15.01.2009
-
Banca Transilvania vinde tot ce nu face parte din core businessul bancar
Business Standard TLV
___
Banca Transilvania, cea mai mare banca din top 10 cu capital privat romanesc, intentioneaza sa scoata la vanzare participatiile detinute la companiile care nu fac parte din core businessul bancar, respectiv la Compania de Factoring, la MediCredit Leasing si la inca o companie, al carei nume presedintele bancii, Horia Ciorcila, nu a dorit sa-l precizeze. Banca, lipsita de suportul unui grup bancar mama, dar cu BERD in postura de cel mai important actionar, se concentreaza pe taierea de costuri, inchizand zeci de locatii, in conditiile in care, in anii anteriori, anuntase o politica agresiva de extindere in Romania, dar si in Republica Moldova. Vanzarea bancii, vehiculata destul de des in mass-media in ultimii ani, pare sa nu fie in targetul actionarilor, desi, luna aceasta, este asteptata o decizie privind majorarea capitalului cu 50 mil. euro, la care ar trebui sa participe si BERD. “Noi ramanem in scenariul in care planul este de a merge in continuare cu BERD si IFC . Ne uitam la orice oportunitate si continuam politica de vanzare a participatiilor la companiile care nu fac parte din core businessul bancar, dar in conditiile in care obtinem un pret bun”, explica Horia Ciorcila. Dupa parafarea vanzarii BT Asigurari catre Groupama in 2007 si vanzarea participatiei de 25% din compania de asigurari Asiban, tot catre asiguratorul francez, in 2008, pentru anul 2009, primul deal pe lista este cel de pe segmentul pensiilor private. Aegon a decis sa achizitioneze cota de 50% detinuta de Banca Transilvania in capitalul BT Aegon, urmand sa achite bancii 11 mil. euro. La Compania de Factoring, unul dintre principalii jucatori pe piata factoringului, banca detine o felie de 50%, in timp ce, la Medicredit Leasing IFN, lider pe piata leasingului de echipamente medicale, participatia este de 57,39%. Banca Transilvania, care, pe langa banking, se ocupa si de leasing, factoring, consumer finance, asset management si pensii private, a reusit sa atraga, in plina criza internationala, o serie de credite pentru sustinerea activitatii de creditare. Dupa creditul de 102,5 mil. euro accesat in trimestrul patru de la International Finance Corporation, divizie a Bancii Mondiale, Banca Transilvania a incasat la finele lunii decembrie banii alocati printr-un credit de la actionarul BERD, in valoare de 100 mil. euro. “In 30 decembrie am incasat ultimul credit, in valoare de 100 mil. euro, de la BERD, iar banii vor fi directionati catre sectorul IMM. Ne axam pe segmentul IMM si ne uitam la fiecare client in parte”, spune Ciorcila. Ca toti bancherii, presedintele Bancii Transilvania spera in implicarea Executivului si a Bancii Nationale in sustinerea economiei reale. “Daca se ajunge la un acord cu Fondul Monetar International sau alta institutie financiara internationala, cred ca Romania n-ar trebui sa fie atat de lovita. Toate bancile, inclusiv noi, vedem o incetinire a activitatii economice. Ar trebui sa se asigure plata datoriilor catre companii, in special catre IMM, un plan similar cu cel din Franta. Apar neincasarile intre agentii economici si, la randul lor, acestia nu pot sa-si mai achite obligatiile catre banci. Colapsul companiilor trebuie evitat”, spune presedintele BT. Bancherul Ciorcila anticipeaza o serie de consolidari in piata romaneasca, inclusiv in sistemul bancar, unde ia in calcul si exituri. “In sistemul bancar vom vedea consolidari, iar unele dintre bancile straine ar putea parasi Romania in 2009. Pentru orice banca avand o cota de piata, in functie de active, de sub 1%, nu vad niciun viitor in conditiile actuale. Romania nu este o tara pentru 42 de banci. Necesita o consolidare, in conditiile in care este clar momentul reducerii de costuri in sistemul bancar”, anticipeaza bancherul. La acest capitol, banca a trecut la o reducere dramatica a costurilor. Ciorcila considera ca, in 2009, se va inregistra o incetinire a ritmului de creditare comparativ cu anii trecuti, concomitent cu stagnarea profitului. “Nu mai deschidem unitati si ne uitam sa le rentabilizam pe cele care nu aduc profit. Daca nu devin rentabile, am putea sa inchidem cateva zeci de unitati”, explica presedintele bancii. Institutia de credit cu capital autohton a incheiat primele noua luni din 2008 cu un profit net de 109 mil. euro, activele fiind cifrate la 4,41 mld. euro. Reteaua teritoriala a bancii era, in septembrie 2008, de 521 de locatii. Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au revenit saptamana trecuta la tranzactionarea pe Bursa, dupa o absenta de mai bine de trei luni, pentru consolidarea valorii nominale de la 0,1 lei la 1 leu. Pretul actiunilor a pierdut pana la 60% in prima zi de tranzactionare, in ton cu pierderile inregistrate pe Bursa in perioada cand banca a lipsit. Ulterior, pretul a inceput sa creasca, castigand 9% in curs de o saptamana, capitalizarea bancii fiind de aproximativ 300 mil. euro. Sursa: Business Standard, 15 ianuarie 2009 -
