Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

03.03.2009

  • Electroputere Craiova ramane fara jumatate din angajati

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   EPT

    ___
    Aproape jumatate din angajatii uzinei Electroputere Craiova sunt la un pas de concediere a anuntat, ieri, presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa. Domnia sa a explicat: 'La Electroputere ne asteptam sa se intample un eveniment neplacut. In acest moment se face o evaluare a angajatilor, in situatia de a pleca acasa fiind 1.000 de salariati. Noi am avut o intalnire cu prefectul si cu sindicalistii pentru a gasi solutii. Atunci cand au preluat uzina eu am intrebat partea patronala daca are de gand sa dezvolte un proiect imobiliar si mi s-a spus ca nu. Asteptam sa ne spuna ca in aceasta perioada nu se fac concedieri. Luam in calcul sa avem si o intalnire cu patronatul arab'. Potrivit Newsin, reprezentantii salariatilor au apelat la autoritatile publice doljene pentru a gasi impreuna solutii ca numarul disponibilizatilor sa nu fie atat de mare. Liderul Sindicatului Liber 'Electroputere', Aurel Bojenoiu, a declarat: 'Dupa calculele noastre nu ar trebui sa fie concediati mai mult de 300 de salariati. Societatea este acum intr-un proces de evaluare, un lucru bun de altfel, pentru ca asa putem vedea in ce situatie ne aflam. Noi avem comenzi in prezent insa nu la intreaga capacitate. Ar trebui facuta o reorganizare pe spatii de productii mai mici, si totodata anumite reduceri de cheltuieli'. La uzina Electroputere Craiova, a carei proprietar este firma saudita Al Arrab, activeaza in prezent 2.540 de salariati. Sursa: Bursa, 3 martie 2009

    mai mult

02.03.2009

  • Nemtii de la PCC cer demisia lui Roibu de la Oltchim

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   OLT

    ___
    Conducerea grupului german Petro Carbo Chem (PCC), principalul actionar minoritar al Oltchim, va propune la finele acestei luni actionarilor companiei revocarea lui Constantin Roibu din functia de director general al combinatului chimic. PCC justifica inlocuirea lui Roibu din aceasta functie prin faptul ca el ocupa si functii administrative si se afla la conducerea unei alte societati, Prochem Invest, fapt pentru care nu ar avea timpul necesar sa se dedice integral managementului Oltchim si sa reprezinte interesele combinatului. Constantin Roibu (desen) nu a putut fi contactat ieri pentru comentarii. El se afla la conducerea Oltchim din 1991, ocupand de atunci functii precum director general, manager, administrator unic si presedinte al Consiliului de Administratie al societatii controlate de stat. Roibu a obtinut in 2007 venituri de 170.000 de lei (circa 51.000 de euro) din salariul de director general si din indemnizatia de presedinte ale consiliului de administratie, la care se adauga circa 36.400 de euro din indemnizatiile aferente pozitiilor pe care le ocupa in consiliile de administratie ale mai multor companii din grupul Oltchim si 341.000 de lei (102.000 de euro) din drepturi de proprietate intelectuala cedate companiei. Veniturile sefului de la Oltchim sunt comparabile cu cele ale executivilor din mediul privat, desi compania a inregistrat in ultimii doi ani pierderi care au cumulat 321,4 mil. lei (87,7 mil. euro). PCC mai propune implementarea unui sistem de administrare dualist la Oltchim. Actionarul minoritar al combinatului mai solicita conducerii sa prezinte un raport cu privire la implicarea societatii Prochem Invest, firma controlata de managerii Oltchim, in activitatile societatii de stat, precum si numarul de salariati ai Oltchim care au subscris actiuni la capitalul social al Prochem Invest. Aceasta din urma a fost infiintata anul trecut cu scopul participarii la procesul de privatizare a Oltchim, care a fost amanat din cauza crizei. Ministerul Economiei si Finantelor detine 53,26% din actiunile Oltchim, iar grupul german PCC este singurul actionar semnificativ al companiei, cu o participatie de 12,89% din capital. Actiunile Oltchim au pierdut vineri 8% din valoare si au coborat pana la un pret de 0,125 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 9,4 mil. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 2 martie 2009

    mai mult

  • Transelectrica: Acordam dividende in 2009 si luam in calcul refinantarea prin Bursa

