Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

06.01.2010

  • Proprietarii Albalact se gandesc sa vanda compania

    Curierul National   

    ___
    Proprietarii producatorului de lactate Albalact din Alba Iulia negociaza vanzarea firmei cu companiile Lactalis din Franta si Muller Dairy Romania, cu actionariat german, au declarat surse din piata lactatelor, citate de Mediafax. 'Compania Albalact este de vanzare, actionarii fiind in negocieri cu Lactalis si Muller Dairy Romania', au spus sursele citate. Raul Ciurtin, actionarul si presedintele Consiliului de Administratie al Albalact, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informatia. Si reprezentantii Muller au fost evazivi atunci cand au fost intrebati daca negociaza preluarea Albalact. 'Inca de cand am intrat pe piata locala am anuntat faptul ca, la un moment dat, intentionam sa avem si o unitate de productie in Romania, fie ea achizitionata sau construita de la zero. In acest sens, urmarim constant oportunitatile care ar putea aparea pe piata, dar acest lucru nu este o prioritate pentru noi. Acum ne concentram pe cresterea nivelului de notorietate a marcii, pe extinderea portofoliului de produse, ca si pe cresterea cotei de piata pe segmentele pe care activam', a declarat Tzafrir Granat, vicepresedinte de marketing al Muller Dairy Romania. Potrivit Mediafax, si reprezentantii Lactalis au refuzat sa comenteze. Albalact este unul dintre cei mai importanti producatori de lactate de pe piata romaneasca, iar portofoliul companiei include peste 60 de sortimente. Anul trecut, compania a deschis o fabrica in judetul Alba si a cumparat pachetul majoritar de actiuni al Raraul Campulung Moldovenesc, pentru intrarea pe categoria branzeturilor. Principalii actionari ai Albalact sunt Petru Ciurtin, cu 31,74% din capital, Raul Ciurtin, cu 16,6%, si fondul de investitii RC2 Limited, care detine 25,44% din titluri, potrivit celor mai recente raportari. Compania are in prezent o capitalizare de 58,7 milioane de euro. Profitul companiei a crescut in intervalul ianuarie - septembrie 2009 de la un milion de lei la 1,72 milioane lei. Sursa: Curierul National, 6 ianuarie 2010

