25.11.2013
-
Capitalul Fondului Proprietatea rămâne intact. Lipsa de cvorum în AGA amână reducerea capitalului
ECONOMICA.NET FP
___
Acționarii Fondului Proprietatea (FP) nu au discutat nici luni, la a doua convocare, despre reducerea capitalului social cu 676,9 milioane lei și distribuirea banilor către acționari, pentru că nu a fost îndeplinit cvorumul necesar. -
Hidroelectrica vrea să vândă în ianuarie alte 14 microhidrocentrale, pentru 10,4 mil. euro
ECONOMICA.NET
___
Producătorul de electricitate Hidroeletrica va scoate la licitație publică deschisă cu strigare, în 23 și 24 ianuarie 2014, un nou lot de 14 microhidrocentrale, pentru care speră să obțină cel puțin 46,2 milioane lei (10,4 milioane euro). -
Bursa a fluctuat ușor în prima parte a ședinței, pe un rulaj susținut din nou de doar câteva acțiuni
ECONOMICA.NET
___
Bursa de la București a fluctuat ușor în prima parte a ședinței, într-o piață unde atenția investitorilor a fost direcționată în principal spre acțiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) și Romgaz (SNG), care au asigurat peste 80% din lichiditate. -
Un pachet de 16,5% din capitalul Ductil Buzău a fost cedat pe bursă, pentru 33,3 milioane lei
ECONOMICA.NET
___
Un pachet de acțiuni reprezentând 16,5% din capitalul producătorului de electrozi Ductil Buzău (DUCL) a fost cedat pe bursă prin intermediul a două tranzacții deal în valoare de 33,32 milioane lei (7,4 milioane euro), la un preț de 2,3 ori mai mare față de cotația de referință. -
LA ORELE PRANZULUI: Lichiditate de circa 66,47 milioane lei pe BVB
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Piata principala a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, in prima parte a sedintei de tranzactionare de astazi, o lichiditate de aproximativ 66,47 milioane lei (circa 14,93 milioane euro).
Indicele compozit BET-C coboara usor cu 0,02%, pana la 3.246,62 puncte, in timp ce indicele BET a inregistrat o apreciere de 0,15%, la 6.216,80 puncte.
In ceea ce priveste actiunile Fondul Proprieta... -
Pranz cu Adriana Tanasoiu, vedeta din spatele cortinei bursei
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Intr-o piata in care in centrul atentiei se afla sefii Bursei, ai fondurilor de investitii si ai caselor de brokeraj, Depozitarul Central (DC), compania care se ocupa de infrastructura tranzactilor de pe Bursa, trece adesea neobservat. Cu un background... -
FP: Depozitarul a finalizat decontarea tranzactiilor aferente ofertei de rascumparare
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI FP
___
Depozitarul Central a finalizat decontarea tranzactiilor aferente Ofertei Publice de Cumparare initiate de Fondul Proprietatea (FP) in cadrul celui de-al doilea program de rascumparare, informeaza astazi Franklin Templeton, in calitate de administrator unic al FP. Potrivit unui comunicat remis redactiei, in ceea ce priveste comisioanele de reglementare platite de Fond in legatura cu oferta, ac... -
BET-C a deschis in scadere
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis sedinta de tranzactionare de astazi in scadere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, scade cu 0,09%, fiind cotat la 6.201,82 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pietei, era cotat la 3.243,77 puncte, in urma unei deprecieri de 0,1%.
Pe de alta parte, BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare p... -
Indicele BET-FI a atins un nou maxim pentru acest an pe așteptările de dividende
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de la București a închis în creștere cu 0,4%, iar lichiditatea a fost de doar 11,1 milioane de lei, cele mai tranzacționate fiind acțiunileRomgaz (2,48 mil. lei) și SIF Tranilvania (2,3 mil. lei). -
LA FONDUL PROPRIETATEA 'Franklin Templeton' recita versurile lui 'Elliott'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI FP
___
'Franklin Templeton' va ramane la butoane, la Fondul Proprietatea, pentru un nou mandat de doi ani, insa, de acum inainte, va avea, in orice moment, sabia deasupra capului. Actionarii Fondului au fost de acord, vineri, sa prelungeasca mandatul administratorului, dupa septembrie 2014, dar numai cu doi ani si numai in anumite conditii. Presiunea pusa de fondul american 'Elliott Asso...
Pagina