20.07.2010
-
Care sunt cei mai longevivi executivi de pe Bursă și câtă valoare aduc ei companiilor pe care le conduc?
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
De peste zece ani se află la conducerea unor afaceri de zeci sau sute de milioane de euro, care sunt în plus și listate la Bursă. Care sunt atuurile, dar și minusurile managerilor de cursă lungă? -
Hedgingul s-a întors împotriva Petrom în trimestrul al doilea, iar producția a scăzut
ZF RO - FONDURI MUTUALE SNP
___
OMV Petrom București (SNP), cea mai mare companie din România, a înregistrat în trimestrul al doilea o scădere a producției de hidrocarburi cu circa 1,6% față de aceeași perioadă a lui 2009, până la o medie de 182.000 de barili pe zi, conform unui raport publicat de acționarul majoritar, grupul austriac OMV. -
Fondul Eastern Eagle mizează pe pantofi și componente auto
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Fondul de investiții Eastern Eagle a anunțat că deține o participație de 9,61% din Altur Slatina (ALT), care fabrică componente auto, participație evaluată în prezent pe Bursă la 3 mil. lei (0,7 mil. euro) și 8,81% din acțiunile producătorului de încălțăminte Flaros București (FLAO). -
De ce CNVM a cerut votul actionarilor doar in cazul lui Dinel Staicu, nu si in cel al lui Horia Ciorcila
EconomicTimes.ro
___
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a cerut ieri conducerii SIF Oltenia sa convoace Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) pentru a vota daca il pastreaza pe Dinel Staicu in functia de presedinte, avand in vedere ca acesta este inculpat intr-un dosar pentru fraudarea Transgaz si, mai mult, a fost condamnat de o instanta pentru fraudarea [...] -
Primul IPO din 2010: iFond Financial administrat de Intercapital strânge bani de pe Bursă
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Intercapital Investment Management, divizia de administrare a Intercapital, a anunțat că va realiza o ofertă publică inițială (IPO) în vederea listării fondului iFond Financial România la Bursa de Valori București (BVB). -
Scenarii negativiste pentru Bursa: Rulaje mici si scaderi de 25%
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Bursa continua sa evolueze pe incert, insa scaderile inregistrate in sedinta de ieri ar putea sa fie doar inceputul unor deprecieri semnificative, dupa evolutiile negative de vineri ale burselor americane. -
Vanzatorii futures, castigatori de pe urma corectiilor
EconomicTimes.ro
___
La Bursa din Sibiu, in cea de-a a doua sedinta a saptamanii, cotatiile futures ale derivatelor pe actiuni si ale indicelui american Dow Jones denominat in lei au avut o evolutiile descendenta, pe fondul corectiilor investitorii actionand cu mai multa prudenta. Prin urmare, lichiditatea a fost mai scazuta, plasamentele concretizandu-se in incheierea, pana la ora [...] -
Update: Staicu raspunde CNVM: Este vara, sunt concedii, vom incerca sa rezolvam
EconomicTimes.ro
___
Dinel Staicu, presedintele SIF Oltenia (SIF5) spune ca societatea va face toate demersurile necesare pentru intrunirea Consiliului de Administratie, subliniind ca este 'plin sezon de concedii de vara'. Raspunsul a venit dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a obligat conducerea SIF5 sa convoace AGA in maxim 60 de zile pentru a discuta oportunitatea [...] -
Bursa de la București încheie încă o zi cu toți indicii pe minus
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Indicele compozit al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a coborât cu încă 0,50% la finalul ședinței de marți pe o lichiditate de doar 1,46 milioane euro (6,27 milioane lei). -
Saxo Bank: Acest sezon al rezultatelor financiare este mai important ca oricand. Surprizele ar putea aparea de la bunurile de larg consum, industrie si tehnologie
EconomicTimes.ro
___
Christian Tegllund Blaabjerg, strateg sef al Saxo Bank spune ca actual sezon de raportari financiare este mai important decat oricand, in condiriile unor indicatori macroeconomici slabi in Zona Euro, SUA si China. ,,Avand in vedere asteptarile scazute in ceea ce priveste castigurile de la inceputul primului trimestru, era destul de clar ca majoritatea companiilor vor [...]
Pagina