04.11.2009
-
Scutirea de impozit pe profitul din tranzactii bursiere in 2010, promisa atat de PSD, cat si de PNL
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Liderul PSD, Mircea Geoa-na, precum si Varujan Vosganian, fostul ministru de finante si membru al PNL, sustin mentinerea scutirii de la plata impozitului pentru profitul obtinut din tranzactiile realizate la Bursa si anul viitor, in vederea stimularii investitiilor pe piata de capital. 'Consider ca masura care a fost adoptata in 2009, de scutire a impozitului pe profit din tranzactiile pe bursa, ca o formula de stimulare si o formula de lupta anticriza, ar trebui sa fie sustinuta si in proiectul de buget pe 2010', a declarat, ieri, Mircea Geoana. Neimpozitarea profitului obtinut la Bursa a fost pusa in aplicare inca de la inceputul acestui an, in vederea sprijinirii investitiilor pe piata de capital. Si Varujan Vosganian, declara recent ca este convins ca investitorii vor fi scutiti si anul viitor de impozitarea profitului obtinut pe Bursa. 'Ceea ce am facut anul trecut pentru 2009 cred ca ar trebui sa se mentina si pentru 2010. Aceasta pentru nu exista nici un motiv sa ne faca sa credem ca actualele conditii de pe piata de capital se vor imbunatati anul viitor', a mai subliniat membrul PNL. De cealalta parte, presedintele Senatului considera ca statul are obligatia de a sprijini dezvoltarea Bursei, care ofera o alternativa la relansarea economiei. 'Scutirea impozitului pe profit si in 2010 va permite o mai mare atractivitate a capitalului roman si strain pe piata bursiera din tara noastra', a mai adaugat domnul Geoana, subliniind: 'Ne-am bazat foarte mult pe bancile comerciale si am vazut care sunt plusurile si limitele finantarii de capital. Statul are obligatia sa asigure ca un numar de companii de stat sa poate sa fie listate pe Bursa, nu ca un semn de incredere, ci ca o investitie strategica'. Un exemplu in acest sens l-ar putea reprezenta formarea unei companii farmaceutice nationale, din care sa faca parte atat 'Antibiotice' Iasi, cat si Institutul Cantacuzino, care sa aiba si o componenta bursiera, considera liderul PSD. 'Aceasta gripa este o lectie pentru noi toti. Nu putem sa depindem de importul de medicamente pentru pandemie, trebuie sa producem singuri necesarul de antibiotice', a mai mentionat Mircea Geoana. De asemenea, liderul PSD a mai subliniat ca ar trebui sa profitam si de sursele de venit pe care le ofera Fondul Proprietatea si tranzactionarea certificatelor de emisie a dioxidului de carbon. 'Cand ai la indemana un volum important de resurse, trebuie sa il folosesti ca un fond suveran de investitii. De la Fondul Proprietatea aveam cateva sute de milioane de euro, iar din tranzactionarea certificatelor putem castiga peste un miliard de euro', a explicat Mircea Geoana. Tranzactionarea certificatelor de emisii CO2 ar putea incepe la sfarsitul acestui an, Bursa din Sibiu (Sibex) anuntandu-si inca din primavara intentiile cu privire la acest lucru. * Bursa a realizat in primele noua luni aproape tot profitul bugetat pe 2009 Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit brut de 7,5 milioane de lei, in conditiile in care trimestrul al treilea a fost mai profitabil pentru institutie, aducand un adaos de 3,5 milioane de lei. In primele sase luni, profitul brut inregistrat de Bursa a fost de circa 4 milioane de lei. 'Profitul a fost realizat datorita economiilor de cheltuieli pe care le-am facut pe parcursul anului. In total, pe primele noua luni am reusit sa facem o economie de putin peste doua milioane de lei, cea mai mare parte a economiilor fiind la capitolul cheltuieli cu personalul. Rezultatele se vor imbunatati in ultimul trimestru al anului', potrivit lui Stere Farmache, presedintele Bursei de la Bucuresti. Domnia sa a mai spus ca bugetul pe 2010 nu este finalizat inca, din cauza incertitudinilor economice. 'La inceputul anului viitor sunt alegeri pentru noul Consiliu de Administratie si este corect ca noul CA sa croiasca urmatorul buget', a mai adaugat Farmache, nedorind sa spuna daca va candida sau nu la alegerile pentru CA. (N.I.) Sursa: Bursa, 4 noiembrie 2009
