Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

03.02.2010

  • Eurocopter Romania vrea sa preia hala montaj de la IAR Ghimbav

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   IARV

    ___
    Cedarea acestei facilitati de productie ar putea insemna sfarsitul companiei brasovene, avand in vedere ca nu ar mai avea unde sa produca sau sa repare elicoptere Conducerea producatorului de elicoptere IAR Ghimbav se afla in negocieri avansate pentru cedarea halei de montaj catre Eurocopter Romania, potrivit unor surse apropiate Ministerului Economiei, actionarul majoritar al acestei companii. Sursele citate sustin ca cedarea halei respective ar insemna finalul activitatii companiei brasovene, pentru ca in conditiile in care nu ar mai avea unde sa produca, societatea nu ar mai putea primi comenzi sau sa participe la licitatii pentru castigarea unor contracte. Liderul sindicalistilor de pe platforma IAR Ghimbav a confirmat, ieri, aceste negocieri. Intre timp, conducerea si sindicatul de pe platforma au luat decizia de a prelungi somajul tehnic al celor aproximativ 560 de angajati ai societatii IAR Ghimbav cu inca doua saptamani. 'In decembrie, cand angajatii au plecat acasa, ne intelesesem sa se intoarca lumea la munca pe 1 februarie, sperand ca pana atunci se va rezolva problema bugetului. Publicarea sa in Monitorul Oficial nu a avut loc, insa, decat pe 26 ianuarie. Acum mai trebuie sa fie defalcat pe ministere si sa se vada ce comenzi ni se vor face, asa ca va mai dura. Am luat decizia de a prelungi perioada de somaj tehnic cu inca doua saptamani, dar situatia nu va putea sa continue la nesfarsit, pentru ca oamenii trebuie platiti de undeva, iar platile se fac din fondurile proprii ale societatii', ne-a declarat Suba Arpad, presedintele Sindicatului ICA Ghimbav. Compania asteapta si prelungirea Ordonantei 95, cea privind nucleul de baza din companiile din industria de aparare. Potrivit lui Arpad, pe aceasta lista vor fi inclusi aproximativ 20% din angajatii societatii - 112 muncitori - salariile acestora fiind asigurate de catre Ministerul Economiei. Doar la societatea Constructii Aeronautice a fost reluata activitatea in aceasta luna, cei 50 de angajati intorcandu-se la munca dupa o perioada prelungita de somaj tehnic. Sursa: Bursa, 3 februarie 2010

    mai mult

  • CNVM a sanctionat pentru a treia oara firma Interagro, pentru ca nu a facut oferta in cazul Zimtub

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dat o noua amenda firmei Interagro SRL, in valoare de 31.200 lei, pentru ca nu a facut oferta publica de preluare la Zimtub Zimnicea (ZIM), unde firma detine impreuna cu Intergaz SRL 33% din actiuni, potrivit unei decizii a CNVM. Amenda de 31.200 lei aplicata Interagro reprezinta 2% din capitalul social al firmei controlate de Ioan Niculae. De asemenea, CNVM a sanctionat cu cate 500 lei firma Intergaz SRL si pe Stelian Dragomir, intrucat a considerat ca cei doi actionau concertat cu Interagro. Interagro a mai primit, in octombrie anul trecut, o amenda de 15.600 lei, adica 1% din capitalul social, pentru ca nu a facut oferta publica la Zimtub. Producatorul de tevi a incheiat primele noua luni din 2009 cu un profit net de 217.125 lei (51.300 euro), dupa pierderile din aceeasi perioada a anului 2008, in contextul in care cifra de afaceri a companiei s-a dublat, la 31,71 milioane lei (7,5 milioane euro). Zimtub are un capital social de 12,07 milioane lei, divizat in 4,83 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 2,50 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali ai Zimtub sunt Interagro SRL si Intergaz SRL, care controleaza impreuna 33% din capitalul social, in timp ce Flamboyant Ventures Ltd detine 31,87% din actiuni. De asemenea, Inter Ferm Fantanelele controla 25,86% din actiuni. Ultima cotatie a titlurilor Zimtub a fost de 1,16 lei/actiune, inregistrata in sedinta din 28 ianuarie a Bursei, ceea ce da companiei o valoare de piata de 5,6 milioane lei (1,37 milioane euro). Zimtub se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul ZIM. Sursa: Bursa, 3 februarie 2010

    mai mult

  • Prudențialitate în managementul 'Băncii Transilvania'

