Editoriale

Nu mai este, deja, o noutate faptul ca tara noastra se afla intr-o situatie economica delicata, care isi are radacinile in perioada de inceput a pandemiei COVID, atunci cand Comisia Europeana a oferit tarilor membre posibilitatea de a creste temporar deficitul bugetar. Scopul initial era de a acoperi scaderea incasarilor cauzata de incetinirea activitatii economice si de a impulsiona revenirea economiilor dupa eliminarea masurilor restrictive. De la Bucuresti, asta s-a vazut ca o unda verde pentru eliminarea definitiva a pragului de deficit bugetar de 3% din PIB, niciun guvern neavand ulterior intentia sa mai revina la situatia dinaintea pandemiei, pana cand lucrurile au scapat complet de sub control.

In aceste conditii nu e de mirare ca, potrivit unui sondaj publicat recent, 76% dintre romani considera ca tara se indreapta intr-o directie gresita. E adevarat ca in acest procent se incadreaza persoane cu un spectru larg de pareri, fiind pusi la gramada cei care considera ca directia e gresita din cauza cheltuielilor bugetare exagerate, cei care considera ca, dimpotriva, statul nu acorda suficiente pomeni electorale, cei care au diverse alte nemultumiri punctuale si cei care sunt suparati pe viata in general.

Intamplator, in aceeasi perioada in care a aparut sondajul romanilor nemultumiti, algoritmul unei retele de socializare mi-a adus in fata o postare nostalgica a unui posesor de, nici mai mult nici mai putin decat, Daewoo Espero. Pentru ca am zabovit mai mult asupra acelei postari, ulterior a aparut si o alta cu un Trabant, dar pe el il putem pastra pentru un editorial viitor. Revenind la Espero, comentariile erau in general unele admirative, postarea aducand amintiri placute pentru cei care au trait vremurile in care acest model era un simbol al statutului social, contrastand puternic cu autoturismele autohtone spartane, lipsite de fiabilitate si cu performante mai degraba de caruta pe steroizi decat de masina in toata regula.

Spre deosebire de alte situatii in care nostalgia fata de trecut are legatura mai degraba cu tineretea pierduta decat cu o interpretare corecta a realitatii, in acest caz lucrurile chiar asa au stat. Espero era o masina de lux in Romania anilor 1990, si chiar la inceputul anilor 2000, atunci cand deja nu se mai fabrica. Iar pentru a putea trage niste concluzii care nu mai tin doar de piata auto, trebuie sa punem lucrurile in context. Atat Espero, cat si "ruda” ei mai mica, Cielo, erau produse de Daewoo folosind platforme Opel, de aici si asemanarea cu unele dintre modelele producatorului german, iar la nivel mondial compania sud-coreeana era un producator aproape necunoscut, cu o pozitie nesemnificativa pe piata auto internationala. De altfel a si dat faliment intr-un final, activele sale fiind cumparate de General Motors in anul 2001.

De ce atata istorie auto? Pentru ca ea spune de fapt foarte multe despre Romania acelor ani. Masina care la noi era de lux era de fapt un model de buget pe pietele din vestul Europei, fiind inferioara celor produse de marci consacrate cum era si Opel, de la care imprumutase mare parte din tehnologie, si mult in urma marcilor cu adevarat de lux. Asta nu inseamna ca eram atat de rupti de lume incat sa nu fi auzit si noi de Mercedes, BMW si Audi, sau macar de Volkswagen si Ford, sau ca nu se gaseau si acestea la vanzare in Romania. Dar numarul celor care si le permiteau era atat de mic, incat ele nu intrau in mod serios in comparatie cu masinile aflate in circulatie. In putine cuvinte, eram saraci.

La putin timp dupa ce am vazut masina de lux a finalului anilor 1990, pe o alta retea de socializare a aparut o reclama la o companie mare de vanzari auto second hand, cu masinile pe care le cumpara romanii in ziua de azi. E greu de identificat un succesor modern al Espero, pentru ca tehnologia acestuia era oricum luata de la modele occidentale mai vechi, iar in perioada mai recenta vedem foarte rar asa ceva, dar daca el ar exista, ar fi undeva in zona de jos, in categoria masinilor fata de care romanul mediu stramba din nas in anul 2026. De altfel, putem vedea in jurul nostru pe strazi ca atat preferintele auto, cat si posibilitatile financiare au evoluat mult.

