12.05.2010
-
În 2010, Prospecțiuni nu reușește să-și conserve avansul de anul trecut
Curierul National
___
Compania anticipează un profit net cu 21% mai mic pentru 2010
Cu toate acestea, câștigul pe acțiune raportat la prețul din piață se menține atractiv
Activitatea societății este finanțată exclusiv din resursele proprii, Prospecțiuni neavând datorii
Conducerea societății Prospecțiuni SA București (PRSN), parte a grupului Tender, estimează pentru acest an o cifră de afaceri în scădere de 11% comparativ cu 2009, de 201 milioane lei, profitul net urmând să se cifreze la 32,25 milioane lei, cu 21% mai redus decât anul trecut. Potrivit reprezentanților companiei, bugetul de venituri și cheltuieli prezentat ieri în cadrul unei conferințe de presă este foarte conservator, acesta putând să fie îmbunătățit de semnarea unor noi contracte.
Gehrig Schultz, CEO-ul Prospecțiuni a precizat că firma derulează în prezent contracte pentru prospecțiunile unor câmpuri petroliere atât la Dehloran, în Iran, cât și pentru OMV Petrom la Moreni, Independența și Sinești. Un alt beneficiar este compania Amronco. Dintre contractele potențiale, Schultz a amintit unul cu Romgaz pentru Grebeniș, cu Petrom în proiectul Mega 3D, cu Hunt pentru Adjud, dar și negocierile pe care firma le are cu societăți din Spania și Maroc. În paralel, compania face eforturi de diversificare a activității, atât pentru domeniul geotermal unde deja are un contract în SUA cu Procter & Gamble și se află în discuții pentru contracte în Italia și Spania, dar și în proiecte multiclient și proiecte de mediu.
Reducere de 15% a veniturilor din exploatare pentru 2010
Estimările bugetului de venituri și cheltuieli indică a reducere cu 11% a cifrei de afaceri, de la 225,18 milioane lei în 2009, la 201 milioane lei pentru anul în curs. Chiar și în aceste condiții, rezultatele rămân semnificativ mai bune decât în 2008, când cifra de afaceri a fost de numai 124,63 milioane lei. În ceea ce privește veniturile, acestea ar urma să se diminueze cu 14%, de la 241,18 milioane lei în 2009, la 207,88 milioane lei în 2010. Cash-flow-ul este însă ridicat dacă îl raportăm la 2008, când veniturile s-au situat la 142,5 milioane lei. Venitul din exploatare asigură baza în continuare, volumul acestuia fiind preconizat pentru 2010 la 204,15 milioane lei, cu 15% mai mic decât în 239,19 milioane lei, dar semnificativ mai ridicat decât în 2008, când era de 141,06 milioane lei. Conducerea companiei încearcă să compenseze contracția veniturilor cu reduceri pe partea de cheltuilei. Astfel, după ce în 2009, acestea s-au cifrat la 190,54 milioane lei, pentru anul acesta sunt estimate la doar 168,12 milioane lei, în scădere cu 12%.
Profitabilitatea firmei va scădea cu o cincime
Dinamica este similară și în cazul profitului. Atât profitul brut, cât și profitul net ar urma să se micșoreze cu 21%. Astfel, profitul brut se va reduce de la 50,64 milioane lei în 2009, până la 39,76 miliane lei anul acesta, iar profitul net va coborî de la 41,05 milioane lei, la 32,25 milioane lei.
Anul trecut firma a reușit să îmbunătățească dramatic acest indicator, în 2008 profitul net fiind doar cu puțin peste 3 milioane lei. Calculat la profitul net preconizat pentru anul în curs, rezultatul pe acțiune este de 0,045 lei. Raportat la prețul de piață al ședinței de tranzacționare de ieri, de 0,7 lei/acțiune, observăm că titlurile PRSN nu s-au îndepărtat de valorile de evaluare fundamentale.