THR Marea Neagra continua investitiile
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI EFO
___
In paralel, compania se afla in plin proces de restructurare a activelor Compania 'THR Marea Neagra' SA se afla, in prezent, in plin proces de restructurare a activelor din patrimoniu, deruland in paralel si un amplu program investitional. Traian Cautus, presedintele Consiliului de Administratie, ne-a declarat ca societatea constanteana si-a propus sa aloce programelor investionale, in vederea modernizarii tuturor activelor din patrimoniu, o suma extrem de importanta, de aproximativ 80 milioane euro, fundamentata pe finantari ce provin din profituri operationale, amortizarea imobilizarilor corporale si din vanzarea activelor propuse pentru restructurare. Pana in prezent, 'THR Marea Nea¬gra' a reusit sa modernizeze un numar de 9 structuri hoteliere proprii, pentru care au fost alocati 38,5 milioane euro. Traian Cautus a precizat ca la inceputul sezonului estival 2009 compania de pe litoral va veni, in calitate de prestator de servicii turistice, cu o oferta substantiala in ceea ce priveste confortul spatiilor de cazare, respectiv cu inca 1.100 locuri complet renovate la nivel de 3 si 4 stele. Este vorba despre 440 locuri de cazare de 3 stele la hotelurile Brad, Bran si Bega, din statiunea Eforie Nord si cu 660 locuri de 4 stele, care vor fi destinate exclusiv turismului de tip all inclusive, la complexul turistic Cleopatra, din statiunea Saturn'. Presedintele Consiliului de Adminis¬tratie a adaugat: 'Mai avem de parcurs un drum lung pentru a considera conceptul de reabilitare a tuturor activelor societatii incheiat, pana la sfarsitul anului 2012 urmand sa finalizam modernizarea a inca 16 structuri turistice din patrimoniu, pentru care vom aloca 41,5 milioane euro'. 'THR Marea Neagra'SA si-a formulat conceptul de abordare a crizei financiare Traian Cautus a declarat pentru ziarul 'Bursa': 'Administratorii si managementul companiei noastre au sesizat la timp necesitatea si stringenta elaborarii unor strategii alternative, care sa permita modernizarea structurilor hoteliere din patrimoniu chiar si in aceste momente dificile prin care trece mediul de afaceri. Am studiat foarte atent o serie de abordari, teoretice si practice, ale acestui fenomen, cvasicuprinzator geografic si devastator economic. As putea sintetiza concluzia la care am ajuns, spunand ca exista trei mari orientari manifestate pana acum si anume: In criza este indicat sa se faca o curatenie generala in activele si pasivele companiei'. Conducerea 'THR Marea Neagra', avand si girul actionarilor, a ales abordarile active. 'Astfel ca, dupa analize temeinice, am stabilit activele care au facut si vor face obiectul restructurarii generale a patrimoniului companiei, urmand ca sumele rezultate din vanzarile acestora sa asigure in mare parte finantarea programelor noastre investitionale', a declarat domnul Cautus. In perioada urmatoare compania va scoate la vanzare 22 de active Actionarii companiei 'THR Marea Neagra' SA au analizat la sfarsitul anului trecut stadiul realizarii restructurarii activelor societatii. Din totalul de 42 de active scoase la vanzare in cursul anului trecut, au fost tranzactionate un numar de 11, veniturile incasate pentru acestea ridicandu-se la suma de 6.516.964 euro, care reprezinta 25% din valoarea aprobata pentru toate activele propuse pentru vanzare. In luna decembrie 2008 actionarii au aprobat strategia actualizata de restructurare si dezvoltare a companiei 'THR Marea Neagra' pana in anul 2012, prin vanzarea activelor din patrimoniu. In acest sens, valorile stabilite la inceputul anului trecut au fost actualizate pentru activele ramase nevandute, in functie de evolutia pietei imobiliare. Astfel, preturile minime de vanzare pentru cele 16 active care vor fi vandute prin licitatie publica in viitorul apropiat, au fost stabilite la urmatoarele valori (preturi fara TVA): statiunea