03.01.2012
-
Asiaticii sunt optimiști în prima zi a burselor, dar piața este amenințată de criza din Europa
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursele din Asia au crescut în prima ședință de tranzacționare din 2012, investitorii intrând în noul an cu optimism și cu o oarecare predispoziție la risc, după date peste estimări privind industria manufacturieră din China, însă criza din zona euro rămane în prim plan, transmite Reuters. -
Bursele asiatice au deschis noul an pe crestere
income
___
Bursele asiatice au crescut in prima zi de tranzactionare din 2012, pe fondul unor indicatori economici peste asteptari.
Indexul bursei din Coreea de Sud, Kospi, a urcat cu 2,5prc, Hang Seng din Hong... -
Cele mai companii listate din lume la finalul lui 2011: Google a urcat pentru prima dată în top 10
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Companiile din sectorul IT&C au fost printre vedetele anului 2011 pe burse, iar la finalul anului, pentru prima dată, patru companii din sectorul tehnologiei informației se regăsesc în topul celor mai mari zece companii listate din lume. -
2011 a adus pierderi pe majoritatea burselor din lume, doar americanii reușind să închidă pe plus. 2012 a debutat cu creșteri
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Americanii au reușit în 2011 să mute criza în Europa și să închidă anul pe plus la ei acasă, deși criza a început pe continentul american când în luna august compania de evaluare S&P a redus ratingul SUA de la nivelul maxim AAA pentru prima dată în istoria agenției. După șocul acestui eveniment, care a condus la o prăbușire a tuturor piețelor de pe mapamond, bursa americană și-a revenit spre finalul anului, însă bursele europene au mers din prost în mai prost, fiind trase în jos de criza datoriilor suverane ale statelor din zona euro. -
Bilanțul anului 2011 pe bursă. Indicele bursier BET a închis pe minus pentru a treia oară în istorie, dar tranzacțiile au crescut datorită Fondului Proprietatea
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de Valori București a avut parte în 2011 de al treilea an de scădere din istoria operatorului bursier, principalul indice al pieței, BET, pierzând 17,7prc din valoare față de finele anului precedent. Anterior, bursa a mai scăzut doar în anul 1998, când BET-ul a pierdut jumătate din valoare, și în anul 2008, când cotațiile s-au depreciat cu 70prc. -
A mai murit un mit: în 2011 aurul a devenit cel mai valoros metal din lume. Inflația și criza datoriilor au aruncat platina pe locul secund
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Aurul a devenit cel mai valoros metal prețios în lume, după ce în 2011 a crescut cu 12prc și a ajuns în prezent să fie tranzacționat la 1.560 dolari/uncia, peste cotația platinei, recunoscută în trecut ca fiind cel mai valoros metal, dar care a suferit anul trecut o corecție puternică de peste 20prc. -
Producătorii au făcut tranzacții cu grâu pe bursa de la București de 1,7 mil. lei într-o lună
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Contractul la termen pe prețul grâului lansat de bursa de la București în noiembrie a atras până în prezent tranzacții în valoare totală de 1,7 mil. lei după ce s-au transferat în piață 191 de contracte care echivalează cu o cantitate totală de circa 2.200 de tone de grâu. -
Pariurile suedezilor de la East Capital pentru 2012
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Compania suedeză de administrare a investițiilor East Capital, cu active în gestiune de 3,5 miliarde de euro și cu investiții de 70 milioane de euro pe Bursa de la București, se așteaptă ca Polonia și Rusia să performeze cel mai bine în 2012, an ce va fi dominat de turbulențele financiare din zona euro. -
Alro și-a rectificat estimările de profit pe anul 2011 în plus cu 19prc
ZF RO - FONDURI MUTUALE ALR
___
Conducerea producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), controlat de grupul Vimetco, și-a rectificat în sens pozitiv profitul bugetat pentru acest an, de la 64 mil. dolari la 76,1 mil. dolari, în special ca urmare a creșterii peste așteptări a prețului la aluminiu, dar și economiilor de cheltuieli și investiții la nivelul societății. -
Salariații Turbomecanica care nu au vândut la desfințarea PAS au pierdut o avere pe bursă
ZF RO - FONDURI MUTUALE TBM
___
Salariții producătorului din industria aeronautică Turbomecanica București (TBM) care nu au avut în anul 2006, la destrămarea PAS, inspirația de a-și vinde acțiunile pe bursă, au pierdut o avere, în condițiile în care titlurile societății s-au prăbușit după această dată de 17 ori.
Pagina