O companie fără datorii
Prospecțiuni își finanțează activitatea exclusiv din propriile surse de cash-flow, a precizat la întrebarea Curierului Național Gehrig Schultz. 'Nu avem niciun fel de datorii. Avem acces la o linie de credit pe care însă nu am utilizat-o niciodată. Ne finanțăm întreaga activitate din cash-flow', a declarat CEO-ul companiei. Pentru 2010, Prospecțiuni are în vedere derularea unor programe de investiții de 40,28 milioane lei, majoritatea urmând să fie direcționate către achiziționarea de echipamente seismice. -
Ductil Buzău a avut un profit de doar 117.000 lei pe primul trimestru
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Compania Ductil Buzău, producător de electrozi și echipamente de sudură, a încheiat primul trimestru cu un profit de doar 117.000 lei, după ce în perioada similară a anului trecut câștigul net al companiei a fost de 2,9 milioane de lei. Rezultatul slab din acest an se datorează în principal pierderilor financiare, deoarece din exploatare profitul a fost de 1,8 milioane de lei, mai mult chiar decât câștigul obținut la acest capitol anul trecut, de 1,3 milioane lei.
Veniturile companiei au ajuns în primul trimestru la 30,8 milioane lei, cu 21% mai puțin față de perioada similară a anului trecut, când nivelul acestora ajunsese la 39,1 milioane lei. Și cheltuielile firmei au scăzut, dar doar cu 15%, de la 35,6 milioane de lei la 30,1 milioane de lei, iar cifra de afaceri s-a restrâns cu 14%, de la 35,6 milioane de lei la 30,7 milioane de lei.
'Producția de electrozi de sudură obținută a fost de 3.707 tone, din care producția destinată exportului a fost de 2.574 tone, reprezentând 69,4% din total', se arată în raportul companiei remis Bursei de Valori București.
Ductil Buzău este controlată în proporție de 71,83% de firma FRO-Airliquid Welding SPA din Italia, în timp ce fondul de investiții Broadhurst Investments Limited are 11,71% din acțiuni. -
Sibex a trecut pe pierderi in primul trimestru al anului
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (SBX) a raportat o pierdere de 360.478 lei (87.707 euro) in primul trimestru, comparativ cu profitul de 26.404 lei obtinut in perioada similara a anului trecut. -
CNVM a autorizat sucursala din Romania a Franklin Templeton
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) a autorizat sucursala din Romania a societatii de administrare a investitiilor Franklin Templeton Investment Management Ltd, in sedinta de astazi, a informat institutia. -
Videanu: Listam Romgaz la Bursa de Valori Bucuresti in 9 luni
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri, Adriean Videanu, a declarat ca in curand va demara procedura de evaluare si documentatia necesara pentru ca in noua luni sa listeze la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) un pachet de 10-15% din... -
Azomures, profit de 11 ori mai mare in primele trei luni din 2010
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Producatorul de ingrasaminte chimice Azomures (AZO) a inregistrat un profit net de 22,6 milioane lei (5,48 mil. euro) in perioada ianuarie-martie din 2010, de 11 ori mai mare decat rezultatul din intervalul similar al anulu trecut. -
Un grup de actionari vor un plan de reducere a creantelor Contor Group
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Un grup de actionari format din SIF Banat-Crisana (SIF1), Carcaradon BV si doua fonduri detinute de MEI, Middle Europe Opportunity III si MEI Roemenie en Bulgarije, solicita directorului general al Contor Group (CGC) prezentarea unui plan de reducere a... -
Profit de 1,84 milioane lei pentru Compa Sibiu in T1
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL CMP
___
Producatorul de piese auto Compa Sibiu (CMP) a raportat un profit net de 1,84 milioane lei (0,44 mil. euro) in primul trimestru al anului, fata de rezultatul de 76.840 lei inregistrat in primele trei luni din 2009, confom datelor financiare transmise... -
Profitul trimestrial al VAE Apcarom s-a redus de 21 ori
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Producatorul de material rulant VAE Apcarom (APC) a inregistrat un profit in primul trimestru al anului de 0,21 milioane lie (0,05 mil. euro), de 21 de ori mai mic decat rezultatul din perioada similara din 2009. -
CNVM a spart pusculita cu rezerve pentru a putea plati salariile
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de reglementare si supraveghere a pietei de capital, a folosit mare parte din excedentul de aproape 25 mil. lei acumulat in anii de dinaintea crizei pentru a-si acoperi cheltuielile curente si plata salariilor in 2009 si 2008.
Pagina