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Paul Brendea, analist la casa de brokeraj 'Prime Transaction' consideră că era de așteptat ca băncile să constituie provizioane,...

    mai mult

  • A inceput cursa de 57 mil. lei din oferta Rompetrol Well Services

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... vom putea vedea aceste valori decat dupa inchiderea ofertei', a declarat pentru Wall-Street Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni in cadrul Prime Transaction.

    mai mult

02.02.2010

  • Dafora Medias s-a pus la adapost de criza si pe segmentul de constructii

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   DAFR

    ___
    Compania de foraj si constructii Dafora Medias (DAFR), controlata de omul de afaceri Gheorghe Calburean, a anuntat castigarea unui contract in valoare de 67 mil. lei (16,3 mil. euro) pentru reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in municipiul Medias. Lucrarile, care se intind pe o perioada de 42 de luni, urmeaza sa fie demarate in luna martie si se vor realiza in parteneriat cu firma Hidroconstructia SA, potrivit comunicatului transmis pe Bursa de reprezentantii companiei. Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare implica derularea de lucrari pe o suprafata de circa 89 de kilometri si construirea unor statii de pompare si rezervoare. Anuntul privind castigarea contractului pe segmentul de constructii al companiei vine dupa ce la finele anului trecut, Dafora a incheiat cu Romgaz un contract privind executarea unor lucrari de foraj in valoare de 74 mil. lei (17,2 mil. euro). Contractia lucrarilor de constructii este principalul motiv pentru care Dafora a inregistrat un regres de 37,7% la nivelul afacerilor in primele noua luni ale anului precedent, pana la 115,9 mil. lei (27,3 mil. euro). De asemenea, profitul companiei s-a redus in aceeasi perioada de sase ori, ajungand la 1,6 mil. lei (0,37 mil. euro). Pentru anul acesta, reprezentantii Dafora estimau o crestere a afacerilor de 10%-15% comparativ cu cea previzionata pentru anul 2009, de circa 200 mil. lei (47 mil. euro). Totodata, Dafora spera ca marja de profit a companiei sa fie apropiata de cea din 2007, respectiv de circa 5%. Conducerea companiei spunea la finele anului precedent ca in urmatorii 2-3 ani firma ar putea atinge din nou nivelul maxim al afacerilor inregistrat la nivelul anului 2007, care s-a cifrat la 295 mil. lei (circa 81,5 mil. euro). Anul trecut, Dafora a realizat investitii in valoare de 5 mil. lei (1,2 mil. euro), care au constat in principal in reparatii, iar pentru 2010 previzioneaza un nivel similar. Calburean a investit in anii 2006-2007 cateva zeci de milioane de euro in echipamente la Dafora, fapt pentru care reprezentantii companiei spun ca firma este capabila in acest moment sa genereze afaceri cu mult mai mari comparativ cu cele desfasurate anul trecut. Titlurile Dafora au cunoscut anul trecut una dintre cele mai mari aprecieri de pe Bursa, valoarea acestora urcand de 2,6 ori, iar de la inceputul anului au mai castigat circa 13%. Actiunile Dafora au sarit pe parcursul sedintei de ieri cu peste 5%, pana la un nivel de 0,119 lei/titlu. La acest nivel, capitalizarea firmei este de aproape 28 mil. euro. Contractele lui Calburean Are deja lucrari de 34 mil. euro •Dafora, impreuna cu firma Hidroconstructia au castigat un contract in valoare de 67 mil. lei (16,3 mil. euro), fara TVA, pentru modernizarea si reabilitarea retelei de apa si canalizare din Medias. •In urma cu circa trei luni, Dafora a castigat o licitatie pentru lucrari de foraj cu Romgaz in valoare de 74 mil. lei (17,5 mil. euro). •Condmag Brasov, companie din grupul Dafora, vizeaza castigarea licitatiei pentru Nabucco. Sursa: Ziarul Financiar, 2 februarie 2010

