Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

10.03.2008

  • Petrom se extinde pe pietele internationale, dar nu mai deschide benzinarii pe piata locala

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a ajuns la sfarsitul anului trecut sa detina 31% din piata de produse petroliere vandute prin benzinarii in Moldova, 18% din piata bulgara si 13% din piata fostei Iugoslavii, respectiv in Serbia si Muntenegru, printr-un numar de 257 de benzinarii, comparativ cu cele 211 detinute de companie la sfarsitul lui 2006.

    Astfel, investitiile in retailul extern derulate de Petrom anul trecut sunt de aproximativ 70 de milioane de euro, tinand cont de faptul ca investitia intr-o benzinarie se ridica la aproximativ 1,5 milioane de euro.

    Petrom a intrat pe pietele internationale din Bulgaria, Serbia si Muntenegru, la inceputul anului 2006 cand a achizitionat retelele de benzinarii prin care OMV, actionarul majoritar al companiei, era activ pe aceste piete.

    Practic, pietele externe sunt singurele pe care Petrom a crescut in ceea ce priveste numarul de benzinarii, compania anuntand ca in ceea ce priveste piata locala planurile sunt acelea de a pastra reteaua de 550 de benzinarii la un nivel constant, tinta fiind aceea de a atinge pragul de rentabilitate in urmatorii doi ani. Pe piata locala, Petrom chiar a renuntat la aproximativ 100 de benzinarii in scopul eficientizarii activitatii.

    In conditiile in care, in medie, o benzinarie OMV vinde aproximativ 5 milioane de litri de carburanti anual, dublu fata de una Petrom, vanzarile internationale ale companiei petroliere au ajuns anul trecut la aproximativ 1,1 miliarde de euro.

    Vanzarile la nivelul pietei de retail (prin benzinarii - n.r.) din Moldova reprezinta aproximativ 20% din vanzarile inregistrate pe piata din Romania unde anul trecut s-au vandut 3,7 milioane de tone de carburanti exclusiv prin retelele de benzinarii, restul de pana la 5 milioane de tone reprezentand vanzarile pe wholesale. In aceste conditii retailul pe pitata din Bulgaria se ridica la aproximativ 1 mld. euro anual. Piata de retail din Bulgaria se situeaza la aproximativ 50% din piata locala de retail, in timp ce pietele din Serbia si Muntenegru reprezinta cumulat sub 50% din vanzarile prin benzinarii pe piata locala.

    La momentul tranzactiei cu OMV, Petrom a achizitionat cu 234 milioane de euro 178 de benzinari, din care 73 erau ale OMV Romania. Practic, in doi ani Petrom a reusit sa-si creasca prezenta in Bulgaria si fosta Iugoslavie cu aproximativ 40%, tinand cont de faptul ca la inceputul lui 2006 in Bulgaria erau 74 de benzinarii OMV si in Serbia si Muntenegru erau 31 de benzinarii, iar la sfarsitul anului trecut Petrom avea 90 de statii in Bulgaria si 55 pe pietele din Serbia si Muntenegru.

    Potrivit datelor furnizate de companie, Petrom avea la sfarsitul anului trecut un numar de 112 benzinarii pe piata din Moldova, fata de cele 81 inregistrate in 2006, cota de piata pe retail a companiei ajungand la 31%, de la 28%.

    In Bulgaria, cota de piata a Petrom a ajuns la 18% in 2007 de la 17%, iar in fosta Iugoslavie cota de piata a companiei a crescut de la 9% in 2006 la 13% la sfarsitul anului trecut. Tinta declarata a companiei este aceea de a ajunge la o cota de piata de aproximativ 20% atat pe piata din Bulgaria, cat si pe cea din fosta Iugoslavie. In acest moment, Petrom este al treilea jucator ca marime de pe piata din Bulgaria si unul dintre cei mai importanti pe piata din Moldova.