    Wall-Street.ro   TEL

    ___
    Transportatorul national de energie electrica Transelectrica a anuntat ca va aloca dividende pentru cel putin 50% din profitul pe anul trecut, la cererea statului. Astfel, actionarii companiei vor primi un dividend brut de cel putin 0,268 lei. 'Statul doreste dividende in acest an si cum statul este actionarul majoritar, putem spune ca Transelectrica va fi o surpriza placuta la Bursa', a declarat Razvan Purdila, directorul financiar al companiei. Noul director general al companiei, Adrian Baicusi a anuntat ca anul acesta, cea mai mare parte a banilor vin din venituri proprii. Transportatorul a demarat o licitatie pentru contractarea unui credit de 37-40 milioane de lei, banii necesari pentru acoperirea nevoilor de finantare pentru 2009. 'Pentru anii urmatori, vom lua in calcul si finantarea prin obligatiuni pe piata de capital, dar nu in acest an, tinand cont si de contextul pietei', a spus Adrian Baicusi, directorul general al Transelectrica. El a explicat ca in 2009 conditiile pietei nu sunt prielnice pentru o finantare din piata de capital, printr-o listare suplimentara de actiuni. Dintre planurile de dezvoltare pe termen lung ale companiei, noul director a anuntat intarirea sistemului energetic national din anumite zone strategice (Bucuresti, Dobrogea), reabilitarea sistemului energetic national si dezvoltarea afacerilor emitentului, prin puncte de interconectare. Dintre acestea, cablul submarine ce va lega Romania de Turcia prin Marea Neagra este unul din cele mai importante. In acest moment se desfasoara studiul de fezabilitate al proiectului ce va permite, la finalizarea estimata in primul trimestru al anului viitor, calcularea costurilor si a duratei derularii. “Strategia companiei vizeaza investitii de 2 miliarde de euro in perioada 2007-2020. ESte posibil ca acest plan sa fie majorat cu 15-20% pe parcursul anilor, nu putem spune sigur pentru ca avem foarte multe variabile”, a declarat Razvan Purdila. Compania de transport al energiei electrice Transelectrica a incheiat anul trecut cu un profit net de 39,3 milioane lei (10,68 milioane euro), in scadere cu aproape 22% fata de 2007. Afacerile companiei au insumat 2,92 miliarde lei (796,19 milioane euro), cu 26,3% peste nivelul din anul precedent. Pentru acest an, Transelectrica estimeaza un profit brut de 70 milioane lei, mai mare cu 23% fata de cel pe 2008, si venituri in crestere cu numai 2,7%, datorita cresterii tarifelor de transport. Directorul Transelectrica a explicat ca in aceste estimari au luat in calcul o inflatie de 5,2% si un curs valutar mediu de 4,2 lei/euro. Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica este operatorul de transport de energie electrica si de sistem din Romania, fiind listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) din 29 august 2006. Compania este controlata de stat, care detine prin intermediul Ministerului de Finante 73,69% din actiuni, in timp ce Fondul Proprietatea are o detinere de 13,50%. Sursa: Wall-Street, 2 martie 2009

    mai mult

  • Banca Transilvania cere garantii de stat pentru finantarile in euro, ca sa faca fata competitiei

    HotNews.ro   TLV

    ___
    Banca Transilvania a solicitat garantii guvernamentale pentru nevoile de finantare in euro, ca sa poata concura cu subsidiarele locale ale unor mari grupuri financiare internationale, ce au beneficiat de ajutoare de stat, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Mai multe banci internationale cu subsidiare in Romania au primit ajutoare guvernamentale de la statele de provenienta, prin injectii directe de capital sau prin garantii pentru emisiuni, pentru a face fata mai bine crizei financiare mondiale. Cel mai recent exemplu este Erste Bank, ce detine cea mai mare banca romaneasca, BCR, care a semnat vineri un acord cu guvernul austriac, pentru a-si majora capitalul cu 2,7 miliarde de euro. 'Este o competitie neloiala, atunci cand bancile din Austria, Olanda sau Grecia primesc ajutor de la stat', a declarat Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, intr-un interviu pentru Reuters. 'Este clar ca daca nu ar fi beneficiat de aceste ajutoare, si-ar fi redus activitatea in Romania sau chiar s-ar fi retras de pe aceasta piata. Garantiile de stat pentru finantarile in euro ar fi o idee buna, pentru ca, in caz contrar, am fi dezavantajati', a mai spus acesta. Rekkers a declarat ca Banca Transilvania, ce are o rata de solvabilitate de circa 15%, nu are probleme de lichiditate si nu are nevoie de o infuzie de capital din partea statului. Acesta a adaugat ca, in timp ce guvernul nu sustine bancile cu capital romanesc, a prevazut in bugetul pentru 2009 injectii de capital in CEC Bank si Eximbank, detinute de stat, ceea ce este 'un alt exemplu de situatie incorecta', potrivit lui Rekkers. Analistii avertizeaza din ce in ce mai mult ca bancile din Europa Centrala si de Est ar putea avea nevoie de numerar suplimentar de miliarde de euro, pentru a evita o criza, din cauza creditarii externe masive si a dependentei de linii de imprumuturi din strainatate. Rekkers a spus ca nu este ingrijorat din cauza deprecierii recente a leului, pentru ca majoritatea portofoliilor bancii sunt in lei. Seful Bancii Transilvania a mai spus ca banca va incerca sa fie prudenta, tintind masuri de reducere a costurilor, in timp ce va abandona planurile privind o extindere a retelei de 500 de unitati. Rekkers nu a furnizat detalii suplimentare. Banca Transilvania are active totale de 17 miliarde de lei si a afisat un profit net de 398 milioane de lei anul trecut, cu 17% mai mult decat in 2007. Actiunile Bancii Transilvania s-au depreciat luni pana la un nivel minim al ultimilor cinci ani, de 0,6350 lei, in contextul in care cotatiile titlurilor de pe pietele de capital au coborat la un nivel minim nemaiatins din septembrie 2003, inregistrat luna trecuta, ca urmare a ingrijorarii cu privire la stabilitatea economica a Romaniei si a turbulentelor internationale. Sursa: HotNews, 2 martie 2009