Masinile nu sunt singurele care dau masura schimbarilor profunde prin care a trecut Romania in ultimii 30 de ani. In toate orasele mari si in multe dintre cele medii au aparut ca ciupercile dupa ploaie blocuri noi si cartiere de vile, chiar si in mediul rural lucrurile arata mult diferit fata de ce vedeam in trecut. Nu suntem nici acum la nivelul la care sunt locuitorii din tarile occidentale, dar nici nu mai suntem la distanta de la care am pornit. Asta in conditiile in care nici in trecut nu ne dadea optimismul afara din casa. La o cautare pe Google gasim un sondaj din anul 2006 din care rezulta ca 50% dintre romani considerau ca tara se indreapta intr-o directie gresita si doar 43% ca se indreapta intr-o directie corecta. Sunt mai greu de gasit sondaje din anii 1990, dar aproape sigur ele indicau un grad de pesimism chiar mai mare.

Dincolo de masinile de pe strazi, cladirile noi sau mall-urile pline deopotriva de produse scumpe, dar si de oameni care sa le cumpere, exista cifrele. In anul 1995, atunci cand a aparut in Romania masina de la care am pornit editorialul, salariul mediu net din tara noastra era de aproximativ 215.000 de lei vechi (21,5 lei in banii actuali, fara a lua in considerare inflatia), echivalent cu circa 105 dolari americani (USD) la cursul de atunci. Ajustand cu deprecierea valorii dolarului in acest interval, cei 105 dolari din 1995 inseamna cam 220 de dolari la valoarea de acum, adica mai putin de 1.000 RON.

Cele mai recente date publicate de Institutul National de Statistica, aferente lunii noiembrie 2025, arata un salariu mediu net pe economie de 5.615 lei, sau 1.275,44 USD la cursul mediu din acea luna, asadar o crestere de aproape 6 ori in termeni reali, raportat la o moneda de circulatie internationala, nu la cea locala. Nu e de mirare ca am trecut de la Espero la BMW si Mercedes, chiar daca suntem in continuare nemultumiti de directia in care se indreapta tara.

Ce au facut in perioada asta cei la care ne-am uitat intotdeauna cu jind? Negativismul nostru balcanic ne-ar indemna sa credem ca, in timp ce noi am trecut de la o masina coreeana pe post de limuzina la unele nemtesti, ei au trecut la Ferrari sau Rolls-Royce. Realitatea e undeva la mijloc. Nu au stat nici ei pe loc, dar nici nu au ramas in stratosfera comparativ cu noi. Salariul mediu net din Germania, cea mai mare economie europeana si prima destinatie importanta a romanilor care cautau un trai mai bun dupa 1990, era in anul 1995 de aproximativ 1.000 de dolari pe luna, sau aproximativ 2.100 de dolari la valoarea lor din prezent, iar in momentul de fata a ajuns in jurul nivelului de 3.500 de dolari pe luna. O crestere in termeni reali de circa doua treimi, care se transpune intr-un nivel de trai mai bun, intr-o tara in care deja se traia bine si in trecut.

In termeni nominali suntem in continuare mult in urma, cu salariul mediu net cam de 3 ori mai mic decat cel din Germania, dar nu trebuie sa omitem faptul ca am plecat de la o diferenta mult mai mare, in urma cu 30 de ani ei fiind de 10 ori mai sus fata de noi din acest punct de vedere.

Pe graficul alaturat, realizat cu salariul mediu brut, se poate vedea mai bine de unde am pornit si unde am ajuns comparativ cu cea mai mare economie a Europei. Nu avem nici acum "o tara ca afara”, dar pana pe la jumatatea anilor 2000 aproape ca nu ne vedeam deloc pe grafic.

Din datele mai recente vedem ca suntem de fapt mai aproape de tarile occidentale decat pare.

Venitul mediu brut anual luand in considerare standardul puterii de cumparare, mai exact preturile din fiecare tara, a crescut considerabil intre 2013 si 2024, perioada pentru care exista date publicate de Eurostat, apropiindu-se vizibil de valorile inregistrate in tari precum Germania, Franta, Italia si Spania, cele mai importante destinatii pentru romanii plecati la munca in strainatate. Venitul inregistrat in Romania a ajuns de la doar 43% din media celor 4 tari in anul 2013 pana la aproape 70% in 2024. Comparativ cu Germania, pe care am luat-o ca exemplu si mai sus, si care are in continuare cel mai mare salariu mediu ajustat la puterea de cumparare dintre aceste tari, Romania a ajuns de la 36,19% la 58,74% in aceeasi perioada.

In cazul PIB/capita ajustat la puterea de cumparare, raportat in acest caz la media Uniunii Europene, diferenta este si mai clara. Dintre cele 5 tari din Occident pe care le-am inclus in grafic (aici am gasit date si pentru Marea Britanie, o alta destinatie preferata de romani), una singura a inregistrat o crestere in termeni relativi intre 2013 si 2024, Spania, de la 90% din media UE pana la 91% din aceasta. Toate celelalte au mers in jos, cele mai mari diferente fiind chiar la economiile cele mai dezvoltate, cele ale Germaniei, Frantei si Marii Britanii. In acelasi interval, PIB per capita PPS al Romaniei a crescut cu peste 20 de puncte procentuale in termeni relativi, ajungand de la 54% din media UE la 77% din aceasta.

