Raport zilnic
11 februarie 2005

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

[tab_bvb]

Sedinta de astazi a incheiat intr-o maniera extrem de linistita o saptamana care numai de liniste nu a avut parte. Astfel, dupa o sedinta de miercuri, cu scaderi alarmante de curs, urmata de o sedinta de joi cu reveniri la fel de spectaculoase, astazi piata a revenit la o dinamica usor crescatoare (la nivelul principalelor cotatii), in conditii de lichiditate cu mult diminuata. In absenta SIF-urilor de la tranzactionare (acestea se vor relua luni, 14 februarie), rulajul total s-a apropiat timid de 300 miliarde lei. Indicii au inregistrat cresteri de peste 2%.

Sectorul bancar se poate lauda cu cea mai buna evolutie astazi, reprezentantii lui cunoscand cresteri notabile de curs pe fondul unei lichiditati bune. Un final excelent de sedinta a avut Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD), care, dupa ce a urcat la inceput la 50.000 lei/actiune, curs in jurul caruia a evoluat mult timp, spre final cumpararile repetate la preturile vanzatorilor au determinat un salt spectaculos al cursului pana la un nou maxim istoric, de 53.000 lei/actiune. La nivelul pretului de inchidere, de 51.000 lei, titlurile BRD inregistreaza o crestere de 5,2%, iar evolutia de astazi a fost insotita si de o lichiditate buna, fiind transferate peste 1,2 milioane actiuni in valoare de 62,4 miliarde lei.

Insa cel mai mare rulaj apartine, la fel ca in ultima perioada, actiunilor Banca Transilvania (TLV), tranzactionate intr-un volum de peste 5,4 milioane bucati, in valoare de aproape 70 miliarde lei. Cursul TLV a cunoscut si el o crestere la inceputul sedintei, urmata de o incercare de stabilizare la nivelul de 12.800 lei/actiune, insa la final nu s-a bucurat de aceeasi crestere, inchizand la 12.900 lei (+4%).

In afara de segmentul bancar, in lipsa SIF-urilor si intr-o sedinta linistita, doar sectorul petrolier putea sa mai realizeze o lichiditate buna. Deosebirea o face insa volatilitatea cursului, mult mai redusa decat la titlurile bancare, aceasta impunandu-se in ultimele zile ca o caracteristica. Astfel, actiunile Petrom SA (SNP) au traversat o sedinta linistita, in care cursul a crescut ceva mai mult la inceputul sedintei, a mai avut un puseu de crestere pe la jumatatea acesteia (cand a fost atins si un maxim de 4260 lei/actiune), iar ulterior s-a inscris pe o panta domoala, de usoara scadere. Astfel, la nivelul pretului de inchidere, de 4200 lei/actiune, titlurile SNP inregistreaza o crestere de mica amploare, de 0,5% fata de sedinta de joi.

Nici pentru Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) sedinta nu a fost mai buna, cursul acestor titluri inchizand la fel ca joi, la 1080 lei/actiune, dupa ce urcasera la un maxim de 1110 lei. RRC a fost cel mai tranzactionat titlu de la categoria a II-a, cu un rulaj de 38,7 miliarde lei, in scadere insa fata de media ultimei perioade. Titlurile petroliere au fost si printre cele mai putin afectate de scaderea puternica de miercuri, fiind caracterizate de o stabilitate ridicata la nivelul cotatiilor.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

[tab_rasdaq]

Sedinta de astazi a fost una linistita si in randul emitentilor Rasdaq, care in total au realizat un rulaj mic, de putin peste 22 miliarde lei. La prima categorie il avem tot pe Socep Constanta (SOCP) pe prima pozitie, la nivelul valorii tranzactionate, cu o suma de 4,3 miliarde lei. La fel ca ieri, cursul nu a avut o dimanica spectaculoasa, aceasta fiind una usor descendenta si fara fluctuatii mari. La putin timp dupa deschidere, cursul SOCP a scazut de la 4700 lei la 4600 lei/actiune, ulterior evoluand in jurul acestui nivel. La nivelul cursului de inchidere, de 4580 lei/actiune, inregistram o mica scadere, de 0,4%.

La cea de-a doua categorie, cel mai tranzactionat emitent a fost Romportmet Galati (ROMT), care a facut obiectul unor tranzactii in valoare de 564 milioane lei, fiind astfel vizibila lichiditatea redusa a acestei categorii. De fapt, cu titlurile ROMT s-au derulat mai multe tranzactii la jumatatea sedintei, la pretul de 44.000 lei/actiune, in rest activitatea fiind una redusa, iar la nivelul cursului de inchidere, de 41.000 lei/actiune, avem o scadere de 2,4%.

Doar la Categoria Baza au aparut tranzactii mai mari, mai ale cu actiuni Ductil Buzau (DUCL), cele mai tranzactionate din intreaga sedinta, dovada fiind rulajul realizat, de 7,34 miliarde lei. Dupa scaderile din ultimele zile, cursul titlurilor DUCL a revenit peste pragul de 8000 lei/actiune, urcand pana la un maxim de 8700 lei, insa cu toate acestea pretul mediu s-a mentinut pe scadere, cu 3,4%.

Transferurile repetate, de cate 900 de actiuni, au fost si cauza rulajului ridicat inregistrat de titlurile Anteco Ploiesti (ANTE), de 2,26 miliarde lei. Majoritatea covarsitoare a acestor actiuni s-au transferat la pretul de 200.000 lei, cu un efect favorabil asupra pretului mediu, care a urcat cu 11,1%.
inchide