06.04.2015
-
Piețele emergente: sfârșitul dureros al „epocii de aur“ a datoriilor
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Crizele valutare care au urmat experimentelor monetare de mii de miliarde de dolari pe care cea mai puternică bancă centrală din lume, Rezerva Federală americană (Fed), le-a făcut pentru a scoate din criză cea mai mare economie a lumii au demonstrat cât de vulnerabile și nepregătite sunt economiile emergente pentru fluctuațiile de capital. -
Tranzacția dintre Electrica și FP a căzut, dar analiștii se așteaptă la reluarea negocierilor
___
Analiștii se așteaptă ca Electrica(EL) și Fondul Proprietatea(FP) să se așeze din nou la masa negocierilor pe subiectul tranzacției de achiziție a participațiilor minoritare la filialele de distribuție și furnizare. Cele două părți au interese complementare: Fondul are nevoie de bani, iar grupul energetic are conturile pline de lichidități. -
Bursa a stat pe loc în primul trimestru: „Nici structura pieței, nici contextul nu ne sunt favorabile“
ZF RO - FONDURI MUTUALE EL FP SNP
___
Bursa locală a încheiat primele trei luni în stagnare, sub presiunea deprecierii barilului de petrol și a reorientării atenției investitorilor către piețele ferite de riscuri geopolitice și ajutate de stimulente monetare din partea băncii centrale a zonei euro. -
Cristina Boicu, Raiffeisen: 'Romania nu a mai fost printre favoritele investitorilor internationali, in 2015'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Reporter: Ce asteptari aveti privind evolutia lichiditatii BVB, dupa listarea Fondului Proprietatea la Londra?
Cristina Boicu: Pentru actiunile FP, dupa listarea pe piata londoneza, lichiditatea de la Bucuresti ar trebui sa fie cel putin la fel cat este in prezent. A mentine o medie zilnica in piata locala de 2.5-3 milioane euro nu pare o misiune foarte dificila, pentru fond.
Un ... -
BVB si RASDAQ Actiunile Electrica au inchis in scadere cu 4,4%, intr-o piata in declin
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI EBS EL FP SNG
___
BVB a inchis vineri in scadere, pe un rulaj de doar 15 milioane lei, in timp ce titlurile Electrica (EL) si-au accentuat declinul la peste 4%, in urma anuntului privind incetarea negocierilor pentru achizitia participatiilor minoritare detinute de Fondul Proprietatea (FP) la filialele sale. Indicii BET Plus, de referinta, a coborat cu 1,74%, iar BET, al celor mai lichide actiuni, cu 1,82%, dupa c... -
PENTRU CA NU A FACUT OFERTA DE PRELUARE ASF l-a amendat cu 15.000 de lei pe majoritarul fostei 'Ceramica' Iasi
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI SIF2
___
Eurobrick International B.V., actionarul majoritar al Brikston Construction Solutions Iasi (fosta 'Ceramica'- simbol CERE) a primit o amenda de 15.000 de lei, de la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), pe 2 aprilie, dupa ce fusese avertizat, in februarie, pentru ca nu a derulat oferta de preluare obligatorie a societatii, dupa ce Brikston Cooperatief UA a preluat indirect 84,88% din actiu... -
PIATA OBLIGATIUNILOR Finantele fac un pas in spate si lasa Primaria in reflectoarele investitorilor
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Ministerul Finantelor Publice (MFP) intentioneaza sa atraga mai putini bani de pe piata locala prin vanzarea de obligatiuni in aprilie, pentru a permite Primariei Bucuresti sa vanda obligatiuni municipale in valoare de pana la 500 de milioane de euro, a declarat Stefan Nanu, seful Trezoreriei.
'Calendarul din aprilie este mai lejer, pentru a putea cuprinde o emisiune de obligatiuni municipale a P...
03.04.2015
-
LA ORELE PRANZULUI: Lichiditate de peste 1,7 milioane euro pe BVB
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Piata principala a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, in prima parte a sedintei de tranzactionare de astazi, o lichiditate 7.528.084,20 lei (1.704.767,82 euro).
In jurul orei 14, toti cei noua indici ai BVB erau in scadere. Astfel, indicele BET cobora procentual cu 0,88%, pana la 7.039,65 puncte, iar indicele BET Plus scadea cu 0,81%, la 1.037,51 puncte.
Totodata, indicele BET-F... -
Electrica scade pe bursă cu 2,4% după anularea tranzacției cu Fondul Proprietatea
___
Acțiunile Electrica (simbol bursier EL) erau în scădere cu 2,42% la începutul ședinței de tranzacționare de vineri, după ce cu o seară înainte compania a anunțat că a anulat negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) privind achiziția participațiilor minoritare la filialele de distribuție și furnizare. -
BVB deschide in scadere usoara
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis sedinta de astazi in scadere usoara.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, coboara cu 0,1%, fiind cotat la 7.094,79 puncte, in timp ce indicele BET Plus scade lent cu 0,09%, la 1.045,09 puncte.
Pe de alta parte, BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare plus Fondul Proprietatea, se apreciaza cu 0,22%, atingand valoare...
Pagina