    mai mult

  • Mecanica Ceahlau spera sa treaca pe plus dupa doi ani de pierderi

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   MECF

    ___
    Constructorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlau din Piatra Neamt (MECF), controlat de SIF Moldova (SIF2), si-a bugetat pentru acest an un profit brut de 217.500 de lei (circa 50.000 de euro), dupa ce a inregistrat pierderi de 6,12 mil. lei (1,44 mil. euro) in 2009 si de 5,1 mil. lei in 2008, conform raportarilor transmise Bursei de Valori Bucuresti. Veniturile companiei sunt prognozate in acest an la 27,3 mil. lei, dupa ce anul trecut acestea s-au injumatatit la 18,9 mil. lei (4,45 mil. euro). SIF Moldova detine 55,2% din capitalul Mecanica Ceahlau, iar fondul de investitii Eastern Eagle detine 21,5% din actiuni. Compania are o capitalizare de 6,2 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 2 februarie 2010

    mai mult

  • KazMunaiGaz sfideaza CNVM. Amendamentul la oferta nu a fost inca depus

    Wall-Street.ro   RRC

    ___
    Amendamentul privind recalcularea pretului din oferta de preluare a Rompetrol Rafinare (RRC), pe care actionarii majoritari ai Rompetrol Rafinare trebuiau sa il prezinte ieri, nu fusese depus la CNVM, pana la ora 15:45, a declarat pentru Wall-Street, Bogdan Chetreanu (foto), comisar al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. 'Teoretic, daca nu vor respecta decizia Comisiei, vor fi sanctionati, dar interesul nostru nu este sa stam numai cu sanctiuni pe ei. Ar trebui sa discutam in acest sens', a explicat Chetreanu. Comisarul ne-a mai spus ca de la respingerea prospectului pentru oferta de preluare, pe motiv ca pretul nu se alinia intereselor actionarilor minoritari, niciun oficial KazMunaiGaz, actionarii majoritari ai Rompetrol Group, nu a luat legatura cu Comisia, nici macar pentru a cere o explicatie. Astfel, decizia asteptata pentru oferta de preluare a Rompetrol Rafinare se prelungeste si titlurile raman suspendate de la tranzactionare. Joia trecuta, CNVM a respins oferta de preluare pentru Romeptrol Rafinare (RRC), motivand ca pretul propus nu este echitabil pentru actionari. Sursa: Wall-Street