03.11.2009
-
Teraplast Bistrita ataca piata de termopane din Europa de Est
ZF RO - FONDURI MUTUALE TRP
___
Producatorul de materiale de constructii Teraplast Bistrita (TRP) a finalizat extinderea capacitatii de productie la fabrica de profiluri PVC cu 60%, in urma unei investitii de 2 mil. euro, iar acum doreste consolidarea pozitiei pe piata locala de tamplarie PVC, precum si cresterea exporturilor la 15% din productie in 2010, potrivit unei raportari remise Bursei de Valori (BVB). In prezent capacitatea fabricii variaza intre 8.000 si 12.000 de tone pe an, in functie de sistem. 'Prin extinderea gamei de profil, dar si prin dezvoltarea logistica a acestei divizii vom putea accesa o piata mult mai extinsa. Strategia noastra pe acest segment prevede, pe langa pozitionarea cat mai buna pe plan local, si intrarea pe pietele din Europa Centrala si de Est, astfel incat in 2010 aproximativ 15% din productie sa fie pentru export', a declarat Florin Urite, directorul general al Teraplast. In prezent, Teraplast detine o cota de piata de 4% pe piata de profiluri PVC pentru tamplarie termoizolanta (usi si ferestre termopan). In urmatorii doi ani, oficialii companiei isi propun cresterea cotei de piata la 10%. Piata de profiluri PVC, care reprezinta peste 20% din piata de tamplarie termoizolanta, s-a ridicat anul trecut la 200 mil. euro. Pentru acest an oficialii Teraplast apreciaza o scadere a pietei de profil la 115-130 mil. euro. Principalii concurenti ai Teraplast pe piata de tamplarie termoizolanta sunt Rehau, Ramplast, Gealan sau Veka. Decizia companiei de a majora capacitatile de productie pe segmentul tamplariei PVC a tinut cont in principal de scaderea importurilor din ultima vreme pe piata locala. 'Piata romaneasca de profiluri pentru tamplarie a generat noi oportunitati de extindere in acest an de criza, deoarece, conform informatiilor pe care le detinem, valoarea importurilor a scazut cu aproximativ 54% in primele sase luni ale anului, lasand locul producatorilor autohtoni. In acest context si ca urmare a cresterii cererii, am decis sa investim in extinderea capacitatilor de productie', a adaugat Urite. Investitiile din acest an ale Teraplast se ridica la aproximativ 30,8 mil. lei, inclusiv fondurile alocate pentru finalizarea unor lucrari incepute in 2008, in suma de 15 mil. lei. Compania a incheiat primul semestru cu un profit net de 6,3 mil. lei, in scadere cu 30% fata de aceasi perioada a lui 2008. Compania are o capitalizare de 143 mil. lei (33 mil. euro). Sursa: Ziarul Financiar, 3 noiembrie 2009 -
Petrom: Analizam mai multe proiecte de energie regeneranbila
Wall-Street.ro SNP
___
Petrom, cea mai mare companie romaneasca, detinuta de grupul austriac OMV, analizeaza in prezent mai multe proiecte din sectorul energiei regenerabile, potrivit lui Razvan Nicolescu, head of corporate affairs din cadrul companiei. 'Petrom are un interes direct in sectorul energiei regenerabile si analizam mai multe proiecte, dar inca nu ne este foarte clar cand vom incepe investitiile. Vom anunta atunci cand vom lua o decizie in privinta acestora', a declarat Razvan Nicolescu, in cadrul conferintei Forum Invest privind domeniul energetic din Europa Centrala si de Est. Oficialul Petrom nu a oferit detalii despre proiecte, precizand doar ca acestea se inscriu in sectoarele energiei geotermale si eoliene. 