Raport zilnic
25 februarie 2005
Informatii piata
[tab_bvb]
Ultima saptamana din luna februarie a fost una caracterizata de o lichiditate foarte buna, tranzactiile derulate totalizand 2621,5 miliarde lei, cu o medie zilnica de peste 524 miliarde lei. De asemenea, indicii bursieri s-au mentinut pe crestere, fata de saptamana anterioara urcand cu 3-4 procente. Asta chiar si in conditiile in care sedinta de vineri a fost insa una de corectii negative, majoritatea emitentilor importanti suferind scaderi de curs. Astfel, indicii au scazut toti in ultima sedinta, cel mai mult coborand BET, cu 3,3%, in timp ce valoarea tranzactionata s-a mentinut la un nivel foarte bun, de aproape 529 miliarde lei. Sustinerea la cumparare din sedintele anterioare nu a mai existat intr-o asa mare masura, astfel incat, chiar daca presiunea la vanzare nu a fost puternica, preturile au mai dat inapoi.
La prima categorie, una din cele mai nefavorabile evolutii au apartinut titlurilor emise de Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD), care, sub un impuls mai puternic din partea vanzatorilor, mai ales in a doua jumatate a sedintei, au ajuns la un minim de 55.000 lei/actiune (-6%), totodata pret de inchidere, anulandu-se astfel toata cresterea din aceasta saptamana. Cu titlurile BRD s-au derulat tranzactii in valoare de 57,5 miliarde lei, din care 27 miliarde lei apartin unui numar de 3 transferuri Deal, efectuate la preturi de 57.000 lei si 56.000 lei. Desi sta mai bine decat TLV sub aspectul indicatorului PER, BRD a scazut astazi mai mult. Titlurile TLV au coborat cu 2% la un pret de 14.800 lei/actiune, desi au un PER mai mare de 30, comparativ cu BRD, unde acelasi indicator se situa, inaintea scaderii de azi, la un nivel de circa 25.
Unii din marii perdanti de vineri au fost producatorii din sectorul ingrasamintelor chimice, cei trei listati la bursa, care au scazut direct de la deschidere la preturile minime posibile ale zilei. Cel mai tranzactionat dintre ei a fost Amonil Slobozia (AMO), cu un rulaj de aproape 4 miliarde lei aferent unui volum total de peste 6 milioane actiuni. Stirile pesimiste privind previziunile din acest an (scaderea preturilor la uree pe piata externa si cresterea pretului la gaz metan, materia prima principala) au determinat retragerea unor pozitii de cumparare si intrarea vanzatorilor in piata. Astfel, cursul a deschis direct la minim, la 631 lei/actiune, pentru ca, in mod surprinzator, la jumatatea sedintei sa creasca brusc interesul la cumparare, cursul urcand rapid la 710 lei/actiune. Ulterior insa piata s-a mai calmat, iar cotatiile au revenit pe scadere, inchizand la 670 lei (-9,7%).
Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a fost astazi de departe cel mai tranzactionat emitent al sedintei, cu un volum de peste 175 milioane de actiuni, in valoare totala de 205,3 miliarde lei. In acest caz piata s-a deschis pe crestere, la debut fiind atins un maxim de 1240 lei/actiune, insa ulterior cursul s-a stabilizat in jurul pragului de 1200 lei/actiune. In ultima parte a sedintei vanzatorii au preluat controlul, acceptand preturile cumparatorilor, ceea ce a cauzat scaderea relativ rapida a cursului pana la minimul de 1150 lei/actiune (-4,2%). Dinamica aceasta de la final este oarecum in disonanta cu starea pietei din acele momente, unde numarul cumparatorilor afisati il devansa categoric pe cel al vanzatorilor. Si in cazul RRC a avut loc o tranzactie Deal, cu un numar de 5,38 milioane actiuni, la un pret de 1210 lei/actiune.
In zona titlurilor SIF evolutiile nu au fost diferite de restul pietei. A avut loc chiar de la deschidere o corectie ceva mai puternica, urmata de o revenire a cotatiilor, pentru ca in restul sedintei sa apara o temperare in randul actiunilor SIF, piata nefiind dominata categoric de vanzatori sau cumparatori. Poate tocmai de aceea indicele BET-FI a suferit cea mai slaba corectie negativa, scazand doar cu 1,7%. Cel mai tranzactionat titlu SIF a fost SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 31 miliarde lei, in conditiile scaderii cursului cu 2,1%, inchizand la 13.900 lei/actiune.
BER - Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
Saptamana aceasta s-a incheiat cu o sedinta ceva mai lichida decat in ultima perioada, din care nu au lipsit transferurile mari de actiuni, insa la nivelul cotatiilor principalilor emitenti s-au inregistrat evolutii modeste.
UPET Targoviste (UPET) a facut obiectul unei tranzactii Deal astazi, cu un pachet de 3,9 milioane de actiuni UPET, la pretul de 5600 lei/actiune (deci in valoare de 22 miliarde lei). Pachetul transferat reprezinta 33% din capitalul social al UPET Targoviste. In 4 februarie a.c. a mai fost transferat un pachet identic, tot pe piata Deal, la pretul de 5800 lei/actiune. Mentionam ca, inainte de aceste tranzactii, actionarii semnificativi ai companiei erau Omzar LLC si United Heavy BV, ambele fiind subsidiare (divizii de investitii) ale OMZ Ekaterinburg Rusia, cea mai mare corporatie ruseasca din domeniul echipamentelor industriale. Vanzatorul de atunci a fost United Heavy BV, iar cumparatorul Obsesione Enterprises Ltd. Inainte de aceasta tranzactie, pe piata comuna s-a efectuat un singur ordin, prin care au fost achizitionate actiuni pana la pretul maxim posibil al zilei, de 7450 lei/actiune (+14,6%).
Astfel, Socep Constanta (SOCP) a fost din nou pe locul al doilea in ceea ce priveste valoarea de tranzactionare, cu 7,1 miliarde lei. Sub aspectul cursului de tranzactionare SOCP a parcurs o noua sedinta modesta, tranzactiile fiind derulate in jurul unui pret de 4500 lei/actiune, fara fluctuatii mari in sus sau in jos, pentru ca la nivelul cursului de inchidere, de 4520 lei, sa inregistram o apreciere de 0,4%.
Titlurile Biofarm Bucuresti (BIOF) au revenit la o lichiditate foarte buna, la categoria Baza detasandu-se de restul in ceea ce priveste valoarea totala ce s-a rulaj cu aceste actiuni, de 19,6 miliarde lei. Cursul nu a iesit nici azi din linia lui calma de evolutie, insa la nivelul pretului mediu se inregistreaza o scadere de 2,1%, in conditiile in care la minimul de 5200 lei/actiune s-au transferat pachete mai mari de actiuni.
Astazi s-au raportat tranzactiile in cadrul ofertei publice de preluare lansata pentru un pachet de 99,6% din capitalul social al Intfor Galati (INOR) de catre Profiland SRL Galati. Ofertantul a achizitionat un numar de aproape 2,6 milioane actiuni la acest pret, reprezentand 63% din capitalul social al companiei. In piata, titlurile INOR au crescut puternic in ultimele sedinte, urmare a unor rezultate preliminate foarte bune raportate pentru anul 2004, astfel incat astazi a fost atins un maxim de 45.000 lei/actiune.