    mai mult

  • Depozitarul Central vrea sa distribuie in 2010 dividendele pentru emitenti

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Depozitarul Central ar putea distribui, in acest an, dividendele acordate de unii dintre cei mai mari emitenti de la Bursa de Valori Bucuresti aferente anului 2009, definitivarea proiectului in acest sens aflandu-se pe ultima suta de metri, a declarat, pentru ziarul BURSA, doamna Adriana Tanasoiu, directorul general al Depozitarului. Noul serviciu este gandit sa vina in sprijinul investitorilor, dar si ca sa atraga venituri suplimentare pentru Depozitar. Doamna Tanasoiu ne-a spus: 'Depozitarul este, in acest moment, institutia cea mai bine pozitionata ca sa ofere acest serviciu pentru ca aici se intalnesc emitentii cu investitorii. Consider ca plata dividendelor printr-un mecanism centralizat, prin care investitorul va sti cand si cum se va face plata, va oferi mai multa incredere si predictibilitate investitorilor, ajutandu-i sa isi planifice mai bine fluxurile de numerar'. In schimbul acestui serviciu, Depozitarul Central ar urma sa incaseze un comision, insa valoarea acestuia nu a fost inca stabilita, ea depinzand si de complexitatea serviciului furnizat clientilor. Astfel, un emitent va putea opta fie pentru utilizarea tuturor facilitatilor serviciului, fie a unei parti a acestora, comisioanele fiind stabilite atat pentru fiecare facilitate in parte, cat si global, pentru intregul set de facilitati. Reprezentantii Depozitarului au spus ca tintesc emitentii cu numar mare de actionari pentru ca si beneficiile pentru investitori, participantii la piata si institutie ar fi, astfel, mai mari. Adriana Tanasoiu ne-a mai spus: 'Comisionul perceput va fi calculat in functie de serviciile oferite emitentului: am putea sa calculam noi valoarea dividendului de distribuit fiecarui actionar in locul emitentului, am putea sa cumulam dividendele de la mai multi emitenti si sa efectuam plata o singura data catre investitori, in comparatie cu situatia de acum cand se efectueaza mai multe plati... suntem foarte flexibili si lasam emitentul sa decida pentru care dintre aceste servicii va opta'. Depozitarul va utiliza la randul sau o institutie bancara, aceasta detinand infrastructura teritoriala necesara pentru distribuirea dividendelor. Deocamdata, Depozitarul nu a selectat banca prin intermediul careia va face plata dividendelor. Directorul general al Depozitarului a mai precizat: 'Vrem sa dezvoltam un mecanism prin care sa putem face atat plati prin transfer bancar investitorilor care vor oferi detalii privind contul bancar, cat si plati catre investitorii care nu vor oferi aceste detalii. Cel mai important este ca ne ducem noi spre investitori, oferindu-le un singur punct de acces, in loc sa asteptam sa se deplaseze ei in diferite locatii ca sa isi primeasca banii de la fiecare emitent'. Doamna Tanasoiu nu exclude, insa, posibilitatea ca investitorii sa plateasca si ei un comision pentru utilizarea acestui serviciu, decizia finala apartinand emitentului care apeleaza la Depozitar ca sa distribuie dividendele: 'Emitentul va decide cine suporta costul distriburii dividendelor, el sau investitorul. Noi suntem deschisi ambelor variante deoarece contractul nostru este cu emitentul si, atunci, noi trebuie sa prestam un serviciu in numele emitentului. Acesta trebuie sa ne spuna cum anume trebuie sa arate acest serviciu, in sensul de a alege ce facilitati ale serviciului doreste sa utilizeze'. Desi mai are cateva detalii de clarificat, conducerea Depozitarului vrea sa inceapa sa distribuie in 2010 dividendele aferente anului 2009. Adriana Tanasoiu este optimista ca acest serviciu nu va oferi doar mai multa predictibilitate investitorilor, dar va determina si cresterea lichiditatii de la Bursa: 'Consider ca este un serviciu care ar putea sa creasca lichiditatea pietei. Am avut discutii cu intermediari care ne-au spus ca unii dintre clientii lor, in special cei straini, sunt afectati de faptul ca dividendele sunt platite in alt mod de fiecare emitent si pentru ca, in unele cazuri, plata dividendelor este intarziata. Investitorii reclama ca nu au o siguranta asupra datei cand vor primi acesti bani, acesta fiind unul din argumentele care ii face sa nu investeasca atat de mult in Romania. Consider ca, daca vom reusi sa atragem cat mai multi emitenti care utilizeaza acest serviciu, atunci si pentru investitori va fi mult mai simplu.' In prezent, nu exista un mecanism uniform de distribuire a dividendelor, fiecare emitent putand opta pentru solutia care i se pare cea mai potrivita: prin intermediul unei banci, a postei, la sediul emitentului, etc. Pentru un investitor care detine actiuni la mai multi emitenti, este posibil sa fie necesar sa isi colecteze dividendele prin mai multe metode. Sursa: Bursa, 6 ianuarie 2010.

    mai mult

  • Relaxarea politicii monetare a saltat BET cu 3,7%

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... iar Bursa va avea de castigat de pe urma acestei orientari', a declarat pentru Wall-Street Gabriel Necula (foto), director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

    mai mult

  • Analiști: 'Albalact' se va vinde mai scump decât valoarea bursieră

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Paul Brendea, senior analist la Prime Transaction, este de părere că zvonurile de vânzare nu au luat prin surprindere piața, ...