'Este foarte complicat sa ne pronuntam cand vom incepe investitiile pentru ca depinde de criza economica', a adaugat Nicolescu. Petrom este cea mai mare companie romaneasca de petrol si gaze, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Marketing, Gaze Naturale si Energie. Petrom exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maxima anuala de rafinare de opt milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania. Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 269 benzinarii, localizate in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia. In anul 2008, cifra de afaceri a Petrom a fost de 4,552 milioane de euro, EBITDA (Venituri Inainte de Dobanzi, Taxe, Deprecieri si Amortizari) a fost de 969 milioane de euro. OMV detine 51,01% din actiunile Petrom. Grupul OMV activeaza in 13 tari din Europa Centrala in domeniile de Rafinare si Marketing si in 17 tari in sase regiuni de baza in domeniul de Explorare si Productie. Ministerul Economiei detine 20,64% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea detine 20,11%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare 2,03% iar 6,21% apartin actionarilor minoritari. Sursa: Wall-Street, 3 noiembrie 2009 -
Oltchim preconizeaza profit de 19 mil. euro in 2010, cu petrochimia de la Arpechim
DailyBusiness.ro OLT
___
Daca petrochimia de la Arpechim va functiona integrat cu Oltchim, combinatul va realiza in 2010, fara investitii, o cifra de afaceri de 718 mil. euro si un profit de 19 mil. euro, a declarat Constantin Roibu, directorul general al companiei, intr-un comunicat adresat angajatilor. 'Astazi suntem in situatia de a semna contractul de cumparare a petrochimiei Arpechim si de a deschide finantarea necesara cu garantia Eximbank. In acest fel se va asigura atat stabilitatea locurilor dumneavoastra de munca, cat si mentinerea a 1.000 locuri de munca la Arpechim Pitesti', a precizat Roibu. El a adaugat ca desi compania ar fi putut semna deja contractul, este 'blocata de acelasi actionar ostil, PCC SE, care a actionat in instanta atat Comitetului Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari (C.I.F.G.A.) cat si Eximbank', pentru garantia care ar urma sa o deschida in favoarea Oltchim, garantie necesara asigurarii finantarii acestei achizitii. Roibu a mentionat ca acordarea acestei garantii se face pe o schema de ajutor de stat aprobata deja pentru Romania de catre Comisia Europeana. Sursa: Daily Business, 3 noiembrie 2009 -
Transgaz va rectifica in scadere bugetul pe 2009
Curierul National TGN
___
Transgaz (TGN) vrea sa rectifice in scadere bugetul pentru acest an si vizeaza un profit net de 295,19 mil. lei, mai mic cu 5,9% fata de 313,87 mil. lei estimat in februarie, ca urmare a deprecierii leului, diminuarii cererii de gaze si amanarii ajustarii tarifelor de transport al gazelor. 'Amanarea ajustarii tarifelor, precum si aprobarea ulterioara a unor tarife mai mici decat solicitarile fundamentate de Transgaz au determinat o scadere sunstantiala a veniturilor aferente anului 2009 estimate in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat', potrivit societatii. Propunerea de rectificare a bugetului de venituri si cheltuilei (BVC) va fi discutata de actionarii TGN in AGA programata pentru 16 noiembrie. Compania a revizuit in scadere cu 9,23% veniturile totale, de la 1,41 mld. lei la 1,28 mld. lei, in timp ce cheltuielile ar urma sa scada cu 10,5%, de la 1,04 mld. lei la 934,33 mil. lei. Transgaz a consemnat in 2008 un profit net de 239 mil. lei, venituri totale in valoare