Raport zilnic
2 iunie 2004
Informatii piata
[tab_bvb]
Piata bursiera a inregistrat o sedinta de crestere moderata, fapt reflectat de aprecierile generalizate ale indicilor bursieri. Cea mai mare crestere apartine indicelui BET-FI (+1,44%), relevand evolutia favorabila a tuturor titlurilor SIF. Valoarea totala a tranzactiilor a fost in scadere fata de sedinta precedenta, depasind cu putin 60 miliarde lei.
Cea mai tranzactionata societate la categoria I a fost SNP Petrom (SNP), cu un rulaj de aproape 10 miliarde lei, in conditiile tranzactionarii a circa 3,76 milioane actiuni. Daca in prima parte a sedintei, cursul SNP inregistra usoare scaderi, spre finalul sedintei am asistat la o revenire, cursul intrand pe un trend ascendent, cu un maxim de 2600 lei/actiune, pentru a inchide la nivelul de 2570 lei/actiune (+0,8%).
Cea mai buna evolutie la categoria I au avut-o titlurile Turbomecanica Bucuresti (TBM), care au crescut pana la 69.000 lei/actiune (+7%). Volumul de tranzactionare a fost unul bun, astazi fiind transferate 61.000 actiuni, fapt ce a generat un rulaj de 4,2 miliarde lei. Turbomecanica face parte din randul societatilor unde PAS este inca actionar majoritar, in timp ce ultimele rezultate financiare publicate prezinta o dinamica promitatoare.
Cea mai volatila actiune a zilei a fost Siretul Pascani (SRT), al carei curs a trecut de la o tendinta descendenta in prima parte a sedintei, cu un minim de 2260 lei/actiune, la una puternic ascendenta, materializata in atingerea unui maxim de 2540 lei/actiune (+9%), totodata curs de inchidere. Volumul de tranzactionare ce a insotit aceasta evolutie a fost unul bun, depasind 1,1 milioane actiuni (circa 1,1% din capitalul social).
Piata titlurilor SIF a inregistrat cresteri generalizate, desi de o amploare modesta. Cea mai buna evolutie apartine titlurilor SIF Moldova (SIF2), care a inchis sedinta la nivelul de 4980 lei/actiune (+2,9%), dupa atingerea unui maxim de 4990 lei/actiune.
BER – Bursa Electronica Rasdaq
RASDAQ Compozit: +0,91%
RAQ-I: +0,52%
RAQ-II: +0,00%
Valoarea tranzactionata: 5.682.975.606 lei
In conditiile unei tendinte usor ascendente a pietei, in sedinta de astazi am inregistrat o lichiditate in scadere semnificativa fata de sedinta precedenta, toate tranzactiile fiind comune.
La Categoria I, cea mai tranzactionata societate a fost Socep Constanta (SOCP), cu un rulaj de 304 milioane lei. Cele mai multe actiuni au fost transferate la pretul de 1500 lei/actiune, insa maximul atins in timpul sedintei este de 1540 lei/actiune. In ultimele doua saptamani, titlurile SOCP au urmat un trend ascendent, pe fondul unei lichiditati reduse, astazi castigand 1,4% la nivelul pretului mediu.
Categoria a II-a a inregistrat astazi un record al lichiditatii in ultima perioada, datorita titlurilor Grupul IATSA Campina (GRIA), care au realizat un rulaj bun, de 873 milioane lei. Toate tranzactiile au fost cross si s-au realizat la pretul de 19.000 lei/actiune, majoritatea fiind efectuate in ultima ora de tranzactionare.
Cea mai tranzactionata societate a sedintei a fost Argus Constanta (UARG), pentru care s-au efectuat tranzactii in valoare de peste 1,2 miliarde lei. In prima parte a sedintei, cursul a stagnat la nivelul de 21.500 lei/actiune, pentru ca in a doua jumatate sa urce la 22.000 lei/actiune, la nivel mediu inregistrand o usoara depreciere fata de sedinta anterioara.
Asemanatoare din punctul de vedere al rulajului (peste 410 milioane lei), titlurile Sanex Cluj (SANE) si Prodlacta Brasov (PRAE) au evoluat diferit sub aspectul cursului de tranzactionare. Astfel, au fost efectuate doua tranzactii cu cate 50.000 actiuni SANE la pretul de 3700 lei/actiune, ceea ce a dus la aprecierea cu 2,7% a pretului mediu, in timp ce cursul PRAE a urmat o tendinta descendenta, pana la un minim de 17.500 lei/actiune, ceea ce a generat deprecierea cu 5,4% a pretului mediu.