    mai mult

05.01.2010

  • Vesti bune pentru Transelectrica: tarifele au crescut cu 5%

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   TEL

    ___
    Compania nationala de transport al energiei electrice Transelectrica Bucuresti (TEL) beneficiaza de majorarea tarifelor de transport si a celor pentru serviciile de sistem de la inceputul acestui an in urma unei decizii a Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Astfel, tariful mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice aplicat de Transelectrica a fost majorat de la 1 ianuarie cu 5,4%, de la 16,13 lei/ MWh in 2009 la 17 lei/ MWh, in timp ce tariful pentru serviciul de sistem a fost majorat cu 3%, de la 20,08 lei/MWh la 20,68 lei/MWh. Sumele nu includ TVA. Tarifele de transport sunt principala sursa de venit pentru Transelectrica. Potrivit ultimei variante de buget pentru anul trecut, Transelectrica miza pe venituri totale de 2,69 miliarde de lei (641,2 milioane de euro), in scadere cu 14% comparativ cu varianta aprobata initial. Compania mizeaza pe un profit pentru 2009 de 10 mil. lei (2,38 mil. euro), de sapte ori mai mic comparativ cu cel estimat la inceputul anului trecut. Unul dintre cei mai importanti factori care au afectat rezultatele Transelectrica in 2009 este scaderea consumului de energie electrica. Astfel, in 2009 consumul de energie a scazut cu circa 8-9%, cele mai abrupte scaderi fiind inregistrate in prima parte a anului cand foarte multe firme au resimtit din plin impactul crizei economice. In luna aprilie, scaderea consumului de energie a fost de 15%, aceasta fiind cea mai mare scadere de consum inregistrata in 2009. Incepand cu luna octombrie, consumul de energie si-a revenit, pentru ca in ultima luna a anului 2009 consumul de energie sa fie aproximativ egal cu cel din perioada similara din 2008. Actionarul majoritar al Transelectrica, Ministerul Economiei, detine 73,6% din titluri, in timp ce Fondul Proprietatea are 13,5%. Titlurile companiei se tranzactionau luni la Bursa de Valori Bucuresti la pretul de 13 lei pe unitate, cotatie la care Transelectrica are o capitalizare de 952,9 milioane de lei (226,8 milioane de euro). Sursa: Ziarul Financiar, 5 ianuarie 2010

    mai mult

  • Flamboyant Ventures mai cumpara 18% din Zimtub si devine cel mai mare actionar

    Wall-Street.ro   

    ___
    Flamboyant Ventures, un off-shore inregistrat in Insulele Belize, a anuntat ca si-a majorat participatia la 31,87% in cadrul producatorului de tevi Zimtub Zimnicea (ZIM), potrivit unei raportari remise Bursei de Valori Bucuresti, devenind cel mai mare actionar al societatii. Actionarul care si-a cedat participatia de 17,94% nu a fost anuntat, dar procentele sunt similare cu detinerea fostului director al Zimtub, Stelian Dragomir. In noiembrie, Flamboyant Ventures a devenit al doilea actionar al producatorului de tevi, dupa ce a achizitionat 17,93% din capitalul social al companiei. Zimtub a incheiat primele noua luni cu un profit net de 217.125 lei (51.300 euro), dupa pierderile din aceeasi perioada din 2008, in contextul in care cifra de afaceri s-a dublat la 31,71 milioane lei (7,5 milioane euro). Zimtub are un capital social de 12,07 milioane lei, impartit in 4,83 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 2,50 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali sunt Interagro SRL si Intergaz SRL, care controleaza 33% din capitalul social, iar Stelian Dragomir are o participatie de 18,34%. De asemenea, Inter Ferm Fantanelele are o detinere de 25,86%. Valoarea de piata a companiei este de 4,36 milioane lei (1,03 mil. euro), conform ultimului pret de 0,905 lei/actiune. Sursa: Wall-Street, 5 ianuarie 2010

    mai mult

  • Azomures a vandut o subsidiara din Dubai pentru 400.000 dolari

    Wall-Street.ro   

    ___
    Producatorul de ingrasaminte Azomures (AZO) a anuntat vanzarea a 80% din Acta Fertilizers DMMC, subsidiara din Dubai, pentru 400.000 dolari, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Cumparatorul firmei, constituite in Dubai Multi Commodities Centre, a fost Sabri Erzin Atach, managerul Acta Fertilizers. Producatorul de ingrasaminte a informat piata despre constituirea acestei societati subsidiare din martie 2008 si despre intentia de a vinde actiunile detinute catre managerul firmei. Azomures a afisat un profit de 6,17 milioane lei (1,46 milioane euro), in primele noua luni, iar in cel de-al treilea trimestru al anului a inregistrat pierderi de 10,65 milioane lei. Azomures are un capital social de 52,6 milioane lei, impartit in 526 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei. Actionarul majoritar al companiei este Eurofert Investments LLC New Castle USA, fond de investitii detinut de Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, cu o detinere de 55,97%. De asemenea, Azomures Holdings LLC Wilmington USA are 19,05% din actiuni. Capitalizarea companiei este de 147,8 milioane lei (34,9 mil. euro) conform ultimei cotatii de 0,281 lei/actiune. Sursa: Wall-Street, 5 ianuarie 2010