    mai mult

  • Profitul Argus Constanta a crescut in 2008 de 4,4 ori, la 23 milioane lei

    Curierul National   UARG

    ___
    Producatorul de ulei vegetal Argus Constanta a inregistrat anul trecut un profit net de 22,9 mil. lei, de aproape 4,4 ori mai mare decat castigul din 2007, de 5,2 mil. lei, potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise Bursei. Veniturile firmei au avansat in 2008 cu aproape 52%, la 213 mil. lei, in timp ce cifra de afaceri a urcat cu 69%, la 213,8 milioane de lei. In 2007 Argus a consemnat venituri de 140,3 mil. lei si afaceri de 126,2 mil. lei. Cheltuielile producatorului de ulei au crescut anul trecut cu 40,8%, de la valoarea de 135,12 mil. lei din 2007, la 190,33 mil. lei. Sursa: Curierul National, 2 martie 2009

    mai mult

  • Electromagnetica, plus 24% la profit

    Business Standard   ELMA

    ___
    Profitul Electromagnetica Bucuresti a crescut anul trecut cu 24,2%, de la 15,2 mil. lei (4,55 mil. euro) la 18,9 mil. lei (5,1 mil. euro), in principal, ca urmare a majorarii veniturilor cu 33%. Cifra de afaceri a fost de 370 mil. lei (100,5 mil. euro), nivel cu 32,3% peste nivelul din 2007. Compania desfasoara activitati precum productia de aparatura si instrumente de masura, dar si productia si furnizarea de energie electrica. Sursa: Business Standard, 2 martie 2009

    mai mult

  • Profitul Comvex Constanta a urcat de peste doua ori anul trecut

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   CMVX

    ___
    Profitul net al operatorului portuar Comvex Constanta (CMVX) a sporit de 2,2 ori anul trecut, la 33,47 milioane lei (9,09 milioane euro), comparativ cu cel din 2007, in urma dublarii afacerilor, potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise vineri pietei Rasdaq. Afacerile companiei au avansat anul trecut, la 151,68 milioane lei (41,2 milioane euro), fiind de doua ori mai mari decat cele de 75,3 milioane lei, afisate in 2007. Totodata, veniturile Comvex s-au dublat in intervalul ianuarie - decembrie 2008, la 163,72 milioane lei (44,49 milioane euro), fata de incasarile de 80,45 milioane lei din anul anterior. In acelasi timp, cheltuielile au crescut cu 95%, de la 62,28 milioane lei, la 121,73 milioane lei (33,07 milioane euro). Actionarul majoritar al societatii este Solidmet SRL, care controleaza 53,94% din capital, iar Expert Placement Services Limited, tot o subsidiara a grupului Arcelor Mittal, a ajuns sa detina 35,99% din actiunile Comvex, dupa ce a cumparat mai multe pachete de actiuni in luna iulie a anului trecut. Sursa: Bursa, 2 martie 2009

