Raport zilnic
24 octombrie 2003

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   16.7 mld   TLV   3.800   3.850   913.500   3.52 mld   -1.3
BET   1914.31 (0.35%)   ALR   15.900   15.600   4.000   62 mil   8.9
BET-C   1252.17 (0.55%)   PPL   75.000   74.000   1.500   111 mil   8.7
BET-FI   6824.00 (0.29%)   SIF3   3.550   3.600   869.500   3.09 mld   1.43


Valoarea tranzactionata (16,7 miliarde lei) s-a injumatatit in ultima sedinta a saptamanii, fata de sedinta precedenta, datorita unei prezente mult diminuate a vanzatorilor. In aceste conditii, am asistat la variatii reduse ale indicilor bursieri, insa in corpore pozitive.

Titlurile BANCA TRANSILVANIA (TLV) si-au mentinut prima pozitie din punctul de vedere al valorii tranzactionate (3,52 miliarde lei), consemnand, pentru a doua zi consecutiv, scadere la nivelul cursului de inchidere (3800 lei/actiune -1,3%). Volumul de tranzactionare, care s-a apropiat de 1 milion de actiuni, in conditiile scaderii cursului, reflecta faptul ca influenta negativa a publicarii rezultatelor financiare preliminare pe primele 9 luni asupra evolutiei titlului TLV a continuat si in sedinta de vineri.

Cea mai ampla crestere de curs au avut-o actiunile ALRO SLATINA (ALR), care s-au apreciat cu 8,9%, pana la nivelul de 15.900 lei/actiune. Trebuie sa remarcam faptul ca aceasta crestere a fost insotita de un volum foarte redus de tranzactionare, doar 4.000 de actiuni, lucru permis de existenta unei oferte afisate extrem de scazuta.

Publicarea rezultatelor financiare pe primele 9 luni ale acestui an determina tot mai multe evolutii semnificative la nivelul cursurilor de tranzactionare. Acesta a fost si cazul PRODPLAST BUCURESTI (PPL), pentru care anuntarea acestor rezultate a determinat aprecierea cursului cu 8,7%, pana la un nivel de 75. 000 lei/actiune. Actiunile PPL sunt unele dintre cele mai putin lichide dintre cele listate la cota BVB. In aceste conditii, volumul tranzactionat in sedinta de vineri, de 1.500 actiuni, reprezinta un maxim al ultimei perioade.

Piata actiunilor SIF a traversat o sedinta stabila, marcata de usoare reveniri ale cursurilor, dupa scaderea din sedinta precedenta, in conditiile unei lichiditati relativ bune. Exceptia o constituie SIF MUNTENIA (SIF4), pentru care s-au tranzactionat un numar de doar 61.500 actiuni. Cea mai mare valoare tranzactionata a inregistrat-o SIF TRANSILVANIA (SIF3), cu 3,09 miliarde lei. Cursul SIF3 a inregistrat de asemenea o evolutie pozitiva, crescand pana la 3.550 lei/actiune (+1,43%).

BER - Bursa Electronica Rasdaq

RASDAQ Compozit: -0,61%
RAQ-I: -0,12%
RAQ-II: -0,09%
Valoarea tranzactionata: 2.257.478.753 lei

Ultima sedinta a saptamanii a insemnat si pentru piata Rasdaq o scadere semnificativa a lichiditatii comparativ cu sedintele anterioare.

Astfel, singura societate care a realizat un rulaj mai mare este ROMPETROL RAFINARE S.A. (PTRM), cu 644,8 milioane lei. Pentru actiunile PTRM s-a manifestat o usoara presiune la cumparare, ceea ce a determinat cresterea cursului pana la 43.500 lei/actiune, curs la care s-au transferat majoritatea actiunilor si la care s-a inchis sedinta. Ca urmare, pretul mediu a inregistrat o apreciere de 1,56%.

O evolutie buna au consemnat actiunile CAPITOL S.A. BUCURESTI (CAPU), care au realizat un rulaj de 212,6 milioane lei. Majoritatea actiunilor s-au tranzactionat la cursul de 21.000 lei/actiune, insa ultimul curs a fost 13.500 lei/actiune.

Cursul actiunilor ASIGURARE - REASIGURARE ASTRA S.A. BUCURESTI (ATRA) au scazut in sedinta de vineri cu 24,29%, in conditiile in care a fost efectuata o singura tranzactie, la pretul de 26.500 lei/actiune, cu 1029 actiuni. Desi volumul tranzactionat a fost redus, scaderea importanta a cursului, tinand cont de ponderea mare detinuta de titlul ATRA in indicele Rasdaq-C, a fost principala cauza a deprecierii cu 0,61% a indicelui compozit.

In prima parte a sedintei de vineri au fost raportate tranzactiile in cadrul oferta publica de preluare a S.C. SOMVETRA S.A. (SOVR), in valoare de 372,8 milioane lei. Prin aceasta oferta, S.C. Adriagel S.R.L. a achizitionat un numar de 7.285 actiuni SOVR, reprezentand 3,33% din capitalul social al societatii, la pretul de 51.175 lei/actiune. Oferta este lansata pentru un numar de 10.932 actiuni, reprezentand un procent de 5% din capitalul social al societatii vizate.
inchide