de 1,17 mld. lei si cheltuieli de 890,74 mil. lei. Potrivit companiei, rectificarea BVC pentru 2009 este necesara pentru ca ANRE a amanat cu doua luni aprobarea ajustarii veniturilor reglementate si a tarifelor de transport al gazelor. Totodata, ANRE a luat in calcul volume de gaz transportat mai mari decat cele fundamentate de Transgaz, respectiv 14,4 mld. mc, fata de nivelul de 10,9 mld. mc prezentat de companie. O alta cauza este deprecierea leului fata de euro si dolarul american. Potrivit Transgaz, cursul considerat la elaborarea BVC era de 3,6 lei/euro si 2,67 lei/dolar, in timp ce cursul valutar luat in calcul la rectificarea bugetului este de 4,2 lei/euro si 3 lei/dolar. De asemenea, compania estimeaza ca va transporta in acest an 12,12 mld. mc de gaze, mai putin cu 16,1% fata de nivelul din bugetul initial, de 14,45 mld. mc, situatie cauzata de reducerea cererii de gaze. Fondul de salarii al companiei ar urma sa fie diminuat cu 2,7%, de la 172,2 mil. lei la 167,5 mil. lei, ca urmare a scaderii cu 139 de persoane a numarului mediu de salariati fata de bugetul initial. Sursa: Curierul National, 3 noiembrie 2009 -
Santierul Naval Orsova a livrat nave fluviale de 17,66 milioane euro
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI SNO
___
Cererea de nave a scazut in Europa Reducerea incarcarii poate aduce santierele navale de pe continent in pragul inchiderii sau restructurarii activitatii SNO detine comenzi care ii asigura acoperirea capacitatii de productie pana in septembrie 2010 Santierul Naval Orsova (simbol SNO) va livra, in aceste zile, cea de-a unsprezecea constructie navala realizata in acest an pentru export (livrari intracomunitare). Este vorba despre o barja de 110 m lungime, 11,45 m latime si 4,4 m inaltime, ce urmeaza sa plece la sfarsitul acestei luni catre grupul de firme Veka, din Olanda, unul dintre traditionalii beneficiari ai companiei romane. In primele zece luni ale anului SNO a livrat nave in valoare totala contractuala de 17,661 milioane euro, incadrandu-se in graficul de productie/ livrari prestabilit pentru aceasta perioada. Pana la sfarsitul acestui an, santierul din Orsova urmeaza sa mai livreze inca patru noi constructii catre beneficiarii sai externi si detine un portofoliu de comenzi care ii asigura acoperirea capacitatii de productie pana in luna septembrie 2010, potrivit directorului economic Gheorghe Caraiman. Schimbarile care au avut loc pe piata externa, au influentat negativ activitatea societatii mehedintene. Gheorghe Caraiman a declarat pentru ziarul Bursa: 'Toate rapoartele si informatiile aparute in presa indica o situatie generala care se resimte si la nivelul nostru. Este vorba despre scaderea cererii de nave si despre ofertele de pret situate mult sub nivelul inregistrat inainte de declansarea acestei crize, in conditiile in care, este adevarat, si pretul unor materii si materiale (in special tabla) au scazut'. Directorul economic al SNO a subliniat, in sustinerea celor afirmate, situatia semnalata de Community European Shipyards Associations (CESA) privind evolutia comenzilor de nave. Potrivit unui raport intocmit de aceasta asociatie, comenzile de nave au fost insignifiante la jumatatea acestui an, costul transportului maritim a scazut considerabil, iar o multime de nave au fost trase la cheu sau trimise la dezmembrare, ceea ce a atras, implicit, un interes scazut pentru noi investitii. Din cauza ritmului scazut al comenzilor, capacitatile de productie din Europa sunt supuse unui risc major pentru urmatorii trei ani, reducerea incarcarii santierelor navale de pe continent punandu-le pe acestea in situatia inchiderii sau restructurarii activitatii. In