Raport zilnic
3 martie 2004

Informatii piata

BVB – Bursa de Valori Bucuresti

[tab_bvb]

Piata bursiera a inregistrat o evolutie pozitiva atat din punctul de vedere al evolutiei cursurilor de tranzactionare, toti indicii bursieri inregistrand cresteri, cat si al valorii tranzactionate, ce s-a apropiat de 63 miliarde lei. Se pare ca, dupa scaderea de la finalul lunii februarie, piata revine la un trend de crestere, unele societati reatingand nivelurile maxime de curs stabilite in acea perioada.

La Categoria I, cea mai tranzactionata societate a fost Azomures Tg. Mures (AZO), cu un rulaj de 7,1 miliarde lei. Se pare ca recenta majorare de capital social continua sa determine o volatilitate crescuta a titlurilor AZO, cursul fluctuand astazi in intervalul 3500 – 3750 lei/actiune, inchizand sedinta la nivelul de 3700 lei/actiune (+2,8%). Azomures confirma asteptarile investitorilor, devenind una dintre cele mai lichide societati de la cota BVB, dovada fiind si volumul tranzactionat astazi, de aproape 2 milioane actiuni.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inregistrat un usor trend crescator, cursul reatingand maximul istoric de tranzactionare, de 6000 lei/actiune, in conditiile in care la nivelul pretului de inchidere, de 5950 lei/actiune, am inregistrat o apreciere de 0,9%. In asteptarea convocatorului de AGA pentru discutarea rezultatelor financiare ale anului 2003, se pare ca optimismul caracterizeaza din nou investitorii in titluri TLV, cursul reintrand pe un trend de crestere in conditiile unei lichiditati medii (597.000 actiuni transferate).

Una din cele mai bune evolutii la Categoria a II-a au avut-o titlurile Siretul Pascani (SRT), care au inchis la maximul zilei, de 6250 lei/actiune (+1,6%). La nivelul lichiditatii, titlurile SRT au parcurs o sedinta buna, volumul transferat depasind 500.000 actiuni, peste 2% din capitalul social al societatii. Se pare ca investitorii au fost impulsionati de un comunicat al societatii prin care se confirma existenta a 3 actionari semnificativi, dar si faptul ca membrii C.A. si-au diminuat detinerile in societate, de la 8,96% la 0,89%.

Piata actiunilor SIF a inregistrat o sedinta de crestere evidenta, indicele BET-FI inregistrand cea mai mare apreciere a zilei, de 2,24%. Principalul „vinovat” al acestei evolutii poate fi considerat titlul SIF Muntenia (SIF4), care in ultima zi cum-dividend a urcat cu 5%, pana la 4200 lei/actiune. cresterea cursurilor a fost insotita si de o dinamica buna a lichiditatii, aici detasandu-se SIF Transilvania (SIF3), cu un volum de peste 2,8 milioane actiuni, ce a generat un rulaj de peste 14 miliarde lei, cel mai mare al zilei.

Principalele rezultate la 30 septembrie 2003 ale societatilor cotate la BVB, aici.

BER – Bursa Electronica Rasdaq

RASDAQ Compozit: +0,22%
RAQ-I: +3,12%
RAQ-II: +0,2%
Valoarea tranzactionata: 15.513.225.154 lei

Sedinta de miercuri a reprezentat un reviriment al pietei RASDAQ, cu o valoare tranzactionata in crestere fata de sedinta precedenta si cu aprecieri generalizate ale indicilor.

Remarcabil este faptulca toate societatile cotate la Categoria I au inregistrat cresteri. De departe cea mai buna evolutie au inregistrat-o actiunile Braiconf Braila (BRCR), care au stabilit un nou maxim istoric al cursului, de 50.000 lei/actiune, ceea ce a generat aprecierea cu 12,26% a pretului mediu. Volumul tranzactionat, de 106.410 actiuni, reprezinta 1,42% din capitalul social al societatii. Atat lichiditatea foarte buna cat si atingerea pragului de 50.000 lei/actiune a cursului se datoreaza unei tranzactii foarte mari efectuata la acest pret, prin care s-a transferat un numar de 85.000 actiuni BRCR, reprezentand 1,14% din capitalul social al companiei. Societatea a raportat un profit net preliminat pentru 2003 in crestere fata de anul 2002, de 65,5 miliarde lei, adica 8768,16 lei/actiune.

La Categoria Baza, cel mai mare rulaj a fost realizat cu actiunile Flacara Cluj Napoca (FLAD), in valoare de 895 milioane lei. Pretul mediu a scazut cu 11,33% in sedinta de astazi, ca urmare a derularii unor tranzactii cross la inceputul sedintei, in care s-a transferat cea mai mare parte din volumul total, la cursul de 325.000 lei/actiune.

Aceeasi evolutie descendenta au avut-o si actiunile Uzinexport S.A. (UZIN), care au coborat, in ultima ora de tranzactionare, pana la 12.500 lei/actiune, generand deprecierea cu 6,77% a pretului mediu. S-au transferat 33.302 actiuni, majoritatea la pretul minim. Rezultatele financiare preliminate pe 2003, publicate de societate ieri, in scadere fata de anul 2002, par sa fi determinat presiunea la vanzare manifestata in sedinta de astazi.

O crestere importanta de curs au marcat titlurile Arax Gax Medias (ARAX), care au stabilit un nou maxim istoric, de 1210 lei/actiune, ceea ce a indus o apreciere de 19,36% a pretului mediu. volumul transferat a fost de 191.589 actiuni.

In sedinta de astazi s-au raportat tranzactiile din cadrul Ofertei Publice de Cumparare de actiuni Adimet S.A. (ADIM), prin care SWEET IMPEX SRL a achizitionat un numar de 117913 actiuni (31,7% din capitalul social) la pretul de 25.000 lei/actiune. Valoarea totala a acestora a fost de aproape 2,95 miliarde lei.
inchide