Raport zilnic
7 septembrie 2004
Informatii piata
[tab_bvb]
Sedinta de astazi poate fi considerata pozitiva, atat prin prisma evolutiei cursului de tranzactionare cat si a lichiditatii. Astfel, toti indicii bursieri au inchis pe crestere (la fel ca in sedinta de ieri), in timp ce valoarea tranzactionata a crescut usor, apropiindu-se de 45 miliarde lei. La fel ca in ultimele sedinte, cele mai multe tranzactii au avut ca obiect actiuni din sectorul financiar.
La Categoria I, Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) a fost cel mai tranzactionat emitent (ca si din intreaga piata), cu un rulaj de 7,9 miliarde lei, in conditiile unui volum de tranzactionare in crestere, ce a depasit 300 mii actiuni. La fel ca in sedinta precedenta, in prima parte am asistat la o evolutie mai putin favorabila a cursului, acesta scazand la un minim de 25.900 lei/actiune, pentru ca la final, in conditiile unor ordine mai mari de cumparare, sa inregistram maximul zilei de 26.500 lei/actiune (-0,4%). Investitorii in actiuni BRD asteapta informatii privind pretul la care AVAS va vinde pachetul rezidual detinut la BRD, informatii care ar putea sa aiba un impact puternic asupra cursului.
Unul din emitentii cu evolutie pozitiva in ultimele sedinte este Antibiotice Iasi (ATB). Astazi, cursul de tranzactionare a depasit palierul de 3700 lei/actiune, urcand pana la un maxim de 3710 lei/actiune. Cresterea cotatiilor ATB a fost favorizata de oferta redusa de titluri afisata in piata, dovada fiind si volumul redus de tranzactionare de astazi, de 165.500 actiuni. Se pare ca recent aprobata compensare a medicamentelor a fost primita pozitiv de investitorii in titluri ATB.
Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a fost din nou cel mai tranzactionat emitent din al doilea esalon, cu un rulaj de peste 2,3 miliarde lei. Lichiditatea titlurilor RRC s-a mentinut pozitiva, depasind 4,6 milioane actiuni, in timp ce scaderea din ultimele sedinte pare sa se fi aplatizat, nivelul de 500 lei/actiune aparand ca un posibil prag de suport al cursului RRC. Ultimul pret al zilei a fost si minimul de tranzactionare, de 503 lei/actiune (-0,6%).
Titlurile SIF au traversat o sedinta pozitiva, lucru vizibil in evolutia indicelui BET-FI, care a avut cea mai mare crestere procentuala, de 0,58%. Cresterile de astazi nu au fost unele spectaculoase, insa au fost generalizate, astfel incat la finalul zilei, cu exceptie SIF3, toate celelalte titluri SIF au inchis pe crestere. Din nou, cel mai tranzactionat titlu a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 6,4 miliarde lei.
BER – Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
In lipsa unor transferuri mai importante de actiuni sau a unor oferte publice, valoarea totala tranzactionata astazi pe piata Rasdaq este semnificativ redusa comparativ cu ultimele doua sedinte, situandu-se la media acestei piete.
La Categoria I, cea mai tranzactionata societate a fost Socep SA Constanta (SOCP), cu un rulaj de 925,6 milioane lei. Dupa scaderea inregistrata ieri, cursul SOCP a incercat o stabilizare, inchizand la acelasi nivel, de 1710 lei/actiune, desi au fost efectuate tranzactii si in maximul de 1730 lei/actiune.
Cea mai buna evolutia la prima categorie apartine titlurilor Braiconf Braila (BRCR), cursul urcand pana la 67.500 lei/actiune (+5,47%), insa in conditiile unei lichiditatei modeste. Astfel, a fost realizat un rulaj de 146,85 milioane lei, in piata manifestandu-se un interes redus la vanzare, cursul crescand in urma unei usoare presiuni exercitata de cumparatori.
De la Categoria Baza, cea mai tranzactionata societate a fost Argus Constanta (UARG), cu un rulaj de 694,8 milioane lei. Dupa o perioada mai indelungata de relativa stagnare a cursului, astazi actiunile UARG au inchis sedinta pe o crestere de 1,5%, pana la 27.500 lei/actiune. Acesta este pretul la care s-a tranzactionat cea mai mare parte din volumul total, fapt ce a dus la o apreciere asemanatoare si la nivel mediu.
Dupa ce ieri au facut obiectul unei importante tranzactii Deal, titlurile Unirea Shopping Center (SCDM) au traversat astazi o sedinta de scadere, pe lichidtate redusa. Cursul a scazut pe toata durata sedintei, inchizand la 602.000 lei/actiune (-7,4%), in conditiile in care s-au executat 6 tranzactii, cumuland 385,4 milioane lei.