagregatele noastre au durata de viata depasita. Pana in 2011, vom pune in functiune 200 MW', a adaugat directorul Hidroelectrica. Comparativ, in perioada 1990-2006 au fost dati in folosinta 600 MW.
Bataie pe microhidrocentrale
O parte din fondurile necesare vor proveni din vanzarea a 102 microhidrocentrale, ultimele ramase din lotul de 150 de astfel de unitati pe care compania si le-a asumat ca le va vinde. Pentru primul lot au cumparat deja caiete de sarcini 44 de companii, din care 14 europene.
Licitatia pentru vanzarea acestora va avea loc in luna februarie si va avea un pret cumulat de pornire de peste 20 milioane de lei. 'Interesul pentru hidrocentrale este foarte mare. Pot sa apara si producatori din afara tarii. Potrivit unei estimari, pe partea de microhidrocentrale, potentialul amenajabil al Romaniei este de 1.000 MW. Astfel, exista plaja pentru toate categoriile de investitori, inclusiv pentru cei mici', a spus Oprea.
Investitii de 5 miliarde de euro, pana in 2025
Costul de constructie pe MW instalat a unei hidrocentrale se ridica, potrivit lui Oprea, la 1-1,3 milioane de euro. Hidroelectrica este cel mai ieftin si mai mare producator de electricitate, asigurand, cu cei peste 6.300 MW instalati, o treime (17 TWh) din productia de energie a tarii.
Pe termen lung, pana in 2025, compania are in plan construirea a inca 2.300 MW. In acest interval, necesarul de investitii pentru obiective noi, retehnologizari si mententanta este de 5 miliarde de euro, a spus seful Hidroelectrica.
De altfel, producatorul se afla in discutii cu diverse institutii financiare sau banci – Banca Europeana pentru Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Mondiala – pentru obtinerea unei finantari pe termen mediu si lung. 'Nivelul creditului va fi conturat in functie de ofertanti. Speram sa il obtinem anul acesta', a spus Oprea.
» Exista plaja pentru toate categoriile de investitori in sectorul hidroenergetic, inclusiv pentru cei mici
Traian Oprea,
director general Hidroelectrica
2013, anul „curatarii' de contractele vechi
Peste cinci ani, „celebrele' contracte cu Alro Slatina sau Energy Holding ale Hidroelectrica vor deveni amintire.Atunci, toate contractele negociate in anii 2000 vor expira, astfel incat Hidroelectrica isi va vinde toata energia in sistem concurential.
'Din 2013 nu mai exista niciun contract vechi. 2013 este anul in care un fericit director general de Hidroelectrica o sa isi liciteze pe bursa sau ce sistem va fi atunci toata cantitatea de energie pe care o produce', a spus Oprea.
Potrivit acestuia, acest gen de contracte pe termen lung, incheiate in 2001-2002, s-au facut la solicitarea Bancii Mondiale, pentru a putea obtine fonduri de investitii si a avea acces la credite.
Pentru anul in curs, Hidroelectrica estimeaza o productie de peste 16 TWh. Din aceasta cantitate, 4,2 TWh merg pe piata reglementata (pentru consumatorii captivi, majoritatea casnici), 4 TWh sunt vanduti pentru export (din acestia, pana la 1,5 TWh vor fi vanduti pe piata interna, conform negocierilor cu cei doi contractanti, EFT si Atel), iar restul, pe contractele vechi. „Cu toti furnizorii si consumatorii eligibili purtam negocieri anuale pe pret, astfel incat avem cresteri de venituri de cel putin 20% de la un an la altul', a explicat Oprea.
Sursa: Adevarul, 24 ianuarie 2008'
Pagina