    Luand in considerare si partea de wholesale, cota de piata a Petrom in totalul pietelor externe a fost de 21% in Moldova fata de 18% in 2006, 15% in Bulgaria comparativ cu 14% si 7% in fosta Iugoslavie de la 6% in 2006. Tendinta exprimata pe pietele internationale pe care este activa compania a fost remarcata si la nivel local unde vanzarile prin statii au crescut anul trecut, in timp ce vanzarile comerciale au scazut, lucru care a diminuat si avantajul companiei pe ansamblul pietei de profil.

    In ceea ce priveste piata din Bulgaria, Petrom va concura la fel ca pe piata locala cu Rompetrol, grupul condus de omul de afaceri Dinu Patriciu, care spera ca in 2009 sa detina o cota de piata de 20%, in conditiile in care in prezent controleaza o cota de piata de trei ori mai mica. O alta piata de interes pentru extinderea Petrom ar putea fi cea din Ucraina, unde compania a anuntat ca este interesanta sa intre atat pe sectorul de explorare si productie. Cat si pe cel de retail prin intermediul unei retele de benzinarii.

    Sursa: Ziarul Financiar, 10 martie 2008

    mai mult

  • Comelf a aprobat investitii de un milion de euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   CMF

    ___
    Producatorul de utilaje pentru extractii si constructii Comelf Bistrita (CMF) ar putea investi pana la un milion de euro in participatii la capitalul social al altor companii, existente sau in curs de constituire, a anuntat vineri firma. Consiliul de Administratie al Comelf va putea sa decida cheltuirea sumei mentionate fara sa consulte actionarii, potrivit unei hotarari a adunarii generale extraordinare a actionarilor (AGEA) adoptata joi. Comelf a realizat anul trecut un profit de 5,08 mil. lei (circa 1,5 mil. euro), in crestere cu 41,3% fata de castigul din 2006. Vanzarile companiei au urcat cu 8,4%, la 109 mil. lei (32,6 mil. euro). Actiunile Comelf au inchis ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 6 lei, capitalizarea companiei fiind de 37,6 mil. euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 10 martie 2008

    mai mult

  • Carpatica isi majoreaza capitalul pana la 191,5 mil. lei

    Wall-Street.ro   BCC

    ___
    Banca Comerciala Carpatica (BCC) si-ar putea majora capitalul social cu 12,68 milioane lei, pana la 191,49 milioane lei, prin capitalizarea rezervelor din profitul net si prin incorporarea unor prime de emisiune dintr-o majorare anterioara, a anuntat banca.

    Majorarea de capital social se va face prin emiterea a 126,83 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

    Din suma totala alocata majorarii, 7,8 milioane lei provin din capitalizarea unei parti a profitului net, in timp ce 4,8 milioane lei reprezinta prime de emisiune incasate de la majorarea de capital anterioara, se mai arata in comunicatul publicat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

    In noiembrie 2007, BCC a efectuat o alta majorare a capitalului, de 16,3 milioane lei, iar in ianuarie 2008, inca una, in valoare de 16,1 milioane lei. Ultima majorare a fost operata pentru a sprijini implementarea reglementarilor Basel II si a ridicat capitalul social al bancii la 178,8 milioane lei.

    Actiunile Banca Comerciala Carpatica s-au depreciat cu 1,55% in sedinta bursiera de vineri, ultima cotatie fiind de 0,317 lei. Capitalizarea aferenta cotatiei de inchidere de vineri este de 515,72 milioane lei (137,9 milioane euro).

    Banca Comerciala Carpatica (BCC) a inregistrat, in 2007, un profit net de 7,98 milioane lei (2,21 milioane euro), in scadere cu 58,6% fata de anul anterior, pe fondul investitiilor facute in extinderea retelei teritoriale.