aceste conditii, specialistii din sectorul transporturilor pe apa si cei financiari s-au declarat ingrijorati de numarul mare de nave existent in prezent pe piata, comparativ cu lipsa lor de incarcare. Pe de alta parte, potrivit aceluiasi raport, China si Coreea de Sud au propus, pentru evitarea inchiderii santierelor navale pe perioada crizei economice, decalarea termenelor de livrare a constructiilor contractate in loc de anularea comenzilor. In plus, s-a remarcat faptul ca navalistii din Coreea de Sud si Canada primesc finantari de la Banca de Dezvoltare si din fonduri de donatii si ca exportul Chinei la otel a scazut semnificativ. De altfel, in Coreea de Sud, pe fondul scaderii comenzilor, santierele navale s-au orientat spre productia de centrale eoliene, care reprezinta in acelasi timp si una dintre cele mai importante surse de venituri pentru industria prelucratoare. Gheorghe Caraiman a adaugat: 'Se observa o schimbare de atitudine a bancilor finantatoare externe, pe care noi o resimtim prin cererea crescuta a partenerilor nostri externi de a asigura in proportie de 100% plata comenzilor prin acreditive, in detrimentul platilor in avans. Activele imobilizate au crescut cu 55% In prima parte a anului, SNO a inregistrat o crestere a activelor imobilizate cu 55%, determinata in special de fuziunea cu societatea Servicii Constructii Maritime SA Constanta, respectiv de preluarea activului si pasivului de la aceasta societate absorbita. In schimb, stocurile au scazut cu 36%, ca urmare a scaderii productiei in curs de fabricatie si a stocurilor de materii prime si materiale. Pe de alta parte, reducerea volumului incasarilor din avansurile clientilor, cauzata de modificarea conditiilor de creditare impuse de banci, disponibilitatile in lei si euro ale SNO au scazut cu 84,5% in primele sase luni ale anului. Constantin Badoiu a explicat ca la incheierea contractelor, partenerii externi, obligati de banci, accepta doar plata unui avans cat mai mic si garantarea platii contracutale prin acreditiv bancar. Potrivit directorului general al SNO, din cauza aparitiei unor blocaje financiare la partenerii externi, dar si a fortei majore determinata de apele mari pe Dunare la sfarsitul lunii iunie (ceea ce a facut ca unele nave sa ajunga cu intarziere la punc-tul de predare catre clienti), creantele inregistrate la mijlocul anului au crescut cu 129%, in special la solduri clientilor neincasati. In acelasi timp, datoriile ce trebuie platite intr-o perioada de pana la un an au scazut cu 36%, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului trecut. Daca la 30 iunie 2008, santierul naval din Orsova nu inregistra credite, la sfarsitul primului semestru din acest an, volumul lor a ajuns la 8.717.092 lei. Societatea a fost nevoita sa contracteze aceste credite pentru a-si putea onora obligatiile de plata pe fondul scaderii avansurilor clienti de peste patru ori. Pasivele totale ale companiei mehedintene au cunoscut si ele o crestere de 49,3%, in primul rand ca efect al fuziunii, dar si ca urmare a cresterii rezervelor - atat in urma repartizarii unei parti din profitul net, realizat anul trecut, pentru sursele proprii de finantare, cat si a cresterii profitului (rezervele au crescut cu 35,7%, iar profitul net cu 35,3%). Profitul net al SNO a crescut cu 35% In primele sase luni ale acestui an, Santierul Naval Orsova a realizat venituri din exploatare in suma de 56,541 milioane lei, un profit din exploatare de 3,5 milioane lei si unul net de 2,940 milioane lei (cu peste 35% mai mare fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, si cu 124,5% mai mare decat prevederile BVC). Urmare a rezultatului din