30.04.2012
-
Petrom dă dividende record. La Viena se duc 205 milioane euro
ZF RO - FONDURI MUTUALE SNP
___
Acționarii celei mai mari companii locale, Petrom, unde grupul austriac OMV controlează pachetul majoritar, au aprobat ,,în unanimitate' distribuirea în acest an a unor dividende record, cu o valoare cumulată de 1,76 mld. lei (402 mil. euro) din profitul anului trecut, acestea fiind cele mai mari dividende acordate de o companie locală. -
Petrom plătește cele mai mari dividende din istorie: 1,76 mld. lei
ZF RO - FONDURI MUTUALE SNP
___
Austriecii de la OMV, statul și FP își vor împărți grosul dividendelor Petrom. OMV a recuperat banii plătiți statului în 2004 pentru preluarea celei mai mari companii românești. -
Revoluția de la SIF Muntenia ajunge în instanță, iar dividendele rămân în aer
ZF RO - FONDURI MUTUALE SIF4
___
Adrian Andrici, unul dintre cei mai puternici investitori de pe bursă, a atacat la Tribunalul București înregistrarea hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de la SIF Muntenia din 12 aprilie 2012 și susține că procesul-verbal publicat de conducerea SIF este diferit de cel anunțat în AGA.
29.04.2012
-
Ce-i de urmărit în următoarea săptămână pe bursă
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa a întrerupt săptămâna trecută seria corecțiilor, în condițiile în care investitorii au așteptat hotărârile adunărilor generale ale acționarilor (AGA) pentru a decide ce fac în continuare. -
Plan de investitii de 200 miliarde euro pentru proiecte in parteneriat public-privat
income
___
Comisia Europeana (CE) pregateste un plan de investitii de pana la 200 miliarde de euro, finantate din surse publice si private, pentru a revigora cresterea economica in Europa, au declarat surse europene pentru El Pais, preluat de Les Echos. -
Rompetrol mizeaza pe investitii de 3,7 milioane de dolari in 2012
income PTR
___
Actionarii Rompetrol Well Services au aprobat pentru 2012 un buget de investitii in suma de 3,702 milioane dolari, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucuresti. Bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an prevede un profit net in... -
Germania: Pactul fiscal va reda increderea in pietele financiare
income
___
Ministrul german al finantelor, Wolfgang Schauble, este ferm convins ca pactul fiscal semnat de 25 dintre cele 27 de state membre UE va intra in vigoare si va reda increderea in stabilitatea pe termen... -
Investorii au scos 18,6 mld.dolari din fondurile de acțiuni, maximul ultimilor 17 ani
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
În această lună, investitorii globali au retras din fondurile de acțiuni cele mai mari sume înregistrate în luna aprilie în ultimii 17 ani în contextul escaladării temerilor că economia europeană merge din ce în ce mai prost, potrivit Bloomberg. -
Ponta: Intentia mea este ca FMI sa plece cu o noua scrisoare de intentie
income
___
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat ca intentia sa este ca delegatia FMI, BM si CE, care se afla in aceste zile la Bucuresti, sa plece din Romania cu o noua scrisoare de intentie semnata de un guvern care are asemenea puteri, aratand ca isi doreste ca Guvernul sa obtina votul in... -
Sarkozy anticipeaza o participare masiva la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale
income
___
Presedintele in exercitiu Nicolas Sarkozy a declarat cu o saptamana inaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Franta, intr-un interviu acordat saptamanalului Parisien Dimanche, ca anticipeaza o participare masiva la votul din 6 mai.
Pagina