    mai mult

  • Fondul Proprietatea: Vladescu agreeaza tranzactionarea pe ROTC

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Actul aditional la contractul de registru asteapta sa fie semnat de presedintele Fondului, Ionut Popescu Depozitarul Central sustine ca tranzactionarea pe OTC-ul brokerilor se poate face si fara actul aditional Vladescu: 'Nici nu este nevoie de un acord formal' Tranzactionarea actiunilor Fondului Proprietatea pe piata 'Over The Counter's a Asociatiei Brokerilor a fost discutata, joia trecuta, in cadrul unei intalniri restranse la care au participat Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, Ionut Popescu, presedintele Fondului Proprietatea, si mai multi reprezentanti ai brokerilor. Cu acest prilej, conducerea Ministerului de Finante, actionarul majoritar al Fondului, a aprobat tranzactionarea titlurilor FP pe piata brokerilor, cu conditia ca actionarii Fondului sa aiba posibilitatea sa aleaga cum isi vor instraina actiunile, pe ROTC sau printr-un contract de cesiune, prin intermediul Depozitarului Central, sustin surse din piata de capital. 'Ministrul Finantelor a fost de acord cu tranzactionarea pe ROTC. I-am explicat ca nu este vorba despre listarea Fondului, ci despre tranzactionarea actiunilor FP pe o piata Over The Counter si ca va exista, pentru prima data, dupa cinci ani, un pret transparent', ne-au spus aceleasi surse. Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, a declarat, pentru ziarul BURSA: 'Nu exista niciun acord formal cu Ministerul Finantelor, nici nu este nevoie de un asemenea acord'. Tranzactionarea actiunilor Fondului pe ROTC este conditionata de semnarea de catre conducerea Fondului a unui act aditional la contractul de registru prin care sa mentioneze in mod expres ca isi da acordul in acest sens. Consiliul de Supraveghere al Fondului a votat in unanimitate, la finele anului trecut, pentru aducerea actiunilor FP pe piata brokerilor, insa decizia nu a fost pusa in practica pentru ca o parte dintre membrii Consiliului de Supraveghere s-au razgandit, declarand ca prefera sa astepte listarea Fondului pe o piata reglementata. Sperantele brokerilor au fost revigorate odata cu venirea lui Ionut Popescu la conducerea Fondului Proprietatea, in decembrie, anul trecut. Ionut Popescu declarase anterior ca nu este impotriva aducerii actiunilor Fondului pe piata brokerilor, dar ca trebuie sa se consulte si cu reprezentantii Ministerului de Finante inainte sa se pronunte definitiv. 'Ionut Popescu avea nevoie de acordul de principiu al Ministrului de Finante ca sa semneze actul aditional la contractul pe care Fondul il are cu Depozitarul Central. Probabil ca azi (n.r. ieri) contractul va ajunge pe biroul lui. Nu stiu cand il va semna, dar este o chestiune de cateva zile pana cand o va face', mai sustin sursele citate. Contactat de ziarul BURSA, Ionut Popescu nu a dorit sa confirme sau sa infirme declaratiile de mai sus. In acelasi timp, listarea Fondul Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti pare ca a intrat in linie dreapta, dupa ce guvernul a mandatat, vineri, reprezentantii Ministrului de Finante in Adunarea Generala a Actionarilor FP ca sa aprobe forma finala a contractului cu compania americana Franklin Templeton, urmand ca, in cateva saptamani, sa fie semnat si contractul de administrare al Fondului. Desemnarea companiei Franklin Templeton ca administrator la Fondul Proprietatea este considerata o preconditie pentru inceperea demersurilor de listare a Fondului. De altfel, conducerea Fondului Proprietatea a convocat deja primii cinci intermediari de la Bursa de Valori Bucuresti pentru o serie de discutii preliminare despre listarea FP pe o piata reglementata. Initiatorii pietei Over The Counter spun ca grabirea demersurilor pentru listarea Fondului nu pune presiune pe tranzactionarea actiunilor aces-tuia pe ROTC, fiind vorba de doua lucruri diferite: 'Listarea Fondului la Bursa si tranzactionarea actiunilor pe ROTC nu se bat cap in cap, nu exista nicio inadvertenta intre cele doua', a declarat, pentru ziarul BURSA, Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. Tranzactiile pe ROTC, posibile si fara actul aditional Chiar daca Fondul Proprietatea nu ar incheia un act aditional la contractul pe care il are deja cu Depozitarul Central, schimburile cu actiuni FP pe piata brokerilor tot ar putea fi efectuate, insa decontarea tranzactiilor nu ar mai fi facuta de Depozitar, ci direct de catre brokeri, a declarat, pentru ziarul BURSA, Adriana Tanasoiu, directorul general al Depozitarului Central. Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, avertiza, in urma cu cateva saptamani, ca va da drumul tranzactiilor cu actiuni FP pe ROTC, dar ca va trebui sa gaseasca un alt depozitar, la Luxembourg sau Viena, care sa se ocupe de decontarea lor. Adriana Tanasoiu ne-a spus: 'Depozitarul Central este pregatit din toate punctele de vedere pentru inregistrarea transferurilor de proprietate ca urmare a tranzactiilor care vor fi incheiate prin intermediul mecanismului de tranzactionare (ROTC). Astfel, in situatia in care emitentul a semnat un act aditional la contractul de registru, Depozitarul Central va efectua operatiunile de decontare si inregistrare a transferului dreptului de proprietate in conformitate cu prevederile Codului propriu. Inregistrarea transferului de proprietate se va putea realiza la Depozitarul Central si pentru emitentii care nu au incheiat un act aditional la contractul de registru, cu respectarea procedurii aplicabile societatilor inchise inregistrate in sistemul RoClear si a prevederilor actului constitutiv al emitentului.' Sursa: Bursa, 2 februarie 2010

