Raport zilnic
18 noiembrie 2003

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   32.33 mld   BRD   18.700   18.600   291.000   5.41 mld   1.08
BET   1996.09 (0.19%)   SRT   3.600   3.600   275.500   992 mil   5.88
BET-C   1308.86 (0.33%)   APC   2.650   2.550   92.000   235 mil   8.16
BET-FI   7373.28 (0.96%)   SIF2   2.900   2.900   2.027.000   5.88 mld   1.75


Valoarea tranzactionata in sedinta de marti a fost in crestere fata de prima sedinta a saptamanii, piata reintrand pe un usor trend ascendent. In acest sens, toti indicii bursieri au revenit la variatii pozitive, cea mai mare crestere inregistrand-o BET-FI, cu +0,96%.

La Categoria I, cea mai tranzactionata societate a fost BRD, cu un rulaj de aproape 5,5 miliarde lei. Dupa cresterea cotatiilor in conditiile unei lichiditati foarte bune a titlurilor BRD de saptamana trecuta, determinata de anuntarea rezultatelor financiare pe primele 9 luni, in aceasta saptamana cursul pare sa se echilibreze in intervalul 18.500 - 18.800 lei/actiune. In acest context, dupa sedinta mai modesta de luni, cursul BRD a revenit la un usor trend ascendent (+1,01%), in conditiile unei lichiditati in crestere.

Evolutii mai bune ale cursurilor de tranzactionare au inregistrat societati din esalonul secund. Astfel, titlurile SIRETUL PASCANI au reintrat pe un trend ascendent, in conditiile aparitiei unui numar sporit de cumparatori. In urma unor transferuri importante, care au insumat peste 1% din numarul total de actiuni, cursul a urcat pana la un maxim de 3700 lei/actiune, inregistrand, la nivelul pretului de inchidere (3600 lei/actiune), o crestere de 5,88%. Actiunile SRT au devenit, in urma desfiintarii actionarului majoritar, Asociatia PAS, beneficiarele unuia dintre cele mai mari procente free-float, in momentul de fata nefiind raportati actionari semnificativi pentru aceasta societate.

Cea mai mare crestere a cursului au avut-o actiunile VAE APCAROM BUZAU, care au urcat pana la un maxim de 2650 lei/actiune (+8,16%), care a fost si pret de inchidere. Acest nivel al cursului este un maxim de tranzactionare al ultimului an, reflectand evolutia foarte buna a titlurilor APC de la publicarea rezultatelor financiare pe primele 9 luni. Cu o crestere de 80% a cursului fata de momentul publicarii, actiunile APC au avut una dintre cele mai mari cresteri in aceasta toamna.

Piata actiunilor SIF a inregistrat o evolutie pozitiva, consemnand noi aprecieri ale cursurilor de tranzactionare, in conditiile unei lichiditati apreciabile. Putem considera titlurile SIF MOLDOVA ca avand evolutia cea mai buna, atat prin prisma aprecierii cu 1,75% a cursului (2900 lei/actiune), cat mai ales datorita lichiditatii ridicate, fiind transferate peste 2 milioane de actiuni SIF2.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

RASDAQ Compozit: -0,14%
RAQ-I: +0,28%
RAQ-II: +0,02%
Valoarea tranzactionata: 3.796.076.719 lei

Sedinta de marti se caracterizeaza printr-o lichiditate extrem de redusa. De asemenea, variatiile reduse ca amploare ale indicilor bursieri reflecta o evolutie linistita si la nivelul cursurilor de tranzactionare.

Cea mai tranzactionata societate este ANA IMEP PITESTI, cu un rulaj de doar 355 milioane lei. Cursul IMEP a stagnat la nivelul de 2500 lei/actiune. De asemenea, stagnant a fost si cursul actiunilor SOCEP CONSTANTA, la nivelul de 1390 lei/actiune. Lichiditatea actiunilor SOCP a fost foarte redusa, volumul tranzactionat depasind cu putin 200.000 actiuni.

La Categoria Baza, cea mai tranzactionata societate a fost INTERNATIONAL LEASING (YTLS), insa cu un rulaj de doar 252,8 milioane lei. In cursul sedintei, a fost realizata o singura tranzactie, cross, la pretul de 1600 lei/actiune.

Cursul actiunilor ARGUS CONSTANTA si-a continuat evolutia usor descendenta, coborand pana la 187.000 lei/actiune, in conditiile tranzactionarii unui numar de 858 actiuni. Pretul mediu a inregistrat, astfel, o depreciere de 0,58%.
inchide