    mai mult

  • Transgaz si-a planificat investitii de pana la 400 milioane lei pentru 2010

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   TGN

    ___
    Transportatorul de gaze din Romania, Transgaz, si-a planificat pentru acest an inves-titii de pana la 400 milioane lei, atat in constructia unor conducte noi de gaze naturale, cat si in continuarea lucrarilor demarate in anii anteriori, a declarat directorul general adjunct Ioan Rusu, citat de NewsIn. 'Investitiile planificate pentru 2010 vor fi un pic mai mari decat cele din 2009 si vor fi de pana la 400 milioane lei. Valoarea investitiilor realizate de Transgaz in 2009 sunt estimate la 325 milioane lei. Acestea vor fi sustinute atat din surse proprii, cat si din fonduri structurale', a precizat directorul general adjunct al Transgaz, Ioan Rusu. Astfel, in acest an, compania va demara lucrarile de executie a noi conducte de transport de gaze naturale, dintre care cele mai reprezentative sunt cele de pe tronsoanele: Masloc-Arad, Urziceni-Ploiesti, Plataresti-Balaceanca, Idrifaia-Coroi, Hurezani-Podisor, Craiova-Segarcea-Bailesti-Calafat. De asemenea, Transgaz va continua lucrarile de executie demarate in anii anteriori, pentru tronsoanele Harlau-Bucecea, Biharia-Alesd, Jibou-Gilau, Gheorgheni-Toplita, precum si conducta de interconectare Arad-Szeged, spun reprezentantii Transgaz. 'Lucrarile de investitii planificate pentru 2010 urmaresc asigurarea alimentarii cu gaze naturale in conditii de securitate si siguranta, cu limitarea impactului asupra mediului, modernizarea si retehnologizarea Sistemului National de Transport, precum si devzoltarea acestuia pe directii noi de consum, in scopul asigurarii transportului de gaze naturale destinate distributiilor noi infiintate', au mai afirmat reprezentantii Transgaz. Potrivit acestora, pentru constructia conductei de interconectare Arad-Szeged a fost depusa documentatia pentru obtinerea de fonduri europene, iar pentru constructia conductei Craiova-Segarcea-Bailesti-Calafat urmeaza de asemenea sa se depuna documentatia pentru obtinerea de fonduri europene. Transportatorul national de gaze Transgaz este detinut de statul roman: Ministerul Economiei detine 73,5% din capitalul social al Trans-gaz, Fondul Proprietatea aproximativ 15%, iar restul de 11,5% reprezinta actiunile libere (free-float), care se tranzactioneaza la BVB. Compania Transgaz este listata la categoria I a BVB, cu simbolul TGN. Sursa: Bursa, 5 ianuarie 2010

