10.07.2020
-
FMI avertizeaza ca reducerea prea curand a cheltuielilor ar putea pune in pericol relansarea
Ager Press
___
Datoria publică mondială va urca în acest an până la cel mai ridicat nivel atins vreodată, 101,5% din Produsul Intern Brut mondial, depăşind vârful atins la sfârşitul cel de-al doilea război mondial, subliniază responsabilii Fondului Monetar Internaţional într-un articol publicat vineri pe blogul instituţiei, informează AFP. -
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie
Financial Intelligence
___
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,6% în luna iunie a acestui an, de la 2,3% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,35%, serviciile cu 2,78%, iar mărfurile nealimentare cu 0,68%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. -
Agerpres: CEZ va îngheţa procesul de vânzare a activelor din România dacă ofertele nu sunt suficient de atractive
Financial Intelligence
___
Grupul ceh de utilităţi CEZ nu este presat de timp în procesul de retragere de pe piaţa din România şi ar putea îngheţa vânzarea activelor locale dacă nu obţine preţul dorit, a declarat, vineri, Ondrej Safar, country manager CEZ România, într-o întâlnire cu presa, potrivit Agerpres. -
Tranzactie “mamut” cu actiuni SIF Banat-Crisana: Un pachet de 1,8% din numarul de actiuni a schimbat vineri proprietarii in trei tranzactii in valoare de 21 mil. lei
ZF RO - FONDURI MUTUALE LION
___
-
LA MIJLOCUL SEDINTEI: Lichiditate de 2,30 milioane de euro pe BVB
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Indicii de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat in prima parte de tranzactionare de astazi, o lichiditatea de 11,13 milioane de lei (2,30 milioane de euro).
La orele pranzului, principalii indici BVB erau in teritoriu mixt.
Indicele BET, al celor mai lichide saisprezece actiuni, a scazut cu 0,72%, la 8,483.51 puncte, iar indicele BETPlus a scazut cu 0,71% la 1,270.76 puncte.
... -
Indicii BVB au deschis in depreciere
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Indicii de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au deschis in depreciere sedinta de tranzactionare de astazi.
Indicele BET, al celor mai lichide saptesprezece actiuni, se afla in scadere cu 0,35%, fiind cotat la 8,515.01 puncte.
Indicele BETPlus se depreciaza cu 0,34 %, la 1,275.53 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return scade cu 0,35%, la 14,199.10 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este... -
Instanta mentine rezolutia Registrului Comertului cu privire la o hotarare a AGA SIF Oltenia din 28 aprilie
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Instanta a respins ca neintemeiata plangerea formulata de SIF Banat-Crisana (SIF1) impotriva rezolutiei Directorului Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Dolj, privind cererea de depunere/mentionare a actelor in vederea publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii AGOA SIF Oltenia din 28 aprilie privind aprobarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli si a Strategiei societatii pent... -
BVB Rulaj de 15,5 milioane lei, cu mult sub media anului
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Valoarea tranzactiilor din sedinta de ieri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a fost de numai 15,5 milioane de lei, cu mult sub media zilnica a anului, de circa 49,36 milioane de lei, in ton cu perioada cu rulaje reduse pe care o traverseaza bursa noastra.
Indicele BET, al celor mai lichide saptesprezece actiuni de la BVB, cu exceptia SIF-urilor, a avut un avans de 0,16%, in timp ce indicele BE... -
ASF a amendat cu 90.000 lei actionarul majoritar al Societatii de Constructii Napoca
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI NAPO
___
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a amendat-o cu suma de 90.000 lei pe Liliana Marchis, ce detine indirect 67,38% din Societatea de Constructii Napoca (NAPO), deoarece nu a depus la ASF documentatia aferenta ofertei de preluare obligatorii si nu a derulat operatiunea, conform prevederilor in vigoare, se arata intr-un raport al supraveghetorului pietei postat, ieri, pe site-ul Bursei de ... -
Daniel Daianu, economist: Companiile de audit au nevoie la randul lor de un control institutionalizat. Economistul spune ca scandalul Wirecard ridica o serie de intrebari legate de activitatea de reglementare si supraveghere
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Scandalul Wirecard, companie vedeta la bursa de la Frakfurt, implicata intr-o frauda uriasa, a ridicat o serie de intrebari legate de activitatea de reglementare si supraveghere in sectorul financiar, evidentiind nevoia ca auditarea sa fie la randul ei supusa unui control institutionalizat, a declarat economistul Daniel Daianu.
Pagina