    Sursa: Wall-Street, 10 martie 2008

    mai mult

  • Daewoo intra in restructurare

    Romania libera   

    ___
    In cel mult sase luni, Automobile Craiova va fi delistata de la Rasdaq, iar 17.000 de actionari minoritari vor primi bani sau vor ramane captivi.

    Societatile Mecatim Timisoara si Automobile Craiova vor fi absorbite de Daewoo Automobile Craiova.

    La privatizare, Daewoo Automobile Craiova avea in cont 70 milioane euro, din care statul va lua 56 milioane euro.

    Statul si Ford Motor Company trec la restructurari si la impartirea excesului de lichiditati de la Daewoo Automobile. Modul de plata al datoriei de 27 milioane de euro imputata de Bruxelles ramane incert. La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc sedinta extraordinara a actionarilor, in urma careia directorul general al societatii, Lucian Lutaru, a fost mandatat ca reprezentant al Automobile Craiova in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) la producatorul de automobile Daewoo Automobile Romania SA. Ford a cumparat pachetul majoritar de 72,4% din actiunile Automobile Craiova, societate prin care statul roman controleaza 49% din capitalul social al Daewoo Automobile Craiova. Pentru pachetul majoritar de 51% din actiunile Daewoo, dreptul de vot este suspendat, aceste actiuni fiind rascumparate de societate anul trecut de la Daewoo Coreea. Lutaru va solicita Consiliului de Administratie al societatii controlate sa convoace actionarii si sa decida anularea pachetului de 51% din actiuni, pentru care dreptul de vot va fi suspendat. Lutaru spune ca anularea actiunilor nu se poate face fara o diminuare a capitalului social. Masura este doar primul pas in cadrul procesului de restructurare a fabricii de automobile: 'Potrivit planului de restructurare negociat cu compania Ford, Automobile Craiova si Mecatim Timisoara vor fi absorbite de Daewoo Craiova, iar societatea va purta titulatura Ford. Ulterior activele imobiliare vor fi evaluate, iar o parte dintre ele – cele care nu au fost cumparate de Ford – vor fi transferate catre o noua societate in care statul va detine controlul. Apreciem ca pregatirea documentelor pentru fuzionarea Automobile Craiova cu Daewoo Craiova va dura cel mult sase luni, dupa care prima dintre societati va fi delistata de la bursa'.

    Potrivit contractului de privatizare, AVAS va cumpara participatiile actionarilor minoritari in termen de trei luni de la data finalizarii procesului de restructurare. In schimb, actionarii minoritari vor primi actiuni la alte societati sau bani. Ulterior, AVAS 'se angajeaza' sa vanda catre Ford actiunile dobandite la acelasi pret stipulat in contractul de privatizare (4,1556 euro/actiune). SIF Oltenia are 22% din actiuni si persoanele fizice inca 5,53%. Directorul Lutaru sustine ca la societate exista circa 16-17.000 de mici actionari, al caror pachet se tranzactioneaza pe Rasdaq. In ce priveste SIF Oltenia, presedintele Dinel Staicu vrea compensare cu actiuni la societati din sectorul energetic, a caror valoare creste spectaculos dupa listare.

    CONTURI
    Impartirea cash-ului

    'Americanii au platit pe pachetul de actiuni 57 milioane de euro, insa au gasit in conturile Daewoo circa 70 milioane de euro. Nu poti cumpara cu acesti bani 70 milioane de euro. 80% din ei vor intra intr-un cont escrow, la care vor avea acces reprezentantii Daewoo Craiova si cei ai AVAS. Restul sunt bani de existenta, se pot plati salarii din ei', a explicat directorul Lutaru. De altfel, potrivit contractului, in fiecare an, pe parcursul procesului de restructurare, CA al Daewoo Craiova trebuie sa dispuna evaluarea excesului de lichiditate neta din conturi. In prima faza statul va recupera de la Daewoo 56 milioane de euro, in timp ce alte 14 milioane de euro vor fi folosite drept capital de lucru. Ramane de vazut in ce maniera va fi rezolvata problema datoriei de 27 milioane de euro, pe care Automobile Craiova o are catre stat, dupa ce Comisia Europeana a stabilit ca aceasta suma este ajutor ilegal de stat acordat la privatizare. Daca Ford va credita societatea cu aceasta suma, o eventuala majorare de capital ar reduce simtitor cotele celorlalti actionari.

