24.02.2014
-
Rezultatele financiare ale companiilor nu au mișcat prea mult bursa
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Raportările financiare preliminare pe 2013 ale companiilor cotate la bursă nu i-au convins pe investitori să intre puternic la cumpărare, chiar dacă unele companii importante au raportat profituri peste așteptări. -
Conpet Ploiești și-a bugetat profituri mai mici. Conducerea încasează un bonus dacă le depășește
ZF RO - FONDURI MUTUALE COTE
___
Transportatorul de țiței Conpet Ploiești (COTE), deținut de stat,și-a bugetat pentru acest an un profit net de 30,3 mil. lei (6,8 mil. euro), cu 10,3% mai redus față de anul precedent, în condițiile în care veniturile companiei sunt prognozate să urce cu 2,7% în același interval, la 399,1 mil. lei (89 mil. euro).
-
Banca Transilvania continua sa isi rascumpere actiuni
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI TLV
___
Din cauza lichiditatii scazute cu care se confrunta Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Banca Transilvania (TLV) a demarat, prin BT Securities, un program de rascumparare a actiunilor proprii, intentionand sa depaseasca 25% din volumul mediu zilnic de tranzactionare a titlurilor stabilit de Regulamentul Comisiei Europene (CE) 2773/2003, conform unui comunicat remis BVB. Totusi, conform regulamentulu... -
PROPUNEREA DE STERGERE A UNEI CREANTE WORLD TRADE CENTER Remus Borza: 'Un posibil alt dosar penal la ASF'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Reporter: La finele lunii decembrie, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a propus, printre sutele de amendamente la ordonanta 32/2012 privind organismele de plasament colectiv in valori mobiliare si societatile de administrare a investitiilor, si scoaterea unei creante fata de World Trade Center (WTC) Bucuresti din portofoliul Fondului Proprietatea. Ce se mai intampla cu initiativa?
Remu... -
Antibiotice si-a propus un profit de 30,5 milioane lei, pentru acest an
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI ATB
___
Producatorul farmaceutic Antibiotice Iasi estimeaza pentru acest an o crestere cu 6% a profitului net, la 30,55 milioane lei (6,7 milioane euro), fata de 2013, si a programat cheltuieli cu investitiile de 34,12 milioane lei (7,5 milioane euro), potrivit bugetului companiei, citat de Mediafax. Pentru 2013 compania a raportat un profit de 28,8 milioane lei. In acelasi timp, Antibiotice Iasi a proi... -
LUDWIK SOBOLEWSKI DOJENESTE DEPOZITARUL CENTRAL: 'Efort si rezultate, nu vorbe frumoase'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Reporter: Sunteti in grafic cu sarcinile pe care vi le-ati asumat prin contract (printre ele cresterea lichiditatii cu 50% si listarea a 5 noi companii, in primul an)?
Ludwik Sobolewski: Da, toate sarcinile pe care le aveam pentru 2013 le-am realizat. Daca vorbim despre ce cuprinde contractul meu, cred ca am realizat chiar putin mai mult decat am avut stabilit. Unele dintre obiective sunt pentru ... -
'OOPS, HE DID IT AGAIN' SIF1 Banat Crisana vrea sa isi lase iar actionarii fara dividende
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI LION
___
Conducerea SIF1 Banat Crisana a propus actionarilor ca, si anul acesta, sa nu fie distribuite dividende , iar profitul sa fie reinvestit, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti. Unii brokeri se asteptau ca SIF1 sa isi remunereze actionarii din profit, dupa ce politica de dividende 'zero', aplicata anul trecut, a starnit un val de nemultumiri. ' Pentru SIF1 ne ... -
MIRCEA URSACHE, ASF: 'Investigam un broker care a operat neautorizat in Republica Moldova'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) investigheaza un broker prezent pe piata noastra de capital care a operat in Republica Moldova fara sa se autorizeze la reglementatorul local, a declarat Mircea Ursache, vicepresedintele ASF responsabil pentru sectorul instrumentelor si investitiilor financiare.
Operatiunile ar fi fost derulate pe piata Forex, potrivit domniei sale.
Mircea Ursache nu ... -
BVB si RASDAQ Crestere de aproape 1%, pe rulaje foarte reduse
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de la Bucuresti a urmat linia burselor externe si a crescut cu 0,87%, intr-o piata unde cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, astfel ca majoritatea actiunilor au continuat sa inregistreze rulaje foarte reduse.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in crestere cu aproape 1%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic...
23.02.2014
-
SIF Banat-Crisana a cumparat 5% din SIF Muntenia, pentru 8,5 mil. euro
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL LION SIF4
___
SIF Banat-Crisana (SIF1) a cumparat in sedinta bursiera de joi un pachet reprezentand 5% din actiunile SIF Muntenia (SIF4), pentru care a platit 38,7 milioane lei (8,5 milioane euro), la un pret cu 6,67% peste ultima cotatie de miercuri a titlurilor...
Pagina