    mai mult

27.02.2009

  • S-a incheiat independenta Petrom fata de banci

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SNP

    ___
    Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie romaneasca, a incheiat anul 2008 cu datorii fata de banci, dupa ce acestea au lipsit din bilant in ultimii trei ani. Lichiditatile companiei au atins cel mai redus nivel din ultimii cinci ani. Investitiile masive realizate in ultimii ani, dar si scaderea abrupta a pretului titeiului in ultima jumatate de an, au secatuit conturile Petrom, compania fiind nevoita sa apeleze la credite bancare pentru prima data dupa privatizarea sa in 2004. Petrom avea la sfarsitul anului trecut datorii fata de institutii financiare in valoare de 1,78 mld. lei (446 mil. euro), dintre care 1,48 mld. lei (371,5 mil. euro) sunt datorii pe termen lung, iar 300 mil. lei (75 mil. euro) reprezinta datorii care trebuie platite in acest an. Datoriile provin din creditul de 375 mil. euro pe care compania l-a contractat in octombrie 2008 de la un sindicat de cinci banci internationale. O parte din sumele trase din creditul respectiv au fost plasate in instrumente financiare pe termen scurt, soldul acestora in bilant fiind de 724 mil. lei (181 mil. euro), restul fiind folosite pentru investitii in ultima parte a anului trecut. 'Imprumutul de 375 de milioane de euro a fost consumat in intregime in 2008 si a sustinut programul de investitii care s-a ridicat la circa 6,4 miliarde de lei', au declarat reprezentantii Petrom. Compania mai avea in conturi lichiditati de 261 mil. lei (65 mil. euro), sub forma de numerar si depozite bancare, acesta fiind cel mai redus nivel al lichiditatilor pentru Petrom din ultimii cinci ani. Nivelul redus al lichiditatilor este si unul dintre principalele motive pentru care compania a propus actionarilor nedistribuirea de dividende din profitul net obtinut anul trecut, de 1,022 mld. lei (277 mil. euro). De la privatizare, compania a distribuit in fiecare an dividende, cu exceptia lui 2004, cand a raportat pierderi contabile. La sfarsitul lui 2005, Petrom era cea mai bogata companie din Romania, din punctul de vedere al lichiditatilor, avand in conturi 4,5 mld. lei (1,22 mld. euro). In prezent, compania a ajuns sa ceara bani de la actionarul majoritar, grupul austriac OMV, care i-a pus la dispozitie o linie de credit de 500 mil. euro, si de la institutii financiare internationale, pentru a-si finanta planurile de investitii. BERD si BEI au anuntat deja ca vor finanta Petrom cu 550 mil. euro. Compania a derulat in ultimii ani cele mai mari investitii din Romania, care au totalizat peste 4 mld. euro in perioada 2005-2008. Anul trecut, investitiile Petrom au atins un nivel record, de 1,74 mld. euro. Cea mai mare parte a acestor investitii a fost finantata din resurse proprii. Dividendele distribuite in ultimii trei ani, in valoare de peste 800 mil. euro, din care 400 mil. euro au intrat in conturile austriecilor de la OMV, si litigiile cu salariatii au insemnat iesiri semnificative de lichiditati din companie. La toate acestea se adauga si contextul dificil de piata, caracterizat prin scaderea puternica a pretului petrolului, care a redus semnificativ fluxurile de numerar din vanzarea produselor petroliere in ultimele luni. Petrom a raportat in ultimul trimestru al anului trecut pierderi de 340 mil. euro, ca urmare a constituirii unor provizioane de peste 270 de milioane de euro pentru litigii cu angajatii si costuri de restructurare. Profitul net al companiei a scazut anul trecut cu 43%, la 277 de milioane de euro. Actiunile Petrom au pierdut si ieri 0,8%, dupa o scadere de 7% miercuri, in urma publicarii rezultatelor financiare. Capitalizarea companiei este de 1,6 mld. euro. Sursa: Ziarul Financiar, 27 februarie 2009

    mai mult

  • BCR anunta un profit record de 541 milioane euro, dublu fata de 2007

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   EBS  LION  SIF2  SIF3  SIF4

