02.04.2012
-
Încă un proiect pentru desființarea RASDAQ
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Toate firmele de pe Rasdaq vor fi mutate pe sistemul alternativ al Bursei, care va stabili o listă cu societățile ce îndeplinesc condițiile de transfer pe piața reglementată, acestea urmând să fie obligate să consulte acționarii cu privire la promovarea la una dintre categoriile Bursei, potrivit unui proiect de instrucțiune pus în dezbatere joi pe site-ul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM). -
Câștiguri în trei luni pe bursă cât în trei ani la bancă
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de la București a crescut în primul trimestru cu aproape 24% (pe indicele BET) susținută de îmbunătățirea indicatorilor economici ai companiilor, dar și de revenirea piețelor internaționale. -
Bursa a crescut cu 24% de la începutul anului, dar încă nu a revenit la nivelul din urmă cu un an. Care sunt câștigătorii primului trimestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Indicele BET, care urmărește cele mai importante 10 companii de pe bursă, a crescut cu 24% de la începutul anului, urcând astfel bursa de la București pe locul al treilea la nivel mondial, după Venezuela și Vietnam. -
SIF Oltenia a luat singură 17% din oferta Transelectrica, mai mult decât toată tranșa de retail
ZF RO - FONDURI MUTUALE TEL
___
SIF Oltenia (SIF5) este cel mai mare cumpărător raportat până acum în oferta publică prin care statul a vândut pe bursă 15% din acțiunile Transelectrica București (TEL), compania care deține monopolul transportului de energie din România. -
Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei: La Baia Mare noi umpleam o magazie întreagă cu aur prin electroliza cuprului
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Petru Ianc, unul dintre cei mai longevivi directori din cadrul Ministerului Economiei pe domeniul industrial din România, spune că privatizarea Cupru Min este un moment foarte bun ca autoritățile să ajute la refacerea unui lanț industrial important, cel al cuprului, care ar crea pe verticală 2.000 de locuri de muncă și ar transforma România într-un exportator de produse de înaltă tehnologie.
31.03.2012
-
Ce inseamna succesul ofertei Transelectrica?
EconomicTimes.ro
___
Piata de capital, a devenit de cativa ani, un subiect de dezbatere in cadrul discutiilor privind variantele de finantare ieftina, atat pentru stat cat si pentru companii. Plecand de la modelul polonez, care a reusit sa faca fata 'prea-mediatizatei crize', ... -
Ce inseamna succesul ofertei Transelectrica?
Prime Transaction
___
... asistam la un sir de oferte de vanzare din partea statului incheiate cu succes. - Comentariu de Simion Tihon, broker in cadrul societatii de brokeraj Prime Transaction
30.03.2012
-
SIF Oltenia a cumpărat, cu 6,3 milioane euro, 2,5% din acțiunile Transelectrica în oferta publică
ZF RO - FONDURI MUTUALE TEL
___
SIF Oltenia (SIF5) a cumpărat, cu 27,6 milioane lei (6,3 milioane euro), un pachet de 2,53% din acțiunile Transelectrica (TEL) în oferta publică derulată de stat pentru vânzarea a 15% din titlurile companiei. -
Bursa de la Bucuresti profita de valul de scaderi din Europa si Asia si intra in top 3 cresteri la nivel global
EconomicTimes.ro
___
In pofida corectiilor mari din ultimele saptamani care au afectat bursele din Europa si Asia, bursa de la Bucuresti a reusit sa-si mentina cresterea de la inceputul anului, intrand din nou intre primele trei piete dupa castigurile aduse investitorilor, cu ... -
Bursa a deschis în creștere, pentru a cincea ședință consecutiv
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa a crescut, cu 0,78%, și la deschiderea ședinței de vineri, menținându-se pe linia ascendentă din precedentele patru zile, pe o lichiditate în revenire și asigurată în proporție de 76% de tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP).
Pagina