    mai mult

04.01.2010

  • 10 evenimente fierbinti de urmarit pe Bursa in 2010

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Anul 2009 a fost unul cu putine evenimente pe Bursa, capul de afis fiind tinut de revenirea puternica a actiunilor, cresterile fiind printre cele mai mari din istoria pietei locale. Dupa ce s-au dublat anul trecut, SIF-urile vor fi din nou in centrul atentiei, o eventuala majorare a pragului de detinere putand dezmorti piata. Oferta de preluare a Rompetrol Rafinare, schimbarile de la Banca Transilvania, insolventa Flamingo vor tine si anul acesta prim-planul. Pe de alta parte, brokerii, care au suferit anul trecut din cauza lichiditatii extrem de scazute de pe Bursa, spera la cat mai multe listari, Fondul Proprietatea fiind cel mai asteptat. Iata care sunt in opinia ZF principalele 10 evenimente care ar putea marca Bursa in 2010. 1. Listarea Fondului Proprietatea Asteptata de trei ani, listarea Fondului Proprietatea ramane unul dintre evenimentele care ar putea marca puternic Bursa de la Bucuresti. Activele de circa 3 miliarde de euro ale fondului si participatiile valoroase pe care acesta le detine la cele mai importante companii din sectorul energetic ar putea atrage un interes ridicat din partea marilor investitori straini. Alegerea grupului american Franklin Templeton pentru administrarea fondului ar putea aduce un plus de vizibilitate. Templeton s-a angajat sa inceapa demersurile pentru listarea Fondului Proprietatea imediat ce reprezentantii statului, actionarul majoritar al fondului, vor semna contractul de administrare. 2. Ridicarea pragului de detinere la SIF-uri La mijlocul anului trecut, un grup de parlamentari a lansat o initiativa legislativa care prevedea eliminarea pragului de detinere de 1% de la SIF-uri. Dupa aproape sase luni de dezbateri in comisiile parlamentare, proiectul a trecut de Senat intr-o varianta modificata, care prevede majorarea pragului de la 1% la 5%. Proiectul urmeaza sa fie dezbatut si in Camera Deputatilor in primele luni ale acestui an. Majorarea pragului la 5%, care pare tot mai probabila, ar creste interesul pentru titlurile SIF si ar putea duce la acumularea unor participatii semnificative de catre marii investitori, care vor fi interesati sa se implice si in conducerea SIF-urilor. 3. Ofertele de preluare de la RRC si PTR Investitorii de pe Bursa solicita de un an grupului Rompetrol sa lanseze oferte publice de preluare pentru participatiile minoritare ale Rompetrol Rafinare (RRC) si Rompetrol Well Services (PTR), dupa ce kazahii de la KazMunaiGaz au preluat grupul in 2007. In iulie 2009, CNVM a solicitat grupului sa lanseze oferte de preluare pentru cele doua companii, insa pregatirea documentatiei a durat cateva luni. In urmatoarele saptamani, CNVM ar putea aproba in sfarsit cele doua oferte. Oferta de preluare a Rompetrol Rafinare ar putea fi cea mai mare operatiune de acest fel de pe Bursa. 4. Reorganizarea Flamingo Ceea ce nimeni nu si-ar fi dorit - intrarea in insolventa a unei companii listate la Bursa - s-a intamplat la sfarsitul anului, retailerul electroIT Flamingo International (FLA) cerand protectia in fata creditorilor a tuturor companiilor din grup. Soarta Flamingo depinde acum de ce vor hotari creditorii, dar si de succesul emisiunii de obligatiuni convertibile prin intermediul careia compania urmareste sa stranga 7 mil. euro de la actionari si de la investitorii de pe Bursa. 5. Schimbarile din actionariatul Bancii Transilvania Banca Transilvania (TLV) ramane si in 2010 unul dintre cei mai urmariti emitenti de pe Bursa, in conditiile in care schimbarile din actionariat de la finele anului trecut ar putea continua sau ar putea aduce modificari si in conducerea bancii. Bank of Cyprus, care a preluat o participatie de 9,7% din TLV, ar putea incerca sa-si majoreze detinerea sau ar putea pretinde un loc in Consiliul de Administratie. Atentia tuturor este indreptata insa asupra principalilor actionari, BERD si Horia Ciorcila, care au tot amanat in ultimii ani momentul exitului. 