05.02.2014
-
Moody's a îmbunătățit perspectiva asociată ratingului Transelectrica, de la negativ la stabil
ECONOMICA.NET TEL
___
Agenția de rating Moody's a schimbat perspectiva asupra ratingului Ba2 al Transelectrica de la 'negativ' la 'stabil', informează compania de transport al energiei electrice printr-un comunicat remis, marți, AGERPRES. -
Brokerii recomandă prudență la cumpărare, anticipând posibile corecții
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Bursa de la București a scăzut cu 0,7%, pierzând astfel câștigul fragil de luni, într-o piață cu volatilitate ridicată pe acțiunile celor cinci SIF-uri, care au coborât la deschidere cu 2,4% - 4,3%, pentru ca la finalul zilei trei dintre aceste acțiuni să fie chiar pe plus. -
Statul a semnat contractul cu intermediarii ofertei Hidroelectrica
ZF RO - FONDURI MUTUALE
___
Reprezentanții comisiei de privatizare care coordonează vânzarea pe bursă a unui pachet de 15% din acțiunile Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și una dintre cele mai valoaroase companii din portofoliul statului, au semnat luni contractul de intermediere cu brokerii care vor pregăti această listare, potrivit unor surse apropiate discuțiilor. -
BVB si RASDAQ Simion Tihon: 'Cumparatorii au inceput sa isi faca simtita prezenta, in special pe actiunile SIF'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de la Bucuresti a scazut ieri cu 0,74%, intr-o piata cu volatilitate ridicata pe actiunile celor cinci SIF-uri. Simion Tihon, broker la 'Prime Transaction', ne-a spus: 'Volatilitatea a fost si azi (n.r. ieri) caracteristica principala a pietei. In prima parte a sedintei actiunile inregistrau scaderi semnificative pe fondul diminuarilor de luni seara din SUA. Piata a avut apoi ... -
SENTIMENTUL de dimineață: Ce adevăr vor spune piețele azi și cât de puțin contează BNR
Prime Transaction
___
'Suntem încă în zona volatilităților extreme, cu variații de 3 - 4% între minime și maxime' a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, pentru ECONOMICA.NET -
FED corectează cotațiile băncilor de pe BVB
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
... ar putea fi un factor pozitiv pentru cotația titlurilor băncilor pe termen mediu, consideră domnul Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction. -
Simion Tihon: 'Cumpărătorii au început să își facă simțită prezența, în special pe acțiunile SIF'
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Simion Tihon, broker la 'Prime Transaction', ne-a spus: 'Volatilitatea a fost și azi (n.r. ieri) caracteristica principală a pieței.'
04.02.2014
-
Mihai Darie este noul director financiar al Nuclearelectrica
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL SNN
___
Producatorul de electricitate Nuclearelectrica (SNN), operatorul singurei centrale nuclearelectrice din Romania, are un nou director financiar, pe economistul Mihai Darie, care a preluat functia pe 1 februarie. -
Fondul Proprietatea cere statului sa renunte la constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Proiectul nu poate fi finantat
WALL-STREET.RO - PIETE DE CAPITAL FP SNN
___
Fondul Proprietatea solicita Guvernului sa renunte la proiectul de constructie al reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, a caror constructie costa 6,5 miliarde de euro, deoarece proiectul nu poate fi finantat, chiar si in eventualitatea in care ar fi... -
BVB inchide in scadere
BURSA.RO - TITLURILE ZILEI
___
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis sedinta de tranzactionare de astazi in scadere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a scazut cu 1,15%, fiind cotat la 6.360,21 puncte. De asemenea, BET-C, indicele compozit al pietei, a coborat cu 0,74%, pana la 3.293,32 puncte. Numai BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat, cu 0,1...
Pagina