Raport zilnic
16 iunie 2004
Informatii piata
[tab_bvb]
Piata bursiera a inregistrat o sedinta caracterizata de scaderea semnificativa a valorii tranzactionate, aceasta depasind cu putin 42 miliarde lei, in conditiile in care doar sectorul petrolier a inregistrat tranzactii mai importante. Indicii bursieri au inregistrat variatii mici si de sens contrar, singurul pe scadere fiind BET (-0,09%).
La Categoria I, titlurile SNP Petrom (SNP) au revenit pe primul loc in ceea ce priveste valoarea tranzactionata, cu un rulaj de 7,1 miliarde lei. Volumul de tranzactionare in crestere, de peste 2,9 milioane actiuni, nu a determinat si variatii mari la nivelul cursului. Astfel, la nivelul pretului de inchidere, de 2430 lei/actiune, am inregistrat o scadere de 0,4%. In ultima perioada, in asteptarea vestilor privind finalizarea procesului de privatizare a societatii, cursul SNP pare sa se fi stabilizat in jurul nivelului de 2450 lei/actiune.
Si la Categoria a II-a, cel mai bine reprezentat sector a fost cel petrolier, in conditiile in care cel mai tranzactionat emitent a fost Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), cu un rulaj de 3,6 miliarde lei. Odata cu reintroducerea la tranzactionare, cursul RRC s-a inscris pe o tendinta ascendenta la inceputul sedintei, urcand pana la un maxim de 681 lei/actiune. Ulterior, in piata au inceput sa apara mai multe ordine de vanzare, ce au determinat scaderea cotatiilor RRC, pana spre nivelul de 660 lei/actiune, ultimul curs de tranzactionare fiind de 661 lei/actiune (+1,7%).
Castigatoarea acestei saptamani poate fi considerata Petrolsub Balc (PTS), al carei curs a continuat sa se aprecieze puternic si in sedinta de astazi. Imediat dupa deschidere, cotatia PTS a atins un maxim de 9300 lei/actiune, pentru ca, ulterior, in conditiile aparitiei unui numar mai mare de vanzatori decat in sedintele precedente, cursul sa intre pe un trend descendent, scazand pana la un minim de 8300 lei/actiune. In ultima parte a sedintei cumparatorii au reaparut in piata, astfel incat ultimul curs de tranzactionare a fost 8900 lei/actiune (+9,2%). Conducerea societatii a precizat intr-un comunicat remis pietei faptul ca nu are cunostinte despre cauze specifice care ar putea determina evolutia cursului PTS.
Piata actiunilor SIF a inregistrat o sedinta stagnanta cu usoare tente de crestere, mai ales la jumatatea ei, fapt reflectat de apreciere indicelui BET-FI cu 0,59%, cea mai mare dintre indicii bursieri. Cea mai mare crestere apartine titlurilor SIF Moldova (SIF2), care au inchis la 5900 lei/actiune (+2,6%).
BER – Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
Vedeta sedintei de astazi, de altfel una cu o lichiditate modesta, poate fi considerata Ana Imep Pitesti (IMEP), care a realizat un rulaj de 6 miliarde lei, din rulajul total de 9 miliarde lei. Aceasta valoare ridicata de tranzactionare se datoreaza unei tranzactii mai mari, efectuata la jumatatea sedintei, cu un numar de 1.784.775 actiuni (circa 0,75% din capitalul social al companiei), la pretul de 3300 lei/actiune. La acest curs s-au efectuat si celelalte tranzactii cu actiuni IMEP, fata de media din sedinta precedenta inregistrandu-se o usoara crestere.
Tot la Categoria I, titlurile Braiconf Braila (BRCR) au avut o evolutie buna, in conditiile in care majoritatea tranzactiilor au fost realizate in ultima jumatate de ora a sedintei. Cursul BRCR a urcat pana la nivelul de 50.000 lei/actiune, in usoara crestere fata de zilele trecute, in conditiile unui rulaj de 452,5 milioane lei.
Actiunile complexului comercial Unirea Shopping Center S.A. (SCDM) au fost cele mai tranzactionate de la Categoria Baza, realizand un rulaj de 497,5 milioane lei. Cursul a urcat pana la 850.000 lei/actiune, pentru ca, in urma unei tranzactii cross, sa inchida la 650.000 lei/actiune. Intr-o AGA de la inceputul lunii aprilie, actionarii au hotarat dobandirea din piata a unui numar de actiuni proprii, pana la un pret de 400.000 lei/actiune. Insa, in data de 9 iunie a fost publicat convocatorul de AGA, pentru data de 23 iunie, pe ordinea de zi figurand si aprobarea modificarii pretului de dobandire a actiunilor proprii. Din acea data, cursul SCDM s-a inscris pe un puternic trend ascendent, in unele sedinte urcand pana la maximul posibil al zilei. Astfel, fata de un curs mediu de 345.000 lei/actiune in sedinta din 9 iunie, nivelul mediu de astazi, de 765.000 lei/actiune, reprezinta o apreciere semnificativa, de 121,7%.
Titlurile Prodlacta Brasov (PRAE) au inregistrat o evolutie buna pe pacursul sedintei, urcand pana la 21.000 lei/actiune. In ceea ce priveste pretul mediu insa, consemnam o depreciere de 7,2% fata de sedinta anterioara, ca urmare a faptului ca cele mai multe din actiunile transferate astazi s-au tranzactionat la nivelul minim, de 19.000 lei/actiune.