Raport zilnic
8 ianuarie 2004

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   45.42 mld   SNP   1.500   1.501   7.287.500   10,9 mld   2.0
BET   2282.24 (0.22%)   ATB   2.450   2.412   1.288.000   3,1 mld   4.3
BET-C   1448.33 (0.26%)   PCL   7.200   7.450   1.225.500   9,1 mld   -2.7
BET-FI   8255.47(-1.54%)   SIF5   3.100   3.113   1.031.000   3,2 mld   -1.6

Sedinta de joi se poate caracteriza ca fiind in ton cu inceputul acestui an, la nivelul valorii tranzactionate. Din punctul de vedere al cursurilor, sedinta a fost mai calma decat precedentele, indicii inregistrand variatii de amploare redusa si de sens contrar. Aproape jumatate din rulajul realizat la BVB se datoreaza tranzactiilor cu actiuni SNP si PCL.

Cea mai tranzactionata societate de la Categoria I a fost SNP PETROM, care a realizat un rulaj de 10,9 miliarde lei. Sedinta de joi a fost prima sedinta din acest an in care s-au tranzactionat titlurile SNP, acesta putand fi unul din motivele lichiditatii mai ridicate. Cursul SNP, la inceputul sedintei, a atins un maxim de 1530 lei/actiune, urmand ca ulterior, in urma manifestarii vanzatorilor mai intens in piata, cursul a coborat pana la un minim de 1480 lei/actiune. La nivelul pretului de inchidere, de 1500 lei/actiune, am inregistrat o apreciere de 2% fata de inchiderea precedenta.

Tot la aceasta categorie, o evolutie interesanta au avut-o actiunile ANTIBIOTICE IASI. Pe fondul unei lichiditati bune (aproape 1,3 milioane actiuni tranzactionate), cursul ATB a parcurs o sedinta de crestere constanta. Astfel, deschizand la maximul atins in sedinta precedenta, de 2350 lei/actiune, cursul ATB a urcat in sedinta de joi pana la un maxim de 2450 lei/actiune (+4,3%), care a fost si curs de inchidere. Aprecierea cursului poate avea drept cauza profitul societatii la 11 luni, de 175 miliarde lei, in conditiile in care la 9 luni societatea raporta un profit brut de 127 miliarde lei.

La Categoria a II-a, cea mai tranzactionata societate a fost POLICOLOR BUCURESTI, cu un rulaj de 9,1 miliarde lei. Cursul PCL a urmat o evolutie interesanta. Astfel, dupa ce a deschis la valoarea de 7400 lei/actiune, a urcat pana la 7500 lei/actiune (la aceste preturi fiind transferate majoritatea actiunilor), urmand ca spre finalul sedintei sa coboare pana la 7200 lei/actiune (-2,7%), insa in conditiile unei lichiditati reduse.

Piata actiunilor SIF a fost dominata de ordine de vanzare spre finalul sedintei, ceea ce a determinat deprecierea indicelui BET-FI cu 1,54%. Fata de primele doua sedinte ale acestui an, lichiditatea titlurilor SIF a fost mai redusa, in sedinta de astazi fiind transferate circa 3,7 milioane de actiuni SIF. Cea mai tranzactionata SIF a fost SIF OLTENIA, cu un rulaj de 3,2 miliarde lei, cursul inregistrand o depreciere de 1,6%, pana la 3100 lei/actiune.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

RASDAQ Compozit: +0,08%
RAQ-I: +0,71%
RAQ-II: +1,26%
Valoarea tranzactionata: 12.729.495.898 lei

Valoarea tranzactionata in sedinta de joi este in crestere semnificativa fata de sedinta precedenta, insa in conditiile in care 4,7 miliarde lei este valoarea unei tranzactii speciale, cu actiuni ale COMPANIEI DE REMORCARE MARITIMA COREMAR S.A. (REMO), la pretul de 5930 lei/actiune. Volumul transferat, de 800.000 actiuni, reprezinta 4,9% din capitalul social al societatii.

Cea mai mare valoare tranzactionata, in cazul tranzactiilor comune, a fost realizat cu actiunile SANEX S.A. (SANE), fiind de 1,69 miliarde lei. Cele mai multe actiuni au fost transferate la pretul de 3000 lei/actiune, deci fara variatii semnificative fata de sedinta precedenta.

Rulaje mai mari de 1 miliard de lei au mai fost realizate cu actiunile A.P. CETATEA (APCE) si ARGUS CONSTANTA. In ambele cazuri, cursul nu a suferit variatii semnficative, pretul APCE mentinandu-se la 5000 lei/actiune, iar cursul UARG fluctuand intr-un interval de 192.000 ? 193.000 lei/actiune, cele mai multe actiuni fiind transferate la nivelul de 192.000 lei/actiune.

La Categoria I, evolutia buna a titlurilor ROMPETROL S.A. s-a mentinut si in sedinta de joi, cursul urcand pana la 700 lei/actiune, un maxim al ultimului an, ceea ce a determinat o apreciere a pretului mediu de 3,3%. Din prima zi de tranzactionare a acestui an, pretul mediu VEGA s-a apreciat cu 6,8%.VEGA a fost si cel mai tranzactionat titlu de la categoria sa, cu un volum de peste 1,2 milioane actiuni tranzactionate.
inchide