Raport zilnic
6 octombrie 2003

Informatii piata

BVB - Bursa de Valori Bucuresti

Indicator   Valoare   Simb   Pret Inchidere   Pret mediu   Volum   Valoare tranzactionata   Variatie(%)
Rulaj BVB   12.08 mld   TLV   3.600   3.600   451.000   1.62 mld   0.0
BET   1865.20 
(-0.26%)
  IMP   4.550   4.500   552.000   2.48 mld   2.25
BET-C   1226.91 (0.04%)   SCD   3.000   3.050   459.000   1.39 mld   1.69
BET-FI   6302.32 
(-1.24%)
  SIF2   2.500   2.500   754.500   1.88 mld   0.0


Valoarea tranzactionata a fost extrem de redusa, depasind cu putin 12 miliarde lei. Cu exceptia BET-FI (-1,24%), variatiile indicilor au fost de mica amploare, reflectand sedinta mai modesta a bursei.

Lipsa de lichiditate a caracterizat in special si in mod surpinzator actiunile cotate la Categora I a Bursei. Astfel, doar BANCA TRANSILVANIA (TLV) a realizat un volum apropiat de cel obisnuit, fiind cea mai tranzactionata societate de la aceasta categorie. La nivelul cursului se inregistreaza, insa, stagnari.

La Categoria a II-a, cea mai tranzactionata societate a fost, ca de obicei, IMPACT BUCURESTI (IMP), cu un rulaj de aproape 2,5 miliarde lei. Cursul IMP a inregistrat o usoara apreciere, inchizand sedinta la maximul zilei, de 4550 lei/actiune (+2,25%). Precizam ca urmatoarea sedinta, de marti, va fi ultima in care se vor putea achizitiona actiuni IMP pentru a beneficia de dreptul de a cumpara actiuni la pretul de 2014 lei/actiune.

Singura societate cu o lichiditate buna insotita de o evolutie pozitiva la nivelul cursului de tranzactionare este SICOMED BUCURESTI (SCD). In cadrul sedintei de luni, pentru actiunile SCD a existat o cerere mult mai mare decat de obicei, fapt ce a determinat cresterea cursului peste nivelul de 3000 lei/actiune, maximul zilei de 3050 lei/actiune fiind un maxim al ultimei perioade. Volumul de tranzactionare (459000 actiuni) a fost in crestere semnificativa, demonstrand apetitul crescand al investitorilor pentru aceste titluri.

Piata actiunilor SIF a fost caracterizata de o lichiditate foarte redusa si de stagnari ale cursurilor de tranzactionare, chiar de usoare scaderi. Singura SIF ce a inregistrat o lichiditate apreciabila este SIF MOLDOVA (SIF2), cu un volum de peste 750000 actiuni, realizat preponderent la finalul sedintei de tranzactionare.

BER - Bursa Electronica Rasdaq

In prima zi a saptamanii s-a consemnat un rulaj de 20,58 miliarde lei pe piata Rasdaq. Din acesta, 17,5 miliarde lei este valoarea unei singure tranzactii efectuata cu 609.800 actiuni ale GRUPULUI IATSA CAMPINA (GRIA). Volumul tranzactionat reprezinta 9,99% din capitalul social al societatii. Pretul la care a fost derulat acest transfer este de 28705 lei/actiune, ceea ce a determinat o apreciere de 14,82% a pretului mediu. De mentinut faptul ca, in luna iulie a acestui an a fost aprobata rascumpararea a 2,1 milioane actiuni proprii de catre societate.

Aceasta tranzactie a adus Categoriei a II-a un rulaj neobisnuit de mare, precum si o apreciere de 3,3% a indicelui RAQ-II.

La Categoria I, valoarea tranzactionata in sedinta de luni este una redusa, nedepasind 500 milioane lei. Cel mai mare rulaj a fost realizat cu actiunile SOCEP CONSTANTA (SOCP), de 103,2 milioane lei. Cele mai multe tranzactii s-au efectuat cu actiunile ROMPETROL RAFINARE S.A. (PTRM), in numar de 11. Cursul PTRM inregistreaza o usoara revenire, inchizand sedinta la nivelul de 41500 lei/actiune, ceea ce a determinat aprecierea cu 1,77% a pretului mediu.

La Categoria Baza, actiunile ARGUS CONSTANTA (UARG) au realizat un rulaj de 760,7 milioane lei, insa pe fondul continuarii deprecierii cursului. Acesta nu a reusit sa depaseasca 185000 lei/actiune, iar minimul de 181000 lei/actiune a dus la scaderea cu 0,52% a pretului mediu.

Pe o lichiditate buna s-au aflat luni actiunile LAFARGE AGREGATE si BETOANE (AGEM), cu un rulaj de 224,5 milioane lei. Ultima tranzactie s-a efectuat la pretul de 40280 lei/actiune, insa atingerea unui nivel de 52850 lei/actiune in timpul sedintei a determinat aprecierea cu 0,68% a pretului mediu.

Toti indicii au inregistrat cresteri, iar din totalul societatilor tranzactionate in sedinta de luni, 49 au marcat cresteri ale cursului, 35 au scazut, iar 45 de societati au consemnat stagnari la acest nivel.
inchide