Raport zilnic
30 septembrie 2003

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   63.49 mld   SNP   1.390   1.390   15.998.500   22.24 mld   -0.71
BET   1875.95 
(-0.31%)
  OIL   900   890   392.500   349 mil   5.88
BET-C   1232.32 
(0.01%)
  IMP   4.450   4.500   2.799.000   12.59 mld   0.0
BET-FI   6162.48(-0.82%)   SIF4   2.800   2.850   1.010.000   2.88 mld   -1.75


Valoarea tranzactionata in sedinta de marti reprezinta o crestere puternica (fata de sedinta precedenta, rulajul total realizat marti este de 4,6 ori mai mare), datorita in special tranzactiilor mari cu actiuni SNP PETROM (SNP) si IMPACT BUCURESTI (IMP). La nivelul indicilor bursieri se inregistreaza variatii mici, semnal al unor evolutii nespectaculoase ale cursurilor de tranzactionare.

Dupa ce in prima sedinta din saptamana aceasta titlurile SNP au fost suspendate de la tranzactionare, odata cu reintroducerea lor in sedinta de marti, au fost caracterizate de o lichiditate deosebita. Stirile contradictorii privind procedura de privatizare a societatii si, mai ales, posibilitatea neacordarii dreptului de preemtiune pentru actionarii minoritari au determinat un inceput de sedinta dominat de vanzatori si scaderea rapida a cursului pana la nivelul de 1370 lei/actiune. Ulterior, cotatiile SNP au revenit spre nivelul de 1400 lei/actiune; la maximul zilei de 1390 lei/actiune un ordin foarte mare de cumparare a achizitionat 14 milioane actiuni.

Cea mai tranzactionata societate la Categoria a II-a a fost IMPACT BUCURESTI (IMP), care a inregistrat un volum record al ultimei perioade, de circa 2,8 milioane actiuni. Daca in prima parte a sedintei, cursul inregistra o usoara tendinta ascendenta, ajungand la un nivel maxim de 4550 lei/actiune, cursul de inchidere a fost identic cu cel din sedinta precedenta, 4450 lei/actiune. Lichiditatea mai mare a titlurilor IMP poate fi explicata prin faptul ca, incepand de miercuri, 1 octombrie, societatea va fi suspendata in vederea operarii majorarii de capital social.

O evolutie buna au inregistrat titlurile OIL TERMINAL (OIL), pentru care existenta unor ordine mai mari de cumparare a 'impins' cursul pana la nivelul maxim de 900 lei/actiune (+5,88%). Evolutia buna a cursului a fost insotita de o lichiditate in crestere semnificativa.

Piata actiunilor SIF a fost caracterizata de o scadere a lichiditatii si de mentinerea unei usoare presiuni la vanzare, fapt reflectat si de deprecierea indicelui BET-FI. Cea mai lichida actiune SIF a fost SIF MUNTENIA (SIF4), ca urmare a unui ordin mai mare de vanzare (0,1% din numarul total de actiuni, adica detinerea maxima acceptata in cazul SIF), care a onorat toate cererile de cumparare la pretul 2850 lei/actiune, astfel incat cursul de inchidere a fost de 2800 lei/actiune.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

In sedinta de marti, pe piata Rasdaq s-au realizat tranzactii in valoare totala de 6,2 miliarde lei. Indicii, in afara de RAQ-II, inregistreaza usoare cresteri.

Din rulajul total realizat la BER, peste 2,6 miliarde lei reprezinta valoarea tranzactiilor in cadrul Ofertei Publice de Preluare a S.C. MERCUR S.A. (MERH), prin care Broadhurst Investments Ltd. a achizitionat 34812 actiuni ale societatii vizate, la un pret de 76000 lei/actiune. In urma acestei achizitii (care reprezinta 3,71% din numarul total de actiuni emise de Mercur S.A.), Broadhurst si persoanele implicate au ajuns la o detinere de 95,33% din capitalul social al companiei. Oferta viza achizitionarea unui numar de 78558 actiuni, reprezentand 8,37% din capitalul social al Mercur S.A. Ploiesti.

La Categoria I, societatile din grupul Rompetrol au fost din nou lidere la capitolul valoare tranzactionata. Astfel, ROMPETROL RAFINARE S.A. (PTRM) a realizat un rulaj de aproape 300 milioane lei in cadrul a 13 transferuri. Cursul a cunoscut o usoara revenire, urcand pana la 41500 lei/actiune, insa ultima tranzactie s-a efectuat la un pret de 40500 lei/actiune. La nivel mediu, variatia in sedinta de marti este de 2,5%.

Actiunile ROMPETROL S.A. (VEGA) au fost obiectul a 7 tranzactii in valoare de 123 milioane lei, cursul revenindu-si la valoarea de 440 lei/actiune, ceea ce a determinat o apreciere de 1,74% a pretului mediu.

La Categoria Baza, actiunile ARGUS CONSTANTA (UARG) au fost din nou cele mai tranzactionate, realizand un rulaj de 630,2 milioane lei. Cursul insa a cunoscut o usoara depreciere, coborand sub pragul de 200000 lei/actiune. ultimele tranzactii s-au derulat la cursul de 195000 lei/actiune, ceea ce a indus o depreciere de 2,8% a pretului mediu.

Titlul CONFECTII VASLUI (COVB) a parcurs o sedinta buna atat la nivelul valorii tranzactionate (330,9 milioane lei) cat si sub aspectul cursului, care a atins valoarea de 17000 lei/actiune. Evolutia favorabila a cursului a dus la aprecierea cu 3,9% a pretului mediu.

O societate mai putin lichida la BER, SELECT NUTRICOMB S.A (SENY) a realizat in sedinta de marti un rulaj de 323,34 milioane lei. Volumul tranzactionat, de 21556 actiuni, reprezinta 2,7% din capitalul social al societatii. Cursul la care s-au efectuat tranzactiile este de 15000 lei/actiune. Obiectul principal de activitate al societatii il reprezinta fabricarea produselor pentru hrana animalelor. Ultima raportare a actionariatului indica o detinere de 72,85% de catre WAREF-ROM SRL, societate care, conform ultimelor raportari, detine 88,17 procente din Avicola Buftea S.A. (AVBV). Precizam ca in sedinta precedenta actiunile AVBV au facut obiectul unor tranzactii de 300 milioane lei, cu mult peste media ultimelor sedinte, societatea nefiind una lichida in piata.

Activul net al S.C. SELECT NUTRICOMB S.A la finalul anului 2002, raportat la numarul total de actiuni este de 24630 lei/actiune, iar profitul net in aceeasi perioada a fost 6,66 miliarde lei.
inchide