Raport zilnic
21 iulie 2004

Informatii piata

BVB – Bursa de Valori Bucuresti

[tab_bvb]

Sedinta bursiera de astazi a confirmat trendul de crestere al pietei din aceasta saptamana. Astfel, din nou am inregistrat maxime istorice pentru toti cei trei indici bursieri, desi lichiditatea pietei a fost in scadere. Valoarea tranzactionata a depasit cu putin 64 miliarde lei. Motorul cresterii poate fi considerata evolutia titlurilor SIF, care au inregistrat aprecieri generalizate, stabilind toate noi maxime istorice de tranzactionare.

La Categoria I, cel mai tranzactionat titlu a fost Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de 5,3 miliarde lei, in conditiile unui volum mediu de tranzactionare, care a depasit cu putin 750.000 actiuni. Cursul a inregistrat o dinamica descendenta, scazand in a doua parte a sedintei pana la nivelul de 7000 lei/actiune (-0,7%), care a fost si pret de inchidere. In asteptarea rezultatelor semestriale, cotatia titlurilor TLV s-a stabilizat in jurul nivelului de 7000 lei/actiune.

Impact Bucuresti (IMP) a revenit pe prima pozitie din punctul de vedere al rulajului la Categoria a II-a, cu o valoare de tranzactionare de circa 5 miliarde lei. Volumul transferat a fost in crestere, apropiindu-se de 1 milion de actiuni. Daca in ultmele doua saptamani am inregistrat o tendinta ascendenta a cursului IMP, astazi, in conditiile unei presiuni in usoara crestere la vanzare, am asistat la o scadere de 1% la nivelul pretului de inchidere, de 5150 lei/actiune.

Una din cele mai bune evolutii la nivelul cursului a fost inregistrata de Zimtub Zimnicea (ZIM), al carei curs a crescut pana la 16.500 lei/actiune, pentru a inchide la 16.400 lei/actiune (+7,2%). La fel ca intreaga piata, trendul cursului ZIM este unul de crestere, acest titlu beneficiind de atuul unui discount mare fata de valoarea unitara a activului net (VUAN), care se situeaza in jurul a 53.000 lei/actiune.

Titlurile SIF s-au remarcat din nou atat prin cresterile generalizate, cat si prin rulaj, realizand astazi circa 50% din valoarea totala tranzactionata la BVB. Cea mai mare apreciere, la fel ca in sedinta precedenta, a fost inregistrata de SIF Banat Crisana (SIF1), care a atins un maxim de 8800 lei/actiune, pentru a inchide la 8700 lei/actiune. Dupa SIF4, al carui curs a depasit valoarea activului net unitar, SIF1 s-a apropiat cel mai mult de acest indicator (ultima valoare publicata fiind de 9260 lei/actiune). Se pare ca rezultatele financiare peste asteptari anuntate de SIF3, SIF2 si SIF5 au determinat reanimarea interesului investitorilor pentru actiunile SIF.

BER – Bursa Electronica Rasdaq

[tab_rasdaq]

Sedinta de astazi consemneaza o lichiditate foarte redusa comparativ cu celelalte sedinte, in lipsa unor tranzactii cu pachete mai mari de actiuni sau a unor oferte publice. La nivelul Categoriei I insa inregistram o crestere a valorii tranzactionate, concomitent cu cresteri importante ale cursurilor. De altfel, indicele RAQ-I are cea mai mare crestere.

Socep Constanta (SOCP) a fost cea mai tranzactionata societate de la prima categorie, cu un rulaj de peste 781 milioane lei. Cursul SOCP si-a continuat evolutia buna din ultima sedinta, stabilind un nou maxim al ultimului an, de 1780 lei/actiune. Dupa un traseu in general crescator pe tot parcursul sedintei, cursul a inchis la nivelul de 1750 lei/actiune, care a fost si media zilei, in crestere cu 2,36% fata de sedinta precedenta.

Cea mai mare crestere de la Categoria I apartine titlurilor Aversa Bucuresti (AVBU), tranzactionate pe platforma BVB. Imediat dupa deschiderea sedintei la Bursa de Valori, cursul AVBU a crescut la maximul posibil, de 13.800 lei/actiune, pret la care s-au tranzactionat pana aproape de finalul sedintei, cand au inregistrat o puternica scadere, la minimul de 13.000 lei/actiune. Pretul mediu s-a apreciat cu 14,2%.

La Categoria Baza, cele mai tranzactionate titluri au fost Unirea Shopping Center Bucuresti (SCDM), cu un rulaj de 500,5 milioane lei. Au fost efectuate putine tranzactii cu aceste titluri, doar 7, insa la preturi in crestere, ultima tranzactie fiind realizata la 770.000 lei/actiune, maximul de astazi. La nivelul pretului mediu inregistram o apreciere de 4,14%, urmand ca sedintele viitoare sa confirme un eventual trend de crestere.

Aflate pe un trend de crestere puternica in ultima perioada, in perspectiva fuziunii cu alte 3 societati din grup, titlurile Aparataj Electric Titu (APJE) au urcat astazi cu 135 la nivelul pretului mediu. Cursul a urcat pana la un maxim de 24.500 in prima parte a sedintei, ulterior urmand o evolutie descendenta, pentru a inchide la 21.500 lei/actiune.
inchide