03.01.2013
-
Leul s-a apreciat pe interbancar. Cursul a coborât până la 4,4140 lei/euro
ECONOMICA.NET
___
Moneda națională s-a apreciat la deschiderea primei sesiuni din acest an, iar cotațiile au coborât până la 4,4140 lei/euro, într-o piață dominată de vânzări de valută din partea jucătorilor străini, potrivit dealerilor. -
Bursa deschide prima ședință a anului cu aprecieri de 2%
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Cele mai importante 10 titluri de pe bursă înregistrau în debutul ședinței de astăzi creșteri în medie de 2%, în prim plan aflându-se acțiunile Transelectrica, care avansau cu 4% pe cel mai mare rulaj din piață, de 2,3 mil. lei. Titlurile Transelectrica au crescut și în ședința precedentă de la finele anului trecut cu 10,4% ca urmare a unei decizii privind majorarea tarifelor de transport ale companiei. -
Ponta trimite un mesaj dur legat de Fondul Proprietatea: A fost cel mai mare rău pe care puteam să-l facem României
ZF RO - FONDURI MUTUALE FP
___
Anul 2013 se anunță agitat pentru Fondul Proprietatea, care nici după ce statul a terminat despăgubirile cu acțiuni, nu a scăpat de riscul de a se contamina cu neregulile care au infectat sistemul de despăgubire a foștilor proprietari. -
În 2012 a fost Artego, în 2011 a fost Oltchim. Care va fi vedeta bursei în 2013?
ZF RO - FONDURI MUTUALE ARTE OLT
___
Acțiunile producătorului de benzi de cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) au înmulțit de patru ori banii investitorilor în 2012. Titlurile Oltchim, care în 2011 crescuseră cu 440%, au pierdut 53% anul trecut după ce privatizarea a eșuat. În 2013, creșterea ar putea veni tot de la o companie care ar putea fi preluată. -
Relansarea economică ar aduce cel mai mare beneficiu bursei în 2013
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Pentru anul acesta brokerii sunt precauți în ceea ce privește o direcție și se așteaptă la variații ușoare, din cauza rulajelor reduse, dar și a încetinirii creșterii economice la nivel global, care va afecta indirect și piața locală. -
Optimismul general de pe burse la început de an 2013 ar putea molipsi și piața de la București
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursele internaționale au început anul în forță, investitorii fiind cuprinși de euforie după ce Camera Reprezentanților din SUA a aprobat o lege susținută de Senat prin care sunt majorate o serie de taxe pe averea americanilor bogați.
02.01.2013
-
Aurul inchide 2012 in crestere, dar previziunile optimiste au esuat
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL
___
Pretul aurului a crescut si in ultima zi de tranzactionare din 2012, acesta fiind al doisprezecelea an consecutiv in care valoarea metalului pretios a urcat. In ciuda evolutiei pozitive, cresterea aurului a fost departe de estimarile de la inceputul... -
Leul a fost campionul Europei în decembrie, mai are forță și pentru 2013?
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
-
Topul creșterilor de pe bursă în 2012: Investitorii au putut câștiga și de zece ori dobânda bancară
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Anul 2012 a fost cel mai bun din ultimii trei ani din punctul de vedere al creșterilor de pe bursă, indicele BET câștigând aproape 19%, în timp ce indicele BET-FI, care urmărește evoluția acțiunilor SIF șI a Fondului Proprietatea a închis anul cu o creștere de 31%, după ce avusese scăderi în 2010 și 2011. -
Transgaz estimează o cerere de gaze naturale de circa 22 milioane MWh, în ianuarie
ECONOMICA.NET TGN
___
Cererea totală de gaze naturale în luna ianuarie 2013 este estimată la 21,992 milioane MWh, conform propunerii din raportul de fundamentare întocmit de Transgaz și transmis Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Pagina