Daca in termeni nominali suntem cam la o treime din veniturile care pot fi obtinute in cea mai mare economie a Europei, atunci cand luam in considerare si costul vietii ajungem la circa doua treimi, ceea ce deja e un nivel foarte bun, avand in vedere punctul din care am pornit.

Anii 1990, cu care am facut comparatia de mai sus, au fost unii in care viata grea din Romania contrasta cu conditiile bune din Occident, ceea ce a dus in mod natural la o migratie a populatiei, in limitele in care aceasta era posibila la momentul respectiv. Nefacand parte din Uniunea Europeana, romanii nu puteau calatori decat cu pasaport si viza in tarile acesteia, fara ca acest lucru sa le ofere, insa, si drept de munca. Migratia in scopul de a munci si de a castiga bani era facuta in mare parte ilegal, ceea ce insemna ca studiile si experienta din tara nu aveau nicio valoare in afara. Apropierea de UE si ulterior aderarea la blocul comunitar au facut ca in timp lucrurile sa se relaxeze, iar dupa anul 2007 am ajuns cei mai mari furnizori de forta de munca pentru tarile din graficele de mai sus.

Totusi, ceea ce parea o tendinta imposibil de intors, care l-a facut pe unul dintre candidatii la alegerile prezidentiale din 2009 sa propuna chiar acordarea unui sprijin de 25.000 de euro pentru tinerii care voiau sa se intoarca in tara, s-a ponderat mai intai, iar in ultimii ani da semne ca ar putea sa se inverseze.

Anul 2022 a consemnat ceva ce in trecut parea de neatins. Numarul imigrantilor l-a depasit pentru prima data pe cel al emigrantilor, diferenta fiind chiar una destul de mare, dupa ce in precedentii 3 ani cifrele fusesera apropiate. La aceasta inversare de trend au contribuit trei factori. Primul, deschiderea mai mare a tarii noastre fata de importul de forta de munca, in principal din zona Asiei, din tari pentru care Romania de azi este ceea ce era pentru romani Germania din 1995.

Deocamdata sporul demografic adus de numarul mai mare de imigranti nu e suficient pentru a acoperi numarul mai mare al deceselor comparativ cu cel al nasterilor, insa contribuie cel putin la stabilizarea situatiei.

Corelatia dintre evolutiile din primele grafice si cea din ultimul nu este intamplatoare. Cresterea nivelului de trai si apropierea fata de cel din tarile in care cu 15-20-30 de ani in urma mergeai la munca pentru a te imbogati a facut Romania mai atractiva atat pentru migranti din tarile mai sarace, cat si pentru propriii cetateni. In ziua de azi e greu sa te mai imbogatesti muncind peste granita, chiar si in cele mai bogate tari ale Uniunii Europene, pentru ca banii cu care vii inapoi sunt deja accesibili multora dintre cei care raman in urma. In multe domenii (IT sau medicina, de exemplu, dar nu numai) se poate castiga mai bine in Romania decat in strainatate, daca ai un CV care sa te scoata in evidenta. Motivele pentru care inca se pleaca din tara tin mai mult de dorinta de a face parte din societati mai putin corupte si de a beneficia de infrastructura la standarde mai ridicate, iar in unele cazuri de obisnuinta capatata in timp, decat de lipsa oportunitatilor pe plan local.

Sunt motive legitime, care justifica pentru multi oameni renuntarea la confortul dat de caminul ancestral si incercarea de a se integra in comunitati complet noi. La fel de legitime sunt si nemultumirile multora dintre cei 76% care considera ca tara se indreapta intr-o directie gresita. Am putea fi mai sus din multe puncte de vedere, am putea avea salariul mediu net macar la 2.000 de dolari, daca nu la 3.500, autostrazi mai multe si orase cu mai putine gropi, blocuri noi la care sa nu ajungi prin noroi de 20 de centimetri, si multe altele. Poate le vom avea pe toate la un moment dat, dar nu daca schimbam directia, ci daca mergem in continuare pe acelasi drum. Cu toate poticnelile, oportunitatile ratate si momentele proaste (asa cum e si cel prin care trecem acum), acest drum ne-a adus de la Espero vazuta ca masina de lux la marci premium pe langa care trecem indiferenti, si de la a pleca in Vest pentru a ne imbogati, la a trai decent sau chiar bine in propria tara.