6. Majorarea de capital de la Petrom Cea mai mare companie din Romania ar putea lansa anul acesta cea mai mare majorare de capital, Petrom propunandu-si sa atraga circa un miliard de euro de la principalii actionari (OMV, Ministerul Economiei si Fondul Proprietatea), dar si de la investitorii de pe Bursa. O participare masiva a investitorilor la o astfel de operatiune ar arata ca piata romaneasca de capital reprezinta o sursa viabila de finantare si ar putea stimula si listarea unor companii de stat. 7. Listarea Bursei de la Bucuresti la Bursa Actionarii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si-au dat acordul de principiu pentru listarea pe platforma proprie inca de la sfarsitul lui 2008, iar listarea efectiva ar putea avea loc chiar anul acesta, in conditiile in care tot mai multe firme de brokeraj care detin pachete de actiuni la BVB sunt insteresate sa-si vanda actiunile pentru a face rost de lichiditati. Bursa de la Bucuresti are un capital social de 76 mil. lei si peste 300 de actionari, majoritatea fiind firme de brokeraj si brokeri ai acestora. 8. Lansarea pietei de actiuni la Sibex Bursa din Sibiu (Sibex), operatorul principalei piete futures din Romania, a anuntat ca va lansa pana la finele lunii ianuarie propria piata de actiuni, urmarind astfel sa concureze Bursa de la Bucuresti. Concurenta dintre cele doua piete ar putea duce pe termen lung la reducerea costurilor de listare pentru companii si a celor de tranzactionare pentru investitori. In prima faza, Bursa din Sibiu intentioneaza sa se listeze pe propria platforma, pe care s-ar mai putea lista si companii private precum Adeplast Oradea. 9. Revenirea investitorilor straini In fiecare an, ochii tuturor investitorilor locali stau pe pietele internationale, iar evolutia Bursei de la Bucuresti se coreleaza puternic cu evolutia burselor externe. Un rol important in evolutia Bursei l-au avut in ultimii ani investitorii straini, care prin actiunile lor au impulsionat sau au franat cresterile sau scaderile pietei. Strainii au redevenit cumparatori neti pe Bursa in 2009, dupa ce in 2008 au retras bani din piata contribuind la prabusirea acesteia. O intrare mai puternica a fondurilor straine pe piata locala este conditionata insa de redresarea situatiei economice. 10. Intrarile in fondurile de pensii si in fondurile de actiuni Investitorii institutionali locali au fost foarte slabi pana acum, avand o influenta extrem de redusa in evolutia Bursei. Cresterea activelor fondurilor de pensii private ar putea aduce insa mai multi bani pe piata de capital, la fel ca si o crestere a subscrierilor in fonduri de actiuni si diversificate, care au inregistrat anul trecut printre cele mai mari randamente din ultimii ani. Continua cresterea Bursei? Anul 2009 a fost nesperat de bun pentru Bursa de Valori Bucuresti, aducandu-le investitorilor unele dintre cele mai mari castiguri din ultimii ani, cand toata economia se prabusea in jur. O crestere de peste 60% a indicelui BET si castiguri de peste 100% pe patru dintre SIF-uri reprezinta performante cu care investitorii de pe Bursa nu s-au mai intalnit de patru ani. Intrebarea este daca aceste cresteri vor continua si in 2010. Majoritatea brokerilor mizeaza in continuare pe o evolutie pozitiva a Bursei, insa considera ca este putin probabil sa se repete castigurile de anul trecut. Daca revenirea de pana acum a fost mai mult de natura psihologica, pentru ca evolutia pozitiva sa continue este necesara si o imbunatatire fundamentala a indicatorilor macroeconomici si a rezultatelor companiilor listate. Faptul ca economia nu da deocamdata semne de revenire, iar situatia din intreaga regiune este privita cu neliniste de catre analisti si investitori, ar putea determina unele corectii in prima parte a anului, insa brokerii spera ca evolutiile pozitive vor reveni in a doua parte a anului, odata cu primele semne de revenire economica. O eventuala corectie ar fi un prilej bun pentru investitori sa cumpere actiuni mai ieftine, asa cum s-a intamplat la inceputul anului trecut, cand titlurile de pe Bursa au scazut cu peste 25% pentru a-si dubla sau tripla ulterior valoarea. Cu toate cresterile din 2009, actiunile listate au recuperat doar o parte din pierderile din 2008, pana la nivelurile din 2007 fiind inca loc de crestere. Pe de alta parte, rezultatele financiare ale companiilor au scazut in continuu incepand din 2008. Sursa: Ziarul Financiar, 4 ianuarie 2010