exploatare pozitiv si fluxului de trezorerie favorabil, disponibilitatile din conturile companiei au inregis-trat valori insemnate, ceea ce a dat posibilitatea plasarii lor, in anumite perioade, in depozite. SNO nu a avut contractate credite pentru investitii in aceasta perioada. In prima jumatate a anului compania mehedinteana a realizat inves-titii in valoare totala de 4.073.115 lei, finantate integral din surse proprii, fata de 1.643.469 lei, realizate in primul semestru al anului trecut, ceea ce reprezinta o crestere de 147,8%. Fata de prevederile din BVC, indicele de indeplinire a planului de investitii a fost de 123,4%. Desi cifra de afaceri neta inregistrata la 30 iunie a fost mai mare decat cea inregistrata in perioada corespunzatoare a anului 2008, totusi, veniturile din exploatare au fost mai mici decat in primul semes-tru al anului trecut. 'Din cauza des-cresterii productiei neterminate, legata de specificul activitatii santierelor navale, care are un ciclu lung de fabricatie, asemenea fluctuatii sunt frecvente si normale. Insa realizarile bune ale activitatii de exploatare au dat posibilitatea depasirii atat a profitului brut total cat si a celorlalti indicatori de eficienta', a declarat directorul general Constantin Badoiu. Din activitatea financiara SNO a realizat o pierdere care este de circa 50 de ori mai mica decat cea din primul semestru al anului trecut. Ritmul de crestere al veniturilor totale a fost de 103,7%, comparativ cu prevederile din BVC, in timp ce cresterea cheltuielilor totale a fost de numai 95,6%, ceea ce a dus la realizarea unui indice al profitului brut de 227,5% si al celui net de 224,5%. -
Necula, Prime: Scaderile agresive au venit din inertie
Wall-Street.ro
___
'... votul de miercuri din parlament in privinta guvernului, in functie de ce se va intampla', a declarat Gabriel Necula (foto), broker la Prime Transaction. -
Provizioanele au început să muște și din profitul 'BRD Groupe Société Générale'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
'Creșterea creditelor neperformante a dus automat și la cea a provizioanelor', ne-a explicat Paul Brendea, analist la Prime Transaction.
02.11.2009
-
Milut si-a redus de trei ori profitul la Prefab
ZF RO - FONDURI MUTUALE PREH
___
Producatorul de materiale de constructii, Prefab Bucuresti (PREH), controlat de omul de afaceri Petre Milut, a consemnat un declin de 43,8% a afacerilor in trimestrul al treilea, la 23,5 mil. lei (5,6 mil. euro), iar profitul brut al Prefab s-a redus de peste trei ori in aceeasi perioada, la 1,2 mil. lei (280.000 de euro). Dupa primele noua luni, afacerile Prefab sunt mai mici cu 24,4% fata de intervalul similar din 2008, de 69,2 mil. lei (16,4 mil. euro) si firma a obtinut un profit net de 2,1 mil. lei (0,5 mil. euro), de 2,4 ori sub cel din anul precedent. Sursa: Ziarul Financiar, 2 noiembrie 2009 -
BRD anunta profit net in scadere cu 19% la noua luni, la 660,2 milioane lei
ZF RO - FONDURI MUTUALE BRD
___
BRD-SocGen a anuntat pentru primele noua luni un profit de 660,2 milioane lei (156 milioane euro), in scadere cu 19% fata de aceeasi perioada a anului anterior, ca urmare a cresterii provizioanelor la 673 milioane lei (159 milioane euro). Venitul net bancar al companiei a ajuns la 2,52 miliarde lei (598 milioane EUR), cu 18% mai mare decat la 30 septembrie 2008. Profitul brut din exploatare este de 1,46 miliarde lei (346 milioane EUR), in crestere cu 22% fata de primele noua luni ale anului 2008. Volumul total al creditelor acordate este de 33 miliarde lei (7,9 miliarde EUR), ?n crestere cu 8% fata de 30 septembrie 2008, conform datelor companiei. Sursa: Zairul Financiar, 2 noiembrie 2009
Pagina