Raport zilnic
12 mai 2003
Informatii piata
In sedinta de astazi piata bursiera a inregistrat o sedinta caracterizata de o valoare tranzactionata in scadere in conditiile unei usoare scaderi ale cursurilor de tranzactionare. In aceste conditii variatiile indicilor au fost reduse (BET –1.22% ; BET-C –1,07% ; BET-FI +0.34%) in conditiile realizarii unei valori a tranzactiilor de 22.4mld. De remarcat ca peste o treime din tranzactiile realizate astazi au fost determinate de tranzactii realizate cu actiuni SIF .
Banca Transilvania a fost din nou societatea cea mai tranzactionata, realizand transferuri de peste 1.7 mil actiuni, in conditiile stagnarii cursului de tranzactionare. Actiunile Bancii Transilvania au devenit in ultimele sedinte de tranzactionare cele mai cautate pe piata bursiera, mediia volumului de tranzactionare din ultimel trei sedinte depasind 2 milioane de actiuni tranzactionate zilnic. De remarcat ca aceste transferuri nu au determinat in piata evolutii semnificative ale cursului de tranzactionare.
Actiunile BRD au continuat trendul usor descendent pe care s-a inscris cursul la finalul saptamanii trecute. In conditiile unui volum tranzactionat in crestere (217.000 actiuni) am asistat la o scadere la nivelul cursului de inchidere cu 1,14%, ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca si astazi piata a fost dominata de vanzatori.
Actiunile SIF au inregistrat o sedinta stagnanta la nivelul cursurilor de tranzactionare si caracterizata de o lichiditate in crestere. Cea mai buna evolutie au inregistrat-o astazi actiunile SIF BANAT-CRISANA care au consemnat un volum al tranzactiilor de peste 800.000 actiuni. In conditiile manifestarii unui apetit mai mare la cumparare, caracterizat in piata, prin cumparari direct la pretul de vanzare, SIF BANAT-CRISANA, a inchis pe crestere(+1,6%). Actiunile SIF par sa parcurga o perioada de consolidare a actualelor niveluri ale cotatiilor, cursurile actuale putand sa constituie minime de tranzactionare pentru urmatoarea perioada.
RASDAQ
In sedinta de tranzactionare de astazi s-au efectuat tranzactii in valoare de peste 11.7 mld. Lei., cel mai mare volum avand-ul societatea CENTROFARM BUCURESTI (simbol CEOF). Transferul de peste 10% din societate la un pret de 33000 lei s-a efectuat prin 2 tranzactii speciale in conditiile in care existau ordine de vanzare la 30000 lei. Se pare ca inca de acum cateva zile termenii tranzactiei au fost perfectati, ceea ce justifica cresterea cu 200%. Explicatia cresterii este aceea ca nu se pot efectua tranzactii la o variatie de pret mai mare de 25% fata de pretul mediu din ziua anterioara. Avand in vederea procentul mare din societate care a fost tranzactionat este de asteptat ca in zilele urmatoare sa se raporteze unul sau mai multi actionari semnificativi.
Tot astazi au fost raportate tranzactiile in cadrul ofertei publice de preluare pentru societatea MILCOVUL FOCSANI (simbol MILU) initiata de ofertantul BOGDAN VASILE. A fost vizat un procent de 51.379% din societate la un pret de 560 lei per actiune si s-a reusit achizitionarea a 41.37%. Principalul vanzator a fost actionarul METEX S.A. FOCSANI care detinea 39.63%. APAPS, care detine 5.28%, nu a subscris in cadrul ofertei probabil din cauza pretului mic care a fost oferit.
ROMCARBON BUZAU (simbol ROCE) a continuat sa fie intens tranzactionat la pretul de 27000 lei. Au fost transferate 27000 actiuni (1.82% din societate) si inca nu au fost anuntate modificari semnificative in structura actionariatului cu toate ca in ultimile zile s-au transferat peste 4% din societate.
BRAU UNION si-a continuat trendul de crestere in asteptarea lansarii anuntului preliminar pentru lansarea ofertei publice obligatorii de preluare de catre actionarul majoritar al societatii. Au fost transferate 8083 actiuni la preturi cuprinse intre 32500 si 34500 lei, pretul mediu fiind 33755 lei in crestere cu 5% fata de ziua precedenta.
Alte societati care au avut cresteri ale preturilor au fost : ARGUS CONSTANTA (UARG) +0.52%, CONFECTII VASLUI (COVB) +3.76% si NAPOLACT CLUJ (NAPP) 2.18%.