11.11.2011
-
Gazprom vrea să pună mâna pe Oltchim prin intermediari
Jurnalul National OLT
___
Producătorul rus de energie electrică TISE este interesat să cumpere pachetul majoritar de acțiuni la combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, potrivit Ministerului Economiei. -
Fondul de investiții NEPI a înregistat un profit atribuibil acționarilor de 8,5 mil.euro
ZF RO - FONDURI MUTUALE NEP
___
Fondul sud-african de investiții imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a înregistrat în primele nouă luni un profit atribuibil acționarilor de 8,5 milioane euro, iar veniturile din chirii au cumulat 24,4 milioane euro. -
Kazahii au trecut din nou pe pierdere la Petromidia
ZF RO - FONDURI MUTUALE RRC
___
Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie a grupului petrolier Rompetrol, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o pierderi de 322,1 milioane de lei (76,6 milioane de euro), după ce în primul semestru compania reușise să treacă pe profit înregistrând un câștig de 179,6 milioane de lei (42,7 milioane de euro). -
Bursa nu mai are timp să recupereze ce a pierdut anul acesta
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de la București a scăzut cu 0,5prc, într-o piață în care acțiunile SIF-urilor au înregistrat creșteri cuprinse între 2,3prc și 4,7prc, în timp ce lichiditatea a continuat să fie asigurată în principal de tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP). -
Seceta și deprecierea leului au dus Transelectrica pe pierdere în T3, tocmai când statul se pregătește să mai vândă 15prc din companie
ZF RO - FONDURI MUTUALE TEL
___
Transelectrica București (TEL) a trecut pe pierdere în trimestrul trei, cu un rezultat negativ de 25,2 mil. lei (5,9 mil. euro), după ce în intervalul similar din 2010 consemnase un câștig net de 63,3 mil. lei (14,9 mil. euro). -
Vânzările în panică ale investitorilor au urcat profitul Bursei cu 84prc
ZF RO - FONDURI MUTUALE BVB
___
Profitul operatorului bursier BVB a urcat în perioada iulie - septembrie din acest an cu 84prc, la 3,3 mil. lei (0,8 mil. euro), ca urmare a rulajelor ridicate cu acțiuni realizate pe bursă în trimestrul trei, în special cu titluri ale Fondului Proprietatea (FP). -
FP riscă să-i fie redusă participația la Nuclearelectrica. Politica de dividend a fondului i-ar putea pune probleme pe termen lung
ZF RO - FONDURI MUTUALE FP
___
Ministerul Economiei intenționează să majoreze capitalul social al Nuclearelectrica cu sumele alocate anual pentru aprovizionarea cu apă grea a centralei de la Cernavodă. Fondul Proprietatea spune că prin această operațiune valoarea deținerii sale în Nuclearelectrica s-ar putea reduce cu până la 266 mil. lei, dacă nu va subscrie la rândul lui cu numerar, potrivit unui raport transmis ieri bursei. -
Pețitori pentru Oltchim: un grup rusesc vrea pachetul majoritar
ZF RO - FONDURI MUTUALE OLT
___
Compania rusească TISE, cu activități în domeniul energetic, este interesată de achiziția pachetului majoritar pe care statul român îl va vinde anul viitor din combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. -
Drumul dintre 1% si 5%
Prime Transaction
___
... investitorii conservatori ramanand de multe ori intr-o zona neutra. Comentariu de Adrian Barbulescu, director adj. operatiuni in cadrul societatii de brokeraj Prime Transaction
10.11.2011
-
FP, derivatele si al doilea val de criza au propulsat profitul BVB
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL BVB
___
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a facut in primele noua luni din acest an un profit net de 15,8 mil. lei, cu 156,2prc mai mare decat cel din perioada similara de anul trecut.
Pagina