    ___
    Cea mai mare banca din Romania, BCR, a anuntat pentru 2008 un profit de 2,032 miliarde lei (541 milioane euro), in crestere cu 119% fata de profitul inregistrat in 2007. In profitul inregistrat in 2008, au fost incluse venituri exceptionale din vanzarea participatiilor minoritare detinute la Asiban si banca Italo-Romena, si a operatiunilor de asigurari ale grupului, in valoare de 745,9 milioane lei. Excluzand veniturile exceptionale, profitul net al BCR a crescut cu 39%, la 1,286 miliarde lei (348,8 milioane euro). Profitul operational al grupului a crescut in 2008 cu 88,8%, pe fondul scaderii costurilor cu 1,4% si a cresterii veniturilor operationale cu 37%. Rentabilitatea capitalului propriu a crescut cu 38,2%, in timp ce venitul net din dobanzi a urcat cu 54,9%, iar cel din comisioane, cu 6,7%. Sursa: Ziarul Financiar, 27 februarie 2009

    mai mult

  • Doar privatizarea sau ajutoarele de la stat mai pot salva Avioane Craiova

    Romania libera   

    ___
    Desi proprietarul fabricii Avioane Craiova SA este Ministerul Economiei, oficialii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au anuntat ieri ca vor continua demersurile pentru privatizarea societatii craiovene. Pentru continuarea procesului de privatizare va trebui emisa o hotarare de guvern. In urma discutiilor dintre reprezentantii AVAS si ai Ministerului Economiei, s-a convenit ca Ministerul Economiei sa promoveze proiectul de hotarare de guvern, prin care se are in vedere continuarea de catre AVAS a procedurilor de privatizare la S.C. Avioane Craiova S.A. pana la finalizare. Actul normativ a fost deja avizat de ministerele implicate si urmeaza a fi aprobat de catre Executiv. Pentru Avioane Craiova SA s-a depus, pana in prezent, o singura oferta de cumparare din partea grupului italian Alenia Aeronautica SpA, potrivit Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Intr-o prima faza, dosarul de prezentare a societatii fusese achizitionat de catre patru potentiali investitori: Alenia Aeronautica Italia, EPS Inc. Tinton Falls SUA, sucursala Bucuresti, Grampet Bucuresti si Airbus Germania. Somaj tehnic prelungit Procesul de privatizare a S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat, pentru a patra oara, in luna octombrie 2008, prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare (Alenia Aeronautica Italia, EPS Inc. Tinton Falls SUA, sucursala Bucuresti, Grampet Bucuresti si Airbus Germania), iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul-limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Fabrica de avioane din Craiova se confrunta de luni bune cu lipsa comenzilor, fapt ce a condus la trimiterea in somaj tehnic a peste 520 de lucratori inca din noiembrie anul trecut. 'Din 670 de angajati, doar 150 se afla in prezent la lucru, restul fiind in somaj tehnic cu 80% din salariu. Se stabilise la inceput ca oamenii sa stea acasa pana pe 1 martie. Problema este insa ca exista riscul sa nu li se mai poata plati nimic angajatilor, din simplul fapt ca nu mai sunt comenzi. Societatea ne-a solicitat continuarea protocolului pentru prelungirea somajului tehnic si pentru luna martie', a declarat Victor Peta, presedintele sindicatului de la Avioane Craiova. Negocieri in martie Presedintele AVAS, Mircea Ursache, a anuntat, dupa intalnirea cu reprezentantii consultantului grupului italian Alenia Aeronautica SpA, ca AVAS va continua procesul de privatizare a S.C. Avioane Craiova S.A. Comisia de negociere a analizat documentele de participare depuse de Alenia Aeronautica SpA Italia. Urmatoarea intalnire intre reprezentantii AVAS si cei ai ofertantului italian va avea loc la inceputul lunii martie. 'Procesul de privatizare a S.C. Avioane Craiova S.A. nu este blocat, etapele acestuia desfasurandu-se in mod normal, in baza calendarului agreat de catre parti', au precizat oficialii AVAS. Avioane Craiova este unicul producator de aeronave de tip militar din sistemul industriei aeronautice romanesti si al avionului de scoala si antrenament IAR 99 soim, compatibil cu standardele NATO. Singurele comenzi in lucru, la ora actuala, sunt pentru cateva componente de Airbus, destinate unei companii belgiene, si alte cateva contracte mici, neexistand alte contracte de modernizare sau reparatii pentru anul in curs. Alternative 'S-au facut demersuri la Ministerul Economiei pentru a se da o ordonanta de urgenta similara celei din 2008, prin care AVAS putea acorda pentru anumite intreprinderi cu probleme deosebite ajutoare de salvare. Dar indiferent de eventualul sprijin care ar putea veni de la stat sau comenzi de la institutii ori companii mari, in situatia actuala de criza accentuata, tot urgentarea privatizarii ramane singura solutie viabila', a precizat Victor Peta, liderul sindical de la Avioane Craiova SA. Sursa: Romania Libera, 27 februarie 2009

    mai mult

Pagina

inchide