Saturn: activul 'Agentie PTTR' - 32.050 euro, restaurant 'Minerva' - 1.207.250 euro; orasul Mangalia: restaurant 'Sulina' - 1.074.650 euro; statiunea Jupiter: imobil grup gospodaresc (laborator, carmangerie, depozit alimentar, depozit ambalaje) - 1.025.000 euro si teren aferent activului 'Depozit carburanti' - 45.450 euro; statiunea Venus: hotel - restaurant 'Pajura' - 2.780.200 euro, piscina 'Pajura' cu terenul aferent - 284.600 euro, hotel - restaurant 'Cocorul' - 3.102.700 euro si hotel - restaurant 'Vulturul' - 2.857.300 euro; statiunea Eforie Sud: hotel - restaurant 'Magura' - 2.500.500 euro; statiunea Eforie Nord: baraca 'Selena', atelier covoare - 416.500 euro, priza apa de mare 'Belona' - 51.000 euro, vila 'Flora' - 81.000 euro, laborator CTC 'Union' - 36.000 euro, restaurantul si gradina 'Rapsodia' - 327.000 euro, hotel 'Meteor' (50% din activ) - 380.000 euro. Pentru cele 6 active care vor fi vandute prin negociere directa in prima parte a anului, au fost stabilite urmatoarele preturi minime de vanzare (fara TVA): Saturn: terenul aferent bufetului de plaja 'Semiramis' - 209 euro/mp. Valoarea totala de vanzare a acestui activ se va stabili in functie de suprafata exacta a cladirii si a caii de acces, la pretul mentionat, propus de evaluator; Eforie Nord - terenul aferent hotelului 'Cristal' - 157.000 euro, impreuna cu participatiile detinute de companie la SC 'Cristal Center' SRL (respectiv 1.745 de parti sociale, reprezentand 15,6% din capitalul social) - 103.000 euro, terenul aferent hotelului 'Felix' - 437.900 euro, hotelul - restaurant 'Belvedere' (fara terenul aferent) - 1.314.400 euro si hotelul - restaurant 'Carmen' (inclusiv terenul aferent) - 592.700 euro. Sursa: Bursa, 15 ianuarie 2009 -
Presiunea la vanzare din ultimele minute a impins Bursa cu 2,6% mai jos
Wall-Street.ro
___
'... a caror tendinta este in prezent de scadere', a declarat Gabriel Necula, broker la Prime Transaction.
14.01.2009
-
Actionarii afla astazi ce se va intampla cu Amonil Slobozia
ZF RO - FONDURI MUTUALE AMO
___
Producatorul de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO), controlat de grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae (desen), a fost inchis in ultimele patru luni, astazi urmand sa fie informati actionarii cu privire la activitatea viitoare a companiei. Astazi are loc Adunarea Generala in cadrul careia conducerea Amonil va prezenta actionarilor situatia companiei si bugetul pe anul in curs, potrivit unui raport publicat pe Bursa. Compania a precizat ca instalatiile de productie sunt oprite si in prezent, dupa trei luni de inactivitate, ca urmare a 'situatiei deosebit de grele cauzata de criza economica mondiala, respectiv caderea totala a preturilor de desfacere pe piata externa si interna', se precizeaza in raport. Acestia mai spun ca in prezent nu exista piata de desfacere pentru piata de ingrasaminte si oricum preturile practicate pe piata sunt cu mult situate sub costurile de productie realizate. Compania va decide astazi ce masuri de reducere a personalului va aplica. Reprezentantii Amonil spun ca pe parcursul ultimelor trei luni compania a facut 'eforturi deosebite' pentru a achita obligatiile la stat si partial la furnizori. Compania avea la sfarsitul lunii septembrie datorii de 120 mil. lei (circa 31,5 mil. euro) si creante de 93,6 mil. lei (24,6 mil. euro). Compania a obtinut in primele noua luni un profit net de 20,8 mil. lei (5,65 mil. euro). In prezent, capitalizarea companiei este de 3,67 mil. euro, in conditiile in care actiunile au ajuns la un pret de 0,0142 lei. Sursa: Ziarul Financiar, 14 ianuarie 2009 -
Nicio companie romaneasca in cel mai nou indice regional al bursei din Viena
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de valori din Viena a lansat ieri primul indice de sustenabilitate din Europa Centrala si de Est, si anume CEE Responsibility Investment Universe (CEERIUS). Conform Bursei din Viena, CEERIUS este un indice de pret ponderat cu capitalizarea si este calculat in euro. Acesta include companiile listate pe bursele din regiunea Europei Centrale, de Est si de Sud, care sunt lideri in zonele de performanta sociala si ecologica. In componenta indicelui sunt incluse 17 companii din Croatia, Polonia, Serbia, Slovenia, Republica Ceha si Ungaria, insa nicio companie romaneasca. Indicele a fost dezvoltat ca un indice tranzactionabil, putand fi folosit ca suport pentru produsele derivate standard precum contractele futures si options, dar si pentru produse structurate. Valoarea indicelui a fost stabilita la 1.000 de puncte pentru data de 2 ianuarie 2009. Conform Wiener Boerse, in fiecare an este realizata o evaluare a sustenabilitatii companiilor in baza a noua clase de rating. Componenta indicelui este revizuita in fiecare luna decembrie si este valida timp de un an. O analiza a parametrilor de calcul are loc trimestrial. Sursa: Ziarul Financiar, 14 ianuarie 2009 -
