15.09.2014
-
OMV Petrom anunță finalizarea unor investiții de 600 de milioane de euro la rafinăria Petrobrazi
ECONOMICA.NET SNP
___
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a anunțat finalizarea unui program de investiții de 600 de milioane de euro la rafinăria Petrobrazi, singura unitate de prelucrare a țițeiului pe care o mai deține în România după închiderea rafinăriei Arpechim acum trei ani.
-
MFP vrea să vândă luni obligațiuni cu scadența la 10 ani, în valoare de 400 milioane lei
ECONOMICA.NET
___
Ministerul Finanțelor Publice /MFP/ vrea să vândă luni băncilor comerciale locale obligațiuni pe 10 ani, în moneda națională, în valoare de 400 de milioane lei.
-
Gazprom a anunțat Transgaz că livrările de gaze se fac la parametri normali sâmbătă și duminică
Mediafax TGN
___
Compania rusă Gazprom a anunțat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă și duminică, fără explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
-
Finanțele au împrumutat doar 22 mil. lei, de trei ori mai puțin decât vizau
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat vineri în cadrul unei licitații suplimentare 22,2 milioane lei prin redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni cu scadență în 2016, suma fiind de aproape trei ori mai mică decât intenționa statul să atragă.
-
Electroputere VFU vinde 20 de vagoane belgienilor de la Daxi
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Producătorul de material rulant Electroputere VFU Pașcani (simbol bursier RMAR), o companie din grupul Grampet controlat de Gruia Stoica, va vinde 20 de vagoane de călători către Daxi, o firmă belgiană care se ocupă cu recondiționarea și exportul materialului rulant și pieselor de schimb pentru transportul feroviar.
-
Trei SIF-uri au câștigat 432 mil. lei în opt luni
ZF RO - FONDURI MUTUALE LION SIF4
___
SIF Banat-Crișana, SIF Muntenia și SIF Oltenia au raportat câștiguri cumulate de 432 milioane de lei după primele opt luni din an, cu 70% mai mari decât profiturile raportate în același interval al anului trecut. Creșterea a fost alimentată de vânzări de active din portofoliul societăților.
-
Vicepreședintele grupului Rompetrol: Varianta unei achiziții devine probabilă
ZF RO - FONDURI MUTUALE RRC
___
Cătălin Dumitru, vicepreședintele grupuluiRompetrol, al doilea cel mai mare jucător din piața petrolieră locală, spune că varianta unei achiziții de benzinării este probabilă în contextul în care din cele 14 stații pe care compania voia să le deschidă anul acesta, până acum doar una a fost finalizată la Ișalnița (Dolj).
-
Mircea Ursache: 'ASF doreste sa infiinteze un nou fond de garantare pentru piata de capital'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Autoritatea de Supraveghere Financiara doreste sa infiinteze un fond de garantare pentru investitiile din piata de capital, potrivit lui Mircea Ursache, vicepresedintele ASF.
Domnia sa a declarat, sambata: 'Avem un proiect de lege privind redresarea si rezolutia institutiilor de credit si a firmelor de investitii, care va fi prezentat si dezbaterii publice, proiect prin care ne propunem, printre ... -
BVB si RASDAQ Tranzactii pe actiunile Electrica, Banca Transilvania si Fondul Proprietatea
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Investitorii au tranzactionat vineri in principal actiunile companiilor Electrica (EL), Banca Transilvania (TLV) si Fondul Proprietatea (FP), intr-o piata care a inchis in stagnare, cu lichiditate putin sub media perioadei.
Indicii BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide 10 actiuni, au stagnat, dupa ce la mijlocul sedintei inregistrau un avans redus fata de joi. BET Plus include cele... -
Fondurile opcvm locale si straine distribuite in Romania in luna august 2014
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Fondurile opcvm locale si straine distribuite in Romania in luna august 2014
...
Pagina