    Sursa: Romania Libera, 10 martie 2008'

    mai mult

  • MJ Maillis, un milion de euro pierdere anul trecut

    Business Standard   

    ___
    Producatorul de ambalaje MJ Maillis a realizat, anul trecut, venituri totale de 62,3 milioane de lei (18,6 milioane de euro), cu 7,4% peste nivelul raportat in anul precedent. Cu toate acestea, compania a terminat anul 2007 cu o pierdere de 3,3 milioane de lei (0,9 mil. euro), dupa ce, pentru 2006, raportase un profit de 1,7 mil. lei.

    Anul trecut, cheltuielile consemnate de MJ Maillis s-au majorat cu 17,4%, pana la 65,6 milioane de lei, conform rezultatelor financiare preliminare anuale, citate de Mediafax. Cifra de afaceri a fost mai mare cu 18,1% in 2007, ridicandu-se la 60,4 milioane de lei. Rezultatele producatorului de ambalaje sunt sub asteptarile companiei, care estimase in bugetul de venituri si cheltuieli, aprobat de catre actionari, o crestere de 38,22% a cifrei de afaceri, pana la 76,66 milioane de lei, si un profit net de 2,5 mil. lei, corespunzator unei cresteri de 46,19%. MJ Maillis Romania este o societate controlata de MJ Maillis din Grecia, care detine 81,67% din actiuni, cea de-a doua participatie ca importanta fiind cea de 5,21% a Trigon Teise Laine Fund, conform celor mai recente raportari. Grupul grec MJ Maillis are 31 de subsidiare in Europa si in America de Nord, oferind servicii pentru clienti din peste 52 de tari.

    Fondata in 1968, MJ Maillis Grecia ofera solutii de ambalare pentru consumatorii finali din mai multe sectoare industriale. MJ Maillis Romania produce paleti si ambalaje secundare destinate, in special, industriei alimentare, masini si dispozitive de ambalat, si detine o retea de distributie proprie, in principalele zone industriale, cu centre in orase precum Timisoara, Cluj, Constanta, Brasov sau Slatina.

    Sursa: Business Standard, 10 martie 2008

    mai mult

  • Privatizarea 'Automobile' Craiova a intrat în linie dreaptă

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
      În opinia lui Gigi Uleia, broker la SSIF Prime Transaction, acțiunile Automobile Craiova sunt printre puținele care au făcut 'notă discordantă' în acest an...

    mai mult

  • Corelarea a 'îngropat' rezultatele economice bune

    Curierul National   

    ___
    '... trend care indică o contractare tot mai accentuată a activității bursiere pe piața spot', a declarat Alin Brendea, director operațiuni la Prime Transaction.

    mai mult

  • Speculatorii au profitat de scaderea Bursei si si-au dublat portofoliile

    Prime Transaction   

    ___
    '... care au determinat un bilant saptamanal care indica pierderi', explica analiastii de la Prime Transaction.

    mai mult

  • Bursa a scazut in ultima saptamana mai putin decat pietele europene

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... trend care indica o contractare tot mai accentuata a activitatii bursiere pe piata spot', afirma directorul de operatiuni de la Prime Transaction, Alin Brendea, intr-un editorial.

    mai mult

07.03.2008

  • Orban: Am putea lista 20% din Henri Coanda, sa atragem investitorii strategici

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Pachetele de actiuni scoase la vanzare pe Bursa din Aeroportul International Henri Coanda si celelalte sapte companii pe care Ministerul Transportului intentioneaza sa le listeze ar putea fi majorate de la 5% la pana la maxim 20%, pentru atragerea investitorilor strategici, a declarat ministrul transporturilor, Ludovic Orban.

