Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

07.11.2013

  • Hidroelectrica negociază un credit de 400 milioane euro

    Mediafax   

    ___
    Hidroelectrica negociază cu una dintre cele mai mari trei bănci din Europa contractarea unui credit de 400 milioane de euro, pentru retehnologizarea a patru hidrocentrale, potrivit președintelui Consiliului de Supraveghere al companiei, Remus Borza.

    mai mult

  • Șeful BCE surprinde piețele cu reducerea dobânzii la un nou minim record

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Banca Centrală Europeană (BCE) a surprins joi piețele prin reducerea ratei de referință pentru euro la un nou minim record, după ce o scădere abruptă a inflației din zona euro a trimis noi semnale de alarmă privind relansarea economiei blocului comunitar, scrie Reuters.

    mai mult

  • LA ORELE PRANZULUI: Lichiditate de circa 13,61 milioane lei pe BVB

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Piata principala a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, in prima parte a sedintei de tranzactionare de astazi, o lichiditate de aproximativ 13,61 milioane lei (circa 3,07 milioane euro).
    La orele pranzului, indicele compozit BET-C a coborat cu 0,25%, pana la 3.287,06 puncte, iar indicele BET a inregistrat, la randul sau, un declin de 0,34%, la 6.264,04 puncte.
    In ceea ce priveste titl...

    mai mult

  • BVB a făcut un profit de 1,2 mil.euro la nouă luni

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BVB

    ___
    Bursa de Valori București (BVB) a încheiat primele nouă luni din an cu un profit net de 5,46 milioane de lei (1,24 mil.euro) în scădere cu 42% față de rezultatul raportat în același interval al anului trecut. Afacerile bursei au scăzut ușor, cu 2,5%, până la 13,63 milioane de lei (3 mil.euro).

    mai mult

  • BNR a revizuit în scădere prognoza de inflație de la 3,1% la 1,8% pentru 2013 și la 3% pentru 2014

    ECONOMICA.NET   

    ___
    BNR a revizuit semnificativ în scădere prognoza de inflație pentru acest an, de la 3,1% la 1,8%, precum și pentru finele anului 2014, de la 3,1% la 3%, banca centrală anticipând o scădere a ratei sub intervalul de variație în prima parte a anului viitor și apoi o revenire, mai ales din efect de bază

    mai mult

  • BERD vrea să investească anul viitor în România până la 600 milioane euro

    Mediafax   

    ___
    Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vrea să investească anul viitor în România până la 600 milioane euro, nivel probabil similar celui din acest an și din 2012, vizând în principal industria energiei și sectorul bancar.

    mai mult

  • Twitter a atras 1,82 miliarde de dolari prin oferta publică și va debuta joi pe bursa de la New York

    ECONOMICA.NET   

    ___
    Twitter a atras 1,82 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice inițiale în urma căreia acțiunile companiei vor fi listate pe bursa de la New York, capitalizarea de piață a rețelei de microblogging fiind astfel de 14,2 miliarde de dolari.

    mai mult

  • Astăzi toți ochii lumii financiare sunt ațintiți asupra BCE, presată să acționeze pentru a deprecia euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Toți ochii piețelor vor fi astăzi atenți la ce hotărăște Banca Centrală Euro­peană în privința politicii monetare după ce doi lideri europeni de top au făcut presiuni asupra gardianului euro să deprecieze moneda unică și să acționeze pentru majorarea prețurilor astfel încât să stimuleze creșterea economiilor slabe. BCE ar putea da curs propunerilor reducând dobânzile, aflate deja la minime record.

    mai mult

  • BVB a deschis in scadere

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis sedinta de tranzactionare de astazi in scadere, indicele BET-C coborand cu 0,34%, la 3.284,08 puncte.

    De asemenea, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, scade cu 0,4%, fiind cotat la 6.260,58 puncte. Pe de alta parte, BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare plus Fondul Proprietatea, se apreciaza cu 0,22% atingand valoa...

    mai mult

  • LA NOUA LUNI Profitul BVB a scazut cu 42%

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Profitul net inregistrat in primele noua luni de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a situat la 5,5 milioane lei, cu 42% mai putin fata de anul anterior, insa mai mare fata de valoarea bugetata pentru intregul an, se arata intr-un comunicat al BVB.

    Cifra de afaceri a BVB a fost de 13,6 milioane lei in primele noua luni ale anului, nivel apropiat de cel inregistrat in perioada ianuarie-septembrie...

    mai mult

Pagina

inchide