Banca Transilvania a rascumparat 500.000 de actiuni in 4 zile
ZF RO - FONDURI MUTUALE TLV
___
Banca Transilvania (TLV) a mai cumparat ieri 135.000 de actiuni proprii de pe Bursa, la pretul de 1,25 lei/actiune, valoarea achizitiilor ridicandu-se la 168.000 de lei (aproape 40.000 de euro). Banca a inceput joia trecuta un program de rascumparare a actiunilor proprii, achizitionand in ultimele patru sedinte de tranzactionare aproape 500.000 de actiuni, reprezentand 0,047% din capital. Programul se va incheia la sfarsitul lunii aprilie si prevede rascumpararea a pana la 5% din actiunile proprii. Actiunile cumparate in ultimele patru zile de Banca Transilvania reprezinta mai putin de 5% din transferurile totale realizate cu aceste titluri. Actiunile TLV au deschis sedinta de tranzactionare in crestere cu 1,6%, pretul de fiind de 1,26 lei. Sursa: Ziarul Financiar, 14 ianuarie 2009 -
Transgaz va investi 37,5 mil. lei intr-o conducta de gaze
income TGN
___
Societatea nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias va investi 37,5 milioane de lei (8,7 milioane de euro) pentru constructia unei conducte de gaze intre localitatile Gheorgheni si Toplita, din judetul Harghita. Compania va organiza in 13 februarie o licitatie deschisa pentru selectarea unui contractor, potrivit anuntului de licitatie. Lucrarile sunt prevazute sa dureze opt luni si vor fi finantate din sursele proprii ale Transgaz. Transgaz este controlata de Ministerul Economiei. Actiunile companiei se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti, ultimul pret fiind de 125 de lei pe titlu, in scadere cu 0,08%. La finele sedintei de luni a BVB, capitalizarea societatii era de 1,47 miliarde lei. Sursa: Financiarul.com, 14 ianuarie 2008 -
Albalact incearca sa limiteze costul de productie
Curierul National
___
Producatorul de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) va incerca sa limiteze costurile de productie si sa obtina materie prima mai ieftina, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea leului, a declarat pentru Mediafax directorul general al companiei, Traian Simion. 'Deprecierea leului afecteaza activitatea economica a multor companii, este o consecinta fireasca si ne determina sa ne readaptam strategia pentru anul 2009, dar fara sa facem schimbari majore in obiectivele initiale. De altfel, intotdeauna ne-am adaptat strategiile in functie de realitatile pietei', a spus Simion. El a aratat ca, pentru reducerea efectelor cresterii cursului valutar la nivelul industriei lactatelor, stimularea productiei interne este esentiala pentru ca duce la pastrarea locurilor de munca, la o dependenta mai mica fata de evolutia euro si, implicit, la bugete pentru investitii. 'Practic stimularea producatorilor locali este «motorul» intregului lant, motor care ajuta la diminuarea efectelor deprecierii leului, in nici un caz la eliminarea lor', a spus el. Albalact este unul dintre cei mai importanti producatori de lactate de pe piata romaneasca, iar portofoliul companiei include peste 60 de sortimente. Principalii actionari ai Albalact sunt Petru Ciurtin, cu 31,7% din capital, Raul Ciurtin, cu 14,2%, si fondul de investitii RC2 Limited, care detine 17,2% din actiuni, potrivit celor mai recente raportari de pe piata Rasdaq, unde este listata compania. Albalact a cumparat anul trecut 77,2% din actiunile Raraul Campulung Moldovenesc, pentru intrarea pe segmentul branzeturilor, cu 13,42 mil. lei. Sursa: Curierul National, 14 ianuarie 2009 -
Deprecierea leului va aduce din nou pierderi mari pentru companiile indatorate de pe Bursa
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
'...creante - datorii in valuta, respectiv care parte predomina mai mult', explica Paul Brendea, analist la societatea de brokeraj Prime Transaction. -
Actiunile Erste, o ancora impotriva devalorizarii leului pe Bursa din Bucuresti
Bloombiz.ro
___
... pentru ca actiunile romanesti au devenit mai atractive pe fondul deprecierii leului', considera Alin Brendea, vicepresedintele casei de brokeraj Prime Transaction.
Pagina