    mai mult

  • Banca Transilvania a obtinut in 2009 un profit net de circa 62 milioane lei

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   TLV

    ___
    Profitul net al Bancii Transilvania (TLV) a scazut de peste 6 ori in 2009, la 61,94 milioane lei (14,61 milioane euro), cu toate ca veniturile operationale au sporit cu 27% fata de anul 2008, pana la 1,29 miliarde lei, potrivit rezultatelor preliminare transmise astazi Bursei, relateaza NewsIn. 'Am realizat profitul brut asumat in fata actionarilor nostri, intr-un context economic dificil si provocator care a marcat intreg anul 2009. A fost un an al maturizarii Bancii Transilvania, ca si companie, atat din punctul de vedere al provocarilor, cat si ca experienta pe piata financiar - bancara. Am acordat maxima atentie politicii agresive de provizionare, managementului riscului, calitatii portofoliului de credite, precum si controlului foarte strict al costurilor. Ne-am adaptat, am valorificat noi oportunitati si am lansat o Platforma Anti-Criza pentru companii si persoane fizice', a declarat Robert C. Rekkers, directorul general al BT. Excluzand provizioanele, Banca Transilvania ar fi raportat un profit brut de 610 milioane lei, de doua ori mai mare fata de cel din 2008. Pe de alta parte, veniturile totale ale bancii au urcat cu 14% anul trecut, la 4,89 miliarde lei (1,15 miliarde euro), comparativ cu incasarile totale din 2008, de 4,29 miliarde lei. Totodata, cheltuielile tootale au avansat cu 26%, la 4,8 miliarde lei (1,13 miliarde euro), fata de 3,82 miliarde lei, in 2008. 'Solvabilitatea BT a inregistrat un nivel confortabil de 14%, incluzand profitul, semnificativ peste limita minima impusa de BNR limita care este de 8%', se adauga in comunicatul institutiei de credit. Volumul total al creditelor BT a ajuns la 12,17 miliarde lei, la data de 31 decembrie 2009, din care 58,44% reprezinta credite pentru companii, iar 41,56% sunt credite pentru persoane fizice. De asemenea, banca are o expunere de sub 4% pe domeniul dezvoltatorilor imobiliari. Sursa: Bursa, 2 februarie 2010

    mai mult

01.02.2010

  • Oltchim viseaza la afaceri de 674 mil. euro, dupa o scadere de peste 50% in 2009

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   OLT

    ___
    Conducerea combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 674 mil. euro, in crestere de 2,6 ori fata de cea realizata anul trecut, care s-a ridicat la 254 mil. euro, potrivit estimarilor preliminare ale companiei. In 2008, cel mai bun an din punct de vedere al afacerilor pentru Oltchim, combinatul a rulat afaceri de 529 mil. euro (1,9 mld. lei), cu 21,5% sub nivelul prognozat pentru acest an. Compania a anuntat totodata ca a finalizat procedura de preluare a petrochimiei de pe platforma Arpechim, principalul furnizor de materie prima, in urma unei tranzactii in valoare de 13 mil. euro cu Petrom. Din aprilie aceasta ar urma sa fie functionala, contribuind astfel la cresterea capacitatii de productie a combinatului, potrivit conducerii Oltchim. Totodata, acestia estimeaza ca firma va trece pe profit pentru prima data in ultimii patru ani. In 2009, pierderile Oltchim s-au cifrat la 49,5 mil. euro (209,8 milioane de lei), cu 10% mai reduse decat cele din 2008, de 63,6 mil. euro (234 mil. lei). Titlurile Oltchim au castigat vineri 0,5%, iar capitalizarea a ajuns la circa 18 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 1 februarie 2010

    mai mult

Pagina

inchide