Raport zilnic
16 octombrie 2003

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   40.16 mld   TLV   3.800   3.780   1.885.000   7.13 mld   2.7
BET   1905.94 (0.57%)   BRD   17.600   17.635   177.000   3.12 mld   -1.1
BET-C   1246.22 (0.19%)   AMP   3.400   3.000   1.803.591   5.41 mld   0.0
BET-FI   7023.04 (1.73%)   SIF2   2.800   2.730   1.545.500   4.22 mld   1.45


Valoarea tranzactionata in sedinta de joi a fost in crestere, depasind 1 milion de euro, in conditiile in care indicii bursieri au inregistrat, din nou, aprecieri generalizate. La fel ca in intreaga saptamana, titlurile SIF au fost cele care au determinat lichiditatea buna a pietei, precum si trendul crescator (BET-FI a inregistrat cea mai mare apreciere, de +1,73%).

La Categoria I, pentru a doua zi consecutiv, actiunile BANCA TRANSILVANIA (TLV) au inregistrat cea mai buna evolutie. In conditiile unui rulaj ce a depasit 7 miliarde lei, au fost achizitionat toate actiunile afisate in piata pana la nivelul de 3800 lei/actiune, inclusiv, ceea ce a determinat o apreciere a cursului de 2,7%. In ultimele sedinte, interesul pentru actiunile TLV a fost in crestere evidenta, piata asteptand cu interes publicarea rezultatelor financiare pe primele 9 luni.

In contradictie cu evolutia TLV, actiunile BRD au inregistrat o evolutie mai modesta, inchizand sedinta pe o scadere de 1,1%. Volumul de tranzactionare a fost in crestere fata de sedinta anterioara (177.000 actiuni), ceea ce arata ca in piata a existat o usoara presiune la vanzare.

La Categoria a II-a, cea mai tranzactionata societate a fost AMEP PACK TECUCI (AMP), datorita realizarii, spre finalul sedintei, a unei tranzactii pe piata Deal cu 1.803.591 actiuni AMP, la pretul de 3.000 lei/actiune. Volumul tranzactionat reprezinta 5% din numarul total de actiuni emise de societate, conform datelor BVB, iar valoarea tranzactiei este de 5,4 miliarde lei. Trebuie sa remarcam faptul ca titlul AMP a reintrat la tranzactionare in urma cu trei saptamani, dupa o perioada de doi ani in care nu a fost tranzactionat, inregistrand, din momentul reintroducerii, un constant trend crescator (intre maximul de astazi si minimul din data de 26 septembrie, inregistram o crestere de 71,43% a cursului AMP).

Piata actiunilor SIF a fost caracterizata, in a patra sedinta consecutiv, de cresteri ale cursurilor de tranzactionare. Dupa o prima parte a sedintei, in care cotatiile inregistrau stagnari (chiar usoare scaderi), in piata au reaparut ordine masive de cumparare care au achizitionat actiuni direct la preturile vanzatorilor, determinand stabilirea unor noi maxime de tranzactionare ale ultimei perioade, pentru toate actiunile SIF. Cel mai mare volum de tranzactionare l-a inregistrat titlul SIF MOLDOVA (SIF2), acesta depasind 1,5 milioane actiuni transferate.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

RASDAQ Compozit: -0,01%
RAQ-I: +0,47%
RAQ-II: -1,19%

Valoarea totala a tranzactiilor pe piata Rasdaq in sedinta de miercuri a fost 15,85 miliarde lei.

Din rulajul total, 10,56 miliarde lei reprezinta valoarea tranzactiilor in cadrul OPP PANEM S.A. Giurgiu, prin care Broadhurst Investments Ltd. a achizitionat un numar de 352.017 actiuni ale societatii vizate, reprezentand 72,88% din capitalul social al acesteia, la pretul de 30.000 lei/actiune.

Societatile de la Categoria I au inregistrat o noua sedinta stagnanta, cu volume mici de tranzactionare. Valoarea tranzactiilor cu actiuni ROMPETROL RAFINARE S.A. (PTRM) a depasit cu putin 225 milioane lei. Cursul, insa, a inregistrat o evolutie pozitiva, urcand pana la 43.500 lei/actiune, inducand o apreciere de 1,94% a pretului mediu. O posibila explicatie a cresterii cursului este publicarea convocatorului AGA, in care se mentioneaza intentia societatii de a-si majora capitalul social in urma reevaluarii activelor imobilizate.

Cea mai buna evolutie a cursului la Categoria I au inregistrat-o actiunile ANA IMEP PITESTI (IMEP), care au urcat pana la 2200 lei/actiune (4,76%), insa in conditiile unui rulaj redus, ce nu a depasit 150 milioane lei.

Cea mai tranzactionata societate de la Categoria Baza, dar si din intreaga piata a fost MOBITEX S.A. Bucuresti (MOEX), care a realizat un rulaj de 1,77 miliarde lei. Toate cele 9 transferuri s-au efectuat la pretul de 86.000 lei/actiune. Volumul tranzactionat, de 20.572 actiuni, reprezinta 9,96% din capitalul social al companiei.

Pe o lichiditate buna s-au aflat si actiunile TITAN S.A. (TITA), realizand un rulaj de peste 1 miliard lei. Cursul a atins un nivel de 4700 lei/actiune (insa cele mai multe actiuni s-au transferat la pretul de 4600 lei/actiune), iar pretul mediu s-a apreciat cu 3,61%.

De remarcat evolutia buna a titlului COMINCO BUCURESTI (COBS), care, pe fondul unei lichiditati bune (18.000 actiuni tranzactionate) a inregistrat o crestere a cursului de 5,5%, pana la 21.800 lei/actiune.

Cursul ARGUS CONSTANTA (UARG) semnaleaza o posibila inscriere pe un trend crescator. In sedinta de joi, cursul nu a coborat sub nivelul de 193.000 lei/actiune, iar maximul atins a fost de 195.000 lei/actiune. Aceasta evolutie a determinat aprecierea cu 1,85% a pretului mediu. Valoarea tranzactionata nu a fost insa una semnificativa, depasind cu putin 150 milioane lei.
inchide