30.07.2012
-
Fondul Monetar Internațional vine la București pentru a evalua stricăciunile făcute în economie de scandalul politic
Mediafax
___
Odată cu închiderea urnelor în cadrul referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, România trebuie să închidă un capitol, pentru că prelungirea scandalului politic va umfla nota de plată, afirmă analiștii. -
Profitul BRD a scăzut de 7 ori în primele șase luni ale anului față de iunie 2011. Cât a fost acesta
Mediafax BRD
___
BRD- Groupe Societe Generale a realizat în primul semestru un profit net de 39,4 milioane lei, de șapte ori mai mic decât în iunie 2011, după ce banca a înregistrat pierderi în trimestrul al doilea de 43,6 milioane lei, din cauza reduceriii veniturilor și a unui cost ridicat al riscului. -
PRIVATIZAREA OLTCHIM OPSPI cere PCC angajament ferm ca nu va ataca conversia creantei
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI OLT
___
Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) va solicita PCC, actionar minoritar al Oltchim, un angajament ferm ca nu va ataca in instanta conversia in actiuni a creantei AVAS, ne-a declarat Remus Vulpescu, seful institutiei. Domnul Vulpescu ne-a precizat: 'Conversia creantei este importanta pentru privatizarea cu succes a Oltchim. PCC a inteles acest lucru si a arat... -
PENTRU FONDUL PROPRIETATEA SI PROGRAMUL DE PRIVATIZARI Bursa din Varsovia vrea sa-si uneasca fortele cu Bucurestiul
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
(interviu cu Ludwik Sobolewski, presedintele Bursei din Varsovia)
Reporter: Domnule presedinte, care a fost scopul vizitei dumneavoastra la Bucuresti si ce ati stabilit?
Ludwik Sobolewski: Scopul nostru a fost sa aratam autoritatilor din Romania, care probabil ca aveau cateva optiuni despre cum sa abordeze tranzactiile de privatizare si cazul Fondul Proprietatea, ca cel mai bun scenariu este un... -
BVB si RASDAQ Bursa a crescut usor, insa nu a recuperat corectiile din primele doua zile
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de la Bucuresti a crescut usor, cu 0,47%, insa recuperarea din ultimele trei zile nu a reusit sa aduca indicii la nivelurile de la finalul saptamanii trecute, in timp ce lichiditatea a continuat sa fie asigurata in principal de actiunile Fondului Proprietatea (FP).
In primele doua zile ale saptama-nii, indicele general al bursei BET-C a scazut cu peste 3%, insa de miercuri a inceput sa recu... -
OPINII Care este viitorul Sibex?
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Am scris, de-a lungul timpului, ca in opinia mea, bursa de derivate, fata de piata reala, spot, este un fel de poker pe NV (adica fara se te uiti la cartile pe care le-ai primit de la dealer). Si acum, cred ca riscul la care se expune un investitor neexperimentat este imens.
Desi trebuie sa recunosc faptul ca domnul Teodor Ancuta (fostul presedinte) are marele merit de a fi creat Sibex, ii repro... -
Actionarii Sibex cer revocarea administratorilor
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Mai multi actionari ai bursei de la Sibiu, care detin cumulat 5,64% din actiuni, au solicitat convocarea AGA pentru revocarea Consiliului de Administratie al Sibex si alegerea de noi administratori, informeaza Mediafax . -
Cinci ani de la maximele bursei: -60% în portofolii
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
În urmă cu cinci ani, pe 24 iulie 2007, bursa de la București atingea maximele istorice, iar indicele BET se apropia de 11.000 de puncte. Între timp, BET a scăzut sub 2.000 de puncte, a urcat apoi peste 6.000, iar acum e pe la 4.700, deci cu 57% sub nivelul de atunci.
29.07.2012
-
Germania și Italia se angajează să protejeze euro, după o discuție telefonică între Merkel și Monti
Mediafax
___
Germania și Italia 'vor face orice este necesar pentru a apăra zona euro', a declarat, duminică, un purtător de cuvânt al guvernului german, după o discuție telefonică între Merkel și Monti, anunț care reiterează un angajament similar între Berlin și Paris.
27.07.2012
-
BVB inchide in crestere
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis sedinta de tranzactionare de azi in crestere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, urca cu 0,57% in finele sedintei, fiind cotat la 4.660,72 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,19%, la 21.218,67 puncte, in timp ce BET-C, indicele compozit al pietei, a fost...
Pagina