11.07.2014
-
Sectorul de utilități a adus cele mai mari câștiguri investitorilor dintre acțiunile lichide de pe bursă
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Indicele BET, al celor mai importante 10 companii listate la bursa de la București, s-a apreciat de la începutul anului cu 6,5%, însă cei care ar fi mizat pe cele două companii de utilități incluse în acest indice, Transelectrica și Transgaz, ar fi putut obține până ieri câștiguri considerabil mai mari, de 52% și, respectiv, 19,6% contabilizând și dividendele nete încasate de acționarii celor două companii în acest an din profitul obținut anul trecut. -
Banca Transilvania a stabilit data de referință pentru investitorii care vor să schimbe obligațiunile în acțiuni
ZF RO - FONDURI MUTUALE TLV
___
Banca Transilvania(simbol bursier TLV) a stabilit data de 27 iulie drept data de fixare a prețului pe acțiune pentru investitorii care au subscris anul trecut la oferta de obligațiuni convertibile în valoare de 30 de milioane de euro și vor să schimbe obligațiunile în acțiuni. -
Veniturile Comelf Bistrița au crescut cu 4% în primele cinci luni, la 15,9 mil. euro
ZF RO - FONDURI MUTUALE CMF
___
Producătorul de echipamente pentru protecția mediului și echipamente pentru construcții Comelf Bistrița (CMF), parte a grupului Uzinsider, a realizat în primele cinci luni venituri de 70,7 mil. lei (15,9 mil. euro), mai mult cu aproape 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. -
Electrica, prinsă în vâltoarea scăderii burselor externe
ZF RO - FONDURI MUTUALE EL
___
Acțiunile distribuitorului de energieElectrica București(EL) au pierdut ieri 1,8% din valoare pe volume ridicate, de 39,1 mil. lei, și au scăzut în numai patru zile de la debutul pe bursă sub prețul din oferta de listare, după ce au căzut victimă corecțiilor mai severe de pe bursele internaționale. Electrica se tranzacționa ieri la 10,8 lei/acțiune, cu 1,8% sub prețul din ofertă, de 11 lei/titlu. -
Fondurile mutuale au bătut oferta Electrica: au atras 16.300 de investitori noi și subscrieri de 5 miliarde de lei în primul semestru
ZF RO - FONDURI MUTUALE EL
___
Primul semestru al anului a fost prilej de a marca noi recorduri pentru industria locală de fonduri mutuale care a continuat să profite de scăderea dobânzilor bancare și a ajuns la active nete totale de 16,86 miliarde de lei la finalul lunii iunie, cu 20% mai mari decât la începutul anului. -
Actiunile Electrica au inchis la minimul zilei, intr-o piata in scadere
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL EL
___
Actiunile Electrica (EL) s-au mentinut sub pretul de listare de 11 lei in a doua parte a sedintei bursiere de joi si au inchis in coborare cu 1,8%, la 10,8 lei, minimul zilei, intr-o piata in declin, cu scaderi pentru marea majoritate a actiunilor, in...
10.07.2014
-
BVB inchide in scadere
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis in scadere sedinta de tranzactionare de astazi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, coboara procentual cu 0,73%, fiind cotat la 6.803,19 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, scade si el, cu 0,7%, la 1.008,94 puncte. Potrivit BVB, BET Plus 'este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflecta evolutia c... -
Alegeri la SIF Transilvania: 8 persoane si-au depus candidatura
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL SIF3
___
Alegeri la SIF Transilvania: Opt persoane si-au depus candidatura pentru Consiliul de Supraveghere (CS) inainte de adunarea generala a actionarilor din 11 august. Alaturi de cei sapte membri ai CS actual candideaza si Gabriela Alexe, o apropiata a... -
Gazul de la ruși se ieftinește cu peste 10% în perioada iulie - septembrie
ECONOMICA.NET TGN
___
Prețul la care România va importa gaze în perioada iulie - septembrie 2014 va fi de 340 de dolari pe mia de metri cubi, cu 10,5% mai mic decât în ultimele trei luni, potrivit estimărilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
-
Nicolescu: În următoarele zile, săptămâni sau luni am putea asista la noi descoperiri de țiței sau gaze
ECONOMICA.NET
___
Sutele de milioane de euro investite în ultimul timp ar putea genera în următoarele zile, săptămâni sau luni noi descoperiri de țiței sau gaze naturale, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, citat într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.
Pagina