Raport zilnic
3 septembrie 2004

Informatii piata

BVB – Bursa de Valori Bucuresti

[tab_bvb]

Sedinta bursiera de astazi a fost una dintre cele mai modeste din ultima perioada, mai ales la nivelul lichiditatii. Astfel toti indicii bursieri au inregistrat usoare scaderi, in timp ce valoarea tranzactionata a scazut sub nivelul de 30 miliarde lei, parametrii ce reflecta slaba activitate bursiera din ultima sedinta a saptamanii.

Banca Transilvania (TLV) a fost unul dintre putini emitenti de la categoria intai ce a inregistrat o evolutie pozitiva, consemnad cel mai mare rulaj de la aceasta categorie, de 4,1 miliarde lei. Si cursul de tranzactionare a inregistrat o evolutie pozitiva, acesta depasind pragul de 7000 lei/actiune, inchizand la 7050 lei/actiune (+0,7%). Odata cu inchiderea ofertei de vanzare de actiuni TLV si sub impulsul succesului acestei oferte – au fost subscrise de 10 ori mai multe actiuni -, cursul TLV a reintrat pe un usor trend ascendent.

La categoria a doua actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au fost cele mai tranzactionate, cu un rulaj de peste 1,1 miliarde lei. La nivelul cursului de tranzactionare am inregistrat continuarea tendintei descendente, cursului de inchidere inregistrand o scadere de 1,3 %. Fata de sedinta precedenta, volatilitatea actiunilor RRC a fost mult mai scazuta, cursul fluctuand in intervalul 517-527 lei/actiune. Rezultatele semestriale nefavorabile au determinat o scadere a cotatiei RRC de circa 15% in ultimele doua saptamani.

Lichiditatea scazuta a pietei bursiere a fost subliniata si de evolutia actiunilor Electrocontact Botosani (ECT). Alteori extrem de lichide, astazi titlurile ECT, desi au inregistrat cea mai mare crestere a cursului (de 8%, pana la 1080 lei/actiune) au fost tranzactionate intr-un volum extrem de redus, de doar 15000 actiuni.

Titlurile SIF au inregistrat o sedinta marcata de usoare scaderi si de o lichiditate in scadere. Singura exceptie a fost SIF Banat Crisana (SIF1), singurul titlu SIF ce a inregistrat un pret de inchidere mai mare decat in sedinta precedenta.

BER – Bursa Electronica Rasdaq

[tab_rasdaq]

Saptamana aceasta s-a incheiat intr- maniera foarte linistita pe piata Rasdaq, ultimele doua sedinte fiind deosebit de calme. Lichiditatea a fost redusa, ca in sedinta de joi, iar indicii bursieri si-au mentinut variatiile mici, chiar daca nici unul nu a scazut.

Una din performerele sedintei de astazi a fost Socep SA Constanta (SOCP) de departe cea mai reprezentativa evolutie de la Categoria I. Cu o crestere pana la maximul de 1750 lei/actiune in prima parte a seditei, cursul SOCP a inchis la 1730 lei/actiune (+3%). Dinamica favorabila a cursului a fost insotita de o lichiditate in crestere semnificativa fata de media ultimelor sedinte, astazi fiind tranzactionate peste 1 milion de actiuni, in valoare totala de aproape 1,8 miliarde lei.

Pe platforma BVB, cea mai tranzactionata socuetate a fost Farmaceutica Aesculap SA (FASU), cu un rulaj de peste 1 miliard lei, in urma unor transferuri cross, cu pachete de cate 110.000 actiuni, la pretul de 1400 lei/actiune. Volumul total tranzactionat, de 755.550 actiuni, reprezinta peste 1% din capitalul social al companiei.

O evolutie buna au inregistrat si titlurile Dambovita Bucuresti (DIOV), care si-au revenit la pragul de 6000 lei/actiune, dupa scaderea inregistrata ieri. Lichiditatea a fost una medie, in conditiile in care volumul total transferat a fost de 76.525 actiuni, generand un rulaj de 459 milioane lei.

In sedinta de vineri au fost raportate tranzactiile in cadrul OPP Comcereal Braila (CCBR), in cadrul careia SC ROMSILOZ CEREALE SRL Bucuresti a achiozitionat peste 1,1 milioane actiuni (63% din capitalul social) la pretul de 4550 lei/actiune, valoarea totala a subscrierilor depasind 5 miliarde lei.
inchide