Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

08.11.2012

  • OMV Petrom a tras frâna la profituri

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a raportat în trimestrul al treilea un profit net de 864 mil. lei (191 mil. euro), cu 27% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, deși vânzările au crescut cu 17%, la aproape 7 mld. lei (1,55 mld. euro), datorită creșterii prețurilor de vânzare ale carburanților.

    mai mult

  • Palatele Cotroceni și Victoria au căzut de acord: Privatizarea CFR Marfă și listarea Transgaz se amână

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TGN

    ___
    Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă și listarea unor acțiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operațiuni, și să aștepte numirea managerilor privați care să crească valoarea celor două companii.

    mai mult

  • Bursa a scăzut ieri, iar tranzacțiile încep să-și revină

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Bursa de la București a scăzut cu 0,99%, pe un rulaj în revenire și asigurat în proporție de 53% de deal-uri cu acți unile Băncii Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) și OMV Petrom (SNP).

    mai mult

  • Conducerea 'Tarom' nu recomanda listarea in acest an

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Consiliul de Administratie (CA) al 'Tarom' nu recomanda listarea, in acest an, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a 20% din actiunile companiei aviatice, avand in vedere situatia in care se afla, in prezent, aceasta, ne-a declarat presedintele CA, Dan Pascariu.
    Prioritatea noii conduceri o reprezinta realizarea unui plan de redresare a transportatorului aerian, a subliniat domnia sa.
    ...

    mai mult

  • Profitul Conpet a crescut cu 7,6%

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   COTE

    ___
    Conpet (COTE), operatorul sistemului national de transport al produselor petroliere, a raportat pentru primele noua luni din acest an un profit net de 30,96 milioane lei (6,9 milioane euro), cu 7,6% peste castigul inregistrat in primele noua luni din anul precedent. Pentru primele noua luni din 2011, compania a raportat un profit net de 28,78 milioane lei. In primele noua luni din acest an, veni...

    mai mult

  • Oferta 'Transgaz' mai asteapta

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   TGN

    ___
    * Ponta: 'Vindem acum actiuni Transgaz la pret slab sau mai bine nu vindem' * Surse: Presedintele si premierul au convenit sa amane oferta secundara 'Transgaz ' Guvernul si Presedintia au o opinie comuna privind vanzarea de actiuni Transgaz (TGN), existand optiunea de a vinde acum la un pret mai slab sau de a nu vinde, pornind de la ideea ca dezvoltarea sectorului energetic ...

    mai mult

  • BVB si RASDAQ Bursa a scazut cu 1%, iar mai mult de jumatate din rulaj a fost asigurat de deal-uri

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Bursa de la Bucuresti a scazut cu 0,99%, pe un rulaj in revenire si asigurat in proportie de 53% de deal-uri cu actiunile Bancii Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) si OMV Petrom (SNP).
    Piata a fost pe rosu inca din primele minute, desi bursele vest-europene au debutat pe crestere usoara, investitorii reactionand pozitiv la realegerea lui Barack Obama presedinte al SU...

    mai mult

  • IN PERIOADA IMEDIAT URMATOARE, Petrom si ExxonMobil vor investi pana la un miliard USD in Marea Neagra

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   SNP

    ___
    * Investitiile in blocul Neptun s-ar putea ridica la mai multe miliarde de dolari * Mariana Gheorghe: 'Preturile carburantilor din Romania sunt printre cele mai mici din UE' Evaluarea rezultatelor sondei Domino-1 si noua achizitie seismica programata pentru 2012 vor determina pasii urmatori ai explorarilor Petrom din Marea Neagra. Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, ne-a...

    mai mult

  • REZULTATE LA NOUA LUNI Profit net in usoara scadere pentru Petrom

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   SNP

    ___
    OMV Petrom a incheiat primele noua luni ale anului cu un profit net de 2,89 miliarde lei, in scadere cu circa 1% fata de perioada similara a anului trecut. EBIT (profitul inainte de dobanzi si taxe) la nivel de grup a fost de 3,98 miliarde lei, in crestere cu 6% fata de primele noua luni ale anului trecut, potrivit raportului Petrom transmis, ieri, catre Bursa de Valori Bucuresti. Mariana Gheorgh...

    mai mult

  • Complexul Oltenia vrea 400 milioane euro din listarea la bursa, in 2013

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Complexul Energetic Oltenia, compania infiintata in acest an prin fuziunea unitatilor de la Turceni, Rovinari si Craiova cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, vrea sa obtina, anul viitor, 400 milioane euro din lansarea unei oferte publice initiale de 15% din capital la BVB, pentru finantarea unor investitii de 1,2 miliarde euro. Constantin Balasoiu, directorul sucursalei Craiova din cadru...

    mai mult

Pagina

inchide