    mai mult

  • Seful celui mai mare SIF spune ca anul viitor va fi mult mai greu

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SIF3

    ___
    Mihai Fercala, presedintele si directorul general al SIF Transilvania (SIF3), spune ca anul 2010 va fi mult mai dificil pentru piata de capital decat 2009, prognozand un buget de venituri si cheltuieli la jumatatea celui estimat pentru anul in curs. 'Anul 2010 nu va fi un an fast pentru SIF-uri si nici pentru piata de capital in ansamblu. Va fi mult mai greu decat in 2009 din perspectiva cresterii somajului, a politicilor bugetare de austeritate, precum si a reducerii investitiilor in economie, aspecte la care SIF-urile sunt sensibile', a spus Mihai Fercala, presedintele SIF3. SIF Transilvania a incheiat primele 11 luni ale anului cu cel mai ridicat nivel al activelor nete din randul celor cinci societati de investitii financiare, respectiv 1,62 mld. lei (382 mil. euro). Fata de finalul anului trecut, activele nete ale SIF3 au inregistrat un avans de peste 20% (14% in euro). Pentru anul in curs, societatea si-a bugetat un profit net de 55 de milioane de lei si venituri totale de 107,7 milioane de lei, rezultate pe care le-a depasit inca din primele noua luni gratie vanzarii participatiei de 3,4% detinuta la Bancpost in schimbul a peste 12 milioane de euro. Astfel, profitul raportat de SIF3 in primele 11 luni a urcat pana la aproape 123 de milioane de lei (29 de milioane de euro), mai mult decat dublu fata de estimarile initiale. 'Indicatorii de buget pentru anul 2010 vor fi la jumatate din ceea ce am bugetat pentru 2009. Ne este foarte greu sa facem estimari optimiste, pentru ca nu se stie daca vom incasa dividende de la companiile din portofoliu. Astfel ca vom fi prudenti si nu vom mai face investitii in companiile din portofoliu. Resursele noastre vor fi pastrate pentru majorarile de capital la care vom fi nevoiti sa participam pentru a ne mentine participatiile', a continuat Fercala. SIF3 detine participatii la 267 de companii, expunerile cele mai ridicate fiind pe companii din sectoarele de turism si financiar-bancar. Participatiile detinute la banci sunt de departe cele mai valoroase, avand in vedere ca anul acesta cele cinci SIF-uri au incasat cumulat peste 240 mil. lei sub forma de dividende de la BCR. Cum rezultatele financiare anuntate anul acesta de BCR si BRD, cele mai mari banci la care SIF-urile detin participatii, sunt sub nivelul celor din 2008, dividendele - principala sursa de lichiditate pentru SIF-uri - vor inregistra scaderi semnificative. Anul viitor, in februarie, proiectul legislativ privind ridicarea pragului de detinere la SIF-uri, de la 1% la 5%, ar putea intra in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor. In primavara acestui an, actionarii SIF Transilvania au aprobat la mijlocul lunii martie ridicarea pragului de detinere de la 1%, pana la 5%, insa Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare nu a aprobat decizia actionarilor motivand ca este ilegala. 'Ridicarea pragului la SIF-uri este un experiment artificial, analistii si investitorii ar trebui sa se gandeasca la cum sa imbunatateasca per ansamblu piata de capital si nu doar la nivelul anumitor emitenti. Nu vor fi rezolvate problemele pietei de capital, ci doar vor fi cateva zile de cresteri pe actiunile SIF-urilor, care in cele din urma vor reveni la niveluri normale', a conchis Fercala. Evenimentele anului pentru SIF3 In martie, actionarii SIF3 au aprobat majorarea pragului de detinere de la 1% la 5% cu mentinerea pragului de vot la 1%. Mihai Fercala a fost reales in functia de presedinte. In iunie, SIF3 vinde catre SIF Muntenia (SIF4) 13% din Santierul Naval Orsova (SNO) si cumpara de la SIF4 10% din magazinul Cocor, fiecare tranzactie fiind in valoare de 2,2 mil. euro. Tot in iunie, SIF3 vinde participatia de 3,5% din Bancpost catre grupul grec EFG Eurobank pentru 12,75 mil. euro. In august, SIF3 stinge litigiile cu Cocor dupa 5 ani de procese, prin cumpararea de la Cocor a participatiei minoritare de la Euxin Constanta si vanzarea catre Cocor a participatiei minoritare la Cocor Turism. Sursa: Ziarul Financiar, 4 ianuarie 2010

    mai mult

Pagina

inchide