09.01.2012
-
Pragul de la SIF-uri a trecut și de președinte, dar bursa nu a reacționat
ZF RO - FONDURI MUTUALE EBS LION SIF2 SIF3 SIF4
___
Președintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind promulgarea actului normativ de modificare a Legii 297/2004 privind piața de capital, care prevede ridicarea pragului maxim de deținere la SIF-uri de la 1prc la 5prc, iar legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. -
La ce mai folosește bugetul Transelectrica?
ZF RO - FONDURI MUTUALE TEL
___
Conducerea companiei de transport al energiei electrice Transelectrica București (TEL) și-a bugetat pentru acest an un profit brut de 51,7 mil. lei (circa 12 mil. euro), potrivit completărilor pentru ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor (AGA), publicate pe bursă. -
Cum s-a luat decizia care a declanșat scandalul Romgaz?
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
La începutul lunii octombrie 2009 Ziarul Financiar publica un articol în care companiile de talie mai mică în comparație cu giganți precum InteAgro sau Azomureș spuneau că decizia de a alimenta industria chimică și cea producătoare de energie electrică exclusiv cu gaze din producția internă nu era corectă, mai ales în contextul în care criza economică făcuse ca gazul intern să fie suficient pentru toată lumea ca urmare a căderii.
08.01.2012
-
Surse: Lucian Anghel are cele mai mari sanse la presedintia CA de la Bursa
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL BVB
___
Cu doar o zi inainte de alegerile de luni la BVB, economistul sef al BCR, Lucian Anghel, pare sa aiba cele mai mari sanse pentru pozitia de presedinte al CA de la Bursa, reusind sa coalizeze aproximativ 50prc din voturi, au declarat surse din piata de... -
Totul pana la 'inchiderea' urnelor: Sefii Bursei pun pe masa realizarile din ultimii doi ani
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL BVB
___
Cu doua zile inaintea celor mai disputate alegeri din istoria Bursei de Valori Bucuresti (BVB), actualii administratori au publicat o lista a relizarilor din ultimii doi ani. De remarcat ca numarul acestora s-a dublat comparativ cu un raport similar... -
Finantele mai aveau de distribuit 0,02prc din actiunile FP la final de 2011
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL FP
___
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a transferat in luna decembrie 1,48prc din actiunile Fondului Proprietatea (FP) pentru despagubiri, astfel ca statul mai poate acorda doar 0,02prc din titluri, iar compania de investitii Manchester Securities Corp, cel... -
Lucian Anghel, BCR: Vreau ca BVB sa ajunga sa fie consultata in problemele economice majore
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL BVB
___
Candidatura lui Lucian Anghel pentru presedintia Bursei de Valori Bucuresti a fost o surpriza pentru intreaga piata. Acest anunt, pe fondul convocarii AGA de un grup format in majoritate din banci, este semnalul intrarii operatorului intr-o alta etapa,... -
BVB convoaca AGA pentru trecerea la sistemul dualist. Miza pentru alegerile de luni creste
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL BVB
___
Administratorii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au hotarat sa convoace AGA Ordinara si Extraordinara in care actionarii vor decide pentru sau impotriva trecerii la sistemul de conducere dualist. Cine obtine la alegerile de luni un loc in actualul... -
Legea privind cresterea pragului maxim de detinere la SIF-uri, promulgata
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL LION SIF2 SIF3 SIF4
___
Presedintele Traian Basescu a semnat decretul privind promulgarea actului normativ de modificare a Legii 297/2004 privind piata de capital, textul legislativ - adoptat de Camera Deputatilor in 15 decembrie - prevazand cresterea pragului maxim de... -
Evenimentele anului 2011 si ganduri pentru 2012
EconomicTimes.ro
___
Dupa un an dificil, dominat de o acutizare a lipsei de incredere in capacitatea guvernelor de a stopa cresterea datoriilor suverane, anul 2011 poate fi incadrat drept un an dificil si diferit de tiparele obisnuite. In aceste conditii, o sinteza a evenimentelor care au miscat indicii autohtoni, nu arata un tablou dramatic. Care au fost [...]
Pagina