    'Vrem sa majoram pachetele de actiuni listate, pentru ca investitorii strategici ar putea considera prea mica o participatie de 5%', a spus Ludovic Orban.

    Potrivit Top 100 Cele Mai Valoroase Companii realizat de Ziarul Financiar anul trecut in colaborare cu casa de investitii Capital Partners, aeroportul Henri Coanda era evaluat la 890 de milioane de euro, in conditiile unei cifre de afaceri de 61,7 mil. euro realizata in 2006 si o marja de profit de aproape 40%.

    Astfel, statul ar putea obtine circa 45 mil. euro din vanzarea pe Bursa a unui pachet de 5% din actiuni, iar majorarea ofertei la 20% din actiuni ar putea duce valoarea acesteia la un nivel record de 180 mil. euro.

    Cea mai mare oferta publica derulata pana acum pe Bursa a fost cea a transportatorului de gaze naturale Transgaz Medias, care a strans circa 63 mil. euro in urma ofertei publice de la sfarsitul anului trecut.

    Ieri au fost demarate procedurile pentru selectia intermediarului pentru listarea Aeroportului International Henri Coanda, data limita de depunere a ofertelor fiind 28 martie.

    Pentru a lista aeroportul Henri Coanda, Guvernul trebuie insa sa anuleze mai intai hotararea de infiintare a Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Ministerul Transporturilor solicitand abrogarea actului, contestat in justitie, pentru a nu bloca vanzarea pe Bursa a unor actiuni din capitalul social al acestora.

    Potrivit lui Orban, aceasta hotarare trebuia luata astazi, insa a fost amanata pentru saptamana viitoare.

    De asemenea, pentru majorarea pachetului vandut de la 5% la 20% este necesara o noua hotarare de guvern, cea anterioara, din 2006, specificand vanzarea unui pachet de fix 5% din capitalul social pentru toate cele opt companii pe care Ministerul Transporturilor vrea sa le privatizeze.

    Henri Coanda detine un capital social de aproape 40 de mil. euro (143 de milioane de lei), aferent unui numar de 14,3 milioane de actiuni.

    Actionariatul companiei este compus din Ministerul Transporturilor, cu o participatie de 80% din actiuni si Fondul Proprietatea cu 20% din titluri.

    Alaturi de aeroportul Henri Coanda urmeaza sa fie listate si aeroporturile Baneasa, Mihail Kogalniceanu din Constanta si Traian Vuia din Timisoara, precum si Administratia Canalelor Navigabile, Administratia Porturilor Dunarii Maritime, Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime si Administratia Porturilor Dunarii Fluviale.

    'Si procedurile pentru aceste societati urmeaza sa fie demarate in urmatoarea perioada', a mai spus Orban.

    Casa de avocatura selectata la mijlocul anului trecut pentru a furniza asistenta juridica pentru organizarea procedurilor de selectare a intermediarilor si pentru modificarea actelor constitutive ale societatilor din cadrul proiectului, precum si pentru consultanta cu privire la derularea procesului de listare, este Bostina si Asociatii. Casa de avocatura a mai participat la listarea companiei Transelectrica, transportatorul national de energie, si a producatorului de profil de aluminiu Alumil.

    Aeroportul Henri Coanda in cifre:

    # Aeroportul a avut un trafic de 4,9 mil. pasageri anul trecut, in crestere cu peste 40%

    # Pentru anul 2008 este estimata o crestere cu 20-25% a numarului de pasageri

    # Cifra de afaceri estimata pentru 2008 este de circa 74 mil. euro, fata de un nivel de circa 71,5 mil. euro in 2007

    Sursa: Ziarul Financiar, 7 